Melinis - valsul fructat al mierii de salcâm...

   Jurnalul Familiei Sâbî

Joi, 29 octombrie 2020

Mama, Ioana

.... sau cum a luat naștere o legendă.

În timp ce privesc cum literele încep să țeasă, pe noua filă de jurnal, modele dantelate, încă mai procesez noutățile aflate. Mă tem de stângăcia mea, în ale scrisului! Nu știu cum să vi le împărtășesc, fără a le ciobi din dulceață, prospețime și naturalețe.

Poate aș putea încerca să le prind într-o poveste, ca atunci, când fetele mele erau mici! Ați auzit de Zâna Laptelui? Înveșmântată în straie fine și vaporoase, de îndată ce ni se alătura seara, sau dimineața, la masă, făcea să dispară ca prin minune, chiar și ultimul strop din căni! Ultimul și cel mai bun, căci în el, mierea își făcea culcuș. 

 

Dar cum să pun în cuvinte o legendă vie, născută pe plai românesc, într-o vale udată de Nișcov, iubită de soare și locuită de oameni harnici și iubitori de natură? În plus, acum, nici măcar nu este vorba despre zâne diafane, sau alte personaje născocite de imaginație! Nu, deși are arome de poezie și parfum de vise, este ceva foarte concret, palpabil și real și poate fi descris în doar două cuvinte: desert noutate!

 

Melinis - un nume atât de frumos, ca o curgere de ape! Izvorând din chiar inima fagurelui de miere și purtând, în valuri leneșe,  petale de trandafiri, ori fructe crude  -  nu i se spune în van, o delicatesă altfel! 

 

Eu, aș încorona-o fără nicio ezitare, Regina Dulcelui! M-aș lăsa purtată, și nu doar pentru o clipă, de valsul fructat al mierii amprentate cu parfum de salcâm, bucurându-mă să descopăr savoarea fructelor și mângâierea petalelor de trandafir. 

 

O grădină! O livadă! Iubire și... curaj. Mult curaj, aș spune! În stare pură, neprocesat, nerafinat industrial, întocmai ca și desertul pe care l-a creat și prin ale cărui vene, curge, dulce. Cum altfel ar fi putut să se nască acest melange între miere, petale de tradafiri și fructe? Ce ar fi putut transforma un vis, o idee, în realitate?

Privesc fascinată cele opt tablouri în miniatură: Melinis de zmeură, Melinis de pere, Melinis de vișine, Melinis de afine, Melinis de prune, Melinis de trandafir, Melinis de gutui, Melinis de cătină.  Fascinată și curioasă. Pot doar ghici, deocamdată ce se ascunde în fiecare lume de sticlă. Pot să mă joc, la fel ca un copil, captivată de culoare, forme și de tot ceea ce cunosc, până în acest moment, despre aceste ingrediente naturale, pe care abia aștept să le redescopăr.

 

Dana, fiica mea cea mare, ar spune că ... „părinții Melinisului, sunt veritabili magicieni.” Maria, deși mai mică, mai practică, ne-ar aduce cumva cu picioarele pe pământ. Ar concedia poezia, ar pune în cui metafore și epitete și v-ar comunica simplu „Ei, au pus la punct o metodă unică de preparare (lentă la temperaturi sub 35 ˚C), pentru ca  fructele să își păstreze proprietățile, și noi să ne putem bucura de un dulce sănătos, fără zahăr.”

Dacă s-ar afla prin preajmă și ar știi despre ce vă povestesc, Remus mi-ar spune să mă grăbesc - să termin mai repede ceea ce am de scris și să îi comand Melinis de catina. El și tata sunt mari consumatori de sirop de cătină cu miere. Vă imaginați cât de încântați vor fi să se delecteze cu catină și miere pe pâine. 

