Proiect: „Scolile Satelor Noastre – recuperarea decalajelor de invatare in mediul rural”

Buna! 

In 2020 (in octombrie) va povesteam despre  o Asociatie creata de oameni frumosi, care isi doresc sa faca bine, sustinand prin cele doua proiecte pe care le desfasurau, comunitatile defavorizate, vulnerabile: Sprijin pentru Arad.
Am primit un mail (ieri l-am gasit in casuta electronica) din partea Ancai Nastase, cu vesti despre un proiect inceput la sfarsitul anului trecut, inca in desfasurare si  in aceasta luna. As vrea sa impart cu voi, despre ce este vorba:

Peste 800 de elevi din Tulcea au beneficiat în ultimele săptămânide o serie de sesiuni non-formale de învățare gratuite

Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară organizează în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023 sesiuni de educație non-formală despre drepturile omului, educație pentru demnitate și educație pentru igienă primară și prim ajutor în 8 comunități din județul Tulcea cu pentru 800 de elevi, în cadrul proiectului „Scolile Satelor Noastre - Recuperarea decalajelor de învățare în mediul rural”.

Această etapă a proiectului a adus în centrul atenție 3 teme esențiale pentru elevii de gimnaziu și liceu – educație despre drepturile omului, educație pentru demnitate și educație pentru igienă primară și prim-ajutor. În cadrul sesiunilor despre drepturilor fundamentale ale omului, au fost abordate noțiuni și discutate exemple despre prevenția și combaterea violențeidomestice și a altor tipuri de abuz, drepturile și obligațiilor elevilor, suportul și limiteleacestuia când este oferit de cadre didactice, autorități locale și autorități centrale. Parteade educație pentru demnitate este legată de drepturile omului, dar în plus aceasta pune accent pe identificarea propriilor trăiri și emoții, definirea demnității la fete și la băieți, definirea valorilor personale și importanța lor, exemple de încălcare a demnității și încurajarea dezvoltării personale pe viitor, precum și importanța continuării studiilor. Totodată, importanța igienei și a cunoașterii primului ajutor vine în contextul pandemiei Covid-19, se abordează teme de igienă primară și corporală, distanțare socială în situații de pandemie și importanța controalelor medicale.

840 de elevi din localitățile Topolog, Isaccea, Măcin, Mihai Bravu, Mihail Kogălniceanu, Nalbant, Niculițel și Hamcearca – 520 elevi de gimnaziu, cu vârste sub 14 ani și 320 de elevi de liceu cu vârste între 14-17 ani au învăța cu ajutorul experților, specific pentru fiecare grupă de vârstă, despre temele menționate anterior. O atenție deosebită a fost acordată elevilor de liceu, unde discuțiile au fost adaptate vârstei, aceștia fiind încurajați să își continue studiile.

Livrarea sesiunilor se bazeaza pe o proiecție virtuală și discuții ulterioare bazate pe temele abordate. Vor fi transmise de asemenea și resurse educaționale online, calendare de admitere și alte resurse de interes pentru elevi.

 

Lucrăm împreună pentru o Europa verde, competitivă și incluzivă. 

Proiect derulat de Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară, cu sprijinul

financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a crește nivelul de informare și educare al elevilor din mediul rural cu privire la cetățenia activă și drepturile omului, demnitate și protecția mediului.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.

Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificand rolul sau în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidand în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, va rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Imi doresc sa traim intr-o lume ... mai buna. Empatica, in primul rand. Si, pana la urma empatia, compasiunea, intelegerea.. se invata. Si este mare, mare nevoie de ele. Pentru ca, schimbarea vine din fiecare dintre noi. De la omul care ne priveste in oglinda. Iar copiii, au nevoie sa stie acest lucru. Sau sa li se reaminteasca, in cazul in care au uitat. Si au nevoie sa stie lucruri elementare - la care, oricat de ciudat li s-ar putea parea anumitor persoane, unii copii nu au avut, sau nu acces. 

Sper ca prin acest tip de proiecte, sa mai facem un pas catre bine. Si sper ca atat cei care au organizat si au pus suflet si daruire pentru a ajuta, cat si cei care au beneficiat de pe urma proiectului sa .. aiba doar de castigat :).

Pe curand!

Renovari si schimbari. Episodul 01. Pe urmele pieselor de mobilier. Sufrageria.

 

Stanga.... sau dreapta? Sau amandoua? Greu de ales.... Imi plac amandoua :))). Pacat ca nu vin si cu extra spatiu la pachet 😅. Ok, le-am adaugat in wishlist.

Buna!!
Va sunt cunoscute joculetele acelea de pe telefon in care iti poti "renova si utila apartamentul"? Ai doar cateva optiuni la dispozitie, dar pentru o scurta perioada de timp, sunt oarecum simpatice. Eu am gasit insa ceva mult mai bun. Util si practic. Foarte practic chiar.

Inca din toamna, de cand am aflat despre Favi, mi-am facut un obicei din a accesa site-ul periodic si a cauta piesele de mobilier de care am nevoie, pentru a imi reorganiza eficient spatiul din casa. Momentan ma gandesc tot mai mult la o casa pe pamant, in care cu siguranta si-ar gasi locul si utilitatea mult mai usor cele doua obiecte din pozele de mai sus, pe care le-am descoperit curand si care m-au cucerit.

Planul de actiune. Stabilirea prioritatilor.

Desi este amuzant sa hoinaresc asa, pur si simplu, si sa ma uit la ce mai este nou, care sunt tendintele, sa observ la un loc, unele langa altele, piese de mobilier din aceeasi categorie, atunci cand vreau sa si fac o schimbare, este nevoie sa imi stabilesc si niste prioritati. 

 

In principiu, ca sa nu fiu distrasa de o multime de alte lucruri interesante si uneori chiar necesare (vezi mai sus), pana la urma, mi-am propus sa ma axez la inceput pe sufragerie. Iar odata ce am stabilit care este destinatarul schimbarilor, mi-am ales care ar fi si principalele elemente de mobilier de care am nevoie:

• vitrina sau biblioteca
  
• un fotoliu / scaun  

Pare simplu, nu ? Ei bine... este si nu prea. Pentru ca aici intervin cerintele pe care obiectele de mobilier trebuie sa le intruneasca, astfel incat sa se integreze in aranjamentul deja existent.
Din fericire nu sunt foarte presata de timp si, uitandu-ma periodic in ofertele prezentate in motorul de cautare, am toate sansele sa gasesc la un moment dat, exact ceea ce imi trebuie. In plus, in timp ce ma uit pe oferta existanta, imi vin si alte idei referitoare la aranjamentul pe care as vrea sa il fac.

Dar sa revin la primul element:

Vitrina sau Biblioteca ?

Ei bine, nu stiu inca ce va fi. Eu am deja pe un perete doua vitrine micute, din lemn. Deci ceea ce ar trebui sa cumpar trebuie sa fie in ton cu acestea, sa se potriveasca cromatic si sa nu faca o nota prea discordanta cu stilul acestora.
Mi-ar trebui ceva care sa fie un fel de biblioteca-vitrina. De aceea caut in ambele categorii. Vreau neaparat sa aiba geam sau plexiglas - pentru a proteja obiectele expuse de praf.

