marți, 31 octombrie 2017

Capitolul 16. Când ”Curierul de Sud” a survolat insula celor ”10 negri mititei”.

În sfârșit s-a înserat. Liniștea se așterne ușor peste oraș și umbrele încep să își facă timid apariția. Apar și dispar tremurânde oriunde se ivește lumina jilavă a lampelor cu gaz. Apoi răsare luna -  și sub lumina sa limpede, umbrele prind curaj. Se conturează din ce în ce mai clar și ne însoțesc  pas cu pas până ajungem la destinație. 

Îmi zăresc umbra - însoțitor la bord și camarad - schimbându-se și preschimbându-se asemeni dunelor de nisip din Deșert. Vălurind. Plutind. Zburând uneori, desprinsă de pământ în timp ce Luna o proiectează pe-un perete, iar eu cobor ”sărit” un rând de scări. Mai e puțin, foarte puțin și-ajung acasă. Sau îmi iau zborul. Decolez.
Mă uit spre cerul înstelat. Cândva, acum zeci de ani, sau poate că a fost doar ieri, mă ghidam după stele în drumul meu spre destinație. Întunericul învăluia avionul, luminile de la aparatele de bord pâlpâiau anemic și drumul se deschidea întins și necunoscut în fața mea. Deseori îmi simțeam mâinile grele, prizoniere ale mănușilor-echipament. Înghețam și eu, și umbra, și avionul... și timpul, mai ales. Atunci, captiv al acelei clipe, îmi (re)aminteam cum și ce înseamnă să trăiești. Camarazi îmi apăreau în fața ochilor, cu ale lor biruințe asupra cerului și pământului, deschizători de drumuri și desenatori ai liniilor nevăzute ce reușeau să lege prin aer, oameni aflați de-o parte și de alta a lumii. Curierii aerului - unii încă viață, alții prea tineri eroi. 
În timp am devenit piloți de război - trimiși în recunoaștere, spre sacrificiu, sau în neant. Am adunat frânturi din tot acest zbor și le-am așternut pe hârtie, ca-ntr-un jurnal - Curierul de sud / Zbor de noapte / Pilot de razboi / Pamint al oamenilor Poate că aceia ce ne vor urma, vor învăța să zboare liberi, vor reuși să rămână vigilenți, să nu se lase păcăliți de vreo stea, sau de vreo Fata Morgana ce strălucește peste dunele a căror stăpână este și nu vor sfârși prin a se pierde în văzduhul înalt, în adâncul întunecat al apelor, sau în deșertul arzător.

O cheie se învârte cu zgomot. Ușa se deschide, lumina îmi trimite umbra în cameră. Mă așteaptă răbdătoare să o urmez - astăzi vom zbura în altă direcție. Nu spre Sud, nu spre cap Juby... Îmi voi îndrepta avionul către Insula celor Zece negri mititei. Voi zbura spre Denver, voi survola acel petec de pământ și voi privi de la înălțime, printre cuvintele tipărite ce se transformă pe măsură ce le parcurg în imagini miscătoare, cum firul acțiunii încearcă să mă păcălească. Dacă cineva poate scrie în așa fel încât să te captiveze cu totul și să te facă să te pierzi pe parcurs, surprinzându-te la final cu finalul neprevăzut, atunci Agatha este numele ei. Alături de umbra mea proiectată de lumina lămpii de veghe pe peretele carlingăi, mă strecor peste patul de nori așternut în fața noastră. Știu că, odată ajuns la destinație, umbra mă va părăsi. Mă voi trezi înconjurat de unsprezece străini eșuați pe o insulă, din viețile lor greșite și pline de secrete. 
Înclin maneta .. mă apropii. Trec prin perdeaua de nori, dau la o parte cortina spre zi și încerc să pătrund misterul cărții pilotând cu prudență, ca atunci când pionerii curieratului deschideau drumuri peste deșert, ape și munți plini de capcane. Cei zece nu trebuie să-mi simtă prezența. Sunt printre ei, dar invizibil.
Cei zece... nu sunt nici negri, nici mititei. Decât poate la suflet și la fire. Sunt mai ascunși decât sunt eu, pitit în spatele foilor de hârtie, la adăpost. Îi descopăr rând pe rând, survolându-le trecuturile tulburi, privindu-i încolțiți, cu sau fără remușcări, sau regrete, îngroziți sau resemnați, condamnați să-și trăiască ultimele clipe, până la unul, pe o insulă izolată de restul lumii, luptând să supraviețuiască, sau așteptându-și sfârșitul. Unde se pierde firul? Când se hotărăște soarta tuturor? Cine este U.N.O.?
Insula Negrului este o capcană. Îmi amintește de prăbușirea în deșert, de delirul meu și al mecanicului Prevot și parcă retrăiesc acel labirint al mirajului și setea care ne uscase ochi și suflet. Oamenii de aici sunt pe rând vânat și vânători. 
Dar nu mă las păcălit. Eu trebuie să învăț să nu mă las distras, să nu-mi pierd simțul orientării, să găsesc de fiecare dată drumul spre casă atât acolo sus, în împărăția norilor, cât și aici, pe pământ, în inimile oamenilor.
Cuvintele construiesc povestea. Tot ele dau jos măști. Pe stânca dintr-un capăt al insulei se joacă ultima carte... Lombard se prăbușește. O privesc cum a rămas împietrită. Dacă nu ar mai respira, dacă nu s-ar mai mișca... ar putea deveni parte din stâncă. E încolțită. Și totuși... singură. Vera...
Pe insula aceasta este ca în război. I-am privit inutilitatea de la înălțime. Pe insula aceasta, cei ce au ucis sunt judecați fără drept de apel. Și nimeni nu ar trebui să poată găsi puntea spre adevăr. Și totuși cheia se află într-un cântecel pentru copii. Sau poate că nu.