 

Înainte să rămân cu totul fără cuvinte - clar am nevoie de un întăritor, sau mai bine chiar de două: mă gândesc la afine ( cele extrem de bogate in antioxidanti si vitamina C ) și la vișine musai în miere - aș vrea să mulțumesc. Eu, mare iubitoare (și consumatoare) de dulceață și gem - de mult mi-am dorit să descopăr cum se poate face o variantă fără zahăr. Dar una dulce. Tot eu, mare consumatoare de miere de albine (preferata mea fiind cea de salcâm) mi-am dorit să mă pot bucura de dulciuri în care mierea să nu își piardă din proprietăți, prin gătire. Această inovație cuprinde oarecum (nefiind nici gem, nici dulceață) cele două dorințe în ea și nu pot decât să mă bucur. Și, după cum spuneam, să mulțumesc. Pentru curaj în primul rând și prentru că a mai dărâmat, încă unul dintre miturile, „nu se poate”.

Acum vă las... merg să îi dau vestea mamei mele și să pregătim cămara pentru oaspeți. Voi ați găzduit Melinis până acum? I-ați descoperit secretele? Cum vă place? Și în ce combinații? Sunt foarte curioasă ce gust are legenda și cum se dansează valsul ei.

 

 

 

 

Un Elefant, nu se legăna! Pentru copii, el povești scria!

  Jurnalul Familiei Sâbî

Luni, 26 octombrie 2020

Maria

Bună!

Astăzi vreau să vă scriu câte ceva, despre cele mai bune prietene ale mele: cărțile. Nu întâmplător am ales acest subiect! Pe când căutam o carte potrivită pentru cadoul de ziua Danei, sora mea mai mare, am făcut o descoperire foarte interesantă! Probabil cel puțin la fel de interesantă ca și următorul citat:

„Sunt o parte din tot ceea ce am citit. ”
                                 Theodore Roosevelt

Citatul, l-am găsit în culegerea „repertoar” a bunicului și mi-a plăcut foarte mult. Îi spun culegere, pentru că este foarte mare - bunicul meu a lipit la un loc mai multe caiete tip, prinse între coperte groase, decorate de el. A completat-o de-a lungul timpului cu diferite citate culese din cărțile pe care le-a citit și nu numai. Cel mai vechi citat din culegerea bunicului trădează scrisul unui copil abia intrat pe băncile școlii, iar cel mai nou este de ieri. Pentru mine, este o comoară și sunt foarte recunoscătoare că Bunu o împarte cu noi, ceilalți membrii ai familiei. De fapt, cred că este oarecum și firesc, pentru că toți, cu mic cu mare, suntem pasionați de citit! Avem chiar o cameră special amenajată pentru cărți, pe ușa căreia ar putea să scrie foarte bine Bibliotecă.

Și căutam, după cum spuneam mai sus, o carte cadou pentru ziua Danei. Din partea mea. În fiecare an, de zilele noastre de naștere, primim (cel puțin) câte o carte și le-am păstrat pe toate! Este o bucurie să ne uităm, din când în când, mai ales pe cărțile pentru copii. De fapt, chiar peste o astfel de carte am dat, din întâmplare, în căutările mele:

„Dana și pisicile” se numește? m-am întrebat în timp ce accesam curioasă site-ul  editurii Elefantul Meu. Părea un cadou foarte nimerit! Vedeți voi, încă de mici ne plăcea să ne imaginăm în rolul diferitelor personaje din cărți! Să ai o carte în care pe personajul principal îl cheamă ca pe tine este chiar și mai interesant. Poveștile pentru copii  au ceva magic în ele și, între noi fie vorba, nu sunt doar pentru copii - eu nu mai sunt chiar atât de mică și, dacă recitesc poveștile, găsesc de fiecare dată câte ceva nou - vouă nu vi se întâmplă la fel? Poate și pentru că, cel puțin pentru mine și Dana, cărțile au reprezentat mereu o poartă magică spre tărâmul nesfârșit al imaginației și cunoașterii.

