luni, 17 iunie 2019

Cum s-a "intamplat" povestea.


Buna!
Si bine v-am regasit! Saptamana care a trecut a fost una plina... si la voi? Au venit si valuri de caldura.. au venit si mici furtuni care, in loc sa aeriseasca, parca au inabusit atmosfera. Scriu aceste randuri intr-o noapte in care nu pot sa dorm (sambata spre duminica). Nu stiu daca e caldura, daca e luna, daca e lipsa aerului.... sau poate se testeaza 5g-ul de care se vorbeste atata in ultima vreme. :)) Sau poate prea multa oboseala, pur si simplu.
Asa ca m-am gandit sa va povestesc despre povestea de duminica: #03. "A doua zi..". Duminica trecuta (in cat am fost, in 10, nu? da.) s-a lansat a treia proba din concurs. De creatie literara - din cate am inteles eu. Trebuia sa realizam o poveste, de minim 200 de cuvinte (am intrebat cat ma pot "lumgi", lol si mi s-a spus ca ma pot atat cat vreau eu - ceea ce mi-a alimentat si mai mult "campul imaginatiei". Problema e ca dintre toate regulile, am sarit-o pe cea ca trebuie sa adaug povestea intr-un comentariu (poate pentru ca nu fusese mentionata iar in enunt si nah... am fost atat de chitita sa respect ce scria acolo, incat am omis regulamentul initial.. haha) si m-am trezit dupa zile de munca si rezumate la 1500  de cuvinte. Si 8980 de caractere - de ce amintesc de caractere, pentru ca limita intr-un comentariu este de 8000. Si ca sa fie treaba treaba... nu corespunde ce contorizeaza unele site-ul cu ce accepta Facebook. De aici a rezultat versiunea finala mai scurta si modificata, prezentata ieri.

Buuun. Titlul povestii trebuia sa fie A doua zi.✅ Povestile trebuiau sa inceapa cu Nimic nu ar fi făcut-o să✅. Actiunea trebuia sa se desfasoare in trecut / viitor (sau orice timp din astea  doua inteleg eu, pentru ca prezentul iesea din discutie - in el doar bea cafea, nu facea altceva, bea cafea si se gandea, isi amintea). Toata intamplarea avea loc dimineata - cand isi bea cafeaua.✅ 
Asadar am realizat "compozitia" din fotografiile prezentate. Personajul se trezise dimineata (pentru ca prietenele ei plecasera dis de dimineata sa petreaca acea zi cu familiile lor), se imbracase in costumatia preferata (pe care o primise in dar cu o zi in urma, de ziua ei) si se bucura de o cafea (primise in dar si boabele si rasnita tot cu o zi inainte).
Astfel, nu era in imagine ceva care in afara povestii. Si trebuia sa am grija ca fotografia sa fie originala✅.
Am incerca ca fotografia sa fie cat mai naturala.✅ De aceea m-am straduit sa fac sa dispara de la tort accesoriile de breloc care in aceste poze se mai pot observa. Sa transform margelele in cafea (in cana si ibric) si boabe - cele de pe masa. Am adaugat lapte (facut cu ajutorul cremei de pe tort) si am mai remediat o umbra (a accesoriul din par) pe dulap.  Daca sunteti curiosi de rezultat - il gasiti in articolul al carui link l-am lasat la inceput. Ibricul este realizat manual din folie de aluminiu. La fel si rasnita.

Mai jos va voi lasa sa vedeti cum arata povestea initiala, in care personajul era o frantuzoaica. Mi-as fi dorit ca in perioada asta sa nu fi lecturat Agatha Christie - am avut tendinta sa explic totul, pentru ca stilul meu de scris, este influentat de multe ori, de ceea ce citesc in acel moment. Sper ca nu mi-au mai scapat greseli - m-am straduit din respect pentru organizator si ceilalti concurenti sa scriu cat mai clar si simplu  si nu stiu cat de mult mi-a si iesit. Ma tem sa nu fi obtinut, din punctul lor de vedere tocmai contrarul. Mie povestea imi place. Actiunea are loc in ziua precedenta ✅ (in cea mai mare parte). In prezent doar bea cafea si rememoreaza ✅. Decorul justifica povestea si viceversa - zic eu ✅. Singura mea problema este ca in comentariu nu am putut pastra italicul si boldul care aveau si ele un rol. Mai este posibil ca, prin scoaterea unor pasaje in versiunea publicata, sa fi pierdut cumva din cursivitate, dar nu ingrijorator. S-ar putea ca povestea sa para plictisitoare publicului, insa cand imi beau ceaiul eu fac povesti mult mai mari decat aceasta si ma gandesc la tot felul de lucruri. Iar cafeaua e si mai stimulanta - din cate stiu eu.