S-a sfârșit. Mă îndrept spre avion... Într-o bună zi voi scrie o carte... o carte despre un copil. Despre un ... prinț. Al ”deșertului”. El va fi mic... de statură. Va putea vedea dincolo de aparențe.Va iubi un trandafir și se va împrieteni cu o vulpe. Iar șarpele......
https://blog.super-blog.eu/proba-16-transforma-ti-personajul-preferat-in-cititor/





luni, 30 octombrie 2017

Cas - Smantana dulce - Urda

Ce putem face cu 2 L de lapte de vaca? Ei bine, provocarea verii a fost sa fac smantana dulce, pentru frisca, in casa. Pe lista mea de "ia sa incerc" se afla de foarte mult timp, dar momentul hotarator a venit atunci cand a publicat Adriana fotografii cu o inghetata artizanala si am adus vorba de frisca facuta in casa.
Ea a incercat prima si eu la scurt timp dupa (de indata ce am cumparat laptele:P). Am folosit 2l de lapte de vaca (era sa zic de tara .. 😅.... o taranca de vaca, de-aia de mananca iarba verde si fluiera privind la norii care trec pe cer 🐄 muu-muu). Cei 2 litri nu i-am fiert ci i-am pus intr-un vas de yena cu capac, la frigider. Doua zile. 
Apoi am strans smantana (care se vede in cana), si restul am pus la foc cu ceva emotii. Eu am mai facut branza de vaci din lapte prins, dar asa nu. Si am stat, si ami stat si cand credeam ca gata... nu se mai alege nimic a incept sa se aleaga (amestecam frumos si cu lingura de lemn sa nu se prinda). Apoi am pus in tifon sa se scurga zerul si a rezultat una bucata de cas delicios (in bolul din stanga sus). 
A treia operatiune a fost cea mai de durata si... nu as repeta-o decat daca ar fi vorba de lapte de oaie. Urda... Am pus zerul ramas la foc cam o ora, apoi am pus in tifon si a rezultat urda din bolul de jos (din poza). 
Bune au fost toate. Va recomand sa incercati acest experiment - mai ales pentru casul si smantana de frisca naturale, gustoase si sanatoase.
[Desigur si urda daca aveti mai mult zer ca altfel .. nah... nu se pra merita, mai bine folositi zerul acela rezultat dupa cas sa acriti ciorba (daca va place) sau pentru animale (daca aveti)]. 


ps: eu personal iubesc urda din lapte de vaca. Am mancat odata una atat de buna... Era un bunic de poveste care o pregatea dumnezeieste. Ahhh multumesc ca mi-a fost dat sa mananca asa ceva.

duminică, 29 octombrie 2017

Paturica numarul 7 (in lucru)

Buna!
Ce mai faceti? 😊 Eu am mai reparat din articolele de pe blog. Le-am luat cronologic, asa ca, daca aveti vreun articol pe care ati dori sa il cititi / recititi acum sau in perioada imediat urmatoare dati-mi un mail si ii acord prioritate. 👌
Petecul tricotat mai sus face parte din paturica sapte si a fost lucrat la inceputul lunii martie. Paturica a mai avut ceva de asteptat pana s-a finalizat cea cu numarul sase (despre care aveti info mai jos), dar Buni a vrut sa incerce noul fir si sa vada cum se aseaza degrade-ul. Mie mi-a placut foarte mult proiectul. Ambele paturici au avut de asteptat pana sa le inchei eu, dar iata ca nu a trecut anul chiar fara handmade. Si mai am cateva proiecte despre care sa va povestesc 😋.

Puteti citi despre paturica numarul sase aici:  Fire Rosa "Batik" si o noua paturica si aici: Paturica numarul 6 (in lucru) . Si despre colectia de paturici tricotate aici:  Paturici Tricotate .
Voi ce mai lucrati? Vreo paturica la orizont? :) Mi-ar placea tare mult sa vad ce lucrusoare frumoase mai faceti. Puteti inscrie proiectele voastre in colectia de mai jos pana pe 29 noiemrbie (15:00).
Sa facem un mic mozaic de paturici!!
 
 



 
Pe curand!!

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Capitolul 15. Când am pus Moda la încercare.

Fular - Vero Moda
Ce friiig! Am tras esarfa pe cap și mi-am văzut de drum, grăbindu-mă spre casă. Luminile orașului se aprind rând pe rând. Frunzele uscate foșnesc sub tălpile ghetelor și, adâncite în buzunare, mâinile îmi sugerează că este cazul să pregătesc mănușile.

Îmi zăresc pentru o clipă reflexia într-o vitrină. Versatil articol de îmbrăcăminte, eșarfa! Mă amuz în sinea mea amintindu-mi cum, acum câtiva ani, pe când studiam arta fotografică, cu o singură eșarfă am creat vreo zece ținute cu stil, pentru un photoshooting improvizat.

Dar povestea aceea a fost una regizată. Ne-am distrat pregătind din timp scenarii, imaginându-ne tot felul de cadre. Ca să mă înscriu în Competiția Answear însă, mi-ar fi de ajutor o întâmplare în care să fi pus Moda la încercare... spontan, sau mai mult de nevoie, ca să spun așa. Și, întâmplător, chiar am un astfel de episod la activ. Unul pe care m-aș încumeta să îl repet când mă voi afla la bordul Fiatului 500 sau în posesia unor vouchere de cumpărături, de ce nu.


Era tot seară, ca acum. O zi lungă de internship se apropia de sfârșit. Priveam soarele cum apune și mă pregăteam să plec spre casă.
- Copii, sunteți gata? Mergem la party - little black dress photo session și karaoke. Ne vedem în 15 minute jos în parcare.
M-am trezit brusc din visare. Ce party? Ce little black dress și sesiune de fotografie.... Karaoke?
- Ah ... am uitat să îți spunem. Le-am auzit ca printr-un tunel pe ”colegele” mele binevoitoare. De aceea veniseră azi la birou cu suporturile speciale pentru haine!

