marți, 24 noiembrie 2020

Atenție, aterizează mătușa!

 Jurnalul Familiei Sâbî

Marti, 24 noiembrie 2020

,Mama, Ioana

Mama, le-a găsit paturi suprapuse fetelor. Și tapet. Și, în timp ce îmi prezenta descoperirile, a deschis puțin și capacul de la cufărul cu amintiri. Și-apoi, poate din neatenție, din prea mult entuziasm, ori poate chiar intenționat, l-a lăsat întredeschis. Ispititor.

În timp ce vocea ei mă legăna molcolm, ademenindu-mă la fel ca în copilărie, un fascicul minuscul de lumină pulsa ușor, proiectând umbre și stele, pe-un perete. Prinzând curaj, o amintire s-a strecurat prin deschiderea strâmtă și-a început a se derula în fața ochilor, aidoma filmelor vechi, alb-negru.

Treptat, pelicula tremurândă, își îmbunătățea calitatea. Filtre moderne îi redau claritatea, o mulțime de pixeli în tonuri de gri pierdeau teren în fața imaginii netede, în culori vii, vibrante. Cât despre sonor, dintr-un continuu hârâit estompat, după o cascadă de sunete ce semânau cu o gargară cu apă și sare, m-a înconjurat cristalin, de parcă ar fi ieșit din cel mai performant sistem dolbi.

Această ultimă transformare m-a propulsat direct în mijlocul acțiunii. Am simțit așezându-mi-se pe umeri, un fel de pelerină. M-a acoperit ușor și, privind în oglinda din fața mea, așezată acolo strategic, am sesizat cum încep să dispar, acoperită de ceea ce părea a fi deghizarea ideală: Ioana Invizibilă.

Când o amintirie iese din cufăr, nu i te poți împotrivi. Ea face regulile și, spectator-actor, activ-pasiv, după cum îți permite, îi faci jocul. Am tras aer adând în piept și...

Atenție! Motor! Acțiune! Filmăm!

Plouă. Noiembrie. Toamna. Sâmbătă seara. Alexandra și Ioana, șase ani - exersează în fața oglinzii, sincron, bucata pe care trebuie să o interpreteze la serbare. Mama, Tanța, a început lucrul la costume. Privind mișcările mâinilor ce taie grațios aerul din jur, se gândește că lebedele ei, învață să zboare. Și dacă își vor lua zborul prea curând? De aceea le fac costumele!.

Mă întreb dacă acelea erau gândurile mamei, sau sunt ale mele. Încerc să ridic o paietă rătacită pe covor și, drept pedeapsă pentru nesăbuința de a tulbura cursul amintirii, mă trezesc propulsată cu putere, până în ziua serbării, de parcă cineva ar fi apăsat intenționat pe butonul de derulare rapidă. Încerc să alung acea senzație de amețeală care m-a cuprins și îmi așez fața în palmele deschise. Mi se agață de față. Dar funcționează. Amețeala s-a oprit. Toamna, mi-a lăsat, cu dărnicie și cu cerneală de ger ars-uscată, autografe întipărite în relief. Câtă generozitate din partea ei - acum, va trebui să îmi repar și fața, nu doar mâinile.

Atenție, aterizează mătușa!

Nora deschide ușa camerei și spulberă orice fir de emoție. Micile lebede își arcuiesc spatele și ridicându-se pe poante par a se desprinde într-un zbor lin. Aripile lor se transformă în coliere în jurul gâtului ei.

Ce mici eram! Și noi, și Nora. Întrerup o scenă perfectă din filmul amintirii. Mă dau un pas în spate, sperând că poate voi fi iertată, voi trece neobservată. Lumina se stinge.


Se aprinde - clipesc pentru a mă putea obișnui, treptat, cu becurile ce înconjoară oglinda. Din oglindă, mă privește Audrey Hepburn. Sau nu! E varianta ei autohtonă, Nora. Cu ochi mari și privire pătrunzătoare, cu părul ușor ondulat, prins în coadă, tresărindu-i la fiecare mișcare. Cu un machiaj discret, puțin rimel, ruj și o piele fină, radioasă. Nora - idealul de feminitate și frumusețe.

Încerc să localizez unde m-a teleportat, în filmul ei, amintirea. Ce s-a întâmplat cu spectacolul de balet? În ce culise mă aflu? Și, mai ales, oare mi-am pierdut acoperirea? Ioana vizibilă?

Nora îmi zâmbește amuzată. Fără cuvinte, îmi întinde mâna, catifelată și delicată, așa cum mi-o amintesc. Ce mă fac? Cu bietele mele „rășchitoare”, va fi, cu siguranță, dezamăgită!

Ioana, iar nu ai purtat pielii de grijă?

Îmi ia mâinile între ale ei. Constat cu uimire, că ale mele arată de parcă acum aș fi venit din sera cu răsaduri. Dar ea râde, ca atunci când eram mici și ne luam la trântă cu gerul. Mă spală ușor pe mâini și, cât sunt încă umede, aplică un strop de smântână albă, dintr-o cutie aflată pe măsuță, lângă oglindă. Le masează ușor...... și simt cum mă ia somnul. 

Este cremă regenerantă pentru mâini, Ioana, nu smântână! Râde. Ești incorigibilă.

Are dreptate. Asta este - dar seamănă. Ce vină am eu? Vreau să argumentez, ceva, orice. Dar mă trezesc față în față cu un scenariu. Cuvintele se împletesc, dansează și, de parcă ar vrea să îmi vină în ajutor, ilustrează. Nora de acum, mă privește zâmbind, din spatele Norei, de atunci. Aceeași Nora. Purtându-și pielea cu demnitate, grijă și naturalețe. Și puțină cremă hidratantă - 35+, 45+, 55+? Doar ea știe. Ea și Ana Aslan. Inovatoarea doamnă, care ne-a lăsat moștenire un  produs 100% românesc, menit să sfideze timpul și timpurile și să acționeze cu eficiență, chiar și pe pielea atât de pretențioasă a amintirilor, îmblânzindu-le cu formule nu atât magice, cât științifice, cu parfum suav de premiu Nobel, chiar.
 
Îmbunătățește fermitatea pielii ! Acționează ca un fel de hipnoză, amintirea aspirând, din viitor, cu o lăcomie mascată (rezumându-se doar la câte un produs din fiecare, pentru a salva aparențele), întreaga gama reinventată Gerovital H3 Classic.
Nora de atunci tresare! Cea de acum chicotește. Eu încerc să descifrez scenariul, care mai nou seamănă cu un papirus populat de hieroglife animate. Dintre acestea, trei poartă, pe post de coroană, traducerea numelor lor și o scurtă descriere a rolului pe care îl joacă în elementul-grupare, ce stă la baza reinventării. Și anume, complexul anti-age
  • Acidul hialuronic, lider autoproclamat și cel mai mare specialist în hidratarea profundă 
  • Vitamina E, responsabilă cu disciplinarea radicalilor liberi și înlăturarea stresului oxidativ, dar și protectoare a liderului autoproclamat, a fibrelor de colagen și a elastinei, având sloganul „trăiască elasticitatea„
  • Juvinity, doctorand în întârzierea îmbătrânirii metabolice şi a nucleului celulelor și în revigorarea replicării celulare. Supranumit „Rezervorul de tinereţe îndelungată a pielii”,  are un rol cheie în echipă, având în grija sa telomerii, de a căror lungime, depinde chiar lungimea vieții celulelor.

Brusc amintirea dispare. Râmâne prezentul. Ioana visează.


 

luni, 23 noiembrie 2020

Călătorie prin vârstele copilăriei.

  Jurnalul Familiei Sâbî

Luni, 23 noiembrie 2020

Buni - Tanța

Pe vremea când fetele mele, Ioana și Alexandra, au împlinit cinsprezece ani, am hotărât, împreună cu tatăl lor, după ce le-am întrebat și pe ele, desigur, să le cumpărăm paturi suprapuse. Ne-am dus la un magazin de mobilă și i-am rugat pe cei de acolo, să ne îndrume către raionul cu paturi pentru copii. În timp ce ne însoțeau către locul respectiv, le-am spus și ce ne-ar interesa și, imediat, a venit întrebarea: „Dar câți ani au copilașii, doamnă?!” Cincisprezece!” le-am răspuns. Cei doi s-au oprit din mers, au schimbat direcția și ne-au condus la raionul pentru adulți, „unde se găsesc lucruri mai potrivite cu vârsta”. Nu am găsit ce căutam și, până la urmă, am luat un recamier, doar pentru că era necesară schimbarea.

De ce mi-am adus acum, aminte, de acel episod? Trecând peste fapul că, pentru un părinte, copilul rămâne copil, toată viața lui, în acel moment mi-am dorit foarte mult, ca în viitor, atunci când voi mai avea nevoie să fac astfel de cumpărături, să găsesc magazine specializate, create, eventual, chiar de părinți, pentru părinți și copii lor, indiferent de vârstă. Să găsesc bunăvoință, informațiile necesare și produse de calitate, pentru toate categoriile de vârstă, ale copiilor.

