marți, 24 noiembrie 2020

Atenție, aterizează mătușa!

 Jurnalul Familiei Sâbî

Marti, 24 noiembrie 2020

,Mama, Ioana

Mama, le-a găsit paturi suprapuse fetelor. Și tapet. Și, în timp ce îmi prezenta descoperirile, a deschis puțin și capacul de la cufărul cu amintiri. Și-apoi, poate din neatenție, din prea mult entuziasm, ori poate chiar intenționat, l-a lăsat întredeschis. Ispititor.

În timp ce vocea ei mă legăna molcolm, ademenindu-mă la fel ca în copilărie, un fascicul minuscul de lumină pulsa ușor, proiectând umbre și stele, pe-un perete. Prinzând curaj, o amintire s-a strecurat prin deschiderea strâmtă și-a început a se derula în fața ochilor, aidoma filmelor vechi, alb-negru.

Treptat, pelicula tremurândă, își îmbunătățea calitatea. Filtre moderne îi redau claritatea, o mulțime de pixeli în tonuri de gri pierdeau teren în fața imaginii netede, în culori vii, vibrante. Cât despre sonor, dintr-un continuu hârâit estompat, după o cascadă de sunete ce semânau cu o gargară cu apă și sare, m-a înconjurat cristalin, de parcă ar fi ieșit din cel mai performant sistem dolbi.

Această ultimă transformare m-a propulsat direct în mijlocul acțiunii. Am simțit așezându-mi-se pe umeri, un fel de pelerină. M-a acoperit ușor și, privind în oglinda din fața mea, așezată acolo strategic, am sesizat cum încep să dispar, acoperită de ceea ce părea a fi deghizarea ideală: Ioana Invizibilă.

Când o amintirie iese din cufăr, nu i te poți împotrivi. Ea face regulile și, spectator-actor, activ-pasiv, după cum îți permite, îi faci jocul. Am tras aer adând în piept și...

Atenție! Motor! Acțiune! Filmăm!

Plouă. Noiembrie. Toamna. Sâmbătă seara. Alexandra și Ioana, șase ani - exersează în fața oglinzii, sincron, bucata pe care trebuie să o interpreteze la serbare. Mama, Tanța, a început lucrul la costume. Privind mișcările mâinilor ce taie grațios aerul din jur, se gândește că lebedele ei, învață să zboare. Și dacă își vor lua zborul prea curând? De aceea le fac costumele!.

Mă întreb dacă acelea erau gândurile mamei, sau sunt ale mele. Încerc să ridic o paietă rătacită pe covor și, drept pedeapsă pentru nesăbuința de a tulbura cursul amintirii, mă trezesc propulsată cu putere, până în ziua serbării, de parcă cineva ar fi apăsat intenționat pe butonul de derulare rapidă. Încerc să alung acea senzație de amețeală care m-a cuprins și îmi așez fața în palmele deschise. Mi se agață de față. Dar funcționează. Amețeala s-a oprit. Toamna, mi-a lăsat, cu dărnicie și cu cerneală de ger ars-uscată, autografe întipărite în relief. Câtă generozitate din partea ei - acum, va trebui să îmi repar și fața, nu doar mâinile.

Atenție, aterizează mătușa!

Nora deschide ușa camerei și spulberă orice fir de emoție. Micile lebede își arcuiesc spatele și ridicându-se pe poante par a se desprinde într-un zbor lin. Aripile lor se transformă în coliere în jurul gâtului ei.

Ce mici eram! Și noi, și Nora. Întrerup o scenă perfectă din filmul amintirii. Mă dau un pas în spate, sperând că poate voi fi iertată, voi trece neobservată. Lumina se stinge.


Se aprinde - clipesc pentru a mă putea obișnui, treptat, cu becurile ce înconjoară oglinda. Din oglindă, mă privește Audrey Hepburn. Sau nu! E varianta ei autohtonă, Nora. Cu ochi mari și privire pătrunzătoare, cu părul ușor ondulat, prins în coadă, tresărindu-i la fiecare mișcare. Cu un machiaj discret, puțin rimel, ruj și o piele fină, radioasă. Nora - idealul de feminitate și frumusețe.