 Ah, dar cred ca era bine sa notez mai intai ce as vrea sa expun:

• carti
• colectia mea de papusi 
• suveniruri din calatorii
• fotografii
  

Cautarile mele de pana acum au avut in vedere urmatoarele carateristici:

• mi-ar trebui in principiu doua corpuri, pentru ca as vrea sa le asez simetric, de o parte si de alta a unui tablou :D
  
• dimensiuni ideale:
  
  • inaltime aproximativ 2 metri
  • latime aproximativ 1 metru
  • adancime aproximativ 50 cm
  • posibilitatea de a regla politele in functie de ce urmeaza sa fie asezat in raftul respectiv, deci pe inaltime (in principiu cred ca 6 polite ar fi suficiente)
    
• materialul de baza, preferabil lemn si cat mai putin tratat
• as prefera plexiglas pentru protectie (sau ceva asemanator) si ar putea fi pe principiul japonez: glisant

 Fotoliul / Scaun

Urmatorul element de care as avea nevoie in sufragerie este un fotoliu micut, sau un scaun comod. Vreau sa ma uit la televizor alaturi de Buni si distanta dintre canapea si suportul pe care este montat acesta este cam mare pentru ea. De fapt, de la un fotoliu foarte colorat si simpatic mi se trage acest obicei de a consulta periodic vitrina virtuala cu mobilier. Din pacate, l-am ratat in iarna si nu mai face parte din oferta, dar era un fel de combinatie intre acestea :

Cu alte cuvinte, era colorat ca cel din dreapta, dar ca forma seamana mai degraba cu cel din stanga, cu mentiunea ca nu era "atat de fotoliu". Hmmm... Ahhh, stiam eu ca am salvat atunci poza . Iata-l pe simpatic:

"Vitrina" aceasta virtuala, este destul de dinamica si imi aminteste putin de un film pe care l-am vazut la un moment dat, asta apropo de televizor. Se numea Manechinul si era, de fiecare data cand il vedeam, o placere sa urmaresc cum amenajau vitrinele. Sunt sigura ca la un moment dat va aparea si fotoliul-scaun potrivit.

Dar sa revin la cautarile mele si sa va arat ....

Alte piese de moblier utile si interesante pentru "anexele sufrageriei".

Yup. Va spuneam ca, pe langa cautarile tintite, imi mai fug ochii si prin alte categorii. De exemplu, am gasit la rafturi si sisteme de rafturi, un suport foarte interesant pentru flori. Cred ca s-ar potrivi de minune in balconul de la sufragerie, alaturi de un balansoar colorat:

As crea un mic coltisor vesel, numai bun pentru un moment de liniste, cu priveliste spre munti - asta cu conditia sa fie senin :). 

Si pentru ca tot am inceput articolul cu doua obiecte de mobilier care mi-ar spori atat confortul vizual cat si pe cel fizic, ca sa nu mai vorbim de faptul ca mi-ar fi si utile, m-am gandit sa inchei acest prim episod, cu o descoperire draguta foc:

Mi-ar fi placut pe vremea cand aveam computerul in sufragerie, (intre timp l-am mutat intr-un intrand, in hol si, de cand lucrez pe laptop mai mult, someaza) sa fi avut un asemenea scaun. Daca este sa consider si holul un fel de prelungire a sufrageriei (presupunand ca ignor usa care le desparte, hehe), atunci as putea incadra si acest scaun tot la cautarile "secundare" ce tin de schimbarile din sufragerie.

 

Sunt foarte curioasa, pana la sfarsitul anului, in ce directie si sub ce forma se vor concretiza transformarile pe care intentionez sa le fac in casa. Cel mai probabil, pe parcurs, voi reveni si cu alte articole inspirationale, cred ca va fi interesant. 

 

Pana atunci insa, in urmatorul episod, va voi povesti ce schimbari concrete am facut in sectorul electrocasnice de curand. Abia astept! :D

Pe curand!

XXVI. Dincolo de masca lui Spider-Man se află....

„Uneori, am impresia că trăiesc într-o altă dimensiune! Se întâmplă de fiecare dată când mă trezesc față în față cu situații absurde, când nedreptatea capătă proporții uriașe, când mă simt depășită de probleme. Imaginea se distorsionează brusc, de parcă aș privi lumea printr-un ecran. Linii orizontale, informații lipsă, purici... Negru. Și un țiuit. Îmi pun repede masca. Pot respira din nou, liber. Deschid ochii și privesc. Totul se vede altfel, din spatele unei măști. Pe sub hainele obișnuite, port un costum ce mă protejează, aidoma unui scut. Îmi dă puteri nebănuite. Mă transform într-o creatură ce poate zbura fără aripi. Îmi țes drumul către țintă! Către... ”

Îmi ridic ochii de pe însemnări. În fața mea, un puști de vreo cinci ani, îmbrăcat în costum clasic de Spider-Man, mă privește insistent. O fi bănuind ceva? Încerc să mă comport cât mai normal posibil. Nu vreau să trezesc suspiciuni. Puștiul continuă să mă fixeze cu privirea. În geamul din spatele lui, îmi zăresc, pentru o clipă, reflexia. O șuviță de păr blond patinat se ivește rebelă. O îndes la loc, sub gluga hanoracului negru. 

Are și Mihai niște idei câteodată! îmi zic și încerc să reiau lectura. Fără succes - simt ochii celui mic ațintiți asupra mea. În mâini are un fel de consolă ciudată și-mi face semn să mă uit spre tabela unde se anunță, deobicei, următoarea stație. Privesc în stânga și în dreapta, dar nimeni nu pare să ne bage în seamă. Toată lumea este parcă adormită - pierduți sunt fiecare dintre ei, în dimensiuni, sau realități, diferite.

Pe ecranul mic și negru se afișeză cu scris cu roșu, clipocind intermitent:

 28 decembrie 2018 ! Vino să-l vezi pe Miles Morales în Omul-Păianjen: În lumea păianjenului!

Un mesaj? mă-ntreb, frecându-mă la ochi. Închid carnetul și îl pun la loc, în buzunarul hainei.

Metroul intră în stație. Nimeni nu pare să fi observat ceva. Nici mesajul codat, transmis de puștiul care acum se pregătește să coboare pe peron, alături de mama sa, nici pe mine.
Oameni ies, oameni intră. Se-nchid ușile. Garnitura se pune în mișcare. Luminile se transformă într-un fel de fir luminos. Trosc! Simt costumul fremătând pe mine. Se-ntâmplă, îmi trece prin minte gândul că vom avea parte în această seară de ceva acțiune.
Privesc spre stânga, de unde a venit acel zgomot. În capăt de tot, o bătrânică încearcă să-și păstreze echilibrul, privind neputincioasă cum se împrăștie pe podea, cele câteva mere din punga ce tocmai s-a rupt. La câțiva pași de ea, niște tineri se amuză.
O scenă dintr-un SF, sau realitatea? Simt activarea măștii - pornesc în aventură. Să faci slalom printre nepăsare, răutate, lipsă de educație, limbaj nepotrivit și câte și mai câte, este un adevărat test. Dar eu am o misiune: Să salvez lumea. Zâmbind.

Asemeni omului păianjen, îmi țes plasa de salvare, înaintând spre bătrânică, în timp ce metroul își continuă călătoria legănată.

- Să vă ajut! îi zâmbesc.
- Îți mulțumesc! îmi răspunde aceasta, cu o față luminoasă.