Timpul a trecut și iată-mă și bunică. După cum bine știți, dacă ați răsfoit filele acestui jurnal online de familie, am două nepoate: pe Dana și pe Maria. De curând ne-am mutat de la oraș, la casă, într-o localitate frumoasă, de la poalele muntelui. Am hotărât să facem pentru început doar modificările absolut urgente - renovarea în principal și, în timp, să ne ocupăm de restul amenajărilor. Și, cum se apropie și sărbătorile de iarnă, iată momentul oportun, pentru a ne ocupa de camera fetelor!

Uite așa, dragii mei, împreună cu bunul Tudor, am pornit să căutăm, ceea ce nu am reușit să cumpărărm, cu ani în urmă: paturi. Și, de data aceasta, chiar am găsit: un pat dublu clasic pentru juniori, produs de Mesterel. Și este exact așa cum ne doream: din lemn masiv, lăcuit cu un produs pe bază de apă, incolor, ecologic. În plus, ce mi-a plăcut foarte mult, este potrivit copiilor începâmd de la vârsta de un an. Pot fi montate ca paturi suprapuse, sau ca pat dublu ori două paturi independente, în funcție de cum își vor dori nepoatele noastre, în timp, să îți amenajeze camera.

Pentru că bunul s-a dus să le povestească Danei și Mariei despre paturi și să le ceară părerea (care este una pro, după cum îi aud răzând, din camera de alături), eu m-am gândit să profit de răgaz și să vă scriu câteva gânduri, în jurnal, despre cum stă treaba, la noi, cu aceste cumpărături pentru copii, mai mici, sau mai mari. Și, cred că voi avea ceva timp la dispoziție, pentru că, după tropăiturile și boncănelile pe care le aud, probabil s-au apucat să facă și măsurători.


 

Spuneam ceva mai sus, ceva despre o dorință a mea, referitoare la cum mi-ar plăcea să fie un magazin, cu articole pentru copii. Ei bine, dacă am găsit paturile pe care le căutam, un merit îl are tocmai un astfel de magazin. Creat de părinți, pentru părinți și copii, mai mari și mai mici. Probabil că, tocmai pentru că a fost creat de către părinți, funcționează și ca un ghid, cu o structură alcătuită prin gruparea produselor pe categorii și pe subcategorii, ținând cont, desigur, de vârsta copilului. Și cu informații.

Astfel, pe lângă lista cu paturi pentru copii mai mari, sau tineret, cum mai este denumită pe site-ul BeKid, am răsfoit cu plăcere și alte liste pe care le-am găsit în meniul de navigare al magazinului, chiar dacă, în cazul unora dintre ele, noi nu ne mai încadrăm, deja de ceva vreme, în categoria de vârstă. Mi-am amintit și de vremurile când urma să le nasc pe gemenele noastre. Mi-ar fi plăcut să fi avut și atunci atâtea opțiuni, din care să pot alege, ceea ce era potrivit pentru noi.

Constat însă că, și atunci, și acum, pentru noi, rămân câteva constante în ceea ce privește alegerile: 

  • pentru dormit un pat trainic, din lemn natur, cât mai sigur și prietenos pentru noul membru al familiei și, pe cât posibil, un model cât mai versatil, de care să ne putem bucura mult timp;
  • o cameră cât mai aerisită, cu spații de depozitare pentru haine, cărți și jucării - cn mobilier simplu, dar personalizabil, realizat din materiale sigure și care să poată „crește”, alături de copii;
  • nou introdus pe listă se află scaunul de mașină, cu care am făcut cunoștință, alături de Maria, mezina familiei,
  • la capitolul joacă în casă, Dana și Maria au putut descoperi, deopotrivă, jucăriile mamei și mătușii lor și unele noi - a fost chiar interesant să vedem împreună cum au evoluat și s-au schimbat, de-a lungul timpului, aceste „mici ustensile” alături de care cresc copiii, prin joc;
  • tricicleta, bicicleta, patinele cu rotile, sau coarda - erau prieteni de nădejde ale fetelor mele, apoi ale nepoatelor - cu siguranță nu ar lipsi, mai ales acum, de pe lista de cumpărături pentru cei mici!

 

În principiu, cam aceasta ar fi lista noastră principală, care unește toate vârstele copilăriei. Între timp mi s-a alăturat și Ioana și mi-a spus că ar trebui să adaug și o sanie pe listă, pentru că cea veche, este neîncăpătoare. Atunci când alegem lucrurile ne place să fie:

  • calitative, 
  • sigure,
  • durabile,
  • cu un design plăcut și practic.

De aceea și apreciem foarte mult prezența informațiilor detaliate care să însoțească imaginile de prezentare ale produselor.

Și, pentru că tot am povestit mai sus despre camera copiilor, am navigat însoțită de Ioana prin categoria destinată tapetului realizat din hârtie, potrivit pentru camera copiilorÎl prefer vopselelor lavabile pentru că, permite pereților să „respire” și izolează, în același timp. În plus, ne face plăcere să îl montăm împreună. Este o activitate de echipă, de al cărui rezultat final, ne bucurăm de fiecare dată!



Fotoapetul pentru camera copiilor produs de BeKid  pe care am pus ochii este fabulos și cele trei modele alese, pot fi potrivite, pentru orice vârstă. O să vă spun un secret - unul dintre ele aș vrea să îl montez în atelierul meu de lucru. Oare, veți ghici care anume?

Oh, uitasem cât este de plăcut să plănuiești și să faci cumpărături pentru copii! Călătorind prin amintirile legate de fetele mele, dar și de nepoate, am încercat să găsesc punctele comune. Sper să vă fie și vouă de folos - așa, ca un punct de pornire, de sprijin, sau, doar inspirațional. Mă voi retrage și eu, să mă alatur celorlalți, pentru a plănui împreună cum decorăm pereții cu fototapet, unde montăm paturile, ce sanie alegem!

Nu îmi voi lua însă rămas bun de la voi, și nu voi încheia fila de jurnal, înainte de a vizita raionul” cu jucăriile din categoria artă și îndemânare! Pur și simplu, nu aș fi eu. Cred ca nu a trecut un an fără să ne imbogățim colecția, cu măcar un articol, din această categorie. Și... unii dintre voi cred că și-au dat seama, din ce povestea acum câteva zile Remus, ginerele meu, ne vom mări, în curând, familia, cu un nou membru. Așa că iată - am găsit un proiect potrivit și pentru noi (copii mai mari și mai mici) și pentru el: un set creativ cu ajutorul căruia, putem realiza accesorii pentru cățeluș. Cum toți avem vârste peste opt ani, ne încadrăm perfect! Îmi place foarte mult ideea - îi încurajează pe cei mici să fie creativi, să își dezvolte afecțiunea față de animalele de companie, aduce un strop de bucurie iubitorilor de animale și nu numai.

Acum vă las, cu bine! Vă mulțumesc că m-ați însoțit și de această dată, preț de-o filă de jurnal, într-o călătorie printre amintiri, dar și la cumpărături pentru copii mai mici, sau mai mari.



 

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

18 ani

 

 Buna sa va fie inima!!!

Astazi este ziua lui Dodo. Acum 18 ani, intr-o seara de joi, cam friguroasa, eram in vizita la niste prieteni de familie, cu parintii. Suna interfonul si gazda spune ca era cineva ... Raluca. Ce coincidenta - asa o cheama si pe sora mea. Dar, nu putea fi ea. Era la facultate, la Bucuresti. Cine stie.

Apoi suna la usa... Hmm... Si apare chiar Ralu. Cu un pui de catel alb si cret in brate. Parintii au ramas masca .. vorba aceea. Imi amintesc cum m-am ridicat si m-am dus direct la ea, dar ma miscam de parca ma vedeam cumva din afara. Si am intrebat ... cu speranta sa spuna da, cu teama sa nu cumva sa spuna nu:

E al tau?

Da.

Apoi l-am luat in brate. Si de atunci.... a fost baietelul meu cu par cret si ochii verzi. Un copil. Un copil de catel. Dar un copil.. Bun, iubitor... Si caruia ii simt lipsa in fiecare clipa si cu fiecare celula. Daca se poate spune asa.... Pentru ca, timp de aproape 15 ani, am fost ca o singura persoana. Daca il tineam in brate si inchideam ochii, nu mai simteam unde ma termin si unde incepe.

Am reusit in seara asta sa fac niste saleuri. Mancam si cu el, in gand, in suflet. 18 ani - majoratul! Sa fii bine unde esti acum. Vegheaza asupra noastra iubire de baietel!


Astazi am avut o zi mai grea. Am cam zacut .... ca sa zic asa, direct. Oboseala multa, chimicale de prin vecini la greu.... stres. Kouki a stat lipit de mine pana cand am reusit sa ma urnesc. Acum sunt mai bine, Slava Domnului! M-am grabit sa scriu doua vorbe, sa va salut... sa va arat un pufos care mananca bunatati. Si el este tot baietelul meu - fratele mai mic. Cand inchid ochii tot asa simt.... dar stiti cum este! Nu e o inlocuire. El este el si Dodo va ramane mereu Dodo.

Uneori, asa mi-as dori sa se poata face minuni! As vrea sa vina Dodo inapoi - ce s-ar mai juca nebunii.. hahahaha. Sa vina bunicii.... cei care au plecat si de care ne este dor. Ciudata e si lumea asta. Cu toate cele.