Încerc să localizez unde m-a teleportat, în filmul ei, amintirea. Ce s-a întâmplat cu spectacolul de balet? În ce culise mă aflu? Și, mai ales, oare mi-am pierdut acoperirea? Ioana vizibilă?

Nora îmi zâmbește amuzată. Fără cuvinte, îmi întinde mâna, catifelată și delicată, așa cum mi-o amintesc. Ce mă fac? Cu bietele mele „rășchitoare”, va fi, cu siguranță, dezamăgită!

Ioana, iar nu ai purtat pielii de grijă?

Îmi ia mâinile între ale ei. Constat cu uimire, că ale mele arată de parcă acum aș fi venit din sera cu răsaduri. Dar ea râde, ca atunci când eram mici și ne luam la trântă cu gerul. Mă spală ușor pe mâini și, cât sunt încă umede, aplică un strop de smântână albă, dintr-o cutie aflată pe măsuță, lângă oglindă. Le masează ușor...... și simt cum mă ia somnul. 

Este cremă regenerantă pentru mâini, Ioana, nu smântână! Râde. Ești incorigibilă.

Are dreptate. Asta este - dar seamănă. Ce vină am eu? Vreau să argumentez, ceva, orice. Dar mă trezesc față în față cu un scenariu. Cuvintele se împletesc, dansează și, de parcă ar vrea să îmi vină în ajutor, ilustrează. Nora de acum, mă privește zâmbind, din spatele Norei, de atunci. Aceeași Nora. Purtându-și pielea cu demnitate, grijă și naturalețe. Și puțină cremă hidratantă - 35+, 45+, 55+? Doar ea știe. Ea și Ana Aslan. Inovatoarea doamnă, care ne-a lăsat moștenire un  produs 100% românesc, menit să sfideze timpul și timpurile și să acționeze cu eficiență, chiar și pe pielea atât de pretențioasă a amintirilor, îmblânzindu-le cu formule nu atât magice, cât științifice, cu parfum suav de premiu Nobel, chiar.
 
Îmbunătățește fermitatea pielii ! Acționează ca un fel de hipnoză, amintirea aspirând, din viitor, cu o lăcomie mascată (rezumându-se doar la câte un produs din fiecare, pentru a salva aparențele), întreaga gama reinventată Gerovital H3 Classic.
Nora de atunci tresare! Cea de acum chicotește. Eu încerc să descifrez scenariul, care mai nou seamănă cu un papirus populat de hieroglife animate. Dintre acestea, trei poartă, pe post de coroană, traducerea numelor lor și o scurtă descriere a rolului pe care îl joacă în elementul-grupare, ce stă la baza reinventării. Și anume, complexul anti-age
  • Acidul hialuronic, lider autoproclamat și cel mai mare specialist în hidratarea profundă 
  • Vitamina E, responsabilă cu disciplinarea radicalilor liberi și înlăturarea stresului oxidativ, dar și protectoare a liderului autoproclamat, a fibrelor de colagen și a elastinei, având sloganul „trăiască elasticitatea„
  • Juvinity, doctorand în întârzierea îmbătrânirii metabolice şi a nucleului celulelor și în revigorarea replicării celulare. Supranumit „Rezervorul de tinereţe îndelungată a pielii”,  are un rol cheie în echipă, având în grija sa telomerii, de a căror lungime, depinde chiar lungimea vieții celulelor.

Brusc amintirea dispare. Râmâne prezentul. Ioana visează.


 

luni, 23 noiembrie 2020

Călătorie prin vârstele copilăriei.

  Jurnalul Familiei Sâbî

Luni, 23 noiembrie 2020

Buni - Tanța

Pe vremea când fetele mele, Ioana și Alexandra, au împlinit cinsprezece ani, am hotărât, împreună cu tatăl lor, după ce le-am întrebat și pe ele, desigur, să le cumpărăm paturi suprapuse. Ne-am dus la un magazin de mobilă și i-am rugat pe cei de acolo, să ne îndrume către raionul cu paturi pentru copii. În timp ce ne însoțeau către locul respectiv, le-am spus și ce ne-ar interesa și, imediat, a venit întrebarea: „Dar câți ani au copilașii, doamnă?!” Cincisprezece!” le-am răspuns. Cei doi s-au oprit din mers, au schimbat direcția și ne-au condus la raionul pentru adulți, „unde se găsesc lucruri mai potrivite cu vârsta”. Nu am găsit ce căutam și, până la urmă, am luat un recamier, doar pentru că era necesară schimbarea.