Sper ca ati rezistat pana la capat. Imi place mult aceasta poveste, imi place la fel de mult si cea inscrisa in concurs, cu Natalia. Ca idee - as vrea sa mai mentionez ceva. Probabil ca ideea prezentata pare stupida. Cu siguranta va exista reactia ca bat campii cu Sailor Moon si spectacolul. DAR! Daca tinem cont ca actiunea se petrece in Japonia in care exista liveaction-uri pornind de la anime-uri si concerte cu sali pline ochi (concerte de muzica clasica, sa fim bine intelesi) in care se interpreteaza coloana sonora a unor filme animate.... totul are sens.✅

Pentru ca azi este luni, am si un citat pentru voi. Prietena mea Micaela mi l-a tot spus saptamana trecuta cand ma perpeleam de mama focului in toiul creatiei:

Keep it simple.

Simplu de zis greu de facut. Cui ma adresez? Pentru cine scriu? E un concurs cu papusi si povesti? Este o rubricuta intr-un ziar ? Este o poveste pentru copii? Una pentru adulti? Un tratat? O... ce? Mi-am tot pus aceste intrebari toata saptamana... Dar data viitoare, promit sa incerc si reteta asta a simplitatii 😜.
[ O iau ca pe o provocare.... Cine zice ca nu poate si berbecul?😄😜 Adica sper.😅 Ma voi stradui 😜.]

📚📚
Acest articol este inscris in tabelul gazduit de Zina pe minunatul blog cu Povestiri pe scurt, in Serialul ”Citate favorite”. 😊 

Ja ne! Pe curand!

duminică, 16 iunie 2019

#03. "A doua zi.."

Nimic nu ar fi făcut-o să bănuiască, cu o zi în urmă, ce avea să se întâmple după premieră. Un buchet colorat de emoții puseseră stăpânire pe ea, încă de la primele ore ale dimineții. Atunci, pentru a stăvili trăirile puternice și stările ce fluctuau, ca prinse-ntr-un carusel amețitor, de la entuziasm la angoasă, se hotărâse să pregătească un tort de ciocolată și fructe, urmând o rețetă veche, pe care o învățase de la bunica ei, Sophia.

Ar fi trebuit să îi dea de gândit plecarea bruscă a lui Makoto. Mai erau doar șase ore până când urmau să se afle în vestiare, pentru ultimele pregătiri, și ea își amintise subit, că trebuia să ajungă tocmai în capătul opus al orașului. Incredibil! își spusese în gând, în timp ce prepara crema de portocale. Și Li chan... zău așa! Tocmai acum s-a gândit să meargă la bibliotecă! Ca și când, nu putea înapoia mâine romanul lui Kawabata! Acum două zile, se plângea că nu îl va termina nici peste o saptămână! Mai bombănise puțin, în timp ce amesteca cu atenție, ingredientele pentru blat.