Ehh... ganduri. Imi trece! :)

Ne revedem cu o noua fila de jurnal al familiei Sâbî in curand. In decembrie sper sa pot face calendarul si Împodobim Bradul. Ma intristeaza tare mult faptul ca nu pot face tot ce mi-as dori si ca acumulat atatea restante. Mi-as dori sa le pot face pe toate, dar am cam obosit. :))))))

Ca tot ma intreba lumea cum le pot face pe toate! Nah...

La multi ani Dodo!!! Te iubim.

mama Rux te  💖

vineri, 20 noiembrie 2020

Educație. Siguranță. Prevenție. Normalitate.

  Jurnalul Familiei Sâbî

Vineri, 20 noiembrie 2020

Bunu - Tudor

 

„Cunoașterea este putere. Informația înseamnă eliberare. Educaţia este premiza progresului în fiecare societate, în fiecare familie.” (Kofi Annan)

... și dacă nu sunt condiții - haide să schimbăm ceva!

Și așa am și făcut. În loc să ne alăturăm spectatorilor pasivi, adoptând sloganul „asta e, n-ai ce-i face”, „să facă alții, ce suntem noi, mai proști?”, am ales să acționăm. Și astăzi, la nici un an de când ne-am mutat în această localitate de munte, s-a inaugurat noua clinică medicală, din regiune. Pentru că se poate.

Totul începe de la educație - din familie, apoi la școală. Oamenii, au nevoie să înțeleagă de ce este nevoie să facă un lucru. De ce este nevoie să previi, atunci când poți, în orice domeniu de activitate și în viață, la modul general. Dacă nu pot înțelege motivul, atunci opun rezistență. Nu? Sau, se tratează cu ... indiferență (la propriu și figurat). 

Un om educat, care are acces la informații pertinente, va înțelege nevoia de siguranță, mai bine ca oricine. Atunci când te simți în siguranță, scapi de cel mai incomod și creator de probleme inamic: stresul. Și partea cea mai frumoasă este că, tu chiar îți poți crea, atât ție, cât și celor din jur, un climat sigur. Poți preveni, fâcând alegeri potrivite și la îndemână, situații neplăcute, care pot pune în pericol viața. Și mai poți, dacă alegi să te implici cu adevărat, atât în domeniul tău de activitate, cât și în comunitatea din care faci parte, să transformi ceea ce poate că acum intră la capitolul raritate, în ... normalitate.

În timp ce pregătesc lista de consumabile medicale necesare, vă voi povesti câte ceva despre clinică. Acum câteva luni, nu mai funcționa nici cabinetul medical - clădirea se degradase și nu se găseau fonduri. Trebuia să mergi până în localitatea alăturată. Îmi veți spune că da, e de vină ăla și ăla și ăla. Noi am zis, bine - ce e de făcut? Ce putem face noi?

Noi, împreună, putem face multe! Primul lucru este, să nu ne mai îndemnăm copiii să urmeze căi, pentru care nu au chemare, doar pentru a ocupa apoi funcții, în care nu pot opera eficient și în interesul societății. Trebuie să înțelegem (și putem învăța din natură, de la furnici, de exemplu, care locuiesc în colonii) că puterea noastră stă în colaborare, în empatie. Faptul că, atunci când faci pentru toți, faci în primul rând pentru tine și... nu invers.


Primul pas a fost să vorbim cu ceilalți oameni din comunitatea în care ne-am mutat. Să îî întrebăm ce își doresc - ce lipsește, să vedem dacă înțeleg necesitatea acestei schimbări, dacă și-o doresc. Cine nu își dorește să îi fie bine? Să poată fi îngrijit în condiții decente, în siguranță, în apropiere de locul unde trăiește? A fost simplu - eram în aceeași barcă.

Al doilea pas, a fost să căutăm și să găsim specialiști, care să ne consilieze și să ne ajute să obținem legal, fondurile necesare pentru crearea unei clinici moderne. Un loc care să adăpostească atât cabinete medicale, cât și un centru de recuperare. Și iată că, datorită implicării unor oameni care și-au ales meseria asumat și o practică dezinteresat și cu dăruire, ceea ce părea a fi imposibil de realizat în viitorul apropiat, din varii motive, s-a transformat într-o realitate foarte palpabilă. Se poate.

Dacă despre lucrurile legale, sau despre construcția în sine, nu pot să vă dau foarte multe amănunte, există o activitate, care implică toate atributele despre care am amintit până acum (și anume: educație, siguranță, prevenție și normalitate) în care sunt și eu implicat, activ. Spuneam mai devreme că mă ocup de o listă. O listă pe care tocmai completez necesarul de echipamente de protectie. Pentru ca o astfel de unitate să funcționeze corect și sigur, este necesar să fie respectați anumiți parametri. Este nevoie de anumite consumabile medicale, care să permită, atât celor care își desfășoară activitatea în incinta respectivă, cât și celor care beneficiază de serviciile oferite, să fie în siguranță.


Desigur. Acest lucru ar trebui să fie de la sine înțeles, să țină de normalitate - și totuși, chiar este? Pentru că, poate fi! Și până se va produce „minunea” și se va reforma sistemul (care are o mulțime de neajunsuri, asta ca să fiu elegant), putem și noi să ne implicăm, ajutând acolo unde se poate și încurajându-i și pe ceilalți, prin puterea exemplului, să fie parte activă, să lase indiferența la o parte și să susținem drumul acesta spre normalitate, împreună.

Instituția aceasta nouă, tânără, are și un manager - este cam de vârsta nepoatei mele cele mari, proaspăt ieșit de pe băncile școlii. Nu are experiență, dar îi place meseria pe care și-a ales să o facă, și își dă silința să învețe cât mai repede și bine, ce are de făcut. A plecat de aici, din sat, și s-a întors, exact la timp, pentru a lua parte la această schimbare de mentalitate - în bine.  

Eu îl ajut. Ne ocupăm împreună de întocmirea listei necesare pentru a putea asigura funcționarea clinicii. În condițiile actuale, cu pandemia, este nevoie și de mai multă grijă - pentru că este important să facem ce putem, pentru a putea preveni, ceea ce se poate. De exemplu putem comanda, ca persoană juridică, materialele necesare de la Medicale Shop. Astfel se limitează deplasările și se păstrează distanțarea socială. Vom avea timp să sărbătorim împreună, după ce vom trece peste acest hop. Și pentru că vrem să sărbătorim împreună, respectăm regulile, chiar dinainte să fie impuse, de pe vreme când erau doar sugerate.

Practic, și înainte era nevoie de dezinfectant în cadrul unităților spitalicești, și nu numai. Acum, avem nevoie pentru personalul care lucrează, de botosei, masti; în anumite cazuri în care implică o apropiere îndelungată de viziera. Desigur, cel puțin aici, pe plan local, covorasele antibacteriene au constituit o noutate absolută. Dar ar trebui să fie, la fel ca și botoșeii, ceva firesc pentru un astfel de loc - dacă nu te poți descălța la intrare, așa cum faci când mergi acasă, atunci trebuie să păstrezi într-un fel locul acela cât mai curat - iar pe încălțări, poți aduce musafiri nepoftiți, fără să vrei, desigur.

Am adăugat pe lista de necsesar și role de cearceaf și pijamale de unica folosinta. Tot o noutate, de care localnicii au fost foarte entuziasmați. Dar sunt, de fapt, doar lucruri care ar trebui să fie nelipsite dintr-o astfel de instuție. Adică, până la urmă, voi nu v-ați simți în siguranță atunci când pe patul pe care urmează să fiți consultați ar fi un așternut nou, sigur și totul ar străluci de curățenie?

Să previi este mai bine. Pentru că, atunci când ceva (sau cineva) se strică, foarte rar și foarte greu mai ajunge să fie la fel. Uneori.. se strică de tot. 

Sunt optimist (și, din fericire, nici ultimul și nici singurul). Încă puțin și termin lista - apoi o voi verifica împreună cu tânărul manager, de la distanță sigură și ne vom asigura să nu lipsească nimic. Și ce sentiment plăcut și satisfăcător (de ce nu?) ai atunci, când poți fi o rotiță din sistem! Că poți pune umărul, și participa, la schimbare. Că poți schimba mentalități, și susține, și încuraja pe aceia care își doresc o schimbare în bine.

Cândva, această filă de jurnal va fi doar o mică parte din normalitate. Ceva obișnuit! Nimic extraordinar. Dar acum, cum este? Utopic? O poveste? Ceva de dorit?

Lista consumabilelor însă există - un necesar care face diferența între siguranță și altceva. De nedorit.



 

miercuri, 18 noiembrie 2020

Operațiunea e--sărbatoare. În căutarea Bradului de Crăciun.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Joi, 19 noiembrie 2020

Maria

„It's beginning to look a lot like Christmas
Everywhere you go(...)”

Mama a venit acasă, fredonând de zor. Ca și când nu era destul faptul că, încă de la începutul lunii, m-a cuprins „febra” a sărbătorilor de iarnă!