Pe când căutam informații despre cartea cu pricina, am descoperit acest filmuleț, pe care vă invit să îl vedeți și voi! Din el veți afla mai multe amănunte, despre ceea ce am denumit eu, mai sus, descoperire interesantă:

Cred că aș putea folosi mai degrabă cuvântul fantastic. Mi se pare potrivit în context - doar vorbim despre cărți personalizate. Mie, mi se pare o idee genială. Dacă părinții ar fi aflat despre acest lucru atunci când sora mea s-a născut, peste 5 ani, Dana ar fi avut o bibliotecă formată din 23 de cărți în care personajul principal ar fi fost ea. WoW! Bine, mie mi se pare wow - nu știu vouă. Chiar, v-ar plăcea să aveți în bibliotecă o carte în care voi să fiți personajul principal? Dar să dăruiți astfel de cadouri pentru copii?

Dacă mă întrebați pe mine, în cazul în care nu este evident din ce am scris până acum, aș fi mai mult decât încântată. Cred ca este o idee foarte bună! Nu mai ești tu, ca cititor, doar un simplu spectator și nici nu mai trebuie să te strecori în poveste și să te ascunzi prin decor. Cel puțin pe mine (și, deși am împlinit de curând 12 ani, cred că pot să mă mai consider copil, cel puțin o vreme, nu?) mă încântă ideea unei cărți care, prin cuvinte și ilustrații, clădește povestea în jurul meu. 

 

Trebuie să recunosc, am o imaginație bogată și, de fiecare dată când citesc câte ceva, mă transform în regizor, ecranizând propria versiune a filmului cărții respective. Deobicei mă strecor, după cum spuneam, în decor, așa, ca figurant. Este foarte interesant și plăcut acest joc - și faptul că am fost înconjurate de mici de cărți și încurajate să citim, a contribuit foarte mult la creșterea și dezvoltarea noastră, cultivându-ne imaginația, educându-ne și îmbogățindu-ne cunoștinețele, dar și sufletește. Probabil de aceea ne place să și scriem și am ales să contribuim la acest jurnal online de familie.

Dar, când vine vorba despre o carte personalizată, stă un pic altfel problema. Ești practic parte din poveste - personaj cu normă întreagă. Rectific, chiar personajul principal. Este ca și cum un portal către o lume paralelă se deschide și tu te transformi în prințesă, aventurier, călător prin timp, ca să enumăr doar trei posibilități.

Mă gândesc că, acest lucru, i-ar motiva până și pe acei copii care nu au o imaginație atât de bogată ca mine, să dorească să citească - măcar pentru a afla prin ce aventuri trece personajul lor, ce intrigă se țese și care este deznodământul. Cred ca o astfel de carte le-ar trezi interesul și că ar putea constitui începutul unei frumoase prietenii între ei și cărți. Ar putea fi chiar primul pas spre începutul unei mici biblioteci  și, cred că nu greșesc dacă afirm faptul că, o colecție de cărți este o adevărată comoară!

Mi-ar plăcea mult ca, atunci când voi crește mare, să pot să scriu și eu (cel puțin) o poveste care să poată fi apoi personalizată! O poveste de care să se bucure alți copii, părinți și bunici; care să îi inspire și să le insufle dragostea pentru lectură. Desigur este doar un vis - inspirat tocmai de această descoperire. Dar cine știe, poate că drumurile noastre (al meu și al Elefantului creativ) chiar se vor întâlni cândva. 

Oricum, cert este că voi încerca să adaug în minibiblioteca mea cel puțin două dintre poveștile descoperite recent: cea cu Zâna Violeta - călătoare în regatul celor patru anotimpuri și Comoara. Ah da... și o alegere supriză pentru Dana, doar nu credeați că am uitat! Știu cu siguranță, că se va bucura!

 

 

PS:
Probabil că vă întrebați de ce am ales, totuși, acest titlu pentru fila mea de jurnal de cititor entuziast. Ei bine.... Fiind vorba despre povești, despre copilărie și mai ales văzând mascota acestui proiect inedit (sper să nu greșesc numindu-l mascotă), mi-am reamintit de cântecelul acela cu elefanții care se legănau. Și în timp ce fredonam melodia, au apărut două versuri, ri(t)mate:

Un Elefant, nu se legăna!
Pentru copii, el povești scria!