În jurul meu cad alt fel de măști - cele ale indiferenței și simt cum, nevăzute, alte fire țesute ne susțin. Pe unul, venind dinspre un domn cu o pălărie neagră și servietă, se sprijină o sacoșă de pânză, albă. Pe altul, trimis de două tinere eleve, câteva dintre merele căzute. Pe un al treilea,  un umăr de sprijin - și mare mi-e mirarea să-l recunosc chiar pe unul dintre tinerii din grupul celor care râdeau mai devreme.

Adevărata putere a exemplului bun, te poate transforma în supereroul care salvează lumea, zi de zi.

Ca într-un film de cinema, totul pare a se derula cu încetinitorul. Ochii noștri comunică fără vorbe, iar gesturile, par a ne creiona un contur nou. Dar nu suntem personaje într-o animație. Suntem mai reali ca oricând. Iar pe tabelul din capătul garniturii, se afișează stația la care trebuie să cobor.

Pe peron, îl zăresc pe Mihai, privind spre ecranul telefonului. Mă apropii de el cât pot de încet. Se uită captivat, la un trailer:

Universul diferiților oameni păianjeni se conturează treptat în fața ochilor mei. Pentru o clipă îmi recunosc costumul. Tresar.
- De ce... Gwen Stacy? îl întreb de îndată ce se termină clipul.
- Clara, nu te-am văzut! Ai ajuns de mult? îmi răspunde dându-se un pas în spate.
- Sincer, mie mi se pare că semăn mai bine cu Peni Parker - și nici nu trebuia să port perucă! am continuat să îl privesc de sub glugă, ușor bosuflată, în timp ce el se abținea să nu pufnească în râs.
- Se prea poate, dar nu am găsit mărimea potrivită. Peni e ceva mai scundă. Știi?
Am ridicat din umeri resemnată.
- Mai bine spune-mi... Ești pregătită de misiune? Mergem? m-a întrebat întinzându-mi mâna.

- Să zicem că... m-am antrenat pe drum!
- Serios? Dar aceasta este o veste minunată! Abia aștept să-mi povestești!
Mână în mână, pornim spre ieșire. Afară, cerul cerne fulgi mari și frigul ne îmbujorează. Pe carnetul aflat în buzunar, cuvintele se aștern singure, scriind povestea, mai departe.

„.... o lume mai bună și mai frumoasă. Unde oamenii se privesc în ochi și zâmbesc. Unde mâinile se întâlnesc într-o strânsoare care spune: ai încredere, bine ai venit, sau te iubesc. O lume mai curată și mai atentă, unde bunăvoința deschide calea schimbării în bine.
Îmi port costumul acesta, împrumutat de la un personaj celebru dintr-un film pentru întreaga familie, nu doar pentru copii, pe sub felinarele cu lumină gălbuie ce ne conduc spre lumea, care trebuie salvată în această seară. Alături de mine se află un Spider-Man chipeș, care răspunde la numele de Mihai - eroul meu. El este cel care m-a salvat într-o seară de început de toamnă, pe când rămăsesem singură pe lume, doar cu o geantă de voiaj roșie și multe visuri.  
Am învățat de la el să țes cele mai trainice plase de siguranță, să lupt pentru ceea ce cred și să  primesc ajutorul celor care mă susțin. Am învățat să salvez lumea zâmbind și... iubind. ”

 

XXV. Zăpadă și curcubeu.

- ... mai avem doar strugurii și am terminat! Apoi gustăm din toate și alegem cele șapte arome ale curcubeului!

Curcubeul Clarei! mi-am zis în gând, în timp ce Andrei punea, din nou, storcătorul la treabă. Acum, mai rămâne doar ... zăpada!

- Andrei, ce crezi? Oare, va ninge la noapte? 

- Posibil! mi-a răspuns în timp ce se îndrepta spre geam. Când veneam spre tine, mi s-a părut că gerul s-a mai domolit. Și ... uită-te la cer! 

- De curcubeu ne ocupam noi, dar de ninsoare....

Mi-am sprijinit fața în mâini privind spre aparat. Motorul învârte axul melcat dublu și, prin sită, se ivește sucul. Când toate boabele vor trece prin ansamblul de procesare, cea mai delicioasă licoare din struguri negri de la via  bunicilor lui Andrei, va fi eliberată cu ajutorul clapetei, din recipient, direct ân cana pregătită de noi. Ne va îmbăta simțurile cu parfum și gust de sănătate. Sper doar la figurat, nu de alta dar, Clara se întoarce în seara aceasta și proiectul curcubeu trebuie să fie gata la timp.

- Fulgi de cocos!

Andrei a oprit aparatul, a aruncat în cutia pentru compost deșeul uscat rămas după stoarcere, recuperat din vasul inclus în corpul aparatului și, în timp ce sucul se scurgea în cană, mă privea entuziasmat. 

- Poftim? i-am răspuns pe jumătate adormit de torsul mașinuței argintii poreclită Motanul.

- Dacă nu ninge, presari și tu niste fulgi de cocos pe tavă și pui sucurile în ceșcuțele de sticlă, în semicerc! Vorba aceea - decorul este, deasemenea, comestibil!

- Să știi că nu-i deloc o idee rea.... totuși, aș prefera să ningă. 

Râdem amândoi și ne pregătim să degustăm sucurile - o îndeletnicire deloc rea, mai ales că, în sezonul rece, ai nevoie de și mai multe vitamine și energie.

- Ce idee bună ai avut să îți iei storcătorul prin presare la rece, Hurom! înclină prietenul meu păhărelul pentru degustat, la fel ca în copilărie, când mergeam la bunicii lui. Mă întreb cine ți l-a recomandat!?

- Un prieten, îi răspund eu serios intrând în joc. Nu știu dacă îl cunoști. Andrei îl chemă!

- Bun prieten!

- Da, încuviințez. Cel mai bun!

- Prietenul, sau sucul? mă tachinează arătându-l pe cel de portocale, care era la rând.

- Amândoi, dar doar unul primește bilet spre curcubeu!

 

Clara este plecată deja de două săptămâni. A primit rolul pentru care a fost la audiție și, de atunci, filmează în continuu. Se întoarce în seara aceasta și mă gândeam să-i pregătesc o supriză pentru mâine dimineață. Înainte să plece, am petrecut o seară frumoasă urmărind filmul Click cu Adam Sandler. Ea îl mai văzuse..

- ... doar de vreo 4 ori. Mă gândeam că îl putem revedea și de Crăciun! mi-a zis în timp ce așeza mai bine pernele pe canapea.

Eu m-am mulțumit să mustăcesc, încântat de posibilitatea achiziționării unei telecomenzi magice, ca aceea din film. Apoi, pe parcursul acestuia, mi-am schimbat părerea și, când s-a terminat,  lumea mea căpătase un nou contur. De fapt, de atunci, privesc cu totul altfel viața, în general. Fiecare clipă este un dar, o minune!

La scurt timp după aceea, Andrei m-a invitat la el acasă - să-mi prezinte storcătorul Hurom H-AI One Stop pe care și-l achiziționase. Mi-a pregătit un suc din morcovi, pară, mere, portocală și puțin pătrunjel verde.

- De plăcere!

- Poftim? am întrebat savurând sucul.