Pur și simplu, nu mai am răbdare până în decembrie. Vreau să încep să decorez casa acum, si să mă bucur de această feerie până la primăvară. De aceea, m-am hotărât să scriu, o scrisoare. Iat-o:

Dragă Moșule,
Îmi doresc ca anul acesta să primesc în dar un  bradut artificial!
Maria

Am să mă fac că o uit, din întâmplare pe măsuța din hol. Strategic, știu! Deși... dacă mă gândesc mai bine, mai bine îmi pledez cazul aici, pe această filă de jurnal și, dacă întrunește suficiente voturi din partea membrilor familiei, s-ar putea să mă bucur de el, mai curând decât m-aș aștepta.

Să înceapă așadar „operațiunea e-sarbatoare” și să pornim în căutarea Bradului de Crăciun! Iată - am găsit și o imagine potrivită, care să ne introducă în atmosferă și să mă ajute să găsesc argumentele pro pentru această achiziție! 

( Dana, sora mea mai mare, tocmai a ținut să spună că citesc cam multe cărți cu detectivi în ultimul timp și, înainte să iasă din cameră, a dat drumul la muzică, chipurile pentru atmosferă! Așa că acum ascult „Mister Santa” și mi-am scris deja pe o hârtie argumentele! )


Dragi părinți, bunici și Dana, dar și prieteni ai jurnalului online al familie noastre,

După cum spuneam mai sus, mi-aș dori ca în acest an, pe lângă tradiționalul vârf tuns din gardul viu din spatele casei, să primesc un brad de Craciun artificial.. Vă asigur că m-am documentat și m-am gândit mult înainte să mă hotărăsc și m-am pregătit cu argumente!

  • Ne putem bucura de el, așa împodobit, mult mai mult timp (cât ține iarna!) fără să ne facem probleme că:
    • se scutură și umple casa de ace
    • se întâmplă vreun accident și se varsă apa din vasul pus sub picioarele suportului (ca să poată el rămâne mai multă vreme verde)
      (asta ca să enumăr doar două aspecte)
  • Nu este nevoie să mergem să luăm un brad în ghiveci, riscând ca, pentru două săptâmâni maxim (cât l-am ține pe veranda închisă, împodobit doar cu câteva globulețe) să ne trezim că nu mai avem ce planta apoi în grădină, pentru că se usucă. Mai bine pe acela îl luăm atunci când este vreme prielnică pentru el.
  • Acum există brazi de Craciun absolut superbi, realizați cu mare grijă și atenție la detalii, care nici nu se compară cu cei artificiali de care fugeam oricum, cât puteam de repede, când îi vedeam (pentru că, nu numai că arătau rău, dar mai și miroseau urât - materialele fiind de proastă calitate).
  • Chiar dacă vom avea și câte un brăduț natural (pentru că tot trebuie să tundem gardul verde din brad și pin, aflat în spatele casei) ne vom putea bucura și de un alt brad înalt și bogat, rezistent, ușor de montat și demontat.
  • Dacă alegem unul calitativ - clar nu va trebui să îl schimbăm în fiecare an! Acest lucru înseamnă că:
    • economisim
    • suntem responsabili în relația noastră cu natura
  • Știu că am spus mai sus că nu trebuie să îl schimbăm anual, dar putem, dacă știm de unde să îl alegem ca să fie calitativ, să ne mai luăm în timp și alții - unul pentru sufragerie, unul pentru camera mea și a Danei, unul pentru Bunici.... și unul pentru Atelierul nostru de creație din mansardă. Pentru că sincer, am găsit patru frumoși foc și nu știu pe care să îl aleg!!

     


Și pentru că tot am menționat în „pledoaria” (mulțumesc Dana!) de mai sus despre importanța calității unui brad artificial, vă voi arăta și vouă în ce dilemă mă aflu! Am realizat un colaj cu cei patru brazi care, pe mine cel puțin, m-au fermecat! Și da, sunt artificiali! Par adevărați nu? „Veridici”.

Brazi clasici, frumos colorați, cu ace 2D sau 3D, ninși, cu conuri, cu vâsc.... Am să vă povestesc puțin și despre fiecare în parte și poate vom stabili împreună un top! Care să fie oare câștigătorul titlului Bradul de Craciun (pe care să îl pot întâmpina și împodobi eu cât mai curând posibil)?

  • Crăciunul este magic cu adevărat atunci când ninge! Și atunci, Magic Christmas cu ace 2D, 3D și vâsc pare a fi perfect pentru că dă impresia că tocmai a fost adus de afară, purtând urmele proaspete alei unei ninsori.
  •  Sau poate că Frosty, cu acele sale 3D împodobite cu zăpadă din belșug, ne-ar face să nu mai simțim atât de acut lipsa zăpezii din ultimii ani (în zona noastră nu prea a mai nins de sărbători) 
  • Fuji este brad absolut superb! Are vârfuri aurite, acele 2D și este împodobit cu conuri și vâsc aurit. Mi se pare maiestuos și mă întreb dacă, în afara faptului că privindu-l poate semana cu celebrul munte, are vreo altă legătură cu Japonia... Hmmm!
  • În cele din urmă, cu ace 2D, ace de pin și vâsc, construit prin sistem de agățare, Conifer Dream. Care arată chiar ca un vis - vouă nu vi se pare că este un brăduț adevărat?

Ei bine, eu cam atât am avut de scris. Mă grăbesc să termin pentru că, fiecare minut câștigat, mă poate aduce mai aproape de visul meu - acela de a mă bucura mai mult de atmosfera sărbătorilor de iarnă! Și, dacă tot v-am rugat să mă ajutați să alegem un câștigător, ce ar fi să îi dăm și un nume? În afară de cele pe care le au deja! Doar urmează să petrecem mult timp împreună, de acum încolo!




luni, 16 noiembrie 2020

Cum să transformi Atelierul de Visuri în realitate și să duci Reciclarea, cu un pas mai departe.

  Jurnalul Familiei Sâbî

Luni 16 noiembrie 2020

Mama, Ioana

De când am intrat în luna noiembrie, simt tot mai mult, cum se apropie Sărbătorile de iarnă. Probabil și pentru că, atmosfera este fantastică în comunitatea noastră! Am senzația că atunci când merg pe uliță, spre casă, mai ales când se lasă seara, încep să se aprindă o mulțime de ghirlande luminoase. Dar, deocamdată, sunt fie doar stelele, atunci când este senin, fie ideile și visurile dornice să se transforme în realitate, cu entuziasmul lor, cu tot.

Mai țineți minte micul nostru proiect început timid cu transformarea casei străbunicilor în muzeu? V-a povestit Dana despre el, acum câtva timp. Și nu numai despre el, ci și despre dorința noastră de a face accesibile și cunoscute produsele autohtone, realizate de micii producători locali, din zona noastră. Ei bine, totul s-a așezat frumos și, nu-mi vine să cred, dar deja începem să simțim cum avem nevoie de ceva mai mult spațiul, pentru a ne putea desfășura activitatea, mult mai bine și eficient.

Momentan, mă concentrez asupra a două proiecte principale, destul de urgente:: 

  • Primul este legat de activități creative.
  • Al doilea de un aspect mult prea neglijat în ultimii ani: recilarea. 
M-am gândit să-mi pun ordine în idei și să fac acest lucru aici, în jurnalul online al familiei. Așa îmi va fi probabil și mai ușor să identific pașii și să nu las entuziasmul să mă zăpăcească și mai mult. Altfel, în loc să ne petrecem cât mai curând timpul în atelierul de creație, îl vom pierde visând la ghirlande luminoase care există doar în imaginația noastră.

Să încep, așadar, cu primul proiect, atelierul! Observând cum evoluează lucrurile (în bine și se miscă foarte) am hotârât că avem nevoie de un atelier de creație construit inteligent, pe o structură versatilă - ce poate fi modificată și extinsă în timp. Tocmai de aceea, analizând ofertele existente pe piață în acest moment, m-am oprit la următoarea variantă: vom construi un atelier într-o hală metalică Frisomat cu posibilitatea de extindere în următorii ani cu cel puțin încă două clădiri, toate trei comunicând între ele printr-un spațiu comun - ca un fel de  centru de recreere.


Problema timpului este una foarte delicată. Ca să nu mă pierd în prea multe cuvinte: suntem cam presați. Atelierul trebuie să fie gata cât mai curând, pentru a ne putea desfășura activitatea. Desigur, nu cred că am menționat cu ce ne vom ocupa. Unde mi-e capul? Mă scuzați! Este vorba despre produse tradiționale, de artizanat, suveniruri autentice - pe scurt „lucru de mână”. 

Practic, îmi imaginez că va fi ca un fel de șezătoare modernă, un bun  prilej de ducere mai departe a tradițiilor. În acest sens îmi doresc să putem să organizăm și cursuri Tocmai de aceea va fi nevoie să ne extindem, în viitorul apropiat.

