miercuri, 7 octombrie 2020

Toamna în șapte piese... vestimentare.

Jurnalul Familiei Sâbî

Miercuri, 7octombrie 2020

Dana

În toamna aceasta, să ținem un jurnal online! au zis.
Dana, tu scrii prima, au decis.

Scriu, cum să nu scriu! Îmi face plăcere. Dar despre ce? Să vedem... Despre ce cărți am mai citit? Ce filme am mai văzut? Ce am gătit azi? 

Hmmm... numai puțin. Doar cât să îmi pun un fular pe umeri pentru că, acum, de îndată ce se lasă seara, se face și frig. Iar eu ador să scriu pe verandă, în balansoar.

Ah! Uite! Ce idee bună! Am să scriu despre provocarea vestimentară a acestei toamne!

Se făcea că era pe la mijlocul lui septembrie și, ca în fiecare an, urma să ne aranjăm în șifonier, la loc de cinste, hainele de toamnă. Acum, nu știu dacă și la voi este chiar la fel dar, în zona aceasta de deal unde locuiesc alături de familia mea, toamna se întâmplă cam așa: în septembrie avem parte de o vară târzie, abia în octombrie toamna își intră în drepturi, iar în noiembrie iarna timpurie îi și ia locul. Pe scurt, doar o luna avem de toamnă în adevaratul sens al cuvântului. Hainele noastre sunt confortabile și destul de ”anonime”. Privind de la geamul camerei dealul împădurit, cu arbori încă verzi, am realizat că peste puțin timp, ne vom bucura iar de spectacolul în culori vibrante, pe care copacii ni-l vor oferi. Și atunci mi-a venit ideea. Ce ar fi dacă, în acest an, aș sărbatori toamna și mi-aș ”înnoi”, cum se spune, cu șapte articole vestimentare absolut fantastice. Așa, de nelipsit din garderobă!

Zis și făcut. După ore de meditații... Glumesc! Mi-a luat fix șapte minute să mă decid care vor fi cele șapte piese vestimentare vedetă din toamna lui 2020. Cel puțin pentru mine:

❤ un fular,
❤ o geacă,
❤ o pereche de ghete,
❤ un pulover,
❤ o pereche de blugi,
❤ o umbrelă,
❤ o beretă.

Ei bine, am făcut lista repede. Acum mai rămânea să le găsesc fix pe acelea, de nelipsit. Noroc că, atunci când îți pui întrebări despre articole vestimentare, poți găsi răspunsul - vorba englezului the Answear” cu ușurință la un click distanță, online. Și cu vremurile de acum, să faci cumpărăturile de acasă, este nu doar foarte util și rapid, ci și foarte sigur.

Dar să revin la listă. Am început cu fularul. Și cu imaginea pădurii de toamnă în minte, l-am ales colorat - dar în nuanțe blânde, mângâietoare. Când mi-l asez lejer pe umeri, sau mai strâns, in jurul gâtului, să simt îmbrațișarea frunzelor foșnitoare și mângâierea razelor soarelui, ce ne privește galeș de după vreun nor. Culorile se se întrepătrundă subtil, creând în jocul țesăturii o poveste pentru fecare ocazie când îl voi purta. Ca acum, când scriu în jurnal. Se pare că l-am ales bine, pentru că m-a inspirat și m-a încălzit.

Până nu mă și adoarme alintându-mă, e cazul să trec la următoarea alegere: geaca. De data aceasta am vrut ceva vibrant, în contrast cu aparenta cumințenie a fularului. Ceva foarte viu! Și, atât culoarea -cupru, cât și croiul de tip biker, au făcut din geaca Haily's, candidatul ideal. Deși este confecționată dintr-un material neted, am senzația că port o geacă din piele întoarsă. Îi ador buzunarele atât de practice și sigure, care se închid cu fermoar. Dar cel mai mult îmi place faptul că este foarte versatilă - fie că mă îmbrac casual, sport sau elegant, mi se va potrivi ca o mănușă.

Puloverul l-am ales în culoarea cafelei - pentru un plus de energie! Eu nu beau licoarea magică, cel puțin pentru unii, așa că aveam nevoie de un aliat de nădejde mai ales în acele zilele de toamnă când, te tentează mai mult ca oricând, un pui zdravăn de somn, exact atunci când ai mai multă nevoie să fii cât mai treaz și activ posibil. L-am ales să fie pe gât, dar în același timp, un model lejer și cu o grosime medie. În zilele mai friguroase va face cu siguranță o echipă perfectă cu geaca! Îmi place mult materialul din care este lucrat si care are în compoziție bumbac și acril, în părți egale. Îi dă acea textură care nici nu atârnă greu, fiind prea rigidă și nici nu se lasă, fiind prea elastică.

