miercuri, 18 octombrie 2017

Miercurea fara cuvinte " Toamna colorată "








Episodul 150 de la Miercurea fara cuvinte, gazduita de Calin Hera. Joc de imagini, initiat de Carmen.
Primele fotografii - Bran, 15 octombrie 2017 - Ultima fotografie - un gand bun si colorat de la Dodo 💖 12 octombrie 2017.

marți, 17 octombrie 2017

Capitolul 9. Când am devenit... bucătar.



- Bună, bine că ai ajuns! m-a întâmpinat încă de jos, de la intrarea în blocul modernist cu trei nivele, în ale cărui ferestre mari soarele își odihnea ultimele raze din acea zi călduță de toamnă.
Nu a așteptat să îi răspund și, privind peste umărul meu ca pentru a se asigura că nu sunt cumva urmărită, mă trase după ea pe scări până la ușa apartamentului.
- ... s-a întâmplat ceva? am reușit să îngân în cele din urmă, în timp ce ea descuia ușa, foarte atentă la ce se întâmpla în jur.
- Hai, intră! Mi-a răspuns aproape șoptit, trăgând imediat ușa după mine și încuind-o temeinic.
- Auzi... tu crezi în minuni? Mi s-a adresat din senin, vorbind încă destul de încet, în timp ce eu deja îmi pusese papucii de casă.
- Minuni?
- Da!  Răspunsul a venit limpede si clar, iar după ce s-a mai uitat o dată pe vizoar, mi-a făcut semn să o urmez în bucătărie.
- Uite.... nu o să mă crezi dar.... Sunt Mihai.
Liniște. M-am uitat încă o dată, cu atenție, în fața mea. Roxana, prietena mea din copilărie, mă privea cât se poate de serios.
- Poftim? Am întrebat-o în cele din urmă, așezându-mă la masă, în locul meu obișnuit.
- Mda.. știam eu că nu va fi atât de simplu... Dar trebuie să mă crezi. Roxana va ajunge acasă în zece minute. Între timp eu voi prepara niște ulei - vom avea nevoie de el. Vei vedea!




Mihai este fratele mai mic al Roxanei. Are un metru nouăzeci, alură de sportiv, îi plac competițiile și este bucătar. Da, știu, probabil vă așteptați să spun atlet profesionist, sau fotomodel. Nu. Este bucătar și are propriul său restaurant. Unul micuț, cochet și cu stele. Multe stele. Stele care se văd seara pe cer prin tavanul de sticla din zona zen amenajată în centru, stele de cinema și alte celebrități care îi trec deseori pragul și, probabil cele de care este cel mai mândru - stele Michelin. Două. Ceea ce este absolut minunat, pentru că el a fost primul care a deschis această cale la noi în tară. Nu degeaba a făcut școala în Japonia, țara cu cele mai multe restaurante înstelate.

Oricât și oricum aș privi, în fața mea se află Roxana, concentrată asupra unor semințe de dovleac pe care le adaugă într-un recipient al unui aparat roșu, foarte drăgălaș, despre care îmi imaginasem inițal că ar putea fi mp3 player-ul despre care îmi povestise cu câteva seri înainte. Dar nu. Așa compact și micuț cum se prezenta, aparatul s-a dovedit a fi chiar cea mai eficientă presă de ulei la rece. Cu multă dexteritate a ales setarea mix, a apăsat butonul de pornire și, în aprozimativ 5 minute, în fața mea se afla într-un mic bol de sticlă transparent, uleiul de dovleac. Un parfum minunat și o culoare ce îmi aminteau de copilărie, când bunicul lor pregătea uleiuri la presa veche, din sat.

