Briose si parfum de mere.

Intr-o lume perfecta, putin cam paralela cu cea pe care o cunosc, stateam la geam cu ceaiul aburind, citind povesti. Cuibarita intre perne moi, pe divanul improvizat sub scara, mai priveam din cand in cand pe fereastra, la dansul Toamnei, de-afara.

Printre nori, o raza de soare si-a croit calea. A aterizat stangaci pe o frunza aramie, ce tocmai se asternuse peste cateva surate de-ale ei stranse intr-o hora pe cararea de sub nuc. Mai jos, din livada de meri, se-aude cor de soapte:

Hai, vino mai aproape..
Culege-ne, suntem coapte!

 

Ma ridic aproape impotriva vointei mele, vrajita de acel murmur si, dupa ce imi iau un sal si ghetele, imi indrept pasii spre gradina. Iau cosul impletit si incep un dans al culesului: imbratisez merii, ma imbratiseaza soarele, frunzele imi mangaie parul, in timp ce adun roade bogate si inmiresmate. 

Iar cosul se umple incet incet: rosii, aurii, dulci, acrisoare.... merele acelea minunate! O parte le-asez in ladite in camara, o parte intr-un cosulet - pe masa. Si restul, putin ranite in timpul caderii de pe crengi prea pline, le voi pregati in briose alaturi de tine.

Spal merele-n apa cea rece din fantana. Si-apoi le curat de coaja. Le tai feliute subtirele si ma pregatesc sa fac o vraja. Le pun in craticioara cu 2-3 linguri de apa, 1-2 linguri de zahar brun (cel mai bun) si o lingurita de unt. Pornesc focul - sa fie potrivit si apoi amestec pana s-au calit.

Urmeaza apoi sa pregatim un aluat. E bun de briose pachetel, sau de blat. 300 de grame de faina am cernut in vasul de framantat. Din ea, 4-5 linguri pentru maia am imprumutat. In vasul cel mare, am mai pus un pic de sare (un praf i se mai spune) si 1 lingura de zahar brun, cu renume.

Intr-un bol micut, cele 4-5 linguri de faina stateau si ma priveau. Am presarat peste ele 20 de grame de drojdie de bere (din cea proaspata). Apoi, am turnat lapte caldut, in timp ce amestecam ca sa transform totul in maia. Dar ce parfum de ... cozonac, de prajitura, de ...briose! Minunat - am amestecat si am lasat la crescut.

Ma striga faina, zaharul si sarea - se plictisesc pe uscat si vor sa le framant mai repede. Eu iau o lingura de lemn si adaug untul - vreo 150 de grame - ce incepuse sa se topeasca, la temperatura camerei... Apoi adaug rand pe rand si cele 4 oua, care asteptau cuminti. Si, in cele din urma, maiaua. Dupa care mai adaug faina (intre 140-200 de grame) pana obtin un aluat elastic.

In sfarsit.... impart aluatul in doua portii: care vrea sa fie intinsa prima intr-o foaie, la aproximativ jumatate de centimetru? Incerc eu o abordare curajoasa, inarmata fiind cu o vergea. Dar coca se viseaza deja briose si in doi timp si-o miscare, prima foaie intinsa e impartita in opt patrate aproape egale.

Tava-i unsa cu putin ulei si tapetata cu faina. Compozitia de mar asteapta sa fie portionata si, cu lingurita fermecata, adaug pe fiecare patratel, cate o poveste parfumata. apoi am grija sa aduc spre mijloc cele patri colturi si sa le sigilez bine. Imi amintesc la timp sa bag bine un ou, si cu o pensula bogata, pecetluiesc secretul aromat din fiecare briosa, inainte sa bag tava la cuptor.

Dupa jumatate de ora, repet operatiunea cu portia a doua de briose... in toata bucataria miroase a mere si a vise dulci. Briosele se odihnesc pe un platou in timp ce eu astept sa se racoreasca. in curand soarele se indreapta si el spre casa, pictand cerul pe care plutesc nori mici si pufosi. Il petrec de la geamul bucatariei, apoi urc scarile la etaj, de unde il salut in timp ce inchid geamurile si trag draperiile.