Natalia își reamintea frământarea, nerăbdarea și, în același timp, bucuria care puseseră stăpânire pe ea, cu o zi înainte. Simplul fapt de a prepara un desert savuros o mai calmase și, în cele din urmă, își spusese că, probabil, și prietenele ei găsiseră în acele activități ciudate, pentru momentul respectiv, un mod de a se relaxa și a se pregăti, pentru evenimetul ce urma sa aibă loc, în acea seară. Odată ce prăjitura fusese "asamblată" și ornată cu grijă pe platou și apoi așezată pe raftul de sus al frigiderului, îl luase în brațe pe Kuma kun - ursulețul ei uriaș, din pluș pufos, câștigat cu trei luni în urmă, la un festival tradițional din Hokkaido. Nu-și mai amintea exact cum se numea festivalul. Ținea minte doar spectacolul superb de artificii de la final și momentul în care câștigase plușatul uriaș, la o loterie.
Cuprinzându-l pe Kuma într-o îmbrațisare, închisese ochii și, ascultând bucata muzicală din deschiderea spectacolului lor, ațipise. O trezise o aromă cunoscută, amintindu-i de delicioasele bruschete cu ulei de măsline, roșii și busuioc proaspăt, preparate de bunica ei. Clipise des, întâlnind privirile migdalate ale prietenelor sale, ațintite asupra ei, studiind-o cu atenție .... Oare, nu cumva, salivase de poftă?
Nathalie chan! i se adresase Makoto pe un ton serios, aplecându-se puțin spre ea și arătând cu degetul spre ursul strâns puternic în brate. Îl vei sufoca pe Kuma kun, dacă îl mai ții mult așa!
O putea zări pe Li, peste umărul lui Makoto, căznindu-se din răsputeri să nu râdă. Preț de câteva secunde rămăseseră așa, nemișcate, recreând, parcă, o secvență comică, din viața eroinelor lor preferate. Apoi, izbucniseră toate trei în hohote de râs, inundând încăperea cu veselie. În cele din urmă, se așezaseră pe tatami, în jurul măsuței pe care se aflau bruschetele încă aburinde, cumpărate de Makoto de la micul restaurant de familie, cu specific italienesc, aflat în colțul străzii.

După un timp, Li adusese de pe raft, kendama cu minge mov. Își făcuseră un obicei să exerseze zilnic, încă de la începuturile cursului de gimnastică ritmică, susținute de Kuro sensei. Acesta le sfătuise atunci să se antreneze și acasă cu o astfel de jucărie, pentru a-și crește mobilitatea și a fluidiza mișcările. În plus, jocul le disciplina și relaxa în același timp. Mai aveau mai puțin de 2 ore până la începerea spectacolului.

Cafeaua dulce-amăruie, cu mult lapte, îi reamintea cum, cu un an în urmă, Anna Pavlova, profesoara ei de balet clasic, o întrebase dacă este sigură că vrea să o abandoneze pe Odette, pentru "așa ceva". Încuviințase. Și, contrar așteptărilor, renunțarea la viitoarea carieră de prim-balerină, îi adusese tocmai înțelegerea de care avea atâta nevoie. Nu doar că o încurajase, ci o surprinsese cu totul când, în nenumărate rânduri, venise din proprie inițiativă la Tokyo, pentru a se ocupa de partea coregrafică ce includea elemente de balet clasic, susținând îndrăznețul proiect al tinerilor dansatori. În penultima vizită, îi adusese în dar un scrin mic, alb, cu flori albastre, în care să își poată păstra amintiri prețioase și... bijuteriile pentru spectacol. Fusese prima dată când o văzuse cuprinsă de emoții.

În mintea ei, evenimentele din seara precedentă, se succedau acum cu o viteză uluitoare. Mesajele de încurajare primite de la cei dragi, fremătarea din culise, ultimele repetiții, momentele în care fiecare își îmbrăcase costumul de scenă, transformându-se în personajul căruia urma să îi dea viață. Cortinele care păreau să dețină o voință proprie de a se undui într-un ritm lent și, în același timp, amețitor. Luminile aproape orbitoare ale reflectoarelor și... Deveniseră Luptatoarele Lunii. Iată-le pe Usagi, Rei și Ami, adică Sailor Moon, Sailor Mars și Sailor Mercury, pășind pe scenă.

O astfel de abordare curajoasă ... Balet, gimnastică ritmică, dans, acrobație..... Cu adevărat, inedit! spusese cineva la recepție. Poate un critic. Primiseră flori și aplauze la scenă deschisă. Simțea cum tot efortul depus le era răsplătit - reușiseră să transpună grațios, povestea lui Sailor Moon, în pași de dans.

Rememoră cum se grăbise ulterior, să ajungă acasă. O singură zi le mai despărțea de începtul turneului ce avea să se desfășoare în întreaga țara. Li și Makoto urmau să plece dis-de-dimineață, pentru a petrece ziua respectivă alături de familiile lor. Ea, își dorea din tot sufletul, să sărbătorească alături de prietenele ei, în acea seară.