Am luat în calcul faptul că, acest tip de  proiect hala metalica, vine la pachet, pe lângă „timpului” redus necesar, în compație cu alte tipuri de structuri și cu alte avantaje:

  • aceeași companie se ocupă cu proiectarea, producerea, livrarea și construirea/ asamblarea proiectului;
  • sistemul constructiv Frisomat presupune construcțiile prefabricate din oțel laminat la rece (profile ușoare și în acelați timp solide și durabile), ce prezintă următoarele avantaje:
    • personalizare - în funcție de destinația proiectului (în cazul nostru un atelier de creație, cu posibilitatea de extindere cu alte două corpuri pentru studiu și spațiu de expunere, conectate printr-un spațiu de recreere).
    • economie de timp și bani prin natura materialelor folosite.
    • construcția trece testul timpului, materialele folosite și montajul acestora presupunând fiabilitate și durabilitate.
    • expertiza asigurată în toate etapele constructive - ținând cont de faptul ca aceeași companie se ocupă de realizarea întregului proiect., facilitând integrarea în acesta a diferitelor opționale potrivite acestuia (cum ar fi, de exemplu, integrarea unor geamuri generoase pentru atelierul nostru) .

Pe lângă caracterul inovativ, ce implică soluții personalizate pentru fiecare proiect în parte și avantajul oferit de faptul de a lucra cu oamenii aceleiași companii de la bun început, pe tot parcursul derulării lucrării și până la finalizarea acesteia, mai există un motiv care a înclinat balanța decisiv în favoarea acestei alegeri: sustenabilitatea. Jumătate din energia folosită la producția materialelor provine din energie solară, deșeurile sunt reciclate, iar proiectele lor sunt gândite astfel încât să reducă la maxim eventualele pierderi. 

 


Și aici ajungem la proiectul cu numărul doi pe care ne dorim să îl transformăm în realitate cât mai curând și care presupune o hală  din categoria potrivită pentru industria deșeurilor. Doar că eu mi-o imaginez ca pe o combinație între cele doua imagini care formează colajul de mai sus: adică o parte a corpului să funcționeze ca un depozit și cealată parte să fie un spațiu destinat prelucrării acestora. Ideea este ca deșeurile ajunse aici să treacă de la bun început prin sistemul de colectare selectivă - așa lucrul este bine făcut și gândit de la început și suntem eficienți ca și comunitate, având printre multe altele, avantajul timpului economisit (ce ar fi implicat o sortare în plus) și satisfacția de a contribui la protejarea naturii.

Ei bine, dragilor, e mult de lucru - poate că instalațiile luminoase pe care le mai zăresc sunt și ceva stele verzi - de la atâta entuziam, provocat de atâtea visuri, idei și planuri, care sper eu... sperăm noi, să ne facă viața mai frumoasă - pentru că, măcar așa un pic, contribuim și noi la crearea unei lumi mai bune, așa cum ne-o dorim.

Idei avem, la fel și voință. Ne mai trebuie doar spațiile dedicate, personalizate, numai bune să ne adăpostească în siguranță, în condiții optime, permițând visurilor să devină realitate, în cel mai scurt timp.

Ei, ar mai fi ceva... Odihnă! Pentru a putea avea energia necesară, desigur. Așa că, acum că v-am povestit ce am plănuit să facem noi, în ultimul timp, mă voi retrage să îmi încarc bateriile într-un mod foarte prietenos cu mediul: în lumea somnului. Plănuiesc să dorm bine și să visez frumos la atelier cu atmosferă de Crăciun și la o natură respectată prin acțiuni mici, dar responsabile. 

Ceea ce vă doresc și vouă. :)

 


 

duminică, 15 noiembrie 2020

O aniversare pusă în scenă cu ajutorul Băcăniei Tei.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Duminică, 15 noiembrie 2020

Dana

Prima aniversare, bunicii au sărbătorit-o pe munte. Am învățat pe de rost povestea ei, tot ascultând-o și reascultând-o, mereu, cu aceeași bucurie. Uneori, am senzația că am fost și eu cu ei, atât de familiar a devenit filmul imaginar al primei aniversări.

Anul acesta ne propusesem să mergem într-o scurtă excursie împreună, pentru a reface traseul și a trăi, respectiv retrăi, emoția acelui eveniment - dar, nu a fost să fie. Eu însă nu am renunțat la ideea de a-i aniversa pe bunici anul acesta, recreând pe cât posibil întâmplările și cadrul de atunci. 

Norocul mi-a surâs odată cu provocarea lansată de Băcănia Tei: aceea de a testa din produsele pe care le comercializează și de a realiza ulterior un articol despre ele, sau preparatele culinare preparate cu ajutorul lor. Inițial, aveam tot felul de idei, care mai de care mai îndrăznețe, culinar vorbind și deja îmi creasem un meniu demn mai degrabă de o nuntă și nimic mai puțin. Apoi, în timp ce alegeam produsele pe care urma să le testez, am descoperit pastele artizanale Cinquepalmi. M-am trezit instant gândindu-mă la celebra imagine cu Doamna și Vagabondul savurând paste (bănuiesc că știți desenul animat, este un clasic) și, desigur, la aniversarea bunicilor.

Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, iată un rezumat al acesteia: 

Bunicii locuiau într-o localitate aflată la poalele muntelui. Acolo fuseseră repartizați odată ce terminaseră studiile și își întemeiaseră o familie. Erau tineri, frumoși și foarte iubiți de localnici, pentru că erau oameni buni și săritori. Deși se aflau aproape de un an în acel loc, nu reușiseră încă să urce până la Cabană - un loc de poveste, de unde puteai zări întreaga vale și te puteai bucura de compania brazilor falnici, iar noaptea, întreg cerul îți era luminat de mii de stele. Și, cum aniversarea lor  urma să fie într-o duminică (pe atunci singura zi din săptămână liberă), au hotărât că acolo vor sărbători aceste eveniment - la Cabană. 

Bunicilor le plăcea filmul animat despre care am amintit mai sus - uneori glumeau spunând că ei sunt varianta umana a simpaticelor personaje patrupede. De aici a și venit tema felului principal de mâncare: paste cu sos. Pastele le-au primit de la doamna în casa căreia locuiau cu chirie. În fiecare an, aceasta primea de la fratele ei, stabilit în Italia în timpul războiului, paste tradiționale, de ziua ei. Iar anul acela, insistase să le împartă cu părinții - ca să recreeze cât mai autentic atmosfera romantică. Bunica hotărâse că, în vârf de munte, mâncarea cât mai simplă, este cea mai potrivită. Așadar se gândise să combine pastele, după ce le fierbeau, cu un sos. Iar sosul de roșii și ardei pregătit de Mătușa bunicului, din Moldova, s-a dovedit a fi candidatul ideal. În plus, mai primiseră și zacuscă și dulceață de gutui. Bunicii îi rămânea să coacă pâine și niște fursecuri. În cele din urmă, în rucsacuri și-au găsit loc și un borcănel de dulceață de cireșe amare - o delicatesă și un vin negru, matur, de pe meleaguri dobrogene, ca și bunica, pe care unchiul ei li-l făcuse cadou cu un an în urmă.

 

Având aceste repere culinare, am pornit eu prin cămara Băcăniei Tei. Bunicii îmi povesteau adesea cum erau băcăniile în copilăria lor: încărcate cu produse proaspete, de sezon, pregătite de producatori locali. Găseai de toate. De la legume și fructe, la produse de panificație, la diferite preparate din carne, sau lactate sau conserve pentru iarnă.

Fusilloni Artigianali găsisem, mai aveam nevoie doar de încă patru produse, pentru că pâinea și fursecurile mi-am propus să le pregătesc eu. Cămara celor de la băcănie este foarte ordonată. După ce am vizitat raionul cu paste, m-am îndreptat către sosuri, nu fără ceva emoții, recunosc. Am fost întâmpinată de o varietate bogată de opțiuni și, spre marea mea bucurie, de un sos de rosii și ardei kapia. În acel moment mi-a fost clar că eram pe drumul cel bun și, foarte curând, aveam să pun în aplicare visul de a recrea aniversarea de demult.


Am adăgat apoi în coșul de cumpărături un borcan de zacuscă, din aceea cu vinete, preferata noastră. Și, tot de la același producător - Mica Ilinca, am ales și două borcănașe de dulceață: de gutui și de cireșe amare, desigur.

Mai lipsea doar vinul și misiunea mea era gata.. Nu a trebuit să îl caut foarte mult. Am avut noroc și am găsit o Fetească Neagră produsă în Dobrogea, pe malul Dunării.

Acum, nu am să vă păcălesc - tare aș fi luat niște  mezeluri naturale. Mă gândeam că niște cârnăciori prăjiți s-ar fi potrivit de minune în pastele cu sos. Dar, deocamdată, alimentele perisabile sunt diponibile doar pentru București și județul Ilfov. Așa că am rezistat tentației și m--am ținut de planul inițial.

Produsele comandate le-am primit prin curier, foarte atent împachetate, fiecare borcan sau sticlă în folia lui, sau a ei, de protecție. Le-am ascuns de ochii curioșilor, urmându-mi planul cu grijă, ca să nu fiu descoperită de bunici. Și a fost destul de dificil să nu mă dau singură de gol, pentru că este greu să ții un astfel de secret. 