De ce mi-am adus acum, aminte, de acel episod? Trecând peste fapul că, pentru un părinte, copilul rămâne copil, toată viața lui, în acel moment mi-am dorit foarte mult, ca în viitor, atunci când voi mai avea nevoie să fac astfel de cumpărături, să găsesc magazine specializate, create, eventual, chiar de părinți, pentru părinți și copii lor, indiferent de vârstă. Să găsesc bunăvoință, informațiile necesare și produse de calitate, pentru toate categoriile de vârstă, ale copiilor.

Timpul a trecut și iată-mă și bunică. După cum bine știți, dacă ați răsfoit filele acestui jurnal online de familie, am două nepoate: pe Dana și pe Maria. De curând ne-am mutat de la oraș, la casă, într-o localitate frumoasă, de la poalele muntelui. Am hotărât să facem pentru început doar modificările absolut urgente - renovarea în principal și, în timp, să ne ocupăm de restul amenajărilor. Și, cum se apropie și sărbătorile de iarnă, iată momentul oportun, pentru a ne ocupa de camera fetelor!

Uite așa, dragii mei, împreună cu bunul Tudor, am pornit să căutăm, ceea ce nu am reușit să cumpărărm, cu ani în urmă: paturi. Și, de data aceasta, chiar am găsit: un pat dublu clasic pentru juniori, produs de Mesterel. Și este exact așa cum ne doream: din lemn masiv, lăcuit cu un produs pe bază de apă, incolor, ecologic. În plus, ce mi-a plăcut foarte mult, este potrivit copiilor începâmd de la vârsta de un an. Pot fi montate ca paturi suprapuse, sau ca pat dublu ori două paturi independente, în funcție de cum își vor dori nepoatele noastre, în timp, să îți amenajeze camera.

Pentru că bunul s-a dus să le povestească Danei și Mariei despre paturi și să le ceară părerea (care este una pro, după cum îi aud răzând, din camera de alături), eu m-am gândit să profit de răgaz și să vă scriu câteva gânduri, în jurnal, despre cum stă treaba, la noi, cu aceste cumpărături pentru copii, mai mici, sau mai mari. Și, cred că voi avea ceva timp la dispoziție, pentru că, după tropăiturile și boncănelile pe care le aud, probabil s-au apucat să facă și măsurători.


 

Spuneam ceva mai sus, ceva despre o dorință a mea, referitoare la cum mi-ar plăcea să fie un magazin, cu articole pentru copii. Ei bine, dacă am găsit paturile pe care le căutam, un merit îl are tocmai un astfel de magazin. Creat de părinți, pentru părinți și copii, mai mari și mai mici. Probabil că, tocmai pentru că a fost creat de către părinți, funcționează și ca un ghid, cu o structură alcătuită prin gruparea produselor pe categorii și pe subcategorii, ținând cont, desigur, de vârsta copilului. Și cu informații.

Astfel, pe lângă lista cu paturi pentru copii mai mari, sau tineret, cum mai este denumită pe site-ul BeKid, am răsfoit cu plăcere și alte liste pe care le-am găsit în meniul de navigare al magazinului, chiar dacă, în cazul unora dintre ele, noi nu ne mai încadrăm, deja de ceva vreme, în categoria de vârstă. Mi-am amintit și de vremurile când urma să le nasc pe gemenele noastre. Mi-ar fi plăcut să fi avut și atunci atâtea opțiuni, din care să pot alege, ceea ce era potrivit pentru noi.