- Așa se numește combinația aceasta. Și i se potrivește numele. Stai să-ți arăt cartea cu rețete!

Nu s-a lăsat până nu am răsfoit-o împreună. Apoi mi-a povestit absolut tot ce știa despre aparat! A început cu faptul că:

- ... beneficiază de un sistem inovator numit Slow Squeezing System!

- Hmm.. și ce face sistemul acesta? l-am provocat, curios să aflu mai multe informații.

- Diferența, Mihai, diferența! El stoarce lent, prin presare la rece, blând. Graba strică treaba și nutrienții!

A continuat cu o demonstrație a felului în care sistemul dual de alimentație funcționează. Mai întâi a pregătit un suc pentru mama lui, adăugând ingredientele rând pe rând, manual, prin gura clasică de alimentare. Apoi, a pregătit ingredientele pentru cel pe care urma să i-l ducă tatălului lui și le-a introdus în aparat prin gura mare de alimentare. 

- Până ne întoarcem noi de la Mama, celălal suc este gata!

Și așa a fost. Când ne-am întors sucul era gata și în timp ce îl vizitam pe tatăl său, Andrei mi-a oferit argumentul suprem, încheindu-și astfel pledoaria:

-  Și prin acest proces de preparare, fructele și legumele își păstrează integral toate proprietățile! Cum ar spune Clara - este ca ”o declarație de dragoste din partea naturii, la pahar”!

- Clara?  i-am răspuns surprins.

- Da, înainte de plecare a trecut să îi salute pe părinți și i-au pregătit un suc proaspăt, 100% natural. A fost încântată!

Am ales cele șapte arome curcubeu:  suc de roșii cherry, dulce și aromat, suc de portocale și mango, suc de lămâie și mere golden, suc de lime, suc de afine, suc de struguri negri și suc de zmeură. Le-am pus în sticluțe mici, în frigider, în așa fel încât să nu fie descoperite înainte de vreme. Ce bine că sucurile acestea se pot consuma în decursul a 24 de ore, fără a exista riscul să se oxideze!

Îmi amintesc din nou conversația avută cu Clara înainte să plece, după ce ne-am uitat la film.

- Mihai, o să-ți povestesc ceva amuzant, din copilărie! Aveam.. un vis trăznit! Unii ar spune, imposibil.

- Care?  am întrebat-o curios.

- Un curcubeu pe zăpadă! 

- E posibil?

- Nu doar că era un curcubeu pe zăpadă, dar avea și un gust fenomenal de bun. Nu aș putea să-ți descriu exact sentimentul, dar aș putea să-i spun simplu: fericire.

Mă uit pe geam. Ninge! Exact în acest moment Clara intră pe ușă și eu încerc să nu mă dau de gol. Abia aștept dimineața. Îmi povestește obosită cum a fost drumul, apoi se retrage să doarmă. Eu nu reușesc să adorm. Privesc cum afară, în noapte, zăpada se aștene frumos și îmi repet pentru a nu știu câta oară scenariul sucurilor curcubeu. Număr orele: 2... 3..... 4.... Ațipesc. 

Mă trezește zgomotul făcut de ușa de la intrare. Sar din fotoliul în care adormisem și mă îndrept spre bucătărie. Pe masă, pâine de casă și gem de portocale. În căni ceai cald și un mesaj scris de Clara:  

Sunt la băcănia din colț! Revin în cinci minute. 

Mă grăbesc să scot sucurile și să pregătesc decorul. Așez totul pe măsuța din balcon, aruncând câte o privire pe geam. Pot vedea de aici, băcănia. Simt cum mi se închid ochii de oboseală și este ultimul lucru pe care mi l-aș dori acum. 

Oare care era rețeta aceea magică, revigorantă? Ceai verde.... mă îndrept spre storcător pe care îl acoperisem cu o husă primita în dar de la mama lui Andrei. Îmi trebuie morcovi, portocală, măr și puțină lămâie. Pun o linguriță de miere în ceai si pregătesc fructele și legumele pe care le pun în storcator. Iată și boost-ul de energie de care am nevoie!

Motanul (așa l-am botezat) a început să toarcă încetișor, cam așa, cu vreo șaizeci de rotații pe minut. Ușa se deschide și în curând își face apariția și Clara, îmbujorată de iarna de afară. 

- Oh, te-ai trezit! Am fost să fac câteva cumpărături, pentru micul dejun!

Se oprește brusc, privind când spre Motan, când spre tava cu zapadă și curcubeu pe care o țin în brațe, însoțită probabil de cel mai caraghios zambet posibil pe care l-aș putea afișa. Din fericire, nu există o oglindă în bucătărie. Nu risc, privindu-mă în ea, să stric această dimineață perfectă!

- I-ai spus Motan?

- Păi.. toarce! Și e argintiu!

- Hmm... 

- Cum este curcubeul?

- Foarte bun! Și zăpada la fel!

- Hei! Nu mânca decorul!

- Doar dacă îmi dai și mie o gură de licoare din aceea magică ce alungă somnul și nu e cafea!

- Să-l rugăm pe Motan să o prepare, cât îmi povestești cum a fost la filmare!

- Poate singur? 

- Da! L-am dresat!

- Nu te cred! 

- Dacă-ți spun!

Afară ninge, curcubeul există și pe zăpadă, are gust de fructe și sănătate și fericire. Si este o adevărată declarație de dragoste ..... din partea naturii, la pahar.

XXIV. Prima ... întâlnire.

Mă pregătesc pentru un nou rol. De data aceasta, este vorba despre o comedie romantică. Se numește simplu: „Prima ... întâlnire”. Am primit textul, am descrierea personajelor și totuși nu reușesc deloc să mă „metamorfozez”. Există și o explicație. Maria seamănă foarte mult cu... mine. Chiar așa. Teoretic ar fi trebuit să fie simplu, nu? Ei bine, nu este.

Recitesc indicațiile regizorului. Practic blocajul apare încă de la prima cerință: vestimentația.  

Să fie ceva care să impresioneze, dar fără să scrie mare pe tine cu litere tip neon: „iată-mă cât de frumos m-am aranjat, doar pentru tine! Sau alte variante asemănătoare. ”

Ești în pom, Clara, recunoaște! 

Să ne înțelegem. Nu sunt antisocială, îmi place să mă îmbrac elegant, dar un elegant din acela cât mai comod posibil. Cam la fel este și personajul care mi-a fost sugerat chiar de către profesorul meu coordonator. Probabil se aștepta să fie floare la ureche: 

- Cât despre personajul Mariei, ei bine Clara, parcă este sora ta geamănă, contăm deci pe tine. 

Nu zău! Doar că eu, domnule profesor, n-am mai avut parte de nicio întâlnire. Ceee mă fac?  Pe lângă faptul că vorbesc cu mine însămi, în gând, ce e drept.

Mă învârtesc singură prin casă, îmbrăcată cu rochia elegantă preferată - o minunție în stil boho, cu mâneci lungi și un imprimeu absolut superb, floral. Discret. Rochia aceasta vaporoasă mă face să mă simt ca o prințesă. Am senzația că mă mișc în ea asemeni unei ființe diafane. Probabil și datorită faptului că materialul este transparent. Desigur, rochia are și o dublură netrasparentă.  

Cu siguranță, eu așa m-aș îmbrăca. Da! 