15 minute... nu e timp de pierdut! Mi-am spus în timp ce mă îndreptam spre locul acela magic numit... vestiar. Din fericire măcar cromatic mă încadram în cerințe - eram îmbracată în negru. Doar că o pereche de colanți, o cămasă puțin lărguță și foarte comodă și ochelarii de soare pe care îi folosisem până acum pe post de banderolă nu semănau deloc cu o rochiță..
Ochelari - Vogue Eyewear; Cravata - Only & Sons; Colanti - Answear; Camasa Mango; Gant - Botine Emilia
În timp ce ticăitul ceasului îmi reamintea nemilos cum trec clipele, căutam în geantă un creion pentru a încerca să schițez o idee salvatoare. Din portofelul pe care îl folosesc pe post de penar, am recuperat câteva ace de siguranță pe care le port mereu în mini trusa de cusut. Chiar atunci am zărit și elementul salvator: o cravată. O comandasem cu vreo două zile în urmă pentru că îmi plăcuse tare mult materialul și, din fericire, o uitasem în geantă, unde o pusesem în grabă, când sosise prin curier.

Mai întâi cu creionul pe hârtie, apoi și în realitate, noua mea ținută începea să prindă contur, încet-încet, dar sigur. Colanții deveneau un top, cămașa se transforma în fustă, ochelarii, pe post de broșă, fixau decolteul și ultimul detaliu, cel care transforma și dădea unitate întregului ansamblu, îmi înconjură cu stil talia. My little black dress, versiunea improvizată !

Ceasul îmi oferea încă suficiente minute pentru a-mi lustrui frumoasele botine și reîmprospăta zâmbetul ușor șifonat ceva mai devreme și la finalul celor cinsprezece minute mă aflam la locul stabilit, gata de party și mai ales suficient de bucuroasă că Moda trecuse cu bine de încercarea la care fusese supusă, încât să aștept cu nerăbdare sesiunea de .... karaoke.

În timp ce amintirile se derulează în filmul memoriei, aprind lumina și risipesc întunericul din cameră. Pe pat sunt așezate câteva haine pe care le-am adunat de dimineață de pe sârmă. Poate că eșarfa pe care încă o am pe cap are ceva magic în ea.... dar hainele par a prinde viață și devin litere. În fața mea ”Moda” își scrie mesajul:  #WeAreTheAnswear! Eu mă înscriu în concurs și, știți ceva? Am găsit și mănușile!!


https://blog.super-blog.eu/proba-15-moda-testata-in-orice-ocazie/

vineri, 27 octombrie 2017

Capitolul 14. Când realitatea e S.F.

Am observat eu că, de să tot fie o săptămână deja, se întâmplă în orașul nostru lucruri ciudate... cu totul ieșite din comun. Dintr-odată, întâlneam tot mai mulți oameni zâmbitori pe stradă, mă ”loveam” de izbucniri necontrolate de ... politețe, iar curățenia tot mai prezentă în peisaj mă facea să mă gândesc dacă nu cumva a avut de curând loc vreun fenomen neobișnuit care să fi generat mutații de comportament. Totuși, nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru întâmplarea absolut de domeniul science fiction-ului prin care mi-a fost dat sa trec astăzi, la amiază.

Mă îndreptam cu pași hotărâți spre izvorul din curtea blocului. Un bidon de cinci litri într-o mână, un altul în cealaltă mână - primul transport de apă pentru bazinul țestoaselor. Priveam frunzele aurii ce puseseră stăpânire pe alei și soarele care își făcea apariția după blocul din stânga.
Izvorul a fost amenajat sub forma circulară, cu trei spații principale, fiecare având câte două țevi și o țâșnitoare. Acoperișul este sprijinit pe stâlpi decorați cu fețe de bufniță, iar în vârf are formă de pâlnie, prin gaura din mijloc putând fi observat în voie... cerul.

- ... exact ca o pâlnie, acoperișul acesta, rosti un domn ce apăruse din senin și părea că se îndreaptă în aceeași direcție ca și mine. Mă scuzați, am fost nepoliticos. Să mă prezint - Beyond Skyline, Agent de reeducare, divizia specială de curățare, nume de cod C. Și în timp ce rostea toate aceste cuvinte, domnul Beyond îmi întinse o carte de vizită.
Văzându-mi nedumerirea simți nevoia să facă o precizare:
- Nicio legătură cu filmul! Sau aproape niciuna, sper. 
Și îmi întinse posterul unui SF ce va putea fi vizionat în cinema începând din 3 noiembrie 2017. Nu l-am privit decât pentru o clipă și dintr-o dată, de jur împrejur, totul s-a colorat în nuanțe de albastru. Mă îndreptam mecanic spre izvor și, încercând să scap de senzatia aceea neplăcută de pericol care pândește la tot pasul, mi-am scuturat ușor capul. Lumea a reînceput să-și recapete culoarea și forma obișnuită și am prins din mers frânturi din ceea ce îmi spunea agentul C.


 - ... în misiune. Sper să ne putem baza în continuare pe sprijinul dumneavoastră - preferăm Planeta Albastră și nu fumul albastru. Mă salută scurt și se îndreptă rapid spre izvor, unde își făcuse apariția un personaj gălăgios. Scuipând la fiecare doi pași, folosindu-se de un limbaj violent și distrându-se pe seama celor din jur, individul îi învăluia în nori de fum aprovizionați de țigara din colțul gurii, neținând seama de faptul că le provoca suferință și disconfort.

- Domnule, vă rog să îi respectați pe ceilalți, altfel mă văd nevoit să vă introduc în procesul de curățare. I se adresă agentul C, în timp ce pregătea un fel de sferă - o desprinsese din șirul de mărgele ce gravitau în jurul lui și acum o tot învârtea, iar aceasta se mărea, ajungând la dimensiunea unei mingi de fotbal.
A repetat de vreo două-trei ori rugămintea, folosind un ton neutru. Atât eu, cât și ceilalți aflați de față nu mai auzeam răspunsurile pe care individul cu pricina le oferea, pentru că agendul C îi redusese... volumul.
-  Ca să nu vă afecteze limbajul folosit. Ne-a lămurit. Apoi neobținând niciun fel de rezultat iar individul cu pricina devenind din ce în ce mai agresiv, cu o mișcare sigură răsuci sfera și îl aspiră înăuntru.

-... OOOOO se auzi în cor mulțimea care se strânsese între timp în jur.
Nu vă faceți probleme - după ce va trece prin programul de curățare va reveni pe Pământ ca nou și sperăm noi, va decide spre binele lui să rămână așa și, mai mult, să îi inspire și pe ceilați către o schimbare în ... bine. Apoi ne-a asigurat că programul nu dureaza mult și în vreo 5 minute, cât timp îi va ține locul colega sa, agenta T, individul va fi trimis deja înapoi.