Constat însă că, și atunci, și acum, pentru noi, rămân câteva constante în ceea ce privește alegerile: 

  • pentru dormit un pat trainic, din lemn natur, cât mai sigur și prietenos pentru noul membru al familiei și, pe cât posibil, un model cât mai versatil, de care să ne putem bucura mult timp;
  • o cameră cât mai aerisită, cu spații de depozitare pentru haine, cărți și jucării - cn mobilier simplu, dar personalizabil, realizat din materiale sigure și care să poată „crește”, alături de copii;
  • nou introdus pe listă se află scaunul de mașină, cu care am făcut cunoștință, alături de Maria, mezina familiei,
  • la capitolul joacă în casă, Dana și Maria au putut descoperi, deopotrivă, jucăriile mamei și mătușii lor și unele noi - a fost chiar interesant să vedem împreună cum au evoluat și s-au schimbat, de-a lungul timpului, aceste „mici ustensile” alături de care cresc copiii, prin joc;
  • tricicleta, bicicleta, patinele cu rotile, sau coarda - erau prieteni de nădejde ale fetelor mele, apoi ale nepoatelor - cu siguranță nu ar lipsi, mai ales acum, de pe lista de cumpărături pentru cei mici!

 

În principiu, cam aceasta ar fi lista noastră principală, care unește toate vârstele copilăriei. Între timp mi s-a alăturat și Ioana și mi-a spus că ar trebui să adaug și o sanie pe listă, pentru că cea veche, este neîncăpătoare. Atunci când alegem lucrurile ne place să fie:

  • calitative, 
  • sigure,
  • durabile,
  • cu un design plăcut și practic.

De aceea și apreciem foarte mult prezența informațiilor detaliate care să însoțească imaginile de prezentare ale produselor.

Și, pentru că tot am povestit mai sus despre camera copiilor, am navigat însoțită de Ioana prin categoria destinată tapetului realizat din hârtie, potrivit pentru camera copiilorÎl prefer vopselelor lavabile pentru că, permite pereților să „respire” și izolează, în același timp. În plus, ne face plăcere să îl montăm împreună. Este o activitate de echipă, de al cărui rezultat final, ne bucurăm de fiecare dată!



Fotoapetul pentru camera copiilor produs de BeKid  pe care am pus ochii este fabulos și cele trei modele alese, pot fi potrivite, pentru orice vârstă. O să vă spun un secret - unul dintre ele aș vrea să îl montez în atelierul meu de lucru. Oare, veți ghici care anume?

Oh, uitasem cât este de plăcut să plănuiești și să faci cumpărături pentru copii! Călătorind prin amintirile legate de fetele mele, dar și de nepoate, am încercat să găsesc punctele comune. Sper să vă fie și vouă de folos - așa, ca un punct de pornire, de sprijin, sau, doar inspirațional. Mă voi retrage și eu, să mă alatur celorlalți, pentru a plănui împreună cum decorăm pereții cu fototapet, unde montăm paturile, ce sanie alegem!

Nu îmi voi lua însă rămas bun de la voi, și nu voi încheia fila de jurnal, înainte de a vizita raionul” cu jucăriile din categoria artă și îndemânare! Pur și simplu, nu aș fi eu. Cred ca nu a trecut un an fără să ne imbogățim colecția, cu măcar un articol, din această categorie. Și... unii dintre voi cred că și-au dat seama, din ce povestea acum câteva zile Remus, ginerele meu, ne vom mări, în curând, familia, cu un nou membru. Așa că iată - am găsit un proiect potrivit și pentru noi (copii mai mari și mai mici) și pentru el: un set creativ cu ajutorul căruia, putem realiza accesorii pentru cățeluș. Cum toți avem vârste peste opt ani, ne încadrăm perfect! Îmi place foarte mult ideea - îi încurajează pe cei mici să fie creativi, să își dezvolte afecțiunea față de animalele de companie, aduce un strop de bucurie iubitorilor de animale și nu numai.

Acum vă las, cu bine! Vă mulțumesc că m-ați însoțit și de această dată, preț de-o filă de jurnal, într-o călătorie printre amintiri, dar și la cumpărături pentru copii mai mici, sau mai mari.



 

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

18 ani

 

 Buna sa va fie inima!!!

Astazi este ziua lui Dodo. Acum 18 ani, intr-o seara de joi, cam friguroasa, eram in vizita la niste prieteni de familie, cu parintii. Suna interfonul si gazda spune ca era cineva ... Raluca. Ce coincidenta - asa o cheama si pe sora mea. Dar, nu putea fi ea. Era la facultate, la Bucuresti. Cine stie.