Dar personajul, Maria?  

Dacă e transparentă, nu e oare prea mult? Rochia, nu Maria! 

Mă sabotez frumușel singură. Ar trebui să cer părerea cuiva! Însă Ana, prietena mea cea mai bună, este în luna de miere.

Ce-ar fi să-l întreb pe Mihai? 

Hmmm! Nu știu de ce mi-a venit ideea aceasta. Îmi scot din cutie pantofii noi pe care i-am luat special pentru această rochie. Mi se par (și constat că și sunt, odată ce îi încalț) foarte comozi. Comod... deci sunt comodă? Și oare de ce m-am gândit la Mihai, ce treabă are el cu toată povestea asta? 

Probabil pentru că seamană cu personajul principal masculin, din film. Adică... l-aș vedea pe Mihai îmbrăcat cu sacoul lui casual așteptând-o pe Maria, rezemat cu spatele de zidul localului, cu nelipsiții lui ochelari de soare, ce-i ascund privirea, și cu mâinile înfundate în buzunare. Probabil căzut pe gânduri.  

Hmmm. Dacă-i așa, atunci s-ar potrivi și cu costumația mea - eu sunt Maria! îmi zic și mă gândesc să-l sun.

- Da, Clara! vocea lui în receptor mă trezeste la realitate. Nu îmi dau seama prea bine ce fac, dar nici să tac în telefon nu pot, dacă tot am sunat, acum trebuie să intru în joc. Improvizez.

- Mă întrebam cum este vremea pe-afară! Ai ieșit cumva cu sacoul acela cu buzunare oblice? Îmi vine să-mi dau singură o palmă peste frunte. Mi-o imaginez pe Maria spunând replica aceasta, în timp ce își analizează ținuta în oglindă. Cred că nu ar râde nimeni. Sau poate?

- ... vreme de palton. Clara? Mă auzi, sau vorbesc singur... Nu mai am semnal? Alo?

- Da, da, te aud! îi răspund reconectându-mă la realitate și adaug ca pentru mine, dar cu voce tare: Nu, dacă e vorba de palton, atunci ar merge rochia cloș, din tricot gri.

- Poftim? Ce rochie?

- Ah, nu, nimic, nimic. 
Încerc să dreg intervenția de mai devreme, dar reușesc exact contrarul.
- Era vorba despre prima întâlnire și impresia făcută, chestii din astea.
- .....
- Mai ești pe fir? Alo, Mihai?
- Ce întâlnire?
- Cu Robert. Seamănă cu tine, apropo, ce m-am amuzat!
- Mă bucur că te-ai amuzat. Dar cine-i Robert?
- Tipul ăsta cu care trebuie să mă întâlnesc!! Și nu găsesc pantofii potriviți, unde sunt oare? Ah.. uite-i! Unde rămăsesem?
- La tipul Robert cu care ai întâlnire. Și care seamănă cu mine. 
- Ah.. da! Nuuuu! Nu. Nu eu am întâlnire, ci Maria! Maria seamănă cu mine, îți vine să crezi? 
- Nu mai spune. Robert cu mine, Maria cu tine, paltonul meu cu rochia ta gri..
- Astea ultimele doar se potrivesc!

- Zău Clara. M-ai amețit. Despre ce vorbești?
- Despre „Prima .. întâlnire”. Apropo, tu când vii acasă?

- Nu știu! Trebuie să mă mai gândesc, tu ești așa ocupată cu atâtea întâlniri! Parcă nu aș vrea să te deranjez...

Cu pantofii tip stiletto din material textil într-o mână, m-am oprit în fața rochiei gri, de pe umeraș.  

Ce a fost asta? Mi s-a părut mie, sau Mihai avea un ton puțin ciudat?  

Deși nu aveam deloc în plan să spun următoarele cuvinte, m-am trezit în fața faptului împlinit. Și vorbesc de parcă nu sunt eu, ba am și puțin trac, lucru destul de ciudat în ceea ce mă privește:

- Maria are întâlnire cu Robert. 

- Așa... Da.

- Mă gândeam...

- Te gândeai...

- Cum ar fi să..

- ...să?

- Adică știi, e pentru rol, vreau să zic. 

- Pentru rol, desigur. Ce anume?

- Să aibă și Clara o întâlnire.

- Clara fiind tu.

- Desigur, Mihai.. hahah! Ce amuzant ești! 

De data aceasta chiar mi-am tras o palmă fix pe frunte. Îmi rămâne să sper doar, că nu s-a auzit și la el... și că nu îmi va rămâne urmă. Brusc realizez că, fără să vreau, intru în pielea personajului. 

- Cu... Robert?! vocea ușor șovăitoare m-a făcut să pufnesc în râs.

- Robert e un personaj. Nu, nu. Cu tine!

- Ah, cu mine... 

Pauză de câteva secunde. Mi se pare că durează o eternitate și nu reușesc deloc, să mă concetrez la ce se aude pe fundal.

- Da, e ok! Rămâne așa! 

- Serios? 

 Rochia mea gri cu mâneci scurte a aterizat pe canapea, în timp ce eu execut cu multă grație, o piruetă „artistică”.

- Numai puțin, Clara! Sunt în magazin și cumpăram ceva! 

Piruetă care tocmai s-a terminat brusc, pe jos, într-o aterizare pe covorul pufos, din sufragerie. Mă simt fix ca într-un carusel: sus - jos, sus - jos. 

Nu zău, parcă am devenit... Maria! îmi zic, aruncând un ochi către poveste.

- Clara?

- Mda...

- În cinci minute sunt acasă. Am luat prăjituri. Doar nu era să vin cu mâna goală la întâlnire, nu?

În momentul acesta aș fi folosit bucuroasă toate pernele decorative aranjate frumos pe canapea. Drept „combustibil”. Îl auzeam chicotind. Ce ... ticălos!!

- Bine...

- Și.. Clara?!

- Poftim... ? îi răspund în timp ce mă grăbesc să mă schimb și să așez  în dulap celelalte haine.

 

- Deși îmi place foarte mult rochia ta gri...  care era varianta cealaltă, care se potrivea cu...

- ...sacoul?

- Da.

- Eiiii bine... După ce mâncăm prăjiturile, am să o îmbrac ca să o vezi! Poate.

- Să fie oare rochia boho? Știi, este aproape la fel ca în scenariu! 

- ... 

- Da, l-ai uitat aseară pe masă, în bucătărie. E interesant, l-am citit! Și uite... privește partea bună a lucrurilor!

- Da?

- Tu te-ai ales cu prăjituri, eu o să mă bucur de o.. nu, de două ținute special alese pentru mine... 

- Modestia asta!

Aud liftul oprindu-se la etajul nostru. Mă uit pe vizor și-l zăresc ieșind. Are telefonul încă la ureche și un zâmbet copilăros întipărit pe față. Fără să-l previn cumva și fără a întrerupe conversația telefonică, deschid brusc ușa:

- M-am gândit să schimb un pic scenariul. Să fie.. trei ținute! Vezi, asta este bonus, nici măcar nu o știai!

Rămâne fără replică în pragul ușii, cu pachetul de prăjituri într-o mână, cu telefonul în cealaltă. Eu mă distrez copios de reacția lui, defilând în rochița vișinie, cu model plisat, profitând de faptul că pantofii asortați au un toc tocmai potrivit cu joaca mea. 