Până să ne dezmeticim, dispăru. Câțiva tineri renunțaseră la țigări și strângeau sticlele pe care le goliseră și intenționau să le abandoneze pe niște scări. Oamenii își corectau ținuta, deveneau politicoși, dar nu își pierdeau încordarea.

- Ce-a fost asta? a întrebat șoptit o bunicuță care aștepta și ea, însoțită de nepoțel, să se elibereze un loc la izvor.
Un extraterestru, Buni. Vezi răspunsul prompt din partea nepotului.
- Șhhhhhhh!!!  îl întrerupseră ceilalți.

- Dar are perfectă dreptate. O tânără echipată cu un rucsac ciudat se alătură mulțimii. Chiar era un extraterestru. De altfel și eu sunt unul.
De jur împrejur stupoare. Nimeni nu îndrăznea să facă un pas, sau să spună ceva. În astfel de momente nu prea știi cum să reacționezi, nu este ca în filmele de  aventuri. Din fericire tot agenta T, căci despre ea era vorba, a detensionat atmosfera.

-  Nu vă faceți probleme. Noi nu suntem ca cei de... Dincolo de orizont. Nouă chiar ne place Planeta Albastră și ne dorim să o protejăm. Tocmai de aceea încercăm ca până la premiera filmului în care joacă tiza mea, Bojana Novakovic, să înclinăm balanța favorabil. Cu cât pe această planetă oamenii vor fi mai buni, mai frumoși și vor respecta natura și ceea ce le oferă ea, cu atât îi vom ține la distanță pe tipii răi. Asta desigur, dacă nu cumva îi preferați pe ei!


Scoase apoi din rucsac o eșarfă albă pe care, despăturind-o, o transformă într-un imens ecran. Apoi, cu un simplu semn făcut din mâna stângă, în jurul nostru intensitatea luminii scăzu și cu un fel de furtun de aspirator, agenta T proiectă pe ecran  trailer-ul filmului al cărui afiș îmi dăduse fiori.

-  Am fost salvat!!! E minunat să te bucuri de ceea ce îți place fără să îi faci pe cei din jur să sufere. Extratereștrii pot fi chiar de treabă. O voce ne readuse la realitate. Individul care fusese curatat.


Astfel misterul a fost elucidat: ne aliem cu extratereștrii buni și astfel salvam Pamantul. Iar cei răi, să rămână doar pe ecran.



https://blog.super-blog.eu/proba-14-dincolo-de-orizont-dincolo-de-temeri/

joi, 26 octombrie 2017

Capitolul 13. Cu povești de la munte... la sticlă.

....era vară. Printre stejarii înalți pătrundeau razele soarelui, iar tresărirea ușoară a frunzelor îți dădea impresia că cerul sclipește întocmai ca marea, la amiază. Crengi uscate trosneau sub ghete și dacă nu mi s-ar fi făcut sete, aș fi avut încă mult timp senzația că plutesc, și nu că urc, spre Poiana Pinilor, ”sus-sus-sus, la munte, sus”. Dar când mi-e sete nu mai funcționez bine. Picioarele mi se mișcă greoi, de parcă aș purta echipament de astronaut, nu mă mai pot concentra și pur și simplu mă opresc.

- Hai încă puțin Piticot, aproape că am ajuns! îmi strigă Tata, aflat la un pas distanță în fața mea. Dar mie mi se pare că este atât de departe și brusc totul este copleșitor, de parcă aș fi intrat la apă - la fel ca Alice în Țara Minunilor. Singura diferență este că eu nu am băut (încă ) nimic.
- Mi-e sete!!! Aș putea seca un pârâu întreg! răspund privind puțin înciudată către firicelul de apă ce-și croiește drum printre pietricele mai mari și mai mici în dreapta mea. Și uite și-un broscoi. ce norocos!
- Atunci ce mai aștepți? mă mângâie Tata pe creștet, în timp ce îmi arătă cum, în dreapta noastră, dintr-un perete de piatră aflat pe un dâmb înalt, țâșnea un izvor. Privindu-l am simțit cum dintr-o dată capăt superputeri și mă desprind de pe sol, plutind parcă hipnotizată de susurul acestuia, până acolo... O gură de apă și am redevenit eu, cea dinainte. De fapt, nu, pentru că aceasta a fost prima mea întâlnire cu apa de izvor. Și de atunci, nimic nu a mai fost la fel. În ziua aceea nu am cucerit doar muntele, voinicește - în ziua aceea am aflat că poveștile sunt adevărate, că există apă vie.

Mi-am reamint și am retrăit întâmplarea aceasta de la munte petrecută demult, în copilărie, în timp ce mă aflam în vârful zidului de cățărat, amenajat în sala de sport a companiei în care m-am angajat de curând. A fost de ajuns doar o gură de apă din sticluța mică, de 0,5 L pe care mi-a întins-o colegul care aștepta sus și eram din nou copil, la munte, în fața izvorului de lângă Poiana cu Pini, în mijlocul naturii, departe de poluare și ... stres.


apa de izvor

- Felicitări! Avem o câștigătoare! a anunțat el, în timp ce eu retrăiam momentul acela magic când am aflat că apa este de mai multe feluri.... că exista apă și că există apă de izvor de munte. Acea apă vie din poveștile cu viteji, sursă de sănătate și vitalitate.
- ..... și premiul cel mare este alcătuit dintr-un bax de șase sticle de apă de izvor necarbogazoasă și unul de tot atâtea sticle cu apă de izvor carbogazoasă! 
De jos, se auzi un murmur la unisorn. Se pare că și colegii mei își doreau acest premiu, care era, după cum aveam să aflu mai târziu, cel mai râvnit și vânat în compețiile noastre sportive de sfârșit de lună.
- Norocul începătorului!  se auzi o voce. Vocea celui clasat imediat după mine, aveam să aflu.
- Trebuie să faci cinste, colega! se auzi o alta, de data aceasta mai veselă.
- Cu o sticluță cu apă! completă un alt coleg.
- Poimâine - când vin băieții de la La Fântâna să ne asigure sursa de hidratare!