Apoi suna la usa... Hmm... Si apare chiar Ralu. Cu un pui de catel alb si cret in brate. Parintii au ramas masca .. vorba aceea. Imi amintesc cum m-am ridicat si m-am dus direct la ea, dar ma miscam de parca ma vedeam cumva din afara. Si am intrebat ... cu speranta sa spuna da, cu teama sa nu cumva sa spuna nu:

E al tau?

Da.

Apoi l-am luat in brate. Si de atunci.... a fost baietelul meu cu par cret si ochii verzi. Un copil. Un copil de catel. Dar un copil.. Bun, iubitor... Si caruia ii simt lipsa in fiecare clipa si cu fiecare celula. Daca se poate spune asa.... Pentru ca, timp de aproape 15 ani, am fost ca o singura persoana. Daca il tineam in brate si inchideam ochii, nu mai simteam unde ma termin si unde incepe.

Am reusit in seara asta sa fac niste saleuri. Mancam si cu el, in gand, in suflet. 18 ani - majoratul! Sa fii bine unde esti acum. Vegheaza asupra noastra iubire de baietel!


Astazi am avut o zi mai grea. Am cam zacut .... ca sa zic asa, direct. Oboseala multa, chimicale de prin vecini la greu.... stres. Kouki a stat lipit de mine pana cand am reusit sa ma urnesc. Acum sunt mai bine, Slava Domnului! M-am grabit sa scriu doua vorbe, sa va salut... sa va arat un pufos care mananca bunatati. Si el este tot baietelul meu - fratele mai mic. Cand inchid ochii tot asa simt.... dar stiti cum este! Nu e o inlocuire. El este el si Dodo va ramane mereu Dodo.

Uneori, asa mi-as dori sa se poata face minuni! As vrea sa vina Dodo inapoi - ce s-ar mai juca nebunii.. hahahaha. Sa vina bunicii.... cei care au plecat si de care ne este dor. Ciudata e si lumea asta. Cu toate cele.

Ehh... ganduri. Imi trece! :)

Ne revedem cu o noua fila de jurnal al familiei Sâbî in curand. In decembrie sper sa pot face calendarul si Împodobim Bradul. Ma intristeaza tare mult faptul ca nu pot face tot ce mi-as dori si ca acumulat atatea restante. Mi-as dori sa le pot face pe toate, dar am cam obosit. :))))))

Ca tot ma intreba lumea cum le pot face pe toate! Nah...

La multi ani Dodo!!! Te iubim.

mama Rux te  💖

vineri, 20 noiembrie 2020

Educație. Siguranță. Prevenție. Normalitate.

  Jurnalul Familiei Sâbî

Vineri, 20 noiembrie 2020

Bunu - Tudor

 

„Cunoașterea este putere. Informația înseamnă eliberare. Educaţia este premiza progresului în fiecare societate, în fiecare familie.” (Kofi Annan)

... și dacă nu sunt condiții - haide să schimbăm ceva!

Și așa am și făcut. În loc să ne alăturăm spectatorilor pasivi, adoptând sloganul „asta e, n-ai ce-i face”, „să facă alții, ce suntem noi, mai proști?”, am ales să acționăm. Și astăzi, la nici un an de când ne-am mutat în această localitate de munte, s-a inaugurat noua clinică medicală, din regiune. Pentru că se poate.

Totul începe de la educație - din familie, apoi la școală. Oamenii, au nevoie să înțeleagă de ce este nevoie să facă un lucru. De ce este nevoie să previi, atunci când poți, în orice domeniu de activitate și în viață, la modul general. Dacă nu pot înțelege motivul, atunci opun rezistență. Nu? Sau, se tratează cu ... indiferență (la propriu și figurat). 

Un om educat, care are acces la informații pertinente, va înțelege nevoia de siguranță, mai bine ca oricine. Atunci când te simți în siguranță, scapi de cel mai incomod și creator de probleme inamic: stresul. Și partea cea mai frumoasă este că, tu chiar îți poți crea, atât ție, cât și celor din jur, un climat sigur. Poți preveni, fâcând alegeri potrivite și la îndemână, situații neplăcute, care pot pune în pericol viața. Și mai poți, dacă alegi să te implici cu adevărat, atât în domeniul tău de activitate, cât și în comunitatea din care faci parte, să transformi ceea ce poate că acum intră la capitolul raritate, în ... normalitate.