Ma-ndrept usor spre usa de la intrare - aprind felinarul si privesc spre carare. Ii astept pe cei dragi sa se-ntoarca acasa. Ii astept cu drag. Ii astept... la masa :).

Tragand un sertar de la cuierul din hol, pe jos aluneca un ambalaj, astazi gol. L-am regasit cand ne-am mutat, intr-un cufar langa o carte. Statea stingher, sprijinit pe-o parte. Avea in el doar un suport si foaie de hartie, dar mie imi parea ca-l recunosc dintr-o mie. Candva, o livada de meri se-ascunsese in el, pitindu-se iscusit intr-un verde sapunel. L-am ascuns mult timp printre rufe curate. Miroseau doar putin a mere verzi, nu erau chiar parfumate. Era discret si ne intelegeam bine. Mi-as fi dorit sa nu plece vreodata de la mine dar, unui sapun, la baie-i sade bine. Facea baloane de bucurie... si, asta i-a fost sa fie.

credit google images

Ambalajul, de-acum de-amintiri e captusit. In el imi voi pune manusile pentru gradinarit. Aud zgomot venind urcand pe carare - si iata masina. Au sosit, ce sincronizare! Ma-ndrept spre intrare sa-i intampin zambind!

Va doresc o toamna cu parfum de mere si... de ce nu, sa incercati si voi briosele mele! :D

_____________________________________________________________________

Nota:

Asternand aceste randuri, am incercat sa raspund invitatiei de a participa la provocarea de scriere creativa pe tema propusa de Pandhora -  „Parfumul merelor", provocare lansata de Mirela Pete in luna septembrie. Multumesc :)!

Ja ne! Pe curand! 

PS: Aceste minunate briose au fost realizate si consumate in 14 decembrie 2013 😅.

Calatorul in timp.

foto via facebook

Se aflau in sfarsit in sala exponatelor. Inconjurati de pereti de sticla aurie, cu sertare ce formau un fel de faguri, copiii priveau fascinati sticlutele colorate, cu forme interesante. Pe un ecran cu patru laturi, aflat in mijlocul incaperii, erau proiectate imagini marite cu fiecare exponat in parte, insotit de date despre acesta.

Bara de lemn care delimita locul pana unde se puteau apropia de vitrina cu exponate era decorat cu snur de catifea, iar  din loc in loc, atarnau ciucuri de matase.

- Lumea nu a fost dintotdeauna asa. Parfumurile au o poveste complexa si au parcurs, din pacate, un traseu nefericit, care ne-a adus aici - intr-o lume in care cel mai mic strop ne poate fi fatal.
Ghidul ii privi pe micii vizitatori ce il ascultau cu atentie. Trase aer in piept, incercand parca sa isi reaminteasca de parfumul altor vremi. Simti apoi un soi de ameteala, asa ca relua firul povestii:
- Au servit ca paravan al mirosurilor ce nu trebuiau sa fie simtite - in epoci depravate au acoperit boli si rusini, mizerie si promiscuitate. Au fost folosite pe post de arme redutabile - seductie, betie, dependenta si dorinta. Au fost minciuna si dezmat. Iar cand au declansat marea alergie, au fost condamnate la diparitie.
Cineva isi drese glasul. Ghidul privi catre copiii uimiti si sesiza in cele din urma privirile insotitorilor acestora, pline de mustrare. Isi sterse cu batista urmele picaturile ce-i incoronau fruntea. Nu ar fi trebuit sa faca acea imprudenta... nu, e clar. Nu inainte de un tur. A incurcat acum textul si le-a recitat copiilor din cel destinat adultilor. Si e numai vina ei... A ei, desigur.

Isi drese vocea si continua:
- Ce vroiam sa spun de fapt, dragi copii, este ca am pierdut un privilegiu, uitand un lucru important: less is more. In istoria parfumurilor, ce a fost prea mult, sa dovedit a fi, de fiecare data, nociv. Iar oamenii nu au stiut sa se opreasca. Au parfumat tot, in nestire. Netinand cont de nimic. Sa fie mai mult, mai puternic, mai de durata... pana cand, iata, am ajuns cu totii in imposibilitatea de a ne bucura, pana si de parfumurile naturale. De flori... de arome de.. Traim in aceasta lume fara parfum.
Ameteala il cuprindea din ce in ce mai tare. Nu ar fi trebuit sa... Riste. Stia doar ca daca se aventura  fie doar si o secunda in sera cu flori, efectele secundare puteau fi foarte grave. Dar... ea isi dorise atat de mult sa vada... sa simta o garoafa. Oare era bine? Oare...