 De când am descoperit primul meu izvor, în copilărie, multe povești s-au scris pe cărări de munte. Acum le retrăiesc de fiecare dată când sunt în compania une sticluțe mici, cu apă de la munte, sicluță ce mă însoțeste când plec pe teren, sau când particip la ședințe lucru, când mă încarc cu energie pozitivă cățărându-ma pe ”muntele” din sala noastră de sport și.. mai ales la sfârștul fiecărei luni, când îmi reînnoiesc titlul de campioană la proba de cățărat. Doar v-am spus care este premiul cel mare - nu-l pot lăsa să-mi scape!

https://blog.super-blog.eu/proba-13-apa-de-izvor-la-fantana-hidratare-si-inspiratie-la-purtator/



miercuri, 25 octombrie 2017

Miercurea fara cuvinte " Spune-mi cu cine te însoțești "





Episodul 151 de la Miercurea fara cuvinte, gazduita de Calin Hera. Joc de imagini, initiat de Carmen.
Primele doua poze - Lebadoi, Dodo si Rux in primavara-vara 2004
A treia poza - 1 ianuarie 2005 Rux & Dodo

marți, 24 octombrie 2017

Capitolul 12. Casa-n care VÂNTUL nu mai cântă.


A fost odată, într-un timp nu foarte îndepărtat, o casă în care vântul concerta. Se strecura pe lângă ușă, prin fisurile din ramele de lemn ale geamurilor, prin crăpăturile apărute în pereți în urma reamenajărilor mai radicale făcute de ceilalți locatari ... intra pe oriunde putea și cânta. Muzica sa părea că vine din interiorul unui instrument chinuit și dezacordat, iar acompaniamentul nu era tocmai plăcut. 

Vara, cântecul său semăna cu bâzâitul unui bondar enervant, iar puiul de curent ce îl însoțea părea o briză ușoară, rătăcită într-un apartament de bloc dintr-un oraș aflat la depărtare considerabilă față de Mare. Iarna în schimb și, în general, în perioadele mai reci, un șuierat ca de pustiu punea stăpânire pe casă și odată cu el, se strecura și frigul, de aveai impresia că îl ai invitat acasă chiar pe Măria Sa, Gerul.

În fuga noastră ca să rezolvăm ce e ”prioritar” și să ne asigurăm că toți cei din jur sunt mulțumiți, uităm de noi și amânăm la nesfârșit ”ceea ce mai poate aștepta ”. Cum am fi chiar noi.. sau casa noastră. Ne obișnuim cu faptul că oboseala își spune cuvântul și am început să scârțâim, cântecul casei devine parte din ea și parcă nici nu ne mai străduim să căutăm soluții provizorii, de compromis - oricum în câteva zile ele își pierd efectul și ne trezim doar musafiri acasă - aflați îm trecere.



Dar STOP! A sosit ziua aceea... clipa din care VÂNTUL nu va mai cânta în această casă! (Desigur, exceptând cazul în care îi vom crea noi, cu bună știință și nesiliți de nimic, condiții prielnice unui  pui de curent și atunci vântul îl va însoți, nestingherit, pe acesta.) Acum este momentul potrivit pentru o termografie! Căci în termoviziune frigul este bun prieten și, pe ecranul aparatului scanând în infraroșu, vor fi demascate de culori calde, toate suferințele ei de casă. Și nu sunt puține, dar nici multe, din fericire.

Ne-am oprit la timp din alergătură! Primul pas a fost să tăiem de pe listă cele două recomandări urgente:  o ușă nouă, etanșă și geamuri termopan, cu tâmplărie din lemn. Deja se simte cum căldura se instalează confortabil. Noi încetinim ritmul și ne domolim graba. Ne așezăm din nou, ca pe vremuri, la sfat, pe canapea și reflectăm la ce ne-a mai spus acel domn auditor energetic  că ar mai trebui reparat, înlocuit și achiziționat, pentru a putea îmbunătății performanțele energetice.

Încet dar sigur, acasă nu mai este doar un popas - ca acela de munte în care vântul locuiește nestingherit. Este din nou locul în care ne simțim bine. Am reparat pereții cu probleme și am văruit, sau pus tapet - cel atât de prietenos cu mediul și cu noi. O renovare blândă, fără intervenții care să zdruncine pereții vecinilor. Ce nouă nu ne place - nu facem nici altora, nu?

Pe balconul închis, izolația cea nouă, ajutată de tâmplăria de lemn cu geamuri termopan, le-a creat florilor condiții de vis și acesta a devenit locul în care ne încărcăm pozitiv în fiecare dimineață. Iar la iarnă, în sfârșit, nu va mai trebui să ne facem grijă că se va face condens. 


Casa e luminoasă și călduroasă, dar nu mai consumă energie în exces - din contră, a luat un A+ (în traducere un zece cu felicitări) la controlul periodic efectuat de specialiști. Este acum sănătoasă tun și voioasă - scrie negru pe alb și în acest certificat energetic primit la sfârșitul evaluării. Și la fel suntem și noi.
Acum, privim pe fereastră vântul valsând cu frunzele toamnei căzute pe trotuarși îi mai auzim cântecul doar când ieșim la plimbare. Atunci ne înconjoară jucăuș și parcă ar vrea să ne spună că și el este mulțumit de schimbare. Pesemne nu i-o fi fost nici lui prea ușor să se tot strecoare printre crăpături, nu?


https://blog.super-blog.eu/proba-12-energia-casei-tale/

luni, 23 octombrie 2017

4 luni, hibiscus inflorit, mici daruri. Despre prietenie.


Azi nu e miercuri, deci fara cuvinte, ci luni. Si nu prea am cuvinte. Am insa cateva poze.. cateva ganduri ratacite. Si trairi ca intr-un carusel. Ba ploaie, ca afara, ba zambet, ca in ghiveciul in care hibiscusul radiaza.