Omedetou!!! Felicitări, Nana chan!! glasurile lor îi răsunau din nou în urechi, făcând-o să retrăiască surpriza din ajun. Le revedea expresia de bucurie ivită pe fețe, în timp ce îi ofereau cadourile pregătite cu grijă, iar comportamentul lor ciudat, de mai devreme, căpăta, în sfârșit, sens. Sărbătoreau un an de prietenie și cei 19, abia împliniți, ai ei.
Un săculeț cu boabe aromate de cafea, pregătit special pentru ea de părinții lui Makoto. Cultivatori cu tradiție de ceai, aceștia aveau și un lot micuț de pământ, pe care plantau arbori de cafea aclimatizați - un soi deosebit, care fusese chiar premiat, recent, la o expoziție de renume. Bunicul Ito, îi trimisese în dar și o râșniță realizată artizanal, al cărei capac fusese pictat special în albastru, culoarea ei preferată.
O yukata din mătase vaporoasă, cu imprimeu floral delicat, pe care și-o dorise atât de mult și care, îi fusese dăruită de bunicii lui Li. Ori de cate ori trecuse pragul magazinului lor de costume tradiționale, simțise cum o învăluia o căldură sufletească aparte. Oamenii aceștia simpli, originari din China, parcă îmbrățișau tot ceea ce creau, cu întreaga lor ființă, cu dragoste.
Nobuko! murmurase încet, în timp ce privea papușa din lemn pe care prietenele ei i-o dăruiseră. Crede în tine... Ce mesaj mai frumos și mai plin de iubire ar fi putut primi? Arigatou... vă multumesc tuturor!

O pală de vânt, strecurându-se prin geamul întredeschis, o făcu să tresară ușor. Mâine, urmau să plece în turneu. Dar până atunci, în timp ce își savura cafeaua de dimineață alături de o delicioasă felie de tort, Natalia rememora cele mai frumoase momente din acest prim an pe care îl petrecuse în Țara Soarelui Răsare și anticipa bucuria și emoția revederii cu cei dragi, aflați încă departe și totuși, atât de aproape de sufletul ei.

💙💓💚💛💜

Aceasta a fost participarea mea la proba cu numarul trei a concursului cu papusi. Initial povestea era mai lunga putin (1500 de cuvinte) dar, in comentariul in care trebuia sa o incadrez, numarulul de caractere depasea limita. Pentru ca intre timp (cat eu modificam textul ca sa incapa) s-au publicat alte doua povesti, am eliminat ideea "visului" si am schimbat nationalitatea personajului. Am pastrat si textul initial (fotografiat) si probabil il voi publica in alt articol, cu alte fotografii din seria celor facute pentru a insoti povestea.
Despre fotografie... oh, sper sa puteti observa anumite detalii cu usurinta: boabele de cafea de exemplu :))). Sunt editate da. La fel si cafeaua, laptele si chiar si la tort am facut cateva mici modificari - veti putea vedea daca sunteti curiosi, in pozele despre care mentionam putin mai sus  ca vor insoti varianta initiala, cum aratau fara "ajutor".

Ja ne! Pe curand!


sâmbătă, 15 iunie 2019

Premii Provocari Verzi de Iarna si Primavara


In timp ce pregateam materialul pentru Premiile Provocari Verzi de Iarna si Primavara, am realizat ca ceva nu arata in regula in blogger... Dar ce, dar ce, stateam si ma intrebam. Si ma tot uitam ca imi apar doua articole programate (si trebuia sa fie unul singur, pentru maine - ca am fost harnica, hehe). Si atunci?

Si atunci am realizat  ca in loc sa public saptamana trecuta sambata acest articol - Provocarile Verzi si temele lunii Iunie :) , cand am setat ora, de fapt schimbasem ziua cu o saptamana.... haahaahaha. LOL.



Asadar il puteti citi acum, si-a luat locul unde ar  fi trebuit sa fie de la bun inceput pe blog si ... azi am facut tragerile la sorti pentru premii, dupa cum puteti observa. Acum ma pregatesc sa pun premiile in cutii si sa imprim ce mai este de imprimat (adrese etc) si abia ma misc.