Exact in acel moment, pe ecranul aflat in dreapta lui aparu vinovata. O sticluta mica, aparent inofensiva. In casuta cu informatii erau scrise cu litere mari numele VERY VALENTINO. Urma anul in carea fost creat 1999... printre ingrediente, insotita de o fotografie micuta, o garoafa rosie. Inchise ochii.
..... Rochia ei visinie, din matase, fosnind usor in pasi de dans. Mainile albe, cu pielea fina, ca de catifea... Zambetul atat de frumos, sirag de perle. Parul lung, valurind in ritmul valsului.. Ochii de un albastru inchis, spre gri, privindu-l plini de viata. Cand muzica inceteaza, asezati pe divanul din camera inalta, ea isi aseaza incet capul pe pieptul lui. Discreti. Discret, aproape impercetibil.. parfum.

- Domnule, va simtiti bine?? simti o mana pe umarul sau si deschise ochii. Lumina ii crea dificultati, capul ii bubuia asurzitor. Cum s-a ajuns la asa ceva? Cum? Si.. si cand te gandesti ca la un moment dat am avut totul si nu am stiut sa pretuim tot ce aveam?
- E ca un fel de Pat al lui Procust... balbai un raspuns. Apoi se prabusi, de parca ar fi alunecat printr-un fel de tunel invizibil.

Fosnet incet de rochie.... o usa se deschide incet. E usa de la vitrina...
- Deci tu erai....  se auzi un glas soptit. Un glas cunoscut, un glas iubit. Nu mai rezista si intredeschise ochi. In lumina difuza din birou ii zari silueta aplecata deasupra sticlutei de parfum, cercetand-o. Nu stia daca viseaza, sau e aevea, se teama ca nu cumva sa fi cazut in vreo coma profunda, indusa de cei ce incercau sa ii salveze viata - isi amintea vag ca se afla in sala exponatelor....
In acel moment ea se intoarse. Ii zambi stregareste si ii spuse:
- Ai atipit! mereu mam intrebat cine este prietenul tau.. parfumul. La tine este mereu un mister... nu esti risipitor. Imi amintesti de tata - si el era la fel. In schimb unchiul meu... ii spuneam Trabantul! chicoti amuzata. Stiai cu 5 minute inainte sa apara ca vine si puteai ghici de la o posta cu ce.. e parfumat.
- Aveai timp sa te pui la adapost. Incerca sa dea glas glumei... si glasul il asculta. Se ridica. Si picioarele il ascultara. Poate a fost doar un vis.. isi spuse. Si stranse mana dreapta. O durere surda insa il contrazise. Tija aceea... tija acea ii reamintea de... de misiune. Da, misiunea lui. El, calatorul in timp, se intorsese cu o misiune: sa salveze lumea! O lume din trecut. Usor, discret, parfumata.

_____________________________________________________________________

Nota:

Asternand aceste randuri, am incercat sa raspund invitatiei de a participa la provocarea de scriere creativa pe tema propusa de Adriana -  „Parfumul de catifea si matase. ", provocare lansata de Mirela Pete in luna septembrie. Multumesc :)!

".... mirosi a prajitura. Parfum de bucurie."

 "... nu are cum sa nu fie bine... uite, mirosi a prajitura." Ii spuneam lui, sau imi spuneam mie... mirandu-ma si bucurandu-ma in sinea mea, convinsa fiind ca suntem pe drumul cel bun. Poate ca asa a si fost pana la urma, nu mai stiu. Absenta lui si dorul ma fac uneori sa inlocuiesc, sau uit, sau sa evit anumite amintiri. 

Dar ce fel de prajitura sa fi fost oare aceea? Una pufoasa si fara prea multe mirodenii. Nu o pot descrie nicicum...Era simpla si sofisticata in acelasi timp. Cred ca miroseai a bucurie in stare pura..... Un parfum pe care l-as cumpara daca s-ar gasi, pe bune! Chiar l-as cumpara. Pentru ca tu nu miroseai deloc a caine, ci a curat si proaspat si a raze de soare. Si a liniste si pace... A siguranta. A mangaiere.. si imbratisare. A aer, a bine si a iubire. Cateodata si a mine.