Sâmbăta am frământat și copt pâine de casă și fursecuri. Pe cele din urmă le-am pregătit cu făină de orez și mirosea atât de frumos în toată casa. Am pregătit un puzzle cu multe piese - ca să avem ce lucra toată duminica, în familie. Ia să vedem, ghiciți ce imagine am ales? Una montană - absolut superbă. Vorba aceea, dacă nu putem merge în drumeție pe munte, aducem muntele în casă, sub formă de puzzle, ce va deveni tablou, odată terminat. Asta ca să ne amintească de această zi minunată.

Duminică am ales să filmez. M-am retras în cameră cu toate cumpărăturile și pregătirile (mai puțin puzzle-ul). Am povestit despre produsele alese și le-am desfăcut capacele în premieră (mai puțin vinul - asta ca să fie clar, să îl scoatem din calcul, nu a fost el de vină... haha). Am descoperit o zacuscă ușor picantă, cu un gust delicios. Cred că un sfert din filmare am atentat la acel borcănel. Și la cel de sos! O pastă extrem de gustoasă - cum aveam să aflăm ulterior, când ne-am așezat la masă.

Am povestit puțin despre pastele pregătite din grâu dur și despre faptul ca numele lor vine de la fus, pentru că inițial se produceau prin răsucire pe un fel de andrea. De aceea am așezat în decor și o păpușă îmbrăcată în port național.

Am avut firește și emoții, dar mai mult eram entuziasmată. Am petrecut ziua în familie, așa cum îmi propusesem, și i-am suprins pe bunici. Cred că totuși bănuiau ei ceva - dar momentul în care au fost siguri a fost cel în care puzzle-ul a început să ia formă montană și, în pauza de masă. am servit zacuscă pe pâine.

Din fericire am făcut și câteva poze - pe care le puteți vedea și voi, inserate în această pagină de jurnal. Filmulețul însă... s-a pierdut, pe când încercam să îl editez. Mi-au rămas însă multe amintiri plăcute și, cu puțin noroc, sper că voi reuși să îl înlocuiesc cu un mic clip, cât de curând. Până atunci, vă zâmbesc din captura de ecran martoră a filmării buclucașe..

Mă bucur că am descoperit un loc cu oameni frumoși, unde putem găsi bucate sănătoase, preparate alese, fructe și legume de sezon. Mulțumesc pentru această provocare și pentru ajutorul primit de a pune în scenă o aniversare specială.

Pe curând! 

💙💓💚💛💜

Actualizare (18 noiembrie 2020 ora 2 a.m): După multe încercări am reușit să fac un .gif. Răsplata că nu am renunțat a fost însă dată de faptul că am reușit să îl transform în .mp4. Am  și filmuleț! 😍

Varianta mp4:




 

marți, 10 noiembrie 2020

Acea perioadă din luna... noiembrie! Sau, Remus și BlackFriday pe ANSWEAR.ro

  Jurnalul Familiei Sâbî

Marți, 10 noiembrie 2020

Tati -Remus

Anul acesta, viața așa cum o știam, ne-a cam fost dată peste cap, nu-i așa? Dar noi, în familie, avem o „deviză” după care încercăm să ne clădim, pas cu pas, drumul:
„caută mereu aspectul pozitiv și întoarce situația în favoarea ta”

Acesta a făcut adaptarea mai ușoară.
 
De la începutul lunii, lucrez iar de acasă. Ca să fiu sincer - începe chiar să îmi placă, tot mai mult. Mi-am găsit ritmul potrivit, îmi gestionez mult mai bine timpul alocat serviciului, cel petrecut alături de familie și, poate cel mai important aspect, l-am recuperat pe cel pe care îl pierdeam pe drumuri Așa că profit, reinvestindu-l în proiecte de suflet.
 
Cel la care lucrez acum, este o surpriză! Așa că, nu pot să vă povestesc despre el. Dar, promit să vă las un indiciu undeva în  lista cu haine, accesorii și încălțăminte de firmă la reducere pe care intenționez să le achiziționez și despre care mă gândeam că ar fi  interesant să vă povestesc și vouă.
 
Apropo, mie chiar îmi place să fac cumpărături. Online, să ne înțelegem. Haha! Ce credeați? Noroc că s-a inventat varianta aceasta și s-a implementat cu succes de ceva vreme! Altfel, în spații aglomerate, nu mă prindeți, sub nicio formă!

Și, ca să sărbătorim împreună reducerile cumulate:
  • mai puțin trafic - mai puțină poluare
  • mai puțină aglomerație - mai puțini nervi
  • mai puțin timp pierdut - mai mult timp alături de cei dragi 

și, desigur, probabil cel mai important aspect:

  • prețuri mai mici - mai multe obiecte din wishlist bifate cu succes !
vă invit să mă însoțiți în sesiunea de cumpărături de Black Friday pe ANSWEAR.roNu de alta, dar, atât de pătruns eram de lucrul la proiect că, până să mă dezmeticesc, toți ceilalți ai casei și-au terminat listele și acum sunt ocupați fiecare cu altceva! Și mie îmi place să merg la cumpărături online..... însoțit! 😅

Am pus cap de listă patru articole de la Tommy Hilfiger. Ceva ca un fel de statement: 
  • o pereche de blugi (drepți, cât mai clasici - pentru că arată bine și sunt foarte comozi),
  • un hanorac de bumbac cu glugă și fermoar - practic și lejer,
  • o șapcă bleumarin cu un logo discret - pentru zile nu foarte friguroase
  • o pereche pantofi (stil teniși) din piele ecologică, în combinație cu piele naturală, cu un model foarte interesant pe talpă: poți spune ca ai New York-ul la picioare!


 

Atunci când am făcut aceste patru alegeri, am avut în vedere faptul ca ele să poată constitui o ținută cap coadă, dar, în același timp, să poată fi purtate și în alte combinații. Ce credeți, am reușit?

Acum că deja mă simt mai confortabil în noua mea ținută, visând la timpuri mai permisive la capitolul călătorii - acestea chiar ne lipsesc - am zis să mă tratez cu ceva Medicine. Lăsând gluma la o parte, e singurul tratament pe care îl agreez. Și am zis să încep de data aceasta de la picioare:

  • cu o pereche de pantofi-ghete cu nume predestinat: Rural Vitality (că tot ne-am mutat noi la țară!) - pe care intenționez să le primb prin țară - în incursiunile viitoare;
  • urmează un rucsac simplu (după cum îi sugerează și numele), numai bun pentru a găzdui telefonul, actele și alte mărunțișuri necesare, printre care și....
  • un portofel în ton, că doar nu degeaba i se spune basic.
  • nu în ultimul rând, am ales o pereche de mănuși de piele, negre, asortate cu celelalte trei lucruri menționate mai sus. Mi-a plăcut aerul lor elegant, dar în același timp cu o tentă sportivă - cu siguranță nu-mi vor îngheța încheieturile mâinilor când le voi purta.

De mult îmi doream să adaug câteva obiecte vestimentare pe negru, în garderobă. Ceva clasic, dar în același timp foarte comod, practic. Ușor de purtat în ocazii diferite.

Am adăugat așadar pe listă o geacă de piele cu atitudine și, mai ales, cu glugă detașabilă - un mare plus. Nu vă spun că are buzunare și fermoare și pe mâneci. Mi-a mai plăcut foarte mult și faptul că este confecționată din piele ecologică. Deși nu este izolată, croiala îmi permite să o port cu ceva suficient de gros ca să nu dârdâi de frig. De exemplu cu hanoracul despre care am scris ceva mai sus (în acest caz gluga detașabilă va rămâne acasă) și cu o helancă!


Pentru că iarna implică și activități care nu pot lipsi decât în cazul absenței zăpezii (și sper să nu fie cazul), mi-am mai luat o pereche de mănuși, de data aceasta din material tricotat. Cineva trebuie să facă și oameni de zăpadă, nu? Și apoi, ca să fiu asortat, am ales o caciulă simplă, așa de om serios, cu familie, copii ..... ok! Ceva mai jos o să vedeți și o căciulă cu pompom. Efectiv nu m-am putut abține și abia aștept să o port. Asta, dacă nu cumva o vede tata socru și o revendică!

Recapitulez:

  • geacă
  • helancă
  • fes serios
  • mănuși pentru joaca în zăpadă

Apoi completez lista cu:
  • căciula cu pompom - numai bună pentru săniuș, sau pur și simplu pentru o porție de voie bună
  • un pulover pe gât confecționat din tricot de bumbac, de culoarea nisipului - pentru Anul Nou (ca să îl petrecem în stil exotic-adaptat, haha)
  • o pereche de jeanși de culoare gri, cu un croi cât mai clasic posibil.
Și iată că mă apropii de final. Mă declar mulțumit de alegerile făcute în acest an. Culorile și nuanțele sunt cam în ton cu ce se întâmplă acum prin lume. Dar, în lumea hainelor, crează o oază de liniște, pace și posibilități multiple de combinații.

Totuși, nu pot să închei fără să vă arăt cea mai frumoasă descoperire făcută pe site de mine, în timp ce îmi alcătuiam lista: hăinuța manifest pentru cel mai bun și devotat prieten al omului. Ca să fiu sincer, aș adăuga-o în coșul de cumpărături cu modelul din fotografie cu tot - oare o fi posibil? 