Am primit floarea asta minunata candva in lunile astea patru ce s-au scurs de cand a plecat Dodo. Ma rog, vorba vine ca a plecat, ca nu prea avea el tragere de inima. Nici eu ce e drept. dar uneori nu e dupa cum vrem noi. Asadar iata ca s-au facut patru luni.



Eu mi-am primit cadoul ieri, pe 22 (ca am implinit si sapte luni si asa e el atent). Pe 21, sambata - inca bobocii erau in stadiul celui de mai sus. Doi boboci avea floricica. Unul mai firav nu s-a deschis si a ramas boboc for ever. Surpriza a venit insa duminica de la celalalt care... a explodat de frumusete. Am citit ceva despre florile de hibiscus (apropo galben e culoarea prieteniei, da?): "nu doar ca oferă multă bucurie atunci când te uiţi la ele, dar răspândesc râsul în toată casa şi îţi ridică starea de spirit atunci când eşti tristă". Multumesc!!


Paturica cu labute, jucarica si recipientul pentru pungute sunt cadourile pe care nu am mai apucat sa i le ofer direct. Dar el stie, nu-i asa? 

💙💕💚💛💜

duminică, 22 octombrie 2017

Ursulet de Bucurie de la Simo


Buna sa va fie inima !!
Azi am o veste superba pentru voi. Voi demasca prima bucurie de toamna de care unul dintre voi se va putea bucura participand la Bucuriile de peste an - Toamna 2017!! 
Este vorba despre un ursulet crosetat (cel din imagin) cu mult drag de catre Simo. Noi ne cunoastem de mult, i-am admirat creatiile handmade si bucuria pe care acestea o cuprind in ele. Pe Simo o puteti gasi pe facebook - Sa mesterim cu Simo  si pe blogul plini cu povesti Sa mesterim cu Simo.


Tot ce aveti de facut este sa ne povestiti despre ce bucurii ati oferit / primit in toamna acestui an. Sa va inscrieti bucuria in lista de concurs (aici: Bucuriile de peste an - Toamna 2017) si sa asteptati ca broscuta inlinkz sa extraga castigatorul cel norocos. Premiul va fi expediat de Simo catre voi cu multa dragoste! 
Noi ii multumim mult si ne bucuram mult sa o avem alaturi la aceasta editie speciala. 💕🐻

copilarim.blogspot.com
- 30.09-29.11 (2:55)
-

sâmbătă, 21 octombrie 2017

Ati auzit de ... Mosul cel Secretos?


Buna! 🎅

Hehe! Da, stiu, mai este pana ”vin sarbatorile” ! Abia suntem in a doua luna de toamna (care aproape a trecut 😨 ooops). Ohhh trebuie sa ma grabesc cu organizarea si curatenia de toamna si cate si mai cate pentru ca doar pana pe 30 noiembrie ne putem inscrie in clubul Mosului (cel mic) Secretos. Toate detaliile despre participare le gasiti aici : Mos Craciun cel Secretos. Multumesc mult Ella pentru invitatie - o idee asa de frumoasa !

Let the fun begin ;) !!


vineri, 20 octombrie 2017

Capitolul 11. În care împrumut idei.


M-am gândit să creez o nouă rubrică pe blog: Împrumut idei! În felul acesta îi voi încuraja - sper - și pe cei mai hoțomani din fire, să îndrăznească să ofere și ei ceva.... credit.

Dar să vă poveste mai bine cum mi-a venit ideea, cam în ce ar consta împrumutul și, dacă aveți răbdare și citiți până la final, cum îl puteți obține. Eu zic să vă așezați confortabil și să vă luați și un carnețel pentru notițe - poate veți găsi și alte lucruri interesante și utile chiar în acest articol! Gratis!

Ei bine, când sunt în pană de idei (și nu numai), prietenii mei apelează la mine. Se pare că am ... idei bune. Și le ofer gratis, rapid, cu drag. Iar când ideea este foarte bună și ei au succes - atunci îmi primesc și eu ”răsplata”. Mă plătesc în bucurie.

Acestea fiind spuse, acum ceva timp mă caută o bună prietenă. Își cumpărase de ceva timp o cameră foto profesională, urmase și un curs de artă digitală și acum își dorea să folosească atât aparatul cât și cunoștințele dobândite pentru a-și suplimenta venitul lunar. Încercase să meargă la diferite evenimente, dar era dificil, fiind singură și neavând tot echipamentul necesar.

- De ce nu încerci să faci fotografii la produse ce urmează a fi puse la vânzare în magazine online? Dă un anunț și pune aparatul la treabă! i-am sugerat. Știam că era foarte pricepută să pună în valoare prin fotografiile sale, obiectele.
Ce idee bună! Am să o împrumut! mi-a răspuns.

După câteva zile m-a sunat și mi-a povestit entuziasmată că a avut deja o cerere pentru o astfel de ședință foto, rezultatul a fost unul excelent, a primit recomandări și dacă va merge la fel de bine în continuare se gândește chiar să își înființeze un pfa.
- Au fost atât de încântați și de felul în care am prelucrat fotografiile!! a încheiat ea fericită.
- Să știi că ai un adevărat talent când vine vorba de prelucrări și mai ales de ”reparat” fotografii mai vechi. I-am răspuns. Nu te-ai gândit să încerci să îți faci un mic ”spital” pentru fotografii vechi, amintiri de familie prețioase?
- Vai - dar știi că e o idee genială? Am nevoie însă de un imprumut rapid !! mi-a răspuns ea grăbită. Un imprumut pana la salariu, ceva credit cu dobanda 0  dacă se poate, nebancar
- Bine dar.... am încercat să mai  domolesc eu puțin șuvoiul de cuvinte ce se prăvăleau amețitor pe calea undelor, prin telefon, spre mine.
- Nu o să îți vină să crezi dar, cei pentru care am făcut fotografiile deschid un anticariat. Au o mulțime de astfel de fotografii vechi și, printre ele, și câteva personale pe care își doreau să le poată recupera. 