În timp ce pregătesc lista de consumabile medicale necesare, vă voi povesti câte ceva despre clinică. Acum câteva luni, nu mai funcționa nici cabinetul medical - clădirea se degradase și nu se găseau fonduri. Trebuia să mergi până în localitatea alăturată. Îmi veți spune că da, e de vină ăla și ăla și ăla. Noi am zis, bine - ce e de făcut? Ce putem face noi?

Noi, împreună, putem face multe! Primul lucru este, să nu ne mai îndemnăm copiii să urmeze căi, pentru care nu au chemare, doar pentru a ocupa apoi funcții, în care nu pot opera eficient și în interesul societății. Trebuie să înțelegem (și putem învăța din natură, de la furnici, de exemplu, care locuiesc în colonii) că puterea noastră stă în colaborare, în empatie. Faptul că, atunci când faci pentru toți, faci în primul rând pentru tine și... nu invers.


Primul pas a fost să vorbim cu ceilalți oameni din comunitatea în care ne-am mutat. Să îî întrebăm ce își doresc - ce lipsește, să vedem dacă înțeleg necesitatea acestei schimbări, dacă și-o doresc. Cine nu își dorește să îi fie bine? Să poată fi îngrijit în condiții decente, în siguranță, în apropiere de locul unde trăiește? A fost simplu - eram în aceeași barcă.

Al doilea pas, a fost să căutăm și să găsim specialiști, care să ne consilieze și să ne ajute să obținem legal, fondurile necesare pentru crearea unei clinici moderne. Un loc care să adăpostească atât cabinete medicale, cât și un centru de recuperare. Și iată că, datorită implicării unor oameni care și-au ales meseria asumat și o practică dezinteresat și cu dăruire, ceea ce părea a fi imposibil de realizat în viitorul apropiat, din varii motive, s-a transformat într-o realitate foarte palpabilă. Se poate.

Dacă despre lucrurile legale, sau despre construcția în sine, nu pot să vă dau foarte multe amănunte, există o activitate, care implică toate atributele despre care am amintit până acum (și anume: educație, siguranță, prevenție și normalitate) în care sunt și eu implicat, activ. Spuneam mai devreme că mă ocup de o listă. O listă pe care tocmai completez necesarul de echipamente de protectie. Pentru ca o astfel de unitate să funcționeze corect și sigur, este necesar să fie respectați anumiți parametri. Este nevoie de anumite consumabile medicale, care să permită, atât celor care își desfășoară activitatea în incinta respectivă, cât și celor care beneficiază de serviciile oferite, să fie în siguranță.


Desigur. Acest lucru ar trebui să fie de la sine înțeles, să țină de normalitate - și totuși, chiar este? Pentru că, poate fi! Și până se va produce „minunea” și se va reforma sistemul (care are o mulțime de neajunsuri, asta ca să fiu elegant), putem și noi să ne implicăm, ajutând acolo unde se poate și încurajându-i și pe ceilalți, prin puterea exemplului, să fie parte activă, să lase indiferența la o parte și să susținem drumul acesta spre normalitate, împreună.

Instituția aceasta nouă, tânără, are și un manager - este cam de vârsta nepoatei mele cele mari, proaspăt ieșit de pe băncile școlii. Nu are experiență, dar îi place meseria pe care și-a ales să o facă, și își dă silința să învețe cât mai repede și bine, ce are de făcut. A plecat de aici, din sat, și s-a întors, exact la timp, pentru a lua parte la această schimbare de mentalitate - în bine.  

Eu îl ajut. Ne ocupăm împreună de întocmirea listei necesare pentru a putea asigura funcționarea clinicii. În condițiile actuale, cu pandemia, este nevoie și de mai multă grijă - pentru că este important să facem ce putem, pentru a putea preveni, ceea ce se poate. De exemplu putem comanda, ca persoană juridică, materialele necesare de la Medicale Shop. Astfel se limitează deplasările și se păstrează distanțarea socială. Vom avea timp să sărbătorim împreună, după ce vom trece peste acest hop. Și pentru că vrem să sărbătorim împreună, respectăm regulile, chiar dinainte să fie impuse, de pe vreme când erau doar sugerate.