Poate ca miroseai un pic si a iaurt si miere si vanilie. Doar pe labute... de la gelul nostru preferat de dus, atat de delicat si de subtil. Nu, tu nu miroseai a catel, nici a sampon pentru caini anti diverse - de care fugeam amandoi rupand pamantul... O singura data ai mirosit a nu stiu ce ulei special, chipurile pentru piele (atunci cand te ranisei de la biscuitii populari in combinatie cu un purice pacatos) si am plans amandoi despartiti de un geam mat si o rama de lemn [ de o usa ] pana cand s-a dus mirosul nesuferit ce ne tinea departe unul de celalalt. Si nici macar nu te-a ajutat cu nimic; tot eu am prins banditul ascuns printre creti si am descoperit care e faza cu metabisulfitul de sodiu. Ce de aventuri am avut si noi mai baiete!!

Daca tu ai fi fost un parfum, te-as fi purtat toata viata. Pentru ca erai discret si nu te lipeai agresiv, anuntand cu nu stiu cat timp inainte si dupa ce te intalneai cu cineva ca esti acolo. Nu, nu. La tine nu putea banui nimeni nimic. Doar ca uneori miroseam si eu putin a ... prajitura si a iubire.
 

Dar poate ca te-am purtat ... cat te-am purtat in brate. Si nimeni nu stia ... dar acel ceva ce ma facea atunci sa fiu imbatabila se numea parfum de fericire.

Nu... tu nu ai mirosit a catel.. Doar ocazional a praf si fumuri si parfumuri adunate de pe-afara... Caci peste tot ne inconjoara, de nu mai stim ce e ala aer curat. Si-atunci asteptam cuminti ca sa treaca...  si din fericire faceai tu cumva magie si in maxim douazeci de minute scapai de vrajmasi. Si ce bine ne mai era!

Bucuria, aerul si iubirea sunt inodore..cred. Sau poate uneori miros a ceva bun.. si pufos. Ceva unic, mic, nebanuit si minunat. De neegalat, sau inlocuit.

Gelul nostru de dus nu se mai gaseste.... Dar am descoperit alte doua tot cu miere si vanilie. Unul e un pic mai puternic si ma intreb daca nu l-am incercat si impreuna, totusi. Pe al doilea l-a gasit Mami recent. Si serios ca e preferatul meu - atat de diafan. Ti-ar placea! Cand il folosesc am impresia ca miros si eu putin a prajitura si ma gandesc la tine... si zambesc. Sau cel putin incerc. Nu, aia nu e o grimasa, zau asa 😒. Ma straduiesc.

Daca cumva vreodata cineva te intreaba, nu uita - eu sunt fata aceea care atunci cand ne-am intalnit pentru prima data, purta un aproape imperceptibil Ultraviolet si-avea parul ca tine, ondulat-spiralat. Iar tie, chiar daca erai baietel, ti-a fost singurul parfum, in afara de al tau, propriu... care ti s-a mai potrivit. Si mai apoi ne-am asortat si cu Aubergine nuantat in par.... Alt violet. Trecutul meu... trecutul tau. Al nostru. Parfumat.

"[......]Te caut, timpul parca in loc s-a oprit..
Oare cum e sa fii fericit?
E greu... cand nimeni nu te-asculta!

Refren (x2) :
Dintr-o data te vad in lumina
Si inima imi suspina de dor...
Usor, apari si dispari
Si totul in jur ramane o enigma.[.....]"

[ In caz ca iti era dor sa asculti, ca pe vremuri.... Akcent. 💋]

_______________________________________________________________

Nota:

Asternand aceste randuri, am incercat sa raspund si invitatiei la provocarea de scriere creativa pe tema " Parfumul unei persoane din trecutul nostru.  " pe care mi-a lansat-o Mirela Pete acum doua saptamani. Citind insa abia dupa ce deja mi-am scris articolul cerintele din enuntul de pe blogul ei (😳), s-ar putea sa fiu putin pe langa subiectul provocarii respective. 

Insa nu voi schimba nimic din ce am scris... cu gandul la tine🐩.