Apoi am ales bereta. Una șic, din lână, cu model și în trei culori. Culoarea de bază e un fel de galben muștar - mie îmi amintește de frunzele de Ginkgo biloba. Când privesc această beretă călătoresc cromatic până în Japonia. Iar mie îmi place tare mult să călătoresc. Așadar, pe lângă faptul că este șic, îmi ține de cald și îmi întregește ținutele tomnatice, mai are și rol de teleportare. Glumesc... glumesc! Sau, nu chiar?

Următoarele două piese sunt, deasemenea, de nelipsit toamna! Blugi Mango i-am ales să fie din denim ceruit. Ai impresia ca sunt din piele! Merg perfect cu geaca și, ce tot spun eu aici, dacă veți citi fila de jurnal până la capăt, cred ca putem cădea de acord că se potrivesc cu absolut toate celelalte piese alese. De-aia i-am și ales să fie negri... ok, și pentru că uneori îmi place să sar prin bălți, mai ales când mă imaginez personaj în Cântând în ploaie. Am vrut să fie foarte comozi - skinny și cu o talie nici prea sus, nici foarte joasă. Perfecți pentru sărit în bălți și dansat în ploaie, după cum spuneam.

Și pentru că am pomenit de ploaie, iată că mi-am luat și o umbrelă generoasă ca mărime, deși atunci când se strânge nu ocupă foarte mult spațiu. Este portocalie ca o ciupercuță curioasă. Nu are însă buline ci pătrățele albe pe ea. Și un mâner foarte... confortabil, dacă pot să spun așa.

Ei... iată că ne apropiem de sfârșit. S-a lăsat noaptea de-a binelea și eu tot scriu în jurnal. Nu voi încheia însă înainte să vă povestesc despre încălțările pe care mi le-am ales: o pereche de ghete Dr.Martens. Ok, nu orice pereche. Ci perechea ideala: din piele naturală, trainice, vorba aceea să nu intre nici frigul, nici apa, comode, negre..... dar nu negre ca noaptea. Ci negre cu un câmp de flori colorate. Da, bine, nu sunt chiar flori de toamnă, ce e drept, dar le-ați văzut? Și acum sunt încălțată cu ele! Dacă aș îndrepta laptopul spre picioare le-ați zări cum aproape ating podeaua în timp ce mă legăn ușor în balansoar.

Și cu asta am terminat ce am avut să vă povestesc despre toamna mea în șapte piese vestimentare. Cum m-am descurcat cu prima mea filă de jurnal online? Dar cu provocarea vestimentară? Chiar... voi ce ați alege dacă ați fi în locul meu? Mi-ar plăcea să aflu!

Pe curând!


 

8 comments :

Diana spunea... [Raspunde]

Trebuie sa recunosc ca as fi ales la fel ca tine: lucruri in culorile toamnei (chiar si ghetele acelea cu flori le-as fi ales!) Mai putin pantaloni cu aceasta croiala: as arata in ei ca agatata la uscat. 😊 Toate sunt super! (mai ales geaca).
Eu zic ca te-ai descurcat foarte bine! Te voi urma pana la final!

Inspiratie! Spor la scris, Rux draga! Pupici! ❤️

Suzana spunea... [Raspunde]

Uau! Incepe... petrecerea! Bafta multa!
Chiar daca pe masura ce va vad creatiile imi spun ca nu este de mine acest concurs, tot pot spune ca imi plac imaginile de pe ghetute! :)
Pupici, draga Rux! Succes pe mai departe! <3

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana multumesc mult! :*
Ma bucur ca iti plac! La mine, fiind miniona - si personajul e tot minion - nu este problema. Numai bine vin, nu mai trebuie sa ii modific. :))))
O geaca asemanatoare am si eu :D. Si de cand visez la ghete din acestea :))

Multumesc mult pentru msg2 :D ma ajuta foarte mult !!! :*

Stef Rof spunea... [Raspunde]

Parcă aud, ori n-aud, niște motoare pornite; or fi de la hibrizi, sau ooafe treci cu totul pe electric - glumesc 😇

Startul cu poveștile tale celebre, este mai mult decât promițător, așa că eu de pe margine voi "fluiera" să duci misiunea până la capăt..
Multă Baftă din partea mea ! 🙏🤞😇

copilarim spunea... [Raspunde]

@Suzana sa fie sa fie! Multumesc mult :). Pentru mine este o evadare binevenita :D.

Ma straduiesc sa scriu mai departe povestea si sa aduc si informatii interesante in capitolele ei :P.
Pup cu drag :)

copilarim spunea... [Raspunde]

@Stef Rof cu bicicleta... fara motoare. Macar de ar fi si cu bicicleta de fapt... ah si cu rolele... numai sa fie :)))))

Multumesc ca ma insotesti in povestea cea noua :D
Sa fie!! :)

Stef Rof spunea... [Raspunde]

Cu mare drag ! Îmi face plăcere și chiar mă bucur că ai intrat în cursa SB !

copilarim spunea... [Raspunde]

@Stef Rof și mie. Aflu tot felul de lucruri faine :). Si le impart cu voi.

Trimiteți un comentariu