În iunie se împlinesc 11 ani de când am fost în ultima excursie în afara granițelor țării... Mult, mult prea mult pentru cineva căruia îi place enorm să călătorească, să își lărgească orizontul și să descopere lumea și tot ce are ea mai frumos de oferit, copilărind. Ultima poză realizată pe drumul de întoarcere este aceasta:
Cerul oglindit pe capota mașinii.... Sau poate că nu sunt norii, ci continente! Sfârșitul unei călătorii este, de fapt, începutul uneia noi, chiar dacă nu ne dăm, poate, seama.
În ultimii ani am călătorit virtual. Am vizitat o mulțime de locuri interesante (în care sper să și ajung la un moment dat) datorită pozelor și filmelor realizate de prieteni și familie. Le sunt recunoscătoare că au împărțit cu mine amintirile lor de prin lume adunate.
Dar nu numai ei mi-au îmbogățit colecția de ”stropi de lume” - au fost și mulți alții, necunoscuți, care mi-au adus-o mai aproape prin imaginile pe care le-au publicat pe internet.
Astăzi aș vrea să ofer și eu, la rândul meu, un strop de bucurie. Am ales trei poze speciale. Pe prima deja ați văzut-o mai sus. Cea de-a doua este realizată în aceeași excursie, doar că undeva mai la începutul ei, când nici nu îmi trecea prin minte cum mi se va schimba viața în numai câteva zile. Nu mi-aș fi imaginat că va urma o atât de lungă pauză, care să mă țină departe de călătorii.
Poza este realizată pe o plajă din Suedia - da, aveai voie să parchezi pe nisip, si eu m-am mirat, parcă nu îndrăzneam să facem acest lucru; de fapt se poate observa că nici nu am înaintat prea mult.
Atunci am avut sentimentul că întreaga lume era a mea. Marea îți dă impresia de nesfârșit dar, în același timp, orice loc, oricât de departe s-ar afla, pare mai aproape dacă te gandești că nu te desparte decât întinderea de ape din fața ochilor de el. Pur și simplu îți doreai să te joci, să alergi, să râzi! Era o atmosferă minunată! Cuvintele sunt prea sărace pentru a putea exprima frumusețea acelor momente.
Și totuși, dintre toate pozele mele sub formă de piesă din puzzle-ul lumii realizate prin călătorii, cea mai dragă îmi este aceasta:
Aici, la mică distanță de Fundata, aprope de granița dintre două județe care îmi sunt casă (Argeș și Brașov) au reînceput să se contureze din nou ”amintirile de mâine” culese cu mâinele și ochii mei, prin intermediul aparatului de fotografiat, desigur. Prima călătorie ce depășea perimetrul orașului, după ce aproape nouă ani m-a ținut departe un rău inexplicabil de mașină... și prima poză.
În această imagine se află povestea mea. În spatele ecranului, la fel cum eram atunci în spatele camerei, privesc cu nesaț lumea. Lumea pe care îmi doresc să o descopăr și să o împart cu cei care visează, deasemenea, să spargă barierele invizibile ce ne limitează și să afle cine sunt cu adevărat. Pentru că noi nu suntem numai de aici și de acum.. suntem de cam peste tot, probabil.
Chiar, vouă v-ar plăcea să aflați pe unde vi se întind rădăcinile? Pentru că, până pe 3 mai, puteți să vă înscriți în The DNA Journey unde aveți șansa să câștigați un kit ADN, iar rezultatul testului vă va oferi exact răspunsul la întrebarea de mai sus. Plus șansa de a vizita țările ce vor apărea pe ”harta ADN”.
Trebuie să recunosc că eu mă gândesc la acest lucru de ceva timp, încă de când am descoperit, în călătoriile mele virtuale, acest videoclip interesant și emoționant în care diverși oameni acceptă provocarea și descoperă legături pe care nu le-ar fi bănuit.
Oare pe lista mea se află Anglia, sau Japonia...?!
Una dintre piesele mele preferate se numește Ashita no Kioku. În traducere din japoneză - „Amintirile de Mâine” - de unde și titlul ales pentru acest articol. Mă întreb cât de ”mică” este, în realitate, „Lumea Mare”?! Voi, nu?
Atunci am avut sentimentul că întreaga lume era a mea. Marea îți dă impresia de nesfârșit dar, în același timp, orice loc, oricât de departe s-ar afla, pare mai aproape dacă te gandești că nu te desparte decât întinderea de ape din fața ochilor de el. Pur și simplu îți doreai să te joci, să alergi, să râzi! Era o atmosferă minunată! Cuvintele sunt prea sărace pentru a putea exprima frumusețea acelor momente.
Și totuși, dintre toate pozele mele sub formă de piesă din puzzle-ul lumii realizate prin călătorii, cea mai dragă îmi este aceasta:
Aici, la mică distanță de Fundata, aprope de granița dintre două județe care îmi sunt casă (Argeș și Brașov) au reînceput să se contureze din nou ”amintirile de mâine” culese cu mâinele și ochii mei, prin intermediul aparatului de fotografiat, desigur. Prima călătorie ce depășea perimetrul orașului, după ce aproape nouă ani m-a ținut departe un rău inexplicabil de mașină... și prima poză.
În această imagine se află povestea mea. În spatele ecranului, la fel cum eram atunci în spatele camerei, privesc cu nesaț lumea. Lumea pe care îmi doresc să o descopăr și să o împart cu cei care visează, deasemenea, să spargă barierele invizibile ce ne limitează și să afle cine sunt cu adevărat. Pentru că noi nu suntem numai de aici și de acum.. suntem de cam peste tot, probabil.
Chiar, vouă v-ar plăcea să aflați pe unde vi se întind rădăcinile? Pentru că, până pe 3 mai, puteți să vă înscriți în The DNA Journey unde aveți șansa să câștigați un kit ADN, iar rezultatul testului vă va oferi exact răspunsul la întrebarea de mai sus. Plus șansa de a vizita țările ce vor apărea pe ”harta ADN”.
Trebuie să recunosc că eu mă gândesc la acest lucru de ceva timp, încă de când am descoperit, în călătoriile mele virtuale, acest videoclip interesant și emoționant în care diverși oameni acceptă provocarea și descoperă legături pe care nu le-ar fi bănuit.
Oare pe lista mea se află Anglia, sau Japonia...?!
Una dintre piesele mele preferate se numește Ashita no Kioku. În traducere din japoneză - „Amintirile de Mâine” - de unde și titlul ales pentru acest articol. Mă întreb cât de ”mică” este, în realitate, „Lumea Mare”?! Voi, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu