Sailor Moon - cateva stickere handmade pentru album. (MIM 05 1/4)

Buna!

Pentru iulie, la provocari verzi am avut o noua provocare: Mesager in Misiune: Salvam carti! Episodul 5  ”Al doilea popas. Magia cartilor ilustrate / de colorat”.

Raza de Soare e in cautare de aer curat (ca sa ii justific absenta.... ) si Risu s-a avantat curajos in albumul cu stickere al lui Ralu. Pana sa ajunga acolo, ne-am tot uitat prin cateva carticele aduse de Mami odata cu cea de luna trecuta. Foarte dragute, dar efectiv nu reuseam sa fac... nimic. Nu ca acum as avea mai mult spor, cu aceste calduri care au revenit in forta si, colac peste pupaza, cu foarte mult aer viciat - pentru ca, de ce nu am polua totul la maim daca putem. Nu e nevoie de teoriile cosnpiratiei - oamenii se autodistrug singuri si mai dau si bani pentru asta.

Poate ca asa am ajuns si la  Sailor Moon. E nevoie de un supererou sa salveze lumea de fortele malefice... 

Initial voiam sa fac ceva legat de imagina de pe coperta de final, cea din imaginea de mai jos - ori cu diamante, ori cu ... margelute de calcat (mi-am luat un pliculet, dar la cat de lipsa de aer e, chiar nu m-am riscat):

Din fericire, in afara de o mica desprindere din capse a copertei in parea de jos (care nu stiu daca nu a survenit acum cand faceam pozele finale) si care nu pune probleme, albumul este intr-o stare foarte buna, asa ca ce am vrut eu sa fac a fost sa incerc sa mai adaug cateva abtibilduri... Dar ce sa vezi, cum nu pot calatori in timp si nici nu am fonduri disponibile sa cumpar de pe la colectionarii car vand dubluri (toata povestea cu albumul datand de prin anii 90, haha), am zis sa incerc sa caut cateva imagini la care am si numarul - sa stiu unde ar trebui adaugata in album si sa  le imprim eu...

Zis si facut, am gasit mai multe, dar am decis sa imprim vreo 8, care se vedeau totusi decent. Am folosit coli albe de imprimat cu mici defecte (ca sa reciclez totusi ceva :)). Deasemenea ma gandesc daca sa lipesc sau nu hartia pe un suport cartonat (deocamdata am folosit cutiuta care tot apare in poze pe post de sistem de depozitare pentru „imaginile” printate  - intre ghilimele pentru ca nu imi vine in minte termenul care ar fi potrivit aici... „cartilone”?)

Cu ocazia asta am avut prilejul de a scoate din cutii, a monta si proba, cele doua „luni” de veghe pe care le-am luat acum ceva vreme. Credeam ca sunt identice si difera doar lumina emisa dar sunt usor diferite:

Cea cu lumina rece, alba, este un pic mai mica  decat cealalata. Si are mici urme galbui ici si colo (nu stiu daca asa ar trebui, oricum mie imi place cum arata). Cea cu lumina calda, galbuie, este un pic mai maricica:

Nu sunt perfect rotunde (cumva ma asteptam sa  fie, lol) avand in partea de jos sistemul de pornire - functioneaza cu baterii. Nu ma deranjeaza acest aspect, partea de jos fiind cumva sprijinita de un suport care se monteaza foarte usor si este realizat din material plastic:

Dupa ce am creat cadrul am trecut la decupat. Nu am mai lipit pe spatele imaginilor imprimate pentru ca ar fi fost prea in relief daca le atasez in album si nu le-am lipit pentru ca vreau sa i le arat lui Ralu cand vine).

Lui Risu i-a facut placere aceast joc si s-a amuzat cand incercam sa le potrivesc prin album ca sa vad daca am nimerit dimensiunea. Am incercat cu cele doua ale caror numere mi le aminteamfoarte bine (pentru ca nu aveam acces la laptop sau net la Buni - evident, netul bate fix in sufragerie, bucatarie si putin la parinti in camera, care e lipita de sufragerie, cum ar veni in continuarea ei.. in rest IOC. Nu ca nu am la Buni semnal. dar nici la mine in camera nu mai duce, desi inainte sa am net prin fibra, acolo se prindea inca suficient de bine. In fine...

Cu chiu cu vai am reusit sa imi adun gandurile si sa compun textul. Nici nu recitesc, pentru ca precis am batut campii la mare arta... am zis aseara ca voi finaliza dimineata devreme cand e mai racoare - mare greseala pentru ca, probabil ca atunci cand s-au deschis geamurile (nu eu) sa intre putin aer si racoare (vorba vine ca erau peste 20 de grade pe la 9) a intrat de fapt o duhoare de nedescris de zoaie infecte, praf si ce o mai fi.. de acum sunt cu masca pe figura cautand refugiu... s-a dus ziua mea de „curatenie” programata pentru camara.. tot ce as vrea e o vizuina curata, racoroasa in care sa ma pot pune la adapost si sa ma odihnesc putin. Mda.. :)), Cred ca si Kouki e de acord..

Sper sa reusesc sa fac si proiectul cu silueta proiectata pe luna..... daca nu, voi pastra imaginea ca atare, eventual o voi atasa pe o cutie cu „proiecte sailor.”, pentru ca imi place.

ps: carduri cred ca se numesc :D

#33 Agatha Christie - Miss Marple (12 povestiri noi). (CDL)

Buna!

A trecut ceva vreme de cand am cumparat si citit cartea. Abia asteptam sa ajunga, fericita ca voi avea noi povesti cu Miss Marple sa ii citesc lui Buni - o perioada cu mult nesomn, de unde si (cel mai probabil) mica mea scapare.

Dar sa incerc sa reconstitui evenimentele (vorba vine). Ideea este urmatoarea. Intram din cand in cand pe site la editura, urmarind noi aparitii, sau reeditari ale operei Agathei Christie, pentru a ne intregi / mari colectia. Pe langa Afacerea de la Styles (pe care, culmea, inca nu am citit-o - poate si pentru ca vazusem episodul tv), am zarit ceva ce m-a bucurat si mai mult: 12 povestiri noi cu Miss Marple, Si numele Agathei scris maaaaare pe coperta. Fiind vorba de povestiri - deci mai putin de citit per aventura, mie imi convenea de minune - in ideea ca o  voi distra putin pe Buni, fara a o obosi prea tare.

Cumva, nu mi-a picat fisa, nu s-a aprins beculetul nici cand a ajuns cartea la mine si i-am plasat strategic semnul de carte improvizat undeva la inceput... Uitasem de poza de mai sus, drept dovada....

.... am mai facut una ulterior, acum, cand incerc sa scriu cateva cuvinte despre ea. :)). NU sunt povestiri scrise de Agatha - desi, dupa cum se prezinta coperta, asa ar parea. NU. Sunt 12 povestiri scrise de alte autoare, dupa cum urmeaza:

Acum... daca ma intrebati dupa ce am citit prima povestire (sau in timp ce o citeam, hahaha), parerea mea despre carte, odata si cu izbitoarea trezire la realitate, nu ar fi fost nici pe departe una prea.. buna 😅. Nu am pretentia sa gasesc povesti copiate, adica stilul Agathei copiat la indigo. Dar sa fie credibile, vorba aceea, nu mi-o pot imagina deloc pe Miss Marple, vorbind de asa maniera:

Pentru cei obisnuiti cu stilul de a vorbi al lui Miss Marple, cu siguranta va suna strident cumva aceasta exprimare. 😅 Nenatural (ca sa fac o gluma, o Miss Marple 2.0).

Nu stiu care a fost strategia cu aceasta poveste. Sincer... de ce a fost pusa prima? Habar nu am. Dar mi-a luat cateva zile ca sa pun iar mana pe carte sa incerc o a doua 😂🤣😅. 

Ei bine, celelalte povesti sunt toate, dar absolut toate niste copodopere comparativ cu prima. Bine, nici ea nu e neaparat rea - dar stilul in care este scrisa, nu are a face cu Miss Marple. Ideea e simplisoara, dar, stiu ca ma repet, desi a trecut deja multa vreme de cand am citit-, stilul in care este scrisa.... inca ma face sa stramb automat din nas..

Acum, depasind pragul (haha) si „socul”... Cand iesim din „padurea primei povesti”, pasim in tot felul de aventuri propuse de celelalte autoare (la finalul cartii exista o mica sectiune dedicata acestora, unde putem afla in cateva randuri, cate ceva, despre fiecare). 

Nu le voi lua la rand (intentionam, dar caldurile si nu numai impun economie de timp petrecut la laptop si concentrarea mea este ... molesita). Voi spune doar ca in celelalte povesti autoarele si-au facut „simtit” stilul propriu intr-un mod elegant. Sunt unele care poti chiar credeca sunt scrise de Agatha si nu pentru ca ii copiaza stilul, ci pentru ca au stiut atat de bine sa redea culoarea epocii, sa prezinte natural evenimentele si sa ii ofere lui miss Marple acel strop de autenticitate atat de necesar. Fie se leaga de anumite evenimente prezentate in povestile Agathei (A doua crima de la Vicariat), sau imagineaza calatorii fantastice (ca aceea la New York), sau pur si simplu gasesc modalitati fericire de a aduce ceva specific creattilor sau intereselor lor in luma lui Miss Marple (Imparateasa de Jad). Unele povestiri sunt din alt „registru”- dar integrate atat de bine, incat par foarte firesti (Crima la Villa Rosa) si ce mi-a placut foarte mult, este ca multe autoare au stiut sa introduca in poveste, prin intermediul personajelor, anumite lucruri care e bine sa fie spuse, fix asa cum obisnuia si Agatha sa faca in cartile sale (care sper sa nu ajunga sa fie cenzurate, desi nu stiu ce sa spun, mai ales dupa ce au schimbat titlul de la „10 negri mititei”. Eu chiar cred ca Aghata Christie a ales cu grija titlurile si mesajele pe care si-a dorit sa le transmita. Mai degraba ar trebui sa se educe oamenii... cred ca uneori cei care acuza de rasism, sunt de fapt rasistii... Atentie, uneori = mai ales atunci cand nu poti spune un cuvant, ca automat il asociaza rasismului. Mintea lor numai la asta se gandeste. Si punand automat etichete, cum sunt, de fapt?

In fine... mi-a placut cartea. Chiar mi-a placut. In cazul in care o cumparati, sau primiti, sau va decideti sa o cititi, nu va luati dupa prima poveste. Probabil pe cineva neobisnuit cu stilul si scrierile Aghatei Christie sau cu personajele ei, sau un consumator de literatura americana cu scriitura aceea mai din topor, usor bombastica dar nu neaparat cea mai fericita, in marea literaturii, nu va avea cine stie ce problema cu povestea. Mie in schimb mi-a dat senzatia aia neplacuta de strapezit dintii, sau scrasnitura :))).  Hai ca v-am facut curiosi sa o cititi, nu? :))) Mai mult despre ea am vorbit decat despre restul. Si chiar ar fi fost de spus la celelalte - dar probabil, repet, ar fi insemnat sa scriu cate un articol  despre  fiecare in parte si nu este cazul.

In cele din urma, mai ramane sa precizez faptul ca aceasta carte a aparut in anul 2022 la editura Litera. Este brosata, are aproape 370 de pagini si am cumparat-o de aici.

Pentru ca este vineri, ar fi cazul sa adaug si un citat - de dragul jocului. Initial ma gandeam sa mai extrag din carte cateva - dar mi-am amintit de o vorba care s-ar potrivi de minune in acest caz:

”Nu judecat o carte, dupa copertile sale.”

... sau poate ca este dupa copertele sale (care forma de plural se pare ca ar fi cea corecta, coform unor cursuri parcurse de mine pe cand revizuiam gramatica inainte de un examen de admitere la facultate - nu am facut pregatire si practic am citit inainte cateva chestiuni care tratau pluralul sau alte exceptii, chestii legate de greseli frecvente, facute de multe ori din cauza vorbirii obisnuite - de exemplu cires - ciresi / cireasa - cirese... la fel cu capsun - capsuni / capsuna - capsune .. adica planta/ copac versus fruct). Dar eu asa imi amintesc „vorba”. Asa ca o sa folosesc pluralul acela. 

Si apropo de forme corecte... haideti sa va zic ce cuvant folosesc eu gresit, pentru ca asa imi place 😂🤣😅. Efectiv nu imi place cum suna forma cealalta ... dar deloc. 🥁🥁🥁🥁: topogan. Nu pot si nu vreau sa il folosesc cu b. 

 Voi aveti astfel de cuvinte? 

📚📚

Acest articol este inscris si in tabelul gazduit de Suzana la rubrica Jocul de luni, facand parte din Serialul ”Citate favorite”. 

Pe curand!

Povestea in versuri a Albinitei - un tablou.(MIM04 1/4)

Buna!

Pe provocari verzi, continuam sa salvam carti, ajungand la a patra aventura (sau episod) - un bun obicei pentru lunile de vara! Mesager in Misiune: Salvam carti! Episodul 4 ”Vacanta. Primul popas de .... Poveste este asadar primul nostru popas.

Vom putea realiza intre 1 si 4 teme, in ritmul fiecaruia dintre noi si dupa cum ne discteaza inspiratia de moment. Prima luna este dedicata cartior de povesti, iar eu am ales o carte in versuri - Albinita sau fetita care zbura deasupra orasului - de Silvia Chitimia. Nu prea am avut de ales (am avut de unde, dar exista un motiv care a catarit in favoarea ei), pentru ca, de cand mi-a adus Mami cartea am stiut ca trebuie sa ii acord intreaga mea atentie:

Intre paginile ei „iubite” se afla probabil singura poezie pa care o stiu si am invatat-o cap-coada, cu drag: „Unu e alunul.....”, ii zic eu. 😅

Culmea este ca nu voi ataca poezia aceasta... decat daca mi-o veni o idee pana la sfarsitul lunii, in timp util. Dar.. sa incepem. M-am hotarat ca pentru prima oprire sa o.. oblojesc. Draga de ea, numai ce m-am apucat eu sa o aranjez ca daca nu a pufait nu stiu ce si ... am lucrat cam haotic, ca sa zic asa.

Incepusem bine - prin a lipi (si intentionam sa restaurez cat mai apropiat posibil partea lipsa) „cotorul cartii. Am folosit banda dublu adeziva si am sesizat ca draguta mea carte e mai fragila decat ma asteptam. Apoi „puf” cineva s-a gandit sa fie harnicut (m-a dus cu gandul la particulele de dero praf... innecacioasa treaba) si nu pot spune ca am mai stat sa analizez prea mult ce si cum, ce si cum faceam, vreau sa zic, pentru ca ideea era sa incerc sa fac ceva sa ma dreg, si ce sa vezi, asta era proiectul la care lucram 😅.

Ca sa fiu sincera e mare minune ca am facut totusi cateva poze din timpul lucrului (nu imi mai amintesc mare lucru ). Am folosit pentru a repara cotorul o bucata dintr-un carton f fain ca textura, recuparat de la un ambalaj de sosete si niste carioce noi, primite de la Tati, care au un varf ce seamana cu pensula ...😍.

Apoi am lipit cu banda dublu adeziva - ceva mai jos cand va aparea cartea in poza zilei si cea pentru PV o sa vedeti (poate) ca am lipit cu scoci pe deasupra. Nu asta era intentia mea, mai ales ca scociul pare cam nerezistent pe coperta, dar eram intr-o stare in care ... nah. Ideea initiala era sa incerc sa fac o extra coperta. Ceea ce evident nu am mai fost eu in stare sa fac (trebuia sa caut ceva tapet (pentru ca teoretic am de cand am pus in sufra, dar practic, doar ai mei stiu ce au putut sa faca cu el..🙄😅). sau varianta B era sa incerc sa folosesc servetel ca sa obtin o coala alba texturata - in combinatie cu folie alimentara si fier de calcat, ceea ce iar iesea din discutie, pentru ca si asa aveam dificultati de concentrare ...

Inainte sa trec la lipirea foilir de la interior, am incercat sa repar o mica „bubita” de pe prima pagina - am folosit creioane din setul de creioane cel mai indemana. Mai sus puteti vedea de la ce am pornit, ca sa ajung la urmatorul rezultat:

Raza a fost incantata si m-a invitat sa lipesc paginile „volante” .. cateva fusesera lipite acum multi ani (in anii 80) cu scoci de hartie care.. a lasat ecva urme. Nu imi fac iluzii, probabil si cel transparent, folosit de mine acum, va avea un efect in timp, sper insa sa fie ceva mai bland.

Nu am avut alte idei si solutii - probabil un lipici special.. dar na. Ideea este ca, din fericire, imi revenisem suficient incat sa nu lipesc chiar stramb. Asa ca arata bine (urmele de mai jos sunt cele vechi, despre care va ziceam):

Cum a picat ideea mea initiala referitoare la extracoperta, am zis sa fac un semn de carte, sau ... ceva decorativ. Cele doua R-uri de servici, Raza de Soare si Risu, au votat in unanimitate sa facem ceva inspirat de alfabet. Cum si eu tot purtataoare de R sunt, am acceptat provocarea:

Baza a fost o bucatica de carton recuperat de la o cutie de bomboane din care am mai facut ceva (cred ca la Iepurasi la Indigo). M-am hotarat sa fac un tablou micut cu litera R, rotita stilizata si pentru partea centrala, am ales sa folosesc doar culoare, textul avand in vedere materia prima pe care intentionam sa o folosesc, nefiind o alternativa.

Am desenat si conturat folosind cariocele si creioane colorate. Am folosit diamante - acestea mi-au ramas dupa ce am finalizat un tablou cu diamante - ma bucur mult, pentru ca pot folosi ce a ramas prin diferite proiecte. Cred ca mi-ar trebuie ceva cutii pentru organizare 😅. 

Odata finalizat m-am gandit sa ii aplic un gemulet - gen tablou. Dar m-am razgandit, si pana la urma am lipit tabloul pe o bucata de carton (tot reciclata) pentru a obtine un fel de rama alba.

Rama cu geam de plastic (decupat dintr-un ambalaj) am transformata in geam si am facut un perete pentru o casuta de pitice - doar ca am impartit ochiul de geam in 3 si am senzatia ca la transformari trebuie sa fie minim 4 :))). Oricum va voi arata atunci si gemuletul respectiv.

Deocamdata iata primul meu proiect legat de carticica - un mic tablou decorativ, pentru casuta papusilor si... o carticica oblojita (asa cum m-am priceput si eu):

Si.. a inceput vara! M-am felicitat in gand, pentru ca am fost foarte inspirata si, in noptile in care nu a fost chip sa dorm, am reusit sa imi fac o oarecare ordonare prin folderele cu poze - altfel nu stiu cum as fi reusit sa tin pasul in ultima vreme. Evident ca imi raman provocarile, pozele zilei si cateva zile pastrate intentionat libere pentru proiecte pe care trebuie sa le fac luna aceasta, dar in mare, ma ajuta mult organizarea facuta din timp, chiar si asa, abia tin pasul :D. Dar pentru mine e important ca macar aici sa fie ... motiv de bucurie :D.

Pe curand / Ja ne!!

Bucurii de ziua mea, de la Pompilia💗.

Buna!

Pe  principiul bucuriile impartasite cresc si infloresc (pentru ca se dubleaza e putin spus), profit de un moment nesperat de liniste, pace, aer respirabil... de functionare cumva optima, in cazul meu, ca sa impart cu voi.. bucurii, ce altceva? 

Ziua mea a trecut, Pastele vine. Pachetul a ajuns de aproape doua saptamani, dar abia zilele trecute am reusit sa il si descopar, ca sa zic asa. De ce - banuiesc ca va puteti oarecum imagina, are legatura cu subiectul jurnalelor de MCS. Si pe bune, am avut la material in ultimele zile (1 mai cel putin a fost ceva... noroc ca m-a salvat un puzzle)... incat greu m-am abtinut sa nu umplu o pagina de jurnal.

Dar... gata 🙏🏻! Risu s-a si infiintat langa mine si nu s-a lasat pana cand nu am adus toate bucuriile in cadru... aproape toate, de fapt (ramasese o punguta cu comori in cutie, dar oricum nu mai avea loc... asa ca apare ceva mai jos).

Pompilia (caci ea este autoarea avalansei de bucurii) le-a aranjat cu atata atentie, incat am simtit totul ca pe o imbratisare. Si cu multa grija, in ceea ce priveste anumite sensibilitati (nu a fost insa cazul 🤗🎉 multumesc !). Gesturile acestea .... cuvintele cumva isi pierd puterea de a exprima ceea ce simt, am senzatia ca orice as scrie parca mai mult stirbeste din frumusetea momentului. 

Risu tinea cu mare grija un semn de carte superb, pe care statea un mic si fragil si minunat trifoi cu patru foi si nu orice trifoi - chiar  trifoiul norocos . Iar eu am zis sa prind cateva detalii!

Am descoperit multe alte bucurii pe care le-am tot vazut, sau am povestit despre ele de-a lungul timpului (si eu care credeam ca am o memorie buna ). 

De acel caietel super simpatic cu fetita imbracata in uniforma - pentru ca da, eu sunt copilul acela mare care inca se bucura enorm la ceva care cuiva poate i se pare atat de simplu. Caietul acela ma face sa zambesc cumva automat si sa imi fie brusc dor de acel 15 septembrie, pe cand incepea candva scoala, de uniforma chiar (oh da), de cum era „pe vremea mea” scoala -  o combinatie echilibrata de copilarie si informatii interesante (sau na, am avut eu noroc de dascali faini.. desi - stati linistiti ca era echilibru si acolo, adica erau si din cei de care nu imi este neaparat... dor).