 

Vă mulțumesc că m-ați însoțit la cumpărături! Sper ca și voi să găsiți timp pentru ceea ce vă aduce un strop de bucurie. Eu mă voi întoarce acum la proiecutul meu (și da, nu am uitat să vă las „indiciul” promis !).

Vă doresc să fiți sănătoși și, chiar dacă acum ne plimbăm mai puțin, nu înseamnă că nu trebuie să ne menținem în formă, să facem mișcare și să ne pregătim și garderoba, pentru călătoriile viitoare.


duminică, 8 noiembrie 2020

M-am molipsit creativ de la Fares! Bonus: Testare Vitamina C și un boost pentru Imunitate.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Sâmbătă, 08 noiembrie 2020

Bunu - Tudor

De-a lungul timpului, multe s-au schimbat în viețile noastre. Dar, dacă este să mă gândesc la ceva care ne-a însoțit mereu, atunci voi spune fără nicio ezitare: Fares. Când ne-am mutat, în sfârșit la casă, i-am spus  Ioanei, mai în glumă, mai în serios, că ar fi cazul să facem un dulăpior special pentru ceaiuri - în stil tradițional, pictat. După nici o săptămână dulăpiorul era gata, adăpostind la loc de cinste ceaiul de gălbenele, preferatul fiicei mele și cel care este responsabil cu menținerea condiției mele fizce - eu sunt cel care reface periodic stocul!

Acum vreo săptămână, Ioana și Fares mi-au făcut o surpriză, provocându-mă să testez un pachet de produse noi (cel puțin pentru mine). Am aflat astfel despre o variantă de vitamina C, masticabilă, mult mai aproape de natură, dar și despre un produs inedit, menit să ne întărească rezistența organismului: Imunitate cu 7 ciuperci .

 

Ioana mi-a pus în vedere, de la bun început: Tata, iei notițe, testezi, observi, faci poze și apoi ne povestești care este părerea ta. Hai că este simplu!  

La scurt timp după aceea, mi-a înmânat o cutiuță adusă de curier și s-a grăbit să dispară în camera nepoatelor - aveau nu știu ce proiect, de finalizat.  În tot acest timp, Tanța, care pesemne era la curent cu toată tărășenia,  mă privea amuzată din ușa bucătăriei. Ce-ai primit în pachețel, Tudor? Bombonele?  

( Bomboane! Aceasta este o glumă a noastră, de pe vremea când era Ioana mică și i-am dată pentru prima dată vitamina C.)

Da, chiar asta am primit! îi răspund râzând și intru în cameră, pregătit să-mi fac tema, una plină de recompense, ce e drept. 

Pentru început aș vrea să mulțumesc pentru provocare, pentru promptitudine și grija la detalii. În cutie se aflau alte două cutiuțe, pe care le puteți vedea și voi în imaginea de mai sus. În fiecare dintre ele (apropo, preferata mea este cea cu Vitamina C, vouă care vă place mai mult,  vizual vorbind?), se afla câte un flacon, însoțit de informațiile despre produs - informații pe care vă sfătuiesc să le citiți cu atenție, înainte de a folosi pentru prima dată un preparat nou.

Până aici, totul simplu și frumos. M-am gândit să încep testarea cu Vitamina C 200 mg cu Măceșe și Cătină. De cum am deschis cutiuța m-am simțit inspirat. Găsesc interesantă combinația măceșe - cătină și vitamina C.  Dacă Ioanei îi place ceaiul de gălbenele, preferatul meu este cel de măceșe. Nu voi uita niciodată, măceșul din curtea bunicilor mei! Așteptam cu entuziasm să vină momentul când mă trimiteau să culeg fructele, care apoi erau uscate și sfârșeau, invarabil, în cana de ceai, spre marea mea bucurie. Cătina am descoperit-o mult  mai târziu și m-a surprins ca gust, culoare și miros, devenind rapid sursa preferată pentru sirop pregătit în casă. Eram așadar curios să încerc această combinație propusă de cel de la Fares.

La realizarea acestui produs - care se prezintă sub formă de comprimate masticabile, s-a folosit extract moale din fructe de măceşe şi fructe de cătină în cantități egale (ca să nu se supere - ar glumi Buni Tanța). Nu știu dacă se vede prea bine din fotografiile mele „artistice” - eu m-am străduit, dar atât m-a ajutat telefonul - dar comprimatele nu au o culoare uniformă. Ai senzația că te întâlnești cu fructele la tot pasul - este ca un joc, oare acum gustul cui este mai pregnant? Al cătinei, sau al măceșei? Am voie să mă joc, conform prospectului, cam de 3-5 ori pe zi. Avantajul de a fi adult! Haha.

Însoțit de gustul acrișor, m-am lăsat antrenat de un impuls creativ. Am încercat, cu ajutorul comprimatelor, să transpun în imaginea de mai jos, ceea ce-mi inspiră acest produs: un scut (C de la vitamina C, desigur) care ne fortifică organismul, făcându-l mai rezistent la stres, oboseală și boli. Un adevărat aliat mai ales acum, toamna, anotimp de tranziție între călduroasa vară și friguroasa iarnă. 


 
Exact când realizam fotografia, foarte mândru de ideea mea, a bătut la ușă Tanța. A intrat preț de o clipă, mi-a admirat „creația” și a ținut să facă și ea două fotografii (iată-le mai jos), dintre care intr-una puteți vedea și voi informațiile tipărite pe două dintre laturile cutiei.
 
Am vrut să o servesc și pe ea, dar, din păcate, nu se înțelege foarte bine cu uleiurile esențiale (ca de altfel nici Ioana și nici nepoatele mele). Să privim mereu partea plină a paharului: mă voi bucura nestingherit de beneficiile acestui supliment delicios, sursă de vitamina C!
 

Cu vitamina C m-am împrietenit la prima vedere și la prima degustare! Am revendicat sertarul de sus din dulăpiorul de lemn pictat și i-am făcut loc lângă ceaiul de măceșe.

Ei bine, cel de-al doilea produs a necesitat ceva mai multă atenție, presupunând un volum mai mare de informații. În primul rând, am aflat că este vorba despre un produs natural, realizat după cum sugerează și numele, din șapte ciuperci. Rolul lui este să ajute organismul să gestioneze interacțiunea cu bacteriile rele, să se regenereze după tratamente agresive (gen citostatice) și să ofere protecție la nivelul rinichilor și ficatului. 

În principiu, preparatul nu are efecte secundare, dar ni se recomandă să nu îl folosim timp de o lună după ce am făcut vaccin. Prudență în asocierea de lungă durată cu cu anticoagulante - pentru că poate crește riscul de sângerare. Nu este recomandat gravidelor și nici celor care prezintă hipersensibilitate la unul dintre ingrediente.

Acest produs se prezinta sub formă de capsule și recomandarea pentru adulți este de 1 până la 3 capsule pe zi, la o oră după masă. Foarte important este ca ultima capsulă să nu fie luată mai târziu de 18. Nu mă întrebați de ce, nu am fost curios să aflu - sunt foarte atent cu instrucțiunile, mai ales când este vorba de ceva nou, oricât de natural ar fi. :)

Citind despre proprietățile fiecărui ingredient în parte (și le voi enumera puțin mai jos) m-am simțit, iarăși, inspirat! Capsulele au luat forma unei ciuperci, în timp ce încercam să îmi reamintesc pe cât posibil despre drumețiile alături de bunici, în pădure.

Sincer să fiu, îmi amintesc mai degrabă de ghinde, dar, cu ajutorul motorului de cautare Google, am reușit să identific vizual și ciupercile din spatele acestul produs.
  • Reishi (cunoscută la noi ca și Ganoderma) îmi amintește puțin de o ciupercă de copac. Și asta doar pentru că îmi făcuse bunicul dintr-una un suport pentru creioane.
    Spre deosebire de ruda pe post de suport, Reishi are nenumărate proprietăți: imunomodulator, protector faţă de radiaţii, protector hepatic şi renal, antioxidant, adaptogen;
  • Shiitake este ciuperca sursă principală de inspirație pentru încercarea mea creativă - vă asigur însă că arată mult mai bine decât ce am reușit eu să realizez pentru fotografii.
    Această ciupercă are un rol imprtant în reducerea numărului microorganismelor potenţial patogene;
  • Maitake cu un aspect vălurit, stimulează sistemul imunitar și are efect antioxidant;
  • Enokitake este o ciupercă având un aspect foarte interesant ( ca un buchet,cu tije lungi și subțiri), folosită în bucătăria asiatică atât pentru gustul său cât și pentru beneficiile aduse sănătății.
  • Ciuperca de zăpadă - adică Tremella fusciformis, este recunoscută în bucătăria chineză. La fel ca și suratele ei, are rol în a stimula sistemul imunitar, protejând în același timp prețiosul nostru laborator cunoscut și cub numele de ficat;
  • Polyporus umbellatus ne poartă de data aceasta pe alt continent - America și are un rol important de protector al rinichilor.
  • Ghebele de miere ne aduc înapoi pe plaiuri mioritice și pun „piciorul și pălăria” la treabă, pentru a stimula imunitatea.