Practic, și înainte era nevoie de dezinfectant în cadrul unităților spitalicești, și nu numai. Acum, avem nevoie pentru personalul care lucrează, de botosei, masti; în anumite cazuri în care implică o apropiere îndelungată de viziera. Desigur, cel puțin aici, pe plan local, covorasele antibacteriene au constituit o noutate absolută. Dar ar trebui să fie, la fel ca și botoșeii, ceva firesc pentru un astfel de loc - dacă nu te poți descălța la intrare, așa cum faci când mergi acasă, atunci trebuie să păstrezi într-un fel locul acela cât mai curat - iar pe încălțări, poți aduce musafiri nepoftiți, fără să vrei, desigur.

Am adăugat pe lista de necsesar și role de cearceaf și pijamale de unica folosinta. Tot o noutate, de care localnicii au fost foarte entuziasmați. Dar sunt, de fapt, doar lucruri care ar trebui să fie nelipsite dintr-o astfel de instuție. Adică, până la urmă, voi nu v-ați simți în siguranță atunci când pe patul pe care urmează să fiți consultați ar fi un așternut nou, sigur și totul ar străluci de curățenie?

Să previi este mai bine. Pentru că, atunci când ceva (sau cineva) se strică, foarte rar și foarte greu mai ajunge să fie la fel. Uneori.. se strică de tot. 

Sunt optimist (și, din fericire, nici ultimul și nici singurul). Încă puțin și termin lista - apoi o voi verifica împreună cu tânărul manager, de la distanță sigură și ne vom asigura să nu lipsească nimic. Și ce sentiment plăcut și satisfăcător (de ce nu?) ai atunci, când poți fi o rotiță din sistem! Că poți pune umărul, și participa, la schimbare. Că poți schimba mentalități, și susține, și încuraja pe aceia care își doresc o schimbare în bine.

Cândva, această filă de jurnal va fi doar o mică parte din normalitate. Ceva obișnuit! Nimic extraordinar. Dar acum, cum este? Utopic? O poveste? Ceva de dorit?

Lista consumabilelor însă există - un necesar care face diferența între siguranță și altceva. De nedorit.



 

miercuri, 18 noiembrie 2020

Operațiunea e--sărbatoare. În căutarea Bradului de Crăciun.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Joi, 19 noiembrie 2020

Maria

„It's beginning to look a lot like Christmas
Everywhere you go(...)”

Mama a venit acasă, fredonând de zor. Ca și când nu era destul faptul că, încă de la începutul lunii, m-a cuprins „febra” a sărbătorilor de iarnă!

Pur și simplu, nu mai am răbdare până în decembrie. Vreau să încep să decorez casa acum, si să mă bucur de această feerie până la primăvară. De aceea, m-am hotărât să scriu, o scrisoare. Iat-o:

Dragă Moșule,
Îmi doresc ca anul acesta să primesc în dar un  bradut artificial!
Maria

Am să mă fac că o uit, din întâmplare pe măsuța din hol. Strategic, știu! Deși... dacă mă gândesc mai bine, mai bine îmi pledez cazul aici, pe această filă de jurnal și, dacă întrunește suficiente voturi din partea membrilor familiei, s-ar putea să mă bucur de el, mai curând decât m-aș aștepta.

Să înceapă așadar „operațiunea e-sarbatoare” și să pornim în căutarea Bradului de Crăciun! Iată - am găsit și o imagine potrivită, care să ne introducă în atmosferă și să mă ajute să găsesc argumentele pro pentru această achiziție! 

( Dana, sora mea mai mare, tocmai a ținut să spună că citesc cam multe cărți cu detectivi în ultimul timp și, înainte să iasă din cameră, a dat drumul la muzică, chipurile pentru atmosferă! Așa că acum ascult „Mister Santa” și mi-am scris deja pe o hârtie argumentele! )


Dragi părinți, bunici și Dana, dar și prieteni ai jurnalului online al familie noastre,

După cum spuneam mai sus, mi-aș dori ca în acest an, pe lângă tradiționalul vârf tuns din gardul viu din spatele casei, să primesc un brad de Craciun artificial.. Vă asigur că m-am documentat și m-am gândit mult înainte să mă hotărăsc și m-am pregătit cu argumente!