Nu serios, parca am fi la tropice.... :O. Umed (ca a plouat zdravan de tot mai devreme) si inabusitor. Poate daca nu ar mai fi atata poluare.... ne-ar fi mai bine! Ce o fi asa de greu sa colectam deseurile selectiv. Chiar asa popor de lenesi si neputinciosi sutem ? :(

 Ja ne ! Pe curand!

vineri, 14 iunie 2019

Alternosfera - Columb (II)

Buna!
Aseara ma gandisem sa pregatesc alta piesa pentru azi (una dintr-un desen animat). Culmea este ca azi, pe cand vorbeam cu micul N pe whatsapp, Ralu a pus exact piesa pe care o ascultasem si eu aseara. Ha, ha!

Totusi azi m-am razgandit! Am piesa asta din nou, de ceva timp iar in minte ( pentru ca aici, Ina a scris despre ei). Prin 2007 o ascultam de foarte multe ori - era in playlistul de winamp. Mi se pare tare frumoasa. Poetica... inaltatoare. Si sper sa va placa si voua!

Daca va intrebati ce legatura are piesa cu poza de mai sus... ei bine, mi s-a parut cumva ca se potrivesc. Ea e Everest ( de la Paw Patrol). I-am cumparat-o micului N si a ajuns saptamana trecuta la mine (vreo 2 luni am asteptat-o... hahaha). Si cum trageam de snur sa vad cum merge (ii fac proba, pentru cand vine), am avut senzatia ca se misca din proprie vointa, ca si cum ar fi vrut sa prinda viteza si sa calatoreasca peste tot, pe skateboardul ei asortat.

Dar sa trecem la piesa:



Mai spun doar ca imi place mult pronuntia... e atat de melodios totul! Si iata mai jos si versurile, in caz ca vreti sa fredonati si voi:

Versuri (via):
N-am obosit să tot caut înaltul 
Am spus că nu-mi place 
Mi-am spus că vreau altul 
Dar unde n-am fost în goana nevoii 
Cer nud n-am găsit 
Fără de sârmele ploii 

Peisaj vertical 
Grădini orizontale 
Încolțite în ploi torențiale 
Am ochii de plumb 
Am ochii de plumb 
Mă cheamă Columb 

Eu m-am trezit născut în colivie 
Cu ochi grei și triști 
De mic am amnezie 
Orașul îmi cântă îmi șuieră-n minte 
Am degete strâmbe Înfipte în tâmple 

Oare îmi pare că eu merg pe mare 
Că vântul din nord 
Aruncă valul ce sare 
Privește-mă lung 
Am ochii de plumb 
Eu sunt Columb

Si pentru ca vorbeam de 2007, ei bine pe atunci mai era cineva care asculta cu mine piesa asta. Dar azi mai adaug o saptamana in buchet. 103. Si cine ar zice ca peste o alta saptamana... si 2 zile, se fac 2 ani. Chiar asa.

🌈💙💗💚💛💜🌈


💕 Daca e vineri, celebram prietenia cu provocarea muzicala, alaturi de Carmen. 💕

miercuri, 12 iunie 2019

Cum arata 8 luni de iubire?

Azi am implinit opt luni de multa iubire si bucurie. Kouki a stat la poza - sunt asa de mandra de el (cred ca mi-a si tremurat mana un pic de emotie). I-am luat si pe Dodo mic de plus si pe The Dog alaturi de noi (nu mai stiu exact daca asta mic si cret de la TheDog e poodle-ul sau bichon-ul - trebuie sa investighez, hahaha).
Iata si cateva poze recente, din luna aceasta, cu sarbatoritul (a primit mult pupici, mancarica buna si acum doarme la mine in brate):





Fotografiile de mai sus sunt realizate pe 9 (inainte de tunsoarea bretonului), 10 si 11 (ultimele doua) iunie. Kouki mic invata incet, dar sigur sa pozeze - si sa rupa inimi (hahahahahaha).
La multi ani, Kouki!!

Ja ne! Pe curand!