Brusc, ușa de la intrare se închide. Iar dansul meu este oprit într-o îmbrăișare strânsă.

- Clara... îți mulțumesc pentru...

Prima ... întâlnire!

-

XXIII. Bursa Binelui și Faptele Bune.

S-a lăsat o ceață deasă și joasă. Am senzația că străbat un tunel inconsistent, neștiind încotro mă îndrept. Gândul îmi zboară la Clara. Acum două zile am surpins-o plângând. Ea, mereu veselă, sufletistă, săritoare, optimistă. Am rămas pironit în cadrul ușii de la bucătărie. La un moment dat și-a dat seama că este privită. A tresărit, și-a stersîn grabă lacrimile și, dregându-și glasul, mi-a zis:
- Hei, te-ai întors de mult de la cursuri? a schițat un zâmbet de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, a închis laptopul și s-a ridicat să mă întâmpine, adăugând: Am pregătit pentru astăzi o delicioasă mâncare de conopidă, vrei și tu?
Nu m-am putut abține. Am înaintat spre ea și, luându-i mâinile într-ale mele, am întrebat-o:
- Ce ai pățit?
- Ah, nimic, nimic! Cred că am răcit un pic! a încercat să braveze. Dar ochii o trădau, mâinile o trădau.
- Clara, te-am văzut! Plângeai!
Știți, când un om se află cumva la capătul puterilor și îl pui în fața faptelor, cedează. A izbucnit în plâns, exact ca un copil mic. Deznădejde, neputință... nedreptate. Toate se prelingeau pe obrajii ei, în timp ce încerca să-mi explice ...
- ... vreu să ajut! Nu reușesc, Mihai, să fac o lume mai bună nici pentru prietena mea, nici pentru ceilalți. Și au nevoie de sprijin, de înțelegere, de ... condiții normale de trai.

Când ceața este luminată, fie de farurile mașinilor, fie de felinarele stradale, devine o sclipire magică. Speranță! îmi zic și grăbesc pasul. Tocmai l-am condus pe vărul meu Gabriel la gară și abia aștept să ajung acasă, să-i povestesc Clarei ce am aflat despre Bursa Binelui, despre donatii online, despre cum visul ei va putea prinde aripi și renaște din cenușă.
- Bine că mi-ai povestit, Mihai! mi-a spus Gabriel, în timp ce ne îndreptam spre gară. Inițiativa prietenei tale merită sprijinită și ajutată să crească. Și, din fericire, există un loc unde poți face fapte bune pe tot timpul anului - fie donând, fie prin acțiuni de voluntariat, fie făcând cunoscute proiectele ce au nevoie de sprijin. Termenul de fundraising a fost dus acolo la alt nivel - unul simplu și accesibil.
- I-am spus și eu Clarei că are nevoie de sprijinul comunității locale! Dar ea a încercat să facă totul singură și, lucrurile acestea, oricât ne-am feri de acest subiect, costă. Implică cheltuieli. la un moment dat, ești copleșit.
- Cred că cel mai bine ar fi să înființeze un ONG! Îi va fi mult mai ușor așa! Bursa Binelui este un proiect serios și sigur, creat și susținut de BCR. Odată ce îți creezi cont pe platformă poți să devi donator, voluntar, susținător și promotor al proiectelor cu care rezonezi și pe care îți dorești să le susții. Și crede-mă, sistemul acesta, crowdfunding, chiar face diferența - oamenii, unindu-și forțele, pot „muta munții”, ca să spun așa.

- Chiar crezi că va merge și în cazul Clarei? l-am întrebat, știind că el este implicat deja în susținerea unor proiecte.

- Dragul meu Mihai, totul ține aici de ... educatie. Știi foarte bine acest lucru. Oamenii care vor să facă bine și pot, o vor face! Ceilalți, vor sta pe margine și vor comenta. Vrei să ajuți o asociație al cărui țel este atât găsirea unor familii pentru câinii și pisicile abandonate, cât și  informarea și sensibilizarea cât mai multor persoane cu privire la abandonul și situația animalelor de pe străzi? Atunci poți face acest lucru -  să știi că marele avantaj în cazul acestei platforme este faptul că plata online, securizată, se poate face din orice cont, cu sume cuprinse între 5 și 1000 de ron, fără dobândă. Și banii ajung direct la beneficiar.

- Ai dreptate. Presiunea aceasta și „judecata” oamenilor au fost piedicile de care Clara s-a lovit cel mai mult. Mă bucur că mi-ai povestit despre aceasta alternativă - un loc în care oamenii investesc în fapte bune.

- Desigur, când vorbim despre lucruri mai greu de înțeles, mai puțin cunoscute, oamenii sunt în principiu reticenți. Până când mi-ai povestit tu, nici eu nu știam despre MSC... deși, dacă stau să mă gândesc bine, nu mă miră. Suntem înconjurați de chimicale, sufocați de acestea. Era normal ca astfel de afecțiuni să apară. Vă puteți baza însă pe sprijinul meu. Mă voi înscrie ca voluntar și voi încerca să fac cunoscut proiectul vostru. Și desigur, voi participa și ca donator.

- Îți mulțumesc, Gabi!

- Nu ai pentru ce! Știi, poate ar fi bine să vă grăbiți! Până pe 4 decembrie vă mai puteți înscrie proiectul pentru a participa la  Campionatul de Bine 2017!

Ajuns acasă, m-am oprit o secundă să-mi trag sufletul și să-mi pun ideile în ordine. Am găsit-o pe Clara dormind, cu capul pe măsuță, calculatorul deschis și o grămadă de calcule așternute pe carnețelul ei de cheltuieli. Într-un colț își ordonase ideile pentru proiect:

Un lanț de magazine cu produse pentru persoanele care suferă de hipersensibilitate la chimicale multiple și intoleranță la produse parfumate. Un loc de recreere, pentru activități creative. Informarea corectă referitoare la această afecțiune destul de puțin cunoscută, ce face din ce în ce mai multe victime în rândul oamenilor.... 

Trag aer în piept. Realizez că mulți oameni se confruntă zilnic cu lipsa de înțelegere și susținere a celor din jur, condamnați fără vină să poarte o povară pe care niciunul dintre noi nu și-ar dori-o. Sunt marginalizați, considerați a fi defecți, ocoliți. 

Și când te gândești că oricare dintre noi, oricând, se poate afla în locul lor... pentru că afecțiunea aceasta nu alege! am rostit cu voce tare.

- Poftim? Ah, tu erai Mihai?! Despre ce vorbeai?

- Despre visul tău! Al nostru! Știu cum putem face o schimbare! Știu cum putem face o rețea de mici magazine prietenoase cu cei care suferă de mcs, unde să nu se folosească detergenți parfumați la curățenie pe rafturi și nici odorizante și....

Ceața se risipește, încet. Cu pași mici, dar siguri, ne pregătim să clădim o lume mai bună, împreună.

XXII. Un acoperiș bun... are toate țiglele pe casă.

De-acum, poate să tot plouă și să ningă ! îmi zic în sinea mea și privesc fericită acoperișul cel nou, mângâiat de soarele amiezii. De cealaltă parte a casei, un copac înalt, atins de Toamnă, este la rândul lui, martor al transformărilor prin care aceasta a trecut în ultimele zile.