 

Acum, după ce am prezentat în câteva cuvinte ce se află în aceste capsule maronii, m-am gândit să încerc să transform ciuperca în obiectul pe care mi-l sugerează - voiam să semene cu o umbrelă, dar se pare că va trebui să mai încerc.

Nu aș ști să vă spun ce efect are, pentru că acesta se vede în timp, desigur, iar relația noastră este abia la început, cum s-ar spune, în fașă. Dar, ca idee, aspect și ingrediente, îl găsesc a fi un produs interesant și util. Poate voi îl cunoașteți de mai multă vreme și aveți deja o părere formată!

Până una, ziceam în titlu că m-am molipsit creativ de la cei de la Fares. Nu sunt foarte talentat, dar sper măcar să vă fi furat un zâmbet încercările mele!

Acum, foarte simplu nu a fost, dar nici foarte complicat - sper doar că m-am descurcat. Vă doresc multă sănătate!

 


 

joi, 5 noiembrie 2020

Sinestezii sau regăsirea timpului crezut pierdut.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Joi, 05 noiembrie 2020

Buni - Tanța

Bine v-am regăsit!

În ultima perioadă, toamna mi-a dat suficient de mult de lucru prin casă și grădină, subțiindu-mi simțitor timpul liber. N-am mai reușit să scriu, nici măcar în jurnalul online. Și nici nu părea să bată prea curând vântul schimbării, în acest sens. Doar cel aspru și rece, dinspre munte. Zilele trecute a nins.

Noroc cu Nora, sora mea. Deși ne despart câteva mii de kilometri, cum, necum, până anul acesta, reușeam să ne întâlnim, măcar o dată pe an. Acum nu a mai fost posibil - știți și voi cum au stat lucrurile, la capitolul călătorii și siguranță. Dar, de ziua mea, tot mi-a trimis un pachet plin de mici bucurii, împachetate cu multă dragoste. Dacă ar fi putut, s-ar fi strecurat și ea înăuntru. Și oarecum, chiar a făcut acest lucru.

Alături de o eșarfă în culorile toamnei, croșetată de ea, din fir moale și pufos și de o pereche de mitene, asortate - perfecte pentru vremea de afară, am descoperit, cu bucurie, nelipsitele borcane de gem de portocală, preparat cu fructe dn livada ei. Nora mi-a trimis și o carte cu coperte groase - Regăsirea timpului crezut pierdut - lângă care se afla un pachețel dichisit, de la Bottega Verde. În cele din urmă, o scrisoare, cu puzderie de gânduri și urări de bine, dar și cu instrucțiunile de utilizare, pentru fiecare dar în parte. 

Este minunat să ai o soră așa cum am eu: grijulie, iubitoare, cu simțul umorului. Cu un simț al umorului aparte, pe care noi două îl împărțim și care, de fiecare dată, ne conduce negreșit, către un acasă numai al nostru, indiferent unde ne-am afla, în acel moment. 

 

 

Citeam indicațiile și mă întrebam... Oare ce a mai pus la cale, de data aceasta, Nora? Și ca o soră mai mică ascultătoare ce sunt, am purces spre a îndeplini întocmai planul indicat, curioasă să văd despre ce este vorba. Ce se ascunde dincolo de ceea ce pot vedea ochii.

Mi-am făcut un ceai cald, mi-am uns o felie de pâine de casă cu unt, am luat un borcan cu gem lângă mine... și mă pregăteam să deschid cartea când mi-am reamintit că, înainte de a face acest lucru, trebuia să descopăr ce se afla, în pachețelul dichisit. L-am așezat pe genunchi și i-am desfăcut ambalajul cochet. Fiecare dintre cele 4 produse aflate înăuntru, era ambalat individual. Atașate cu câte o fundiță, se aflau și patru mesaje, scrise pe bucățele de hârtie.

  • Indiciul 1 - deschide-mă și vom porni împreună la drum.

În spatele primului ambalaj, se afla o o cremă de mâini cu ulei de măsline de la Palazzo Massaini. Ador măslinele. În special pe cele verzi. Iar Nora nu a uitat acest lucru. Deschid încet capacul, închid ochii instinctiv și ... simt cum mă învăluie un miros fin, suav, binecunoscut, de care, recunosc, îmi era dor. Miroase un pic a Bunica. Miroase un pic a copilărie. A băcănia lui Mateo - stabilit din Italia în orășelul nostru, aducând cu el de acasă, ceva din aroma și din vitalitatea din peninsulă, dar și savoarea preparatelor locale, prin ingredientele pe care le comercializa.

Miroase atât de frumos, încât întredeschid încet ochii, sperând ca bunica să ne întâmpine cu o salată asezonată cu ulei de măsline. Aevea zăresc în continuare încăperea și siluetele atât de dragi. Și, cum de salată nu poate fi nicidecum vorba, mă mulțumesc cu o altfel de tratație: ceva care îți lasă mâinile asprite de frigul de afară moi și catifelate, ca atunci, în copilărie, când bunica scăpa ca din greșeală, câte o picătură de ulei de măsline pe mânuțele întinse spre ea. Apoi ni le lua pe rând și ne masa ușor, până ce uleiul intra în piele și ne spunea:
Ăsta e secretul nostru, ca să nu mă uitați, atunci când veți fi mari și eu departe...
Dar Buni, de ce departe? Nu te lăsăm să pleci „nicăierea”! 
se auzea un protest în cor. Și în momentul următor ne cuibăream amândouă la pieptul ei, legănate în îmbrățișarea mâinilor mirosind a ulei de măsline și a Bunica.

  • Indiciul numărul doi - mă urmezi?

Este bine acolo, în copilărie, când timpul părea nesfârșit, când totul era exact așa cum trebuie să fie! O creangă se izbește de fereastră și pentru o clipă revin în prezent. Desfac ambalajul cu grijă: Lapte de corp hidratant, pentru piele sensibila, cu lapte de ovaz. Zâmbesc și deschid ușor capacul. un cor de râsete umple încăperea. A venit ora de culcare, dar nu înainte să facem baie. Și baia.... oh, baia era un adevărat răsfaț. Bunica ne pregătea vana cu grijă și, încă de când eram foarte micuțe, ne pregătea deseori o „apă specială, cu tărâțe de ovăz”. Indiferent de anotimp, avea grijă să nu avem pielea uscată și hidratată. 

Pentru o clipă sunt tentată să las totul și să merg să mă răsfăț cu un duș cald, ca apoi să mă bucur și de efectul laptelui de corp, nu doar de aromele sale cu efect de teleportare. Dar zăresc, împăturită, pe măsuță, scrisoarea Norei.

 

  • Indiciul numărul trei - hei, nu trișa! Încă puțin! 
Lapte de corp mini, hidratant cu extract de cocos - miroase a prăjiturele. Suntem îmbrăcate în cămășuțe de noapte. În casă e liniște și bine. Bunica ne-a adus câte un fursec cu migdale și fulgi de cocos - atât de fragezi și delicioși! Laptele aburind în căni! Apoi ne pregătim de culcare. Mângâindu-ne pe frunte, Bunica ne spune o poveste cu Măriuca. În fiecare seară este alta și, mă gândesc că Măriuca este chiar bunica, pe vremea când era ca noi. 
Aproape că adorm. Recipientul cu lapte de corp îmi alunecă ușor din mână și îl prind în ultima clipă. Mi-ar fi părut atât de rău să se verse! Îl închid cu atenție, până la următoarea întâlnire.

  • Ultimul indiciu al patrulea  - Trezește-te!

Și mă trezesc răzând! Privesc gelul răcoritor cu aloe vera. Simt de pe acum efectul răcoros și calmant, atât de cunoscut. Dar cred că am nevoie de un pic de ajutor pentru a redeschide ușile timpului pentru încă o dată, în această seară.

Desfac capacul și... văd silueta bunicii, lângă dulăpiorul cu alifii și alte preparate, cunoscute acum generic drept creme de corp. Într-unul dintre borcănașe - cel mic, cu eticheta verde - are un preparat cu o textură atât de interesantă - parcă ar fi un jeleu, ceva mai topit. Când vântul sau soarele își pun amprenta pe pielea mea, bunica mă oblojește cu grijă. Acum îl regăsesc, prieten vechi și de nădejde, sub formă de gel. 

Râd iar. Râd în gând, să nu cumva să o tulbur pe Bunica, de parcă nu eu aș fi în pat, alături de sora mea. De parcă ea ar dormi. Sau poate că acum ea doarme. Confund timpul și vremurile. 

Mă ridic de pe scaun și merg spre fereastră. La jumătatea drumului, mă întorc. Privesc cartea trimisă de sora mea. Mai era un indiciu. Mă gândesc. Apoi o deschid. De pe prima pagină, îmi zâmbește Bunica. Îmi zâmbește și Nora... și îmi zâmbesc și eu. Este o carte în imagini. O carte care se deschide simplu, dar care, folosind mici trucuri - sau chei, supranumite Sinestezii - prinde viață, trăgăndu-te în ea, înapoi în timpul fără hotar, când totul era exact așa... cum trebuia să fie.

Mulțumesc NoRa! Și vouă vă mulțumesc, că mi-ați fost alături.

Pe curând!