Ⅳ. Flori. Hobby-ul secret al lui Sebi.

Pic, pic, pic.... Plouă într-una de vreo două ore. Este abia ora trei după-amiaza, dar pare trecut cu multe de șapte seara. Lumina difuză ce străbate norii deși și gri, ca apoi să pătrundă  în cameră, sleită parcă de puteri, prin perdelele ușoare, agățate la fereastră, se cuibărește asemenea unui câine credincios pe covorul mic, oval și pufos aflat la picioarele mele. Stau pe fotoliu, cu laptopul în brațe și privesc absent peste el, spre cer. Zgomotul ritmic făcut de picăturile de ploaie pe streașină mă hipnotizează încet și mă îmbie să las totul baltă și să mă cufund în lumea amintirilor cu miros de primavară din curtea bunicilor și, apoi, să cobor panta lină spre lumea visurilor, unde este mereu, totul posibil.

Nemaipomenit! Bravo !! Dar te rog, nu te sfii, dormi puțin... mai mult, cât e nevoie. Sunt doar curioasă... ce vei face, Sebi, la noapte, dacă dormi acum? mă întrerupse încet vocea acea simpatică, prin care neobosita minte își face simțită, ca deobicei, prezența. Îmi venea mie să-i ofer un răspuns amănunțit, dar mi-am reamintit că era în interesul meu să dorm noaptea și mă temeam să nu îi ofer pe tavă vreun pretext pentru a citi până în zori. Nimic nu se compară cu cititul în liniștea nopții - dar vrei să recunoști sau nu, tot un viciu este, căci noaptea e timpul să ne odihnim.

Așa că mă ridic din ispititorul fotoliu, îmi pregătesc biroul de lucru și decid să mă înviorez puțin deschizând pentru câteva minute geamul. Aerul umed și răcoros pătrunde în casă și, omul și plantele, îl inspiră cu nesaț. Sunt înconjurat de „verde”. Am crescut în natură, protejat, iubit ghidat de ea. 

În timp ce mă întorc din bucătărie cu un ceai din flori de gălbenele pe care bunica le-a cules din gradinița ei, privirea mi se oprește asupra bonsaiului. Pare .... abătut. Poate-i lipsește soarele, poate .. Îmi dau seama că și mie îmi lipsește ceva.  Dar nu știu sigur ce. Mă îndrept spre geam să îl închid. Peste drum văd un grup de copilași care înaintează voioși sub umbrele mici și transparente, ținând în mână coșulețe împletite din nuiele, cu ghiocei, brândușe și alte floricele de primăvară în ele.

Flori!! Cum de nu mi-am dat seama .... Sunt înconjurat de plante verzi, dar îmi lipsesc florile. Gândurile mă poartă apoi spre Mama și Bunica, spre grădinița din fața casei, spre poiana de pe deal, spre cutia mea secretă, în care țineam comori neprețuite, ascunsă într-un loc ferit de ochii celorlalți, special făcut pentru mine de Bunicu', în foișorul din livadă. Mă îndrept spre laptop, deschid o fereastră nouă și intru în florărie. Deasupra intrării, stă agățată firma -  Interflora Romania  - iar Omul Mercur mă salută din mers, în timp ce pleacă într-o nouă misiune, mereu neobosit, gata să ducă mesaje și emoții ascunse printre petale, stamine și pistile.

- O florărie online, asta îți trebuie ție!! îmi spusese vărul meu P., în timp ce se învârtea prin piață după flori, ascultând indicațiile primite prin telefon, de la mii de kilometrii depărtare. Serios Sebi, știu că îți place să le trimiți buchete de flori personalizate de tine, pline de emoție și poezie, dar știm amândoi la fel de bine că eu nu mă pricep deloc și, chiar dacă Nana și Bunica s-ar bucura, bietele flori ar fi condamnate la suferință și veștejire rapidă.

Îl ascultam și îmi dădeam seama că are dreptate. P. mă urmase mereu în incursiunile de pe deal, sau în poiană și era singurul dintre toți verii și verișoarele care știa despre hobby-ul meu secret, despre care, în timp, am aflat că ar purta denumirea de aranjamente florale. Deși era priceput ca nimeni altul să găsească pietre potrivite, lemne și bucățele de placaj pe care urma să le decorăm cu aparatul de pirogravat, sau să le dăm forme cu pânza de traforaj, când venea vorba să aranjăm florile se retrăgea deoparte, privind doar și oferindu-mi pe rând coșulețul cu plante ornamentale - ferigi, crenguțe cu frunzulițe verde crud și alte buruieni cu aspect interesant, sau găletușa micuță, ce avea un soare pictat pe o parte, în care pusesem în apă, florile culese cu grijă.