Cat de mult m-am bucurat sa descopar felicitarea superba cu umbreluta, pe care o vazusem pe blogul Pompiliei. Este de vis - mie mi se pare perfecta 💗 si are o cromatica atat de placuta!!!

Si am primit si scrisorica 🤗!! Ador scrisorelele si le-am pastrat pe toate. Sunt si ele imbratisari tare pretioase sufletului.

Dupa cateva cadre - nu stiam ce se salveaza si ce nu, pentru ca efectiv nu am mai verificat telefonul si stiti, v-am mai povestit, el face figuri - am constata lipsa pungutei cu materie prima si m-am gandit, pentru ca oricum nu mai avea loc langa celelalte, sa fac cateva fotografii cumva grupate pe categorii.

Risu a fost mai mult decat incantata. Pentru incepur am stabilit ca fundalul sa fie asigurat de „standul japonez”. 

Apoi am readus in lumina reflectoarele caietul cel minunat (cu fetita in uniforma si catelusul ei adorabil), in care caiet a calatorit norocosul trifoi cu patru foi, ce si-a gasit loc pe pieptul lui Risu (manevrat cu super multa atentie). Felicitarea despre care am pomenit (si scrisorica) si doua semne de carte japoneze, de la centrul de studii din Cluj - amandoua sunt fantastic de frumoase. Unul are flori de cires si celalalt il are si pe Panda!! :D

Apoi am facut dreptate pungutei care nu aparea in poza de grup, cea cu materie prima pentru mici proiecte: piele. Si weeee ce ma bucur - chiar ma gandeam ca as vrea sa fac din asa ceva unul dintre proiectele de la PV. Sper sa reusesc chiar acum, in seria aceasta de teme!
Fluturasii sunt adorabili! Iar cameea si rama sunt.. wow. Mi se pare pur si simplu fascinante mai ales pentru eu nu pot folosi rasina si nu pot face asa ceva, cel putin nu acum, pe viitor nu se stie niciodata. Asa ca mi se pare super tare sa am asa ceva si ma bucur mult si pentru ca nu miros 🎉.

Ariciuc a mai veni insotit de niste chestii super interesante - niste benzi cu simboluri de haloween, care sunt super super simpatice! Acum ca scriu chiar mi-au venit niste idei (probabil destul de greu de pus in practica) de costumatii :))). Bine ca mai e pana atunci timp si oricum am atatea de facut, incat nu am cand. Altfel sigur as fi atacat o panglica.

Am primit si agrafe colorate (pentru colectie :D ) si cheite - de care chiar nu prea aveam cum face rost (pentru ca nu am mai luat doze de ani buni, zeci chiar). Asa ca... gata acum am si asa ceva pentru proiecte. 🤞

Dupa care am poposit pe taramul de basm al comorilor din natura:  conuri zdravene, scoici minunate si niste fantastice feliute de pom. Slefuite, numai bine de pictat 💗. 

Abia am reusit sa o conving pe Risu sa se desparta de scoici (si nu numai) ... pentru ca mai am sa va arat doua minuni: un poster anime superb si o revista, care vin de la ele de acasa, tocmai din Japonia:

Inainte sa inchei, am zis sa va plimb putin printre filele reviste Niponica (numarul 33 - ce intamplare!! imi plac asa de mult numerele magice: 11 -22 -33 - 44 si asa mai departe :D). Mai intai - ceva dulce (care se afla spre finalul revistei. hahah):

Apoi o paralela care mie mereu mi-a placut: locuri din animatii japoneze si locurile reale care le-au inspirat:

Haruki Murakami este unul dintre autorii japonezi pe care i-am citit cu mare placere. Am inceput cu jurnalul lui (scriitorului de cursa lunga) - o carte foarte frumoasa, pe care o recomand cu drag  si apoi am descoperit o culegere de povestiri (parca Dupa Cutremur - nu imi mai amintesc exact, a trecut mult de atunci, dar sigur e prin repertoar mentionat,  pe blog). M-am bucurat sa il „gasesc” printre paginile revistei:

Apoi, cum se putea potrivi mai bine: un teatru cu papusi? :D Iata cum in cateva foi s-au adunat atat de multe franturi de bucurie:

Sper ca v-a placut calatoria mea de azi printre bucurii. Ii multumim mult Pompiliei (Risu chiar s-a straduit sa isi impreuneze manutele intr-o multumire tipic japoneza) pentru minunatul cadou de ziua mea, dar mai ales pentru prietenia care ne leaga de atata timp 🙏🏻💗.

Arigatou!!!

Pe maine! :)