VI. În pași școliți spre îndeplinirea unui vis.

Este joi. Seara. Mă întorc de la ultima filmare în afara țării pe anul acesta. Urmează sesiunea, vacanța și sărbătorile. Poate e cazul să mă odihnesc puțin, să trag linie și să fac un bilanț. Privesc luminile orașului de la fereastra autobuzului ce mă aduce de la aeroport. În curând va veni timpul să cobor, apoi să iau metroul vreo trei stații, tramvaiul vreo două și, după ce traversez parcul, să ajung acasă.

Autobuzul oprește la un semafor. În fața mea, o mămică și fiul ei răsfoiesc niște pliante. Am călătorit cu același avion și, cum am fost vecini de locuri, am aflat câteva lucruri despre ei. Ana este pedagog, iar pe puști îl cheamă  Andrei și tocmai a împlint 9 ani. Era foarte entuziasmat pentru că mama sa îi îndeplinise dorința: îl înscrisese la Școala de Bani pe roți. Mi-a povestit cu lux de amănunte despre cele două pușculițe pe care le are de când era mic, dar și despre contul pe care părinții lui îl deschiseseră pentru el când se născuse. Știa foarte multe despre cum poți economisi bani, despre valoarea acestora, dar avea și idei foarte clar conturate în legătură cu ce presupune o investiție. Mi-a făcut plăcere să discutăm. Am schimbat păreri, mi-a povestit despre visurile lui foarte altruiste și ne-am urat reciproc mult succes pentru a reuși în tot ce ne-am propus.

Peste două stații urmează să cobor. În timp ce îi privesc cu drag cum își planifică activitățile, primesc un mesaj de la Mihai. Este la un curs și întârzie.
- La revedere, Clara!!  Mult succes cu proiectul tău! mă salută mama și fiul. Le fac la rândul meu cu mâna. Am făcut schimb de adrese de mail cu Ana și sper să corespondăm pe viitor. Îmi pun telefonul în geantă și mă pregătesc. Următoarea stație este a mea.

„- Tu pentru ce strângi bani, Clara? m-a întrebat Andrei.
- Vreau să construiesc un centru de recreere pentru oameni ... sensibili! i-am răspuns.
M-a privit serios și mi-a zis:
- În cazul acesta, ți-ar prinde bine puțină educație financiară!”
Frânturi din discuția avută în avion îmi revin în minte pe drumul spre metrou. Apoi îmi reamintesc de rezultatul la testul pe care Andrei m-a îndemnat să îl fac, cât am așteptat în aeroport să vină autobuzul. Mi l-am salvat și trimis pe mail. Sunt un cheltuitor conservator. Trebuie să scap de frici și să aflu mai multe despre investițiile cu risc mic... trebuie să nu îmi mai fie teamă să pun banii la treabă. Corect, dar..cum?

Cât timp sunt în metrou nu am semnal, așa că profit să îmi reamintesc care au fost pașii pe care i-am parcurs pentru a dobândi independență financiară. Primul caiet în care îmi stabileam bugetul lunar, îmi notam cheltuielile necesare, ce mai rămânea după ce plăteam toate dările și, desigur, ce puteam pune deoparte, în contul de economii. Nu mi-a fost greu. Sunt o persoană destul de pragmatică, nu cheltuiesc mai mult decat strictul necesar. În plus a contat și educația primită: disciplina financiară este esențială dacă vrei să reușești să devi independent financiar și se învață încă de mic.

Iată-mă în sfârșit și în tramvai. După prima stație, în dreptul sucursalei BCR, îl zăresc pe Mihai. Discută entuziasmat cu alți trei tineri, printre care și un angajat al băncii. Mă uit la ceas. Hmm, oare aici lucrează peste program? Îi trimit un mesaj și îl întreb dacă vrea să îl aștept la intrarea în parc să mergem împreună spre casă.

Peste zece minute îl văd coborând din tramvai, agitând în mâna dreapta un caiet.
- Știi ce am aici? 
- Nu, dar bănuiesc că îmi vei spune, îi răspund râzând..
- Un jurnal financiar! Doar ți-am spus că vreau să te susțin pentru a-ți realiza visul. Așa că am fost la Scoala de Bani ! Tu ai deja un buget personal, ai economii, mai rămâne să înveți esențialul: cum să faci bani!

Ne-am continuat drumul spre casă - el povestindu-mi despre ce a învățat la cursul gratuit susținut de specialiștii în domeniu, eu apropiindu-mă pas cu pas de casă, dar și de momentul în care visul meu va deveni realitate pentru că, dacă învingi teama, se poate.