A făcut o scurtă pauză cât să mă minunez puțin de coincidență și a continuat apoi la fel de repede de parcă îi era frică să nu piardă... trenul, sau poate doar autobuzul.
- Am nevoie deci de un scanner performant, dar până la salariu mai este și acum am găsit o ofertă foarte bună .. online.
- Ei, dacă tot ești tu cu online-ul, cred că te-aș putea ajuta cu o .. idee despre cele mai bune credite! i-am răspuns amintindu-mi că tocmai citisem de curând despre cum poți obține un imprumut online urgent cu dobândă zero, fără obligații, accesibil și prietenos.

Apoi am terminat destul de repede conversația. Eu i-am făcut un scurt rezumat cu ceea ce citisem despre credit și i-am lăsat adresa pentru a se informa și singură. Ea mi-a promis că mă va căuta de îndată ce va avea noutăți și... ne-am luat la revedere.

Nu a durat foarte mult și, chiar a doua zi, pe seară, m-a sunat în timp ce testa scannerul nou. Împrumutul îl obținuse rapid, condițiile erau foarte avantajoase, la vedere - pe site, își cumpărase aparatul, îl instalase, deja îi contactase pe cei care își doreau să repare pozele amintire de familie și lucra de zor la prima dintre ele. Rapid și eficient.

Cu două idei bune, folosind pasiunea pentru fotografie și cunoștințele dobândite în prelucrarea fotografiei și cu ajutorul de nădejde al creditului rapid, prietena mea își umple timpul liber făcând ceva ce îi place. Și, ca să o citez, ”material îi merge bine”.



Și așa mi-a venit mie ideea să creez noua rubrică pe blog: Împrumut idei! Doar online, fără dobândă, fără obligații. Voi cereți idei, eu vi le ofer. Și apoi voi veniți cu bucuria și cu.. creditul. Creditul la idei, se ințelege.
Ah, nu știți cum puteți oferi voi credit unei idei? Vă explic. E simplu. Pe mine acum m-au inspirat cei de la TeleCredit. Și menționez acest fapt. Atât de simplu este.

Deci, să fac rubrica? Vreau să îmi cresc și eu venitul de.... bucurie.

https://blog.super-blog.eu/proba-11-trei-metode-prin-care-iti-poti-creste-rapid-veniturile/

joi, 19 octombrie 2017

Capitolul 10. În rucsac port vise... și multe amintiri cu zulufi.



Hei, crețule... mi s-a rupt rucsacul. Știi, acela vechi, în care înghesuisem ultima dată, pe la începutul verii, laptopul meu și păturica ta! O carte, o agendă și o jucărie. Într-un colț erau încărcătoarele, în altul era vasul pentru apă. În buzunarul din interior era un portofel pentru chei și deasupra lui ...multă speranță. Și mai erau, dar cine mai știe! Acum, în el se odihnește doar hamul.

 
S-a rupt doar fermoarul, crețule. Nu-ți face griji, se repară.... L-am pensionat, oricum și îl voi păstra pentru visele frumoase de demult și, pentru amintirile noastre toate-toate - începând cu chiar ziua aceea minunată de toamnă când, scoțând căpușorul creț din rucsăcelul mic, din blug, al lui Rha, mi-ai zâmbit pentru prima oară. 
Din clipa aceea mi s-a schimbat și mie obiceiul. În rucsac, sau geantă aveam mereu, atunci când mă întorceam din vreo călătorie, și-un ”ceva” pentru tine . Și ce-ți mai plăcea să descoperi cadoul. Te bucurai ca un copil mic de un biscuit, sau de vreo jucărie nouă. Dar cel mai fericit erai când ieșeam să ne plimbăm împreună. Noi doi, un rucsac și  un ham.


 
Îți amintești când ți-am făcut rucsacul tău? Ce mândru erai! Cine mai era ca tine!? Îți duceai singur în el suportul de punguțe... și eram amândoi echipați de drumeție!
  
Sunt deja patru luni de când am rămas fără.... rucsac. Oricum nu prea am mai ieșit la plimbare, dar poate ar cam fi cazul, nu? 
Voiam să îți povestesc, crețule, că am găsit unul frumos și spațios. Când l-am văzut m-a făcut (în sfârșit ) să zâmbesc! Să vreau să îl pun în spate și să pornesc la drum. 
Are și portofel asortat - pentru chei! Și este atât de vesel colorat. Ne-am asorta, să știi! Cu siguranță ți-ar plăcea.
 

Ce-aș pune în el? Să vedem.... aș pune laptopul, o carte, păturica ta (cea mică și subțirică), o jucărie, sticluța cu apă și un castronel micuț. O umbrelă - să ne apere de ploaia adusă din senin de norii pufoși și, pentru că rucsacul acesta este atât de generos cu spațiul de depozitare, aș pune și o gustare, în compartimentul din față. 
Am porni amândoi astfel echipați într-o nouă aventură, pe urmele frunzelor ”căzătoare”. Tu ai fi detectiv, eu aș consemna conștiincioasă în jurnalul de călătorie toate descoperirile făcute printre castane și ghinde căzute la datorie și aș face fotografii pline de culoare.....

S-a rupt rucsacul nostru vechi, crețule. În sfârșit cred că... îmi voi lua unul nou. Nu știu încă exact ce voi mai pune în el, dar sigur va purta vise.... și multe amintiri cu zulufi.
 
https://blog.super-blog.eu/proba-10-momentul-adevarului-ce-lucruri-porti-in-geanta-rucsac-buzunare/

miercuri, 18 octombrie 2017

Miercurea fara cuvinte " Toamna colorată "








Episodul 150 de la Miercurea fara cuvinte, gazduita de Calin Hera. Joc de imagini, initiat de Carmen.
Primele fotografii - Bran, 15 octombrie 2017 - Ultima fotografie - un gand bun si colorat de la Dodo 💖 12 octombrie 2017.

marți, 17 octombrie 2017

Capitolul 9. Când am devenit... bucătar.