  • Ne putem bucura de el, așa împodobit, mult mai mult timp (cât ține iarna!) fără să ne facem probleme că:
    • se scutură și umple casa de ace
    • se întâmplă vreun accident și se varsă apa din vasul pus sub picioarele suportului (ca să poată el rămâne mai multă vreme verde)
      (asta ca să enumăr doar două aspecte)
  • Nu este nevoie să mergem să luăm un brad în ghiveci, riscând ca, pentru două săptâmâni maxim (cât l-am ține pe veranda închisă, împodobit doar cu câteva globulețe) să ne trezim că nu mai avem ce planta apoi în grădină, pentru că se usucă. Mai bine pe acela îl luăm atunci când este vreme prielnică pentru el.
  • Acum există brazi de Craciun absolut superbi, realizați cu mare grijă și atenție la detalii, care nici nu se compară cu cei artificiali de care fugeam oricum, cât puteam de repede, când îi vedeam (pentru că, nu numai că arătau rău, dar mai și miroseau urât - materialele fiind de proastă calitate).
  • Chiar dacă vom avea și câte un brăduț natural (pentru că tot trebuie să tundem gardul verde din brad și pin, aflat în spatele casei) ne vom putea bucura și de un alt brad înalt și bogat, rezistent, ușor de montat și demontat.
  • Dacă alegem unul calitativ - clar nu va trebui să îl schimbăm în fiecare an! Acest lucru înseamnă că:
    • economisim
    • suntem responsabili în relația noastră cu natura
  • Știu că am spus mai sus că nu trebuie să îl schimbăm anual, dar putem, dacă știm de unde să îl alegem ca să fie calitativ, să ne mai luăm în timp și alții - unul pentru sufragerie, unul pentru camera mea și a Danei, unul pentru Bunici.... și unul pentru Atelierul nostru de creație din mansardă. Pentru că sincer, am găsit patru frumoși foc și nu știu pe care să îl aleg!!

     


Și pentru că tot am menționat în „pledoaria” (mulțumesc Dana!) de mai sus despre importanța calității unui brad artificial, vă voi arăta și vouă în ce dilemă mă aflu! Am realizat un colaj cu cei patru brazi care, pe mine cel puțin, m-au fermecat! Și da, sunt artificiali! Par adevărați nu? „Veridici”.

Brazi clasici, frumos colorați, cu ace 2D sau 3D, ninși, cu conuri, cu vâsc.... Am să vă povestesc puțin și despre fiecare în parte și poate vom stabili împreună un top! Care să fie oare câștigătorul titlului Bradul de Craciun (pe care să îl pot întâmpina și împodobi eu cât mai curând posibil)?

  • Crăciunul este magic cu adevărat atunci când ninge! Și atunci, Magic Christmas cu ace 2D, 3D și vâsc pare a fi perfect pentru că dă impresia că tocmai a fost adus de afară, purtând urmele proaspete alei unei ninsori.
  •  Sau poate că Frosty, cu acele sale 3D împodobite cu zăpadă din belșug, ne-ar face să nu mai simțim atât de acut lipsa zăpezii din ultimii ani (în zona noastră nu prea a mai nins de sărbători) 
  • Fuji este brad absolut superb! Are vârfuri aurite, acele 2D și este împodobit cu conuri și vâsc aurit. Mi se pare maiestuos și mă întreb dacă, în afara faptului că privindu-l poate semana cu celebrul munte, are vreo altă legătură cu Japonia... Hmmm!
  • În cele din urmă, cu ace 2D, ace de pin și vâsc, construit prin sistem de agățare, Conifer Dream. Care arată chiar ca un vis - vouă nu vi se pare că este un brăduț adevărat?

Ei bine, eu cam atât am avut de scris. Mă grăbesc să termin pentru că, fiecare minut câștigat, mă poate aduce mai aproape de visul meu - acela de a mă bucura mai mult de atmosfera sărbătorilor de iarnă! Și, dacă tot v-am rugat să mă ajutați să alegem un câștigător, ce ar fi să îi dăm și un nume? În afară de cele pe care le au deja! Doar urmează să petrecem mult timp împreună, de acum încolo!