 

- Ei? mă privi cu seriozitate în timp ce studiam pe rând aparatul și produsul finit.
- Bine... Mihai, te cred. Spune-mi ce s-a întâmplat. Uneori realitatea poate fi înșelătoare. Oricât de evident este faptul că Roxana se află în fața mea, la fel de sigur este și faptul că ea și bucătăria merg pe drumuri paralele. Sau mai spus, de câte ori ne aflăm în bucătărie preparatele de care ne bucurăm sunt pregătite de Mihai la restaurantul lui. Roxana nici măcar de prăjitorul de pâine nu se mai atinge după ce am fost nevoie să stăm o zi întreagă cu geamul larg deschis, iarna, când a reușit să carbonizeze două felii de pâine.
- Am venit!! se auzi vocea gravă a lui Mihai de pe hol, în timp ce ușa de la intrare se închidea cu zgomot în urma sa. Da... era clar că cei doi frați se comportau ca și când ar fi făcut schimb de corpuri. Dar oare de ce... mă întrebam în timp ce priveam cu interes aparatul roșu aflat pe blatul de lucru.



- Se numește Yoda. Este vedeta, dar și secretul restaurantului meu. Mă lămuri Roxana... adică Mihai, ghicindu-mi parcă gândurile. Cu el îmi prepar uleiurile fără aditivi și conservanți, prin presare la rece. Dacă vrei să se păstreze elementele esențiale precum enzimele, vitaminele, mineralele sau acizii grași, ei bine iată soluția.

În timp ce savuram salata proaspăt pregătită și ne bucuram de gustul desăvârșit al uleiului din semințe de dovleac, mă gândeam că mi-ar plăcea mult să fiu pentru o zi în locul lui Mihai. Acesta, încă aflat captiv in corpul sorei sale oftă privindu-mă:
- Ce n-aș da să fiu acum în locul tău. Nu știu cum să revenim la normal și mâine va veni să cineze la noi un scriitor de renume, alături de impresar. 
- Ei bine, eu vreau să fiu eu, din nou. Se auzi Roxana, cu voce de bariton.


*
Nu știu încă dacă uleiul acela a avut vreo proprietate magică, dar a doua zi mă aflam pe post de bucătar, ”prizonieră” în corpul lui Mihai, pregătind de zor cea mai gustoasă friptură din piept de pui, o salată delicioasă, din ingrediente proaspăt culese și livrate de la mica seră pe care familia prietenilor mei o avea în apropierea orașului și, vedeta serii, un dressing special, pe de bază de ulei din floarea soarelui presat la rece. Mi-au trebuit doar 3 minute și un pic să obțin 55 de ml din 100 de grame de semințe.

Invitații speciali au fost extrem de încântați. Am făcut chiar și o fotografie împreună - o amintire neprețuită pentru prietenul meu Mihai, captiv de data aceasta în corpul meu. I-am adus-o înrămată seara, când ne-am reunit toți trei din nou acasă, am mâncat paste delicioase și ne-am dorit să fim iar noi înșine.




După această întâmplare m-am grăbit să descopăr promoțiile YODA. Cu dorințele voi fi mai atentă și mă voi limita să mă bucur de gustul proaspăt și sănătos al celor mai bune uleiuri.


https://blog.super-blog.eu/proba-9-presa-de-ulei-yoda-home-pro-echilibrul-desavarsit-al-unui-gust-adevarat/

luni, 16 octombrie 2017

Capitolul 8. Cu ștampilă la purtător.


..... ”pac”. Un zgomot scurt pune capăt liniștii preț doar de o clipă. Pe prima pagină a cărții iși face apariția, mirosind a tuș proaspăt, un chenar în formă de dreptunghi (cu marginile rotunjite) ce cuprinde între cele patru laturi un strop de... ”mine”:
Linia 1: Nume ... Prenume
Linia 2: Numele proiectului de suflet
Linia 3: Adresa de contact
Linia 4: Adresa site-ului
În stânga, recreat fidel desenului creat de mine, conturul avatarului ce mă reprezintă în activitate.

Ștampila și-a lăsat amprenta pe albul hârtiei, ca un sărut ce-mbujorează obrazul surprins de apăsarea buzelor, în fugă.