- Bună, bine că ai ajuns! m-a întâmpinat încă de jos, de la intrarea în blocul modernist cu trei nivele, în ale cărui ferestre mari soarele își odihnea ultimele raze din acea zi călduță de toamnă.
Nu a așteptat să îi răspund și, privind peste umărul meu ca pentru a se asigura că nu sunt cumva urmărită, mă trase după ea pe scări până la ușa apartamentului.
- ... s-a întâmplat ceva? am reușit să îngân în cele din urmă, în timp ce ea descuia ușa, foarte atentă la ce se întâmpla în jur.
- Hai, intră! Mi-a răspuns aproape șoptit, trăgând imediat ușa după mine și încuind-o temeinic.
- Auzi... tu crezi în minuni? Mi s-a adresat din senin, vorbind încă destul de încet, în timp ce eu deja îmi pusese papucii de casă.
- Minuni?
- Da!  Răspunsul a venit limpede si clar, iar după ce s-a mai uitat o dată pe vizoar, mi-a făcut semn să o urmez în bucătărie.
- Uite.... nu o să mă crezi dar.... Sunt Mihai.
Liniște. M-am uitat încă o dată, cu atenție, în fața mea. Roxana, prietena mea din copilărie, mă privea cât se poate de serios.
- Poftim? Am întrebat-o în cele din urmă, așezându-mă la masă, în locul meu obișnuit.
- Mda.. știam eu că nu va fi atât de simplu... Dar trebuie să mă crezi. Roxana va ajunge acasă în zece minute. Între timp eu voi prepara niște ulei - vom avea nevoie de el. Vei vedea!




Mihai este fratele mai mic al Roxanei. Are un metru nouăzeci, alură de sportiv, îi plac competițiile și este bucătar. Da, știu, probabil vă așteptați să spun atlet profesionist, sau fotomodel. Nu. Este bucătar și are propriul său restaurant. Unul micuț, cochet și cu stele. Multe stele. Stele care se văd seara pe cer prin tavanul de sticla din zona zen amenajată în centru, stele de cinema și alte celebrități care îi trec deseori pragul și, probabil cele de care este cel mai mândru - stele Michelin. Două. Ceea ce este absolut minunat, pentru că el a fost primul care a deschis această cale la noi în tară. Nu degeaba a făcut școala în Japonia, țara cu cele mai multe restaurante înstelate.

Oricât și oricum aș privi, în fața mea se află Roxana, concentrată asupra unor semințe de dovleac pe care le adaugă într-un recipient al unui aparat roșu, foarte drăgălaș, despre care îmi imaginasem inițal că ar putea fi mp3 player-ul despre care îmi povestise cu câteva seri înainte. Dar nu. Așa compact și micuț cum se prezenta, aparatul s-a dovedit a fi chiar cea mai eficientă presă de ulei la rece. Cu multă dexteritate a ales setarea mix, a apăsat butonul de pornire și, în aprozimativ 5 minute, în fața mea se afla într-un mic bol de sticlă transparent, uleiul de dovleac. Un parfum minunat și o culoare ce îmi aminteau de copilărie, când bunicul lor pregătea uleiuri la presa veche, din sat.

 

- Ei? mă privi cu seriozitate în timp ce studiam pe rând aparatul și produsul finit.
- Bine... Mihai, te cred. Spune-mi ce s-a întâmplat. Uneori realitatea poate fi înșelătoare. Oricât de evident este faptul că Roxana se află în fața mea, la fel de sigur este și faptul că ea și bucătăria merg pe drumuri paralele. Sau mai spus, de câte ori ne aflăm în bucătărie preparatele de care ne bucurăm sunt pregătite de Mihai la restaurantul lui. Roxana nici măcar de prăjitorul de pâine nu se mai atinge după ce am fost nevoie să stăm o zi întreagă cu geamul larg deschis, iarna, când a reușit să carbonizeze două felii de pâine.
- Am venit!! se auzi vocea gravă a lui Mihai de pe hol, în timp ce ușa de la intrare se închidea cu zgomot în urma sa. Da... era clar că cei doi frați se comportau ca și când ar fi făcut schimb de corpuri. Dar oare de ce... mă întrebam în timp ce priveam cu interes aparatul roșu aflat pe blatul de lucru.



- Se numește Yoda. Este vedeta, dar și secretul restaurantului meu. Mă lămuri Roxana... adică Mihai, ghicindu-mi parcă gândurile. Cu el îmi prepar uleiurile fără aditivi și conservanți, prin presare la rece. Dacă vrei să se păstreze elementele esențiale precum enzimele, vitaminele, mineralele sau acizii grași, ei bine iată soluția.

În timp ce savuram salata proaspăt pregătită și ne bucuram de gustul desăvârșit al uleiului din semințe de dovleac, mă gândeam că mi-ar plăcea mult să fiu pentru o zi în locul lui Mihai. Acesta, încă aflat captiv in corpul sorei sale oftă privindu-mă:
- Ce n-aș da să fiu acum în locul tău. Nu știu cum să revenim la normal și mâine va veni să cineze la noi un scriitor de renume, alături de impresar. 
- Ei bine, eu vreau să fiu eu, din nou. Se auzi Roxana, cu voce de bariton.


*
Nu știu încă dacă uleiul acela a avut vreo proprietate magică, dar a doua zi mă aflam pe post de bucătar, ”prizonieră” în corpul lui Mihai, pregătind de zor cea mai gustoasă friptură din piept de pui, o salată delicioasă, din ingrediente proaspăt culese și livrate de la mica seră pe care familia prietenilor mei o avea în apropierea orașului și, vedeta serii, un dressing special, pe de bază de ulei din floarea soarelui presat la rece. Mi-au trebuit doar 3 minute și un pic să obțin 55 de ml din 100 de grame de semințe.

Invitații speciali au fost extrem de încântați. Am făcut chiar și o fotografie împreună - o amintire neprețuită pentru prietenul meu Mihai, captiv de data aceasta în corpul meu. I-am adus-o înrămată seara, când ne-am reunit toți trei din nou acasă, am mâncat paste delicioase și ne-am dorit să fim iar noi înșine.




După această întâmplare m-am grăbit să descopăr promoțiile YODA. Cu dorințele voi fi mai atentă și mă voi limita să mă bucur de gustul proaspăt și sănătos al celor mai bune uleiuri.


https://blog.super-blog.eu/proba-9-presa-de-ulei-yoda-home-pro-echilibrul-desavarsit-al-unui-gust-adevarat/