Mi s-au părut atât de drăguțe, încât am simțit nevoia să vi le fac și vouă cunoscute! (Cine știe poate le citește și el și se bucură - în lumea imaginației și a poveștilor, totul este posibil!) 

Dezvăluiri din șifornier - Secrete desconspirate, pentru o viață lungă.

  Jurnalul Familiei Sâbî

Sambata, 24 octombrie 2020

Mama, Ioana

Seară. 

În semi-întunericul din cameră, abia se aud, înnăbușiți de moliciunea covorului, pași grăbiți. Sccââârțțțțț! - ușa din lemn natur, lăcuit, se deschide cu un ușor zgomot. Fără să ezite, o mână se strecoară în interior și, la scurt timp, reapare ținând cârligul unui umeraș, de care atârnă un suport de haine misterios.

Se aude apoi fermoarul și, cu un foșnet ușor, eliberată din închisoarea ei protectoare,  rochia elegantă prinde a se răsuci în jurul meu ca într-un balet amețitor. Face piruete încântată de revedere, apoi o reverență, înainte de a se așeza pe pat, parcă istovită de atâta entuziasm amețitor.

Lumină.

Astăzi, într-o seară de sâmbătă, vă invit să (re)descoperim împreună câteva secrete și trucuri. Gazda dumneavoastră, direct din șifonier, m-a îmbracat într-o îmbrățișare diafană - iar eu voi da glas poveștilor pe care le are ea de spus. Pentru că știu, vă pare o foarte tânără rochiță, dar nu vă lăsați păcăliți de imaginea ei de proaspăt-cumpărată-din-magazin. Îmi este de multă vreme alături, ne leagă frumoase amintiri și este confidenta mea cea mai bună, când vine vorba de ... garderobă. 

Știe cum, timpul, în lumea modei, este nemilos. Cât de repede trec anii peste haine și cât de norocoasă este ea, să se afle încă aici, la fel de frumoasă, ca în prima zi. Uneori sunt chiar puțin geloasă. N-are nici măcar un rid!

- Nici măcar un fir descusut, mai bine zis! vibrează aerul în jurul nostru, în timp ce executăm sincron o ultimă piruetă, înainte să mă așez pe taburetul preferat.

Ti-Tac. Tic-Tac. 

Dar, despre ce să povestim mai întâi? În curând pendula va anunța miezul nopții și vraja se va rupe. Pe mine mă va îmbrățișa cămașa de noapte, pe ea culcușul sigur din bumbac, oferit de husa în care se va odihni. 

Gata! Știu. Vom povesti, pentru început, despre încălțămintea pentru femei! Pentru pantofi, am desigur, un loc special amenajat, în debara. Totuși, câteva mici excepții, au rezervat un locul al lor jos, în șifonier. Într-un sertar situat la bază se află condurii magici oferiți de zâna cea bună.

Ca, de exemplu,  pantofii cu toc stilettos din piele întoarsă, pe care i-am purtat prima dată într-o seară specială: seara în care l-am întânit pe prințul Remus, actualul meu soț. Și da - chiar era prinț, în piesa de teatru pe care o pusese liceul nostru în scenă, pornind de la clasica poveste a Cenușăresei. 

Dar cum de arată atât de frumos după o nuntă și două fete minunate mai târziu? Ei bine... probabil că nu este chiar așa mare secretul: bunica m-a învățat că, dacă ții pantofii în ciorap fin de mătase, vor avea o viață mai lungă. Și, după cum se pare, a avut dreptate. Cred că nu este niciun secret că pantofii pentru ocazii speciale, se curăță cu grijă și adaptat materialului din care sunt realizați, după fiecare purtare! Bănuiesc că știți și voi, nu?