Și iată! Cartea cea nouă pe care tocmai a adus-o curierul, a căpătat acum o identitate, aparține unei familii generoase ce poartă pe prima pagină, cu mândrie, ca pe un fel de blazon din vremurile de demult, însemnul lăsat de ștampilă. Abia acum a devenit cu adevărat a mea - și un zâmbet copilăresc mi se ivește pe față în timp ce așez bucuroasă cartea pe raftul bibliotecii însorite, sub razele ce anunță amurgul unei seri de toamnă.

Micuța mea ștampilă personalizată vișinie se strecoară la loc în cutia ei, așteptând cuminte o nouă întâlnire cu hârtia. Și nu are foarte mult de așteptat! Îmi seamănă și este foarte activă. La fel este și sora ei mai mare - un Printer, cea care însoțește Provocările Verzi în  aventura lor creativă. Nu este orice fel de printer! Este un model prietenos cu mediul, la fel ca și proiectul pentru care s-a.. născut, ca să spun așa.




Cele două ştampile ale mele se întâlnesc uneori cu ale părinților mei. Își povestesc peripețiile în timp ce ascultă fascinate cum suratele lor validează zi de zi rețete și alte documente importante. Și cât de obosite par uneori acestea din urmă! Cât și-ar mai dori să zburde și ele, din când în când, și pe alt fel de hârtii, să mai lase din responsabilități deoparte și să poposească pentru o clipă pe prima filă dintr-o carte, fie ea și de specialitate, de exemplu. Când rar, ce e drept, se întâmplă să le surprind sărbătorind - știți, ștampilele noastre sunt din aceeași familie, una destul de mare și fericită,  Colop  se numește - știu sigur că una dintre ele a avut parte de o zi extraordinară. Sau că cele două ”specialiste” sunt într-o scurtă vacanță. Să vedeți ce fericire este pe capul lor în week-end. Sau când le sunt schimbate tușierele. Ohooo!!


... ”pac” !! Ștampila mea de buzunar este o mare răsfățată. Pe lângă ”botezul” cărților, este și mesager, aterizând foarte des pe semnele de carte pe care le ofer în dar. Uneori se oprește pe pliculetele origami în care se ascunde câte o bucurie pregătită de plecare, ca un fel de timbru instant. Alteori, personalizează mesaje sau însoțește diferite creații oferite ca premii la provocările noastre creative.
Activitatea sa preferată este însă aceasta: însuflețește cărți de vizită. De fapt, cred că aceasta este și activitatea ei de bază. Atunci când am personalizat textul ce urma să apară pe ea și am ales imaginea care însoțește textul exact la acest lucru m-am gândit: micuța ștampilă de buzunar va deveni chiar cartea mea de vizită. Și așa am ajuns eu cu... ștampilă la purtător.




Un singur lucru nu poate face. Deși sunt sigură că și-ar dori foarte mult să mă ajute și în această activitate! Să mă ajute să îmi ordonez activitatea în agendă. Mi-a sugerat în câteva dăți să îi iau o surată.... o datieră. Recunosc că, atunci când mi-o imaginez așezată pe noptieră, gata de ordonat și ”ștampilat”, parcă în vârtejul de idei ce se aștern asemenea frunzelor de toamnă pline de culori și care mai de care mai ispititoare, începe să se facă ordine. Datele apar citeț în agendă, ideile își iau locul ca elevii în băncile din sala de curs și odată totul clarificat și ordonat, datiera mea își face de cap, alături de suratele sale despre care v-am povestit mai devreme.

Pe când ștampilele dansează pe tot felul de etichete colorate gata să fie lipite pe cutiuțe pline cu materiale de creație, datiera se va delecta cu etichetarea borcănașelor pline cu bunătăți pregătite pentru zilele reci de iarnă (doar nu credeați că, odată  intrată  în atelierul de creație,  uit cu totul de cămara mea cea magică)?