- Ei, cum ți se pare? îl întreb, în timp ce îmi pregătesc telefonul, pentru a-i trimite Anei acea fotografie, pe care sunt sigură că o așteaptă cu nerăbdare.
Copacul își scutură ușor crengile sub o pală de vânt ivită de nicăieri, de parcă ar vrea să îmi sugereze să-l prind și pe el în poza. Îi îndeplinesc dorința. Drept mulțumire, câteva frunze colorate se desprind de pe cea mai apropiată ramură și, rotindu-se ușor în cercuri largi, se aștern în fața mea, într-un mic  covor multicolor și foșnitor.
- Asta înseamnă un acoperiș bun, Clara! Se montează aproape singur, este practic și elegant, cu rezistență sporită și o garanție tehnică de până la 40 de ani și...
- Mihai! Stai, că nu am camera de filmat pregătită! Făceam doar o fotografie să îi trimit Anei, ca să vadă cum a ieșit. Bag de seamă că a cam început să îți placă să faci recenzii video.
- Și, nu am de ce? îmi răspunde zâmbind fericit.
Dau aprobator din cap. Mihai este cel mai entuziasmat dintre noi toți de felul în care s-a finalizat această aventură. De fapt, lui trebuie să îi mulțumesc pentru că, dacă nu și-ar fi amintit cum am procedat când am renovat bucătăria, cu siguranță și acum am mai fi orbecăit, neștiind ce să facem.


Pe drum spre casă, rememorez întâmplările din ultima perioadă. Totul a început imediat după nuntă. Ne-am întors de la munte împreună cu Ana și Florin, cu gândul să-i găzduim o seară, înainte ca ei să plece în luna de miere. Pe când ne pregăteam să luăm micul dejun, Ana a primit un mesaj care a făcut-o să pufnească în râs, crezând că este vreo glumă de-a mamei ei. Mi l-a arătat râzând:

 

„ Ana, n-ai toate țiglele pe casă!”

 

Ne-am amuzat, gândindu-ne la ultima trăznaie -  cea cu măștile de argilă și bănuind că la aceasta făcea referire mesajul. Peste câteva secunde însă, a venit un altul: o fotografie. Stăteam și ne uitam amândouă, neștiind cum să reacționăm: am recunoscut casa proaspăt finalizată a Anei și a lui Florin. Îmi povestise fericită că meșterii terminaseră de montat de curând și acoperișul, din țigle de ceramică. În imagine însă.. dezastru.  Aproape toate țiglele, sau ce mai rămăsese din ele, erau... pe jos.
- Va trebui să îi spun lui Florin că amânăm totul... a rupt Ana tăcerea în cele din urmă.
- Nu, nu!! În niciun caz. Nu îți face griji, ne ocupăm noi! i-am răspuns.
La scurt timp au sosit și băieții, care coborâseră să cumpere cornuri proaspete, de la brutăria din colț. Le-am arătat și lor fotografia. Cu greu am reușit, alături de Mihai, să-i conving pe prietenii noștri, să nu-și strice luna de miere.

După ce au plecat însă, am privit bugetul în care trebuia să ne încadrăm, preferințele lor, dimensiunea ce trebuia acoperită cu țiglă metalică (și Ana a ținut să sublinieze ultima parte) și am simțit cum intru în panică.
- Ok... și acum ce facem, Mihai? Nici nu știu de unde să începem căutarea! Și iarna bate la ușă! Te-ai uitat la meteo? Dacă plouă? Cum sunt norii?
- Clara! Stop. Respiră adânc și linștește-te! mă privea foarte relaxat, ba chiar părea încântat puțin de situație. A mai prelungit câteva minute suspansul și s-a mai amuzat pe seama mea, cum mă foiam nelinștită uitându-mă ba pe geam, ba pe net la starea vremii, apoi mi-a făcut semn, să vin puțin la el. Stătea în pragul bucătăriei și se uita spre balcon.
- Clara, îți mai amintești când am renovat noi bucătaria? Cum am comandat toate materialele de care am avut nevoie din același loc și au venit toate direct de la producători,  fără bătăi de cap.. și alte complicații?
Brusc am înțeles de ce era el atât de liniștit. Oare cum de nu mă gândisem și eu? Probabil pentru că, atunci, nu mă uitasem după acoperișuri!

Ne-am așezat amândoi în fața laptopului și am început să consultăm oferta. Știam că trebuie să fie un acoperiș de casă bun și trainic, din tablă. Era necesar să poată fi montat și de persoane care să nu fie specialiste în domeniu - ne bazam pe frații Anei, pe prietenul nostru Andrei și pe Mihai. Căutam ceva modern și practic, rezistent la intemperii și cu un estetic de neegalat.
După ce ne-am notat pe o listă mai multe variante care întruneau cerințele, orientându-ne după informațiile furnizate la descrierea produselor pe site, am cerut ajutorul specialiștilor, pentru a putea alege corect, exact ceea ce era potrivit pentru casa prietenilor noștri.

- Și consilierea a fost gratis? m-a întrebat Ana, când i-am povestit la telefon că deja avem oferta pentru materiale, primită pe mail. Și vrei să spui că ai salvat atât comisioane cât și alergătură prin depozit și ....
- Da! Ana, marfa va fi livrată direct de la producător, fără intermediar! Nu trebuie să-ți faci griji că a fost depozitată cine știe pe unde. În plus, faptul că la livrare se poate filma și realiza o recenzie care urmează să fie încărcată pe site la ei, constituie probabil cea mai bună garanție pentru ambalarea corespunzătoare a comenzii. Ah, și transpotul este gratuit!
- Nu-mi vine să cred! Știi cât ne-a luat nouă să ... Ah nici nu vreau să-mi mai amintesc!
- Și, am încercat eu să scurtez conversația, știind că nu este foarte ușor pentru ei să ne sune de acolo, ați reușit să vă uitați la țigla metalică Ruukki Finnera? Practic, dacă sunteți de acord, tot ce trebuie să știu este dacă vreți varianta de țiglă mată sau lucioasă! am adăugat, încercând să-mi înfrânez entuziasmul. 
- Eu aș vrea varianta mată! Mi se pare că se potrivește mult mai bine estetic, cu draga noastră căsuță! a venit prompt, răspunsul.
- Exact aceasta a fost și recomandarea specialiștilor! i-am răspuns, bifând și ultimul lucru ce trebuia lămurit.

Și astfel, ne-am început noi aventura de a oferi casei prietenilor noștri un trainic acoperiș de țiglă Ruukki. La scurt timp după conversația avută cu Ana, pornea către noi și comanda făcută. Odată ajunsă, descopeream cum arăta acel contur revoluționar al țiglei de  mici dimensiuni, despre care citisem că urma să ne ajute pe noi, niște necunoscători, să o montăm cu ușurință. Și chiar așa a și fost. Cu un profilul îndoit spre interior și finisat pe latura inferioară, țigla de culoare cărămizie, parcă ne îmbia să creăm cel mai frumos puzzle: un acoperiș bun, cu toate piesele pe casă.