- Sebi! Mă auzi? îmi întrerupse P. șirul amintirilor. Mă reped până acasă - am salvat pe laptop adresa unui magazin de unde îi comand flori cadou Aiei. 

- Știu și eu.... am îngăimat un răspuns, neîncrezător în timp ce mă uitam la ceas. Eram în Japonia, la un curs de Ikebana, când mi-am amintit că, de când plecasem - și se împlinea deja o săptămână - nu le dăruisem flori mamei și bunicii. În jumătate de oră trebuia să mă întorc la curs.

- În zece minute îți trimit adresa. Și apropo, continuă el precipitat, în ritmul impus de pasul grăbit, aproape alergat, să știi că livrează flori la domiciliu prin Omul Mercur.

- Ei na! i-am răspuns eu amuzat, și eu care credeam că prin curier!

- Ai să vezi! continuă el pe un ton misterios.

Uneori alegem noi florile, alteori, ne aleg, ele pe noi. Așa a fost și atunci, prima dată când le-am trimis flori prin curier. Lalele rosii, trandafiri galbeni cu roz..... Întind mâna spre carnețelul cu coperte negre, aflat pe ultimul raft al etajerei. La noi este mai mult decât o tradiție, este ceva firesc să ne mărturisim iubirea și prețuirea prin flori mesageri. A început din copilărie când, Sebi cel cu cheia de gât (cheia de la cutia în care țineam comorile ce urmau să decoreze aranjamentele florale improvizate în foișor) și micul P. se înființau la ora patru după-amiaza fix, în fața televizorului să urmărească aventurile Lidiei în jurul lumii. Iar la final, notau într-un carnețel ce semnificație avea floarea din episodul respectiv. 

Lalele rosii - dragoste adevărată; trandafir roz -”floarea emoțiilor blânde”; trandafir galben - mulțumesc. Privesc din nou buchetul pe care îl trimisesem mamei și bunicii în ziua aceea când mă aflam atât de departe de casă... atunci cînd mă aleseseră ele, florile. Iar mesajul lor ajunsese la destinație însoțit de un zâmbet mereu pe fugă, dar atent și binevoitor, ce se recomanda simplu...  Omul.

Ei bine Omule, poate ar fi timpul să ne cunoaștem! am zis în timp ce, pe lângă aranjamentul pentru dragile mele Mama și Bunica, adăugam la comandă, primele flori online pentru mine... Pentru noi!  m-am corectat, făcându-i cu ochiul bonsaiului ce mă privea în tăcere. Poate că nu îi mergea prea bine și pentru că îl cam neglijasem în ultima perioadă. 

Și vom lăsa și de această dată florile să ne aleagă! mi-am zis în timp ce navigam printre flori. Parcă dorind să îmi reamintească de simplitatea și armonia aranjamentelor ikebana, un buchet de lalelele albe și orhidee îmi atrase atenția.  

Lalele albe... prețuire și iertare! m-am întors spre bonsai care părea să își fi recăpătat vigoarea... deci chiar se simțea neglijat... am cugetat în timp ce căutam în caiet semnificația pentru orhidee. Recunoștință și noblețe. Am închis caietul... Fără îndoială, florile vorbesc!

M-am reîntors la lucru. Ploaia a încetat, și, între timp, soarele primăvăratic ne trimite printre norii ce se grăbesc spre alte zări, raze jucăușe, împodobite cu panglici de curcubeu. Bonsaiul meu își revarsă o umbră impunătoare asupra podelei de lemn de stejar, frumos lustruit. Pe măsuța de lucru se află un buchet de flori. L-a livrat acum zece minute Omul. Avea dreptate P.! Omul Mercur nu este doar un curier, e Omul care ajută mesajele si emoțiile prinse în flori să ajungă la tine, sau la cei dragi. E asemeni nouă, micilor Sebi și P., ce apăreau pe înserat în fugă, dinspre chioșcul din grădină, aducând flori și zâmbete mamelor și bunicii ce îi întâmpinau în prag. Fără un motiv anume, sau, poate, cu cel mai important motiv din lume - acela de a le mulțumi pentru că sunt și a le spune pentru a mia oară te iubesc.