Și uite așa, cu mic cu mare, ștampilele țopăie vesele și mă însoțesc în călătoria creativă, fiind deopotrivă practice și distractive.

https://blog.super-blog.eu/proba-8-stampila-intre-utilitate-si-necesitate/


duminică, 15 octombrie 2017

La multi ani dulci ca tine, Micul N!!

Micul meu N, la multi ani dulci si scumpi si frumosi ca tine. Sa fii sanatos si iubit mereu! Tutuc te iubeste mult si abia asteapta sa vii la ea sa iti faca iepurasi sa mancam impreuna.
Pupici cu drag si dooooor,
Ucucu tau.

joi, 12 octombrie 2017

Capitolul 7. Care face diferența.


Cursuri de limbi străine pentru firme.

Una dintre rubricile din CV care cântărește mult atunci când vrei să te angajezi este cea în care menționezi care sunt limbile străine pe care le stăpânești. Doar că angajatorul pierde din vedere un aspect important. Chiar și un absolvent al unei facultăți de limbă și literatură străină nu poate acoperi un segment atât de vast - cel al artei conversație și al utilizării limbajului de specialitate specific unui anumit domeniu de activitate. Da, așa este și vorbesc din proprie experiență
Pe când studiam limbi și literati străine, am învățat poate cea mai importantă lecție asistând la o discuție pe coridorul facultății. Una dintre persoanele implicate în discuție era indignată de refuzul unei profesoare venită în schimb de experiență din Franța, care nu a vrut să le traducă un text pentru că nu ținea de domeniul ei - literatura engleză dintr-o anumită perioadă, foarte strict determinată. Cu alte cuvinte nu dorea să își asume răspunderea pentru ceva în care nu avea pregătire.


Cealaltă persoană implicată în discuție avea însă în ochi un fel de admirație pentru profesoara respectivă. Mai mult, și-ar fi dorit să poată avea și ea curajul să spună nu atunci când ceva depășea atribuțiile și competențele sale.
În timp, m-am mai lovit de astfel de situații. Probabil că vi s-a întâmplat și vouă să vă treziți pe masă cu un teanc de hârtii, sau mai nou cu un document destul de generos trimis pe mail, în orice caz ceva de tradus - că doar știți limba respectivă, așa scrie în CV. Am refuzat odată să traduc în limba germană niște date despre o piesă de mașină. Da, am studiat germana în liceu, da aș fi putut sta o noapte întreagă să fac acea traducere, dar asta nu ar fi deschis decât un drum anevoios al compromisurilor și nu ar fi fost folositor nimănui.
Pe vremea aceea însă nu exista agenția de traduceri Swiss Solutions care vine cu soluții pentru a depăși astfel de situații neprevăzute - cum ar fi comunicarea între firme de același profil, într-o limbă străină de circulație intrenațională. Și nu mă refer doar la traduceri specializate  ci la cursuri de limbi străine special concepute pentru firme. Cursuri care să mențină treaz interesul pentru materia predată - și trebuie să recunoaștem că în anumite domenii de activitate și în limba maternă îți trebuie dicționar sau interpret ca să nu te simți pierdut printre cuvinte. Cursuri care să spargă barierele ce țin doar de vocabular și câteva expresii generic folosite și să îmbine arta conversației cu utilul, cu elemente din cultura țării în a cărei limbă urmează să te perfecționezi. Cursuri care să fie interesante, interactive și nu în ultimul rând inovatoare.

Atunci când în orice ramura a afacerilor există în echipă oameni care își perfecționează cunoștințele de limbi străine în domeniul său de activitate este ca și când ar avea o telecomandă magică cu ajutorul căreia va avea numai de câștigat ... în afaceri. Ca în filmul Click cu Adam Sandler. Diferența este însă esențială. Telecomanda sunt chiar cunoștințele de care dispui.



https://blog.super-blog.eu/proba-7-it-takes-two-to-tango-the-words-are-on-us/