Mă uit din nou fotografia făcută. În păr mi s-a prins o frunză din copacul-paznic al casei. Mihai conduce în dreapta mea și îi citesc bucuria pe chip. Dându-și seama că este privit îmi spune:
-  Știi Clara, a fost o experiență minunată. Ca și când... ca și când nu ar fi fost vorba de casa prietenilor noștri, ci chiar de a noastră. 
Aprob și îmi verific mesageria. Abia aștept o reacție din partea Anei și a lui Florin. Și aceasta, nu întârzie să apară: o poză din care ne privesc zâmbitori, ținând în brațe o decorațiune handmade, din bambus:

Cu toate țiglele la locul lor!

 

XXI. Farmecul argilei din Munții Piatra Craiului.

Imaginează-ți că dormi. Dormi bine, visezi coborâri pe pârtia înzăpezită, în toi de noapte; artificii de brad aprinse, scânteind magic. Frumos. Te trezesc două raze jucăușe de soare și un zumzet, ca de albine. Doar că, tu nu ești pe o pajiște însorită visând la o noapte de iarnă, cum ai crezut în primul moment, ci în pat, în camera de hotel, a doua zi după o nuntă ușor atipică. Și-afară ninge. 

Îi zărești silueta Clarei ca prin lentila aparatului de fotografiat, conturându-se contre-jour. Pare că privește pe geam peisajul montan. E însoțită. Începi să distingi vocile din ce în ce mai clar:

- ... și cu ingrediente active de ultimă generație: Cobiodefender-ul EMR, complexul Ferulan bogat în acid ferulic! Cel mai puternic antioxidant....

- Nici nu este de mirare că vine la pachet cu o lungă listă de beneficii: hidratarea, detoxifierea tenului și protejarea sa împotriva efectelor stresului urban, regenerarea celulară naturală !

Nu înțelegi o iotă din conversație, dar ai o revelație ... Domnișoara de onoare si mireasa - deapănă amintiri! îți zici.

Te simti suficient de treaz încât să te ridici ușor, pe marginea patului. Le saluți. Atunci... se întâmplă. Cele două siluete se întorc cu încetinitorul spre tine, ca-n filmele acelea cu Sadako și rămâi blocat sub privirea ochilor sclipitori, dar aparent prizoniei ai unor fețe imobile, pământii. Sub imboldul șocului sari din pat și dai să fugi spre ieșire, așa... desculț, în pijama.

- Mihai! Hei!  

Te împiedici și cazi. Creatura aceea se apropie tot mai mult și vrei să te aperi ridicând mâna, când...

- Ce ai pățit?Ai visat urât, sau... ?

Una dintre măști îmi vorbește calm, aplecată ușor deasupra mea, în timp ce cealaltă se crapă ușor, într-un val de râsete și suspine:

- Clara, uită-te în oglin.. auci.. oglindă!!

Masca din fața mea se întoarce ușor spre stânga ei, către oglinda din hol. O văd cum strânge din pumni și din buze schimonosindu-se caraghios. Acum, odată ce mi-a trecut spaima și m-am trezit cu adevărat, realizez că, ceea ce mă speriase, era doar... o mască de față. Mă bufnește instantaneu râsul - molipsitor obicei - și Ana mă urmează la scurt timp, adăugând noi riduri, pe suprafața măștii. Clara în schimb, țopăie cu mâinile la urechi, încercând să reziste eroic valurilor de „hahaha” și „hihihih”, ce vin dinspre noi.

- Nu vă aud, nu vă văd, nu râd!!! 

- Deci.. voi erați! am zis recăpătându-mi într-un final, suflarea. Dar... ce ați pățit? 

- Pudră de Argilă pentru tratamente cosmetice în combinație cu suc de portocale în cazul meu și cu  lapte, miere și gălbenuș de ou în al Clarei... am pățit. Combatem poluarea natural, cu argilă provenită din Munții Pădurea Craiului! Întrebarea este... ce ai pățit tu?
- Credeam că e evident. M-am speriat de...
- .. măștile noastre inofensive și extrem de benefice? Felicitări! veni răspunsul Clarei, care plecase să aducă dischetele demachiante și un vas.


În timp ce procesam informațiile nou primite, studiam cum masca brăzdată de râsete a Anei dispare ușor de pe față, înlăturată blând, cu ajutorul ceaiului de gălbenele pregătit din timp de Clara.
- Zău Mihai! Data viitoare când îmi pregătesc o mască, adică fix peste o săptămână, am să îți fac și ție o porție. Și-apoi, după ce se usucă așa bine, pe față, am să te fac să râzi, să vezi cum este... mi se adresează într-un final Clara, cu fața radiind într-un zâmbet machiavelic.
- Să-l și filmezi, te rog! Vreau să-i văd și eu reacția când revenim din luna de miere! completează Ana. Gata! Eu v-am lăsat, merg să-i povestesc și lui Florin întâmplarea și, apropo Mihai, ai putea să iei și tu lecții de actorie! Ai o mimică... chicotind închide ușa în urma ei, în timp ce Clara se îndreaptă spre baie, pentru a curăța ustensilele.

Pe măsuța de lângă comodă, zăresc cutia cu pudră de argilă specială, din Munții Piatra Craiului. Lângă ea, o broșură despre noua gamă Aslavital Mineralactiv, creată pe baza argilei 100% naturale, mă face curios să aflu mai multe amănunte despre viitoarea mea experiență cu masca. Cine o cunoaște pe Clara, știe când glumește și când nu, ori în acest caz, era cât se poate de serioasă.  Amintindu-mi și de fragmentul de discuție surprins cu ceva timp în urmă, încep să citesc, poate mai deslușesc din misterul acelor termeni care mă băgaseră total în ceață. Astfel, aflu că nu-i vorba despre orice fel de argilă, ci despre una 100% naturală, curativă, și netratată chimic. Mai mult, cu peste 20 de minerale naturale în compoziția sa, acest ingredient minune se adresează în special persoanelor cu un ten sensibil, fiind utilizat în nu mai puțin de 15 produse create special pentru a combate efectele negative ale poluării. 

Beneficiile ei sunt enumerate frumos, la liniuță și, până și un necunoscător ca mine, își poate face o idee clară despre ce este vorba. Printre proprietățile terapeutice pentru care este recunoscută se află trei care mi-au atras îndeosebi atenția. Faptul că potențează forțele de apărare ale organismului având o acțiune antitoxică, urmat de puterea de echilibrare radioactivă a corpului, de care dispune și, nu în cele din urmă, de acțiunea de revigorare a organismului prin procesul de reîncărcare a celulelor organismului cu energie vitală.

Mă uit pe celelalte produse din gamă și recunosc apa micelară cu Argilă pe care Clara o folosește zilnic. Pe lista ingredientelor găsesc și Cobiodefender EMR - în traducere, acest glycogen marin purificat este ingredientul activ responsabil cu reducerea problemelor apărute la nivelul pielii, ca urmării a „expunerii la radiațiile electromagnetice, lumină vizibilă albastră și poluarea electronică”. De-aceea are Clara fața atât de luminoasă și revigorată după ce-l folosește! Poate că n-ar fi rău să-l încerc și eu! îmi zic.

Tocmai citeam despre Masca neagră detoxifiantă cu cărbune, Peel-Off  când Clara m-a întrerupt:
- Mihai, e timpul să plecăm! 

M-am ridicat. Cu farmecul argilei din Munții Piatra Craiului aliat, poluarea nu mă mai sperie. O s-o alung eu începând de săptămâna viitoare. Cu masca de argilă!