Așa că nu vă voi plictisi cu asemenea amănunte, ci voi trece mai departe la secretul numărul doi: periuța de dinți. Ei bine, da! Nu doar noi avem nevoie de așa ceva, ci și încălțămintea.

Uite, de pildă, frumoșii mei pantofi lejeri cu talpa albă. Este încă albă, pentru că o curăț de fiecare dată. Și folosesc periuța de dinți cu perii tari, special luată pentru așa ceva. Pe aceștia îi țin, atunci când nu este sezonul potrivit pentru a-i scoate la plimbare, chiar în cutia lor. Îmi place să păstrez ambalajul în care vine încălțămintea - acesta este un alt secret al debaralei, de această dată. Pe lângă cutie, păstrez și hârtia împăturită pe post de șanuri și, de fiecare dată când încălțămintea ia o pauză de bună purtare, nu ezit să o folosesc. 

Desigur, poate că unii dintre voi vă întrebați ce sunt .. șanurile. Ei bine, sunt  calapoduri realizate din lemn, ce permit păstrarea formei inițiale a încălțămintei, împiedicând deformarea acesteia. Vital! Pentru încălțăminte. 

Am și eu o pereche realizată de tatăl meu, în micul său atelier. A învățat să facă așa ceva de la bunicul său. Și mi-a lucrat o pereche pentru bocancii de damă preferați. Asta pentru că sunt mai apropiați ca formă, de încălțămintea bărbătească.

Utilizate cum trebuie, își fac treaba foarte bine și șanurile improvizate din hârtie. Totul este să încercați să vă lăsați ghidați de forma încălțărilor și să nu le îndesați mai mult decât trebuie.

Pasul următor - ne întoarcem din debara, înapoi în dormitor. 

Tot jos, în șifonier, am un spațiu creat special pentru genți de ocazie. Ca această poșetă de piele Furla. Pentru astfel de articole am confecționat niste huse din bumbac - ca un fel de mici fețe de pernă. Astfel, stau ca-n puf! 

Din când în când, obișnuiesc să le scot afară și să le verific - mai ales dacă sunt realizate din piele. Mare secret nu am - doar că atât gențile, cât și încălțămintea, mai beneficiază din când în când de câte o „cremuire” ușoară. Pentru acele ședințe de spa, eu folosesc, la sfatul mamei mele, un ”lapte” cu nume de fată. Sau de cântec. 

Nume de cod - Doina.

Cred că cel mai des, m-am lovit de pierderi, suferite la capitolul războiul moliilor. Să nu care cumva să faceți iluzii, că n-au atentat și la articolele de îmbrăcăminte realizate din fire, care nu erau din lână sută la sută. Acum, nici sinteticul nu mai este scutit. Nope.

Excluzând din start naftalina, mă bazez, în general, pe cei trei mușchetari, care s-au dovedit în timp, a fi de nădejde:

1. levănțica din grădina bunicii, 
2. frunzele de tutun uscate 
3. și, mai nou (preferatul nostru): frunzele de tufănele și crizanteme. 
   

De fapt, în ultima perioadă, am folosit doar cea de-a treia variantă: miroase mult mai plăcut, este mai eficientă decât primele două și avem curtea plină de asemenea flori, încă de pe la sfârșitul verii.

În perioada în care nu purtăm obiecte vestimentare realizate din materiale ce încântă fluturașii distrugători, obișnuiesc să le depozitez în saci speciali, care se închid etanș, prin vidare. Nu doar că ocupă puțin spațiu, dar hainele și accesoriile sunt și protejate de inamici.

La fel procedez si cu gecile cu puf - când le trimit în vacanța de vreme bună. În schimb, geaca mea preferată din piele, stă mereu pe umeraș, protejată de o husă din bumbac. Prefer să folosesc astfel de huse pentru majoritatea hainelor depozitate în șifonier, la care, împăturirea nu reprezintă o opțiune, desigur. Cum ar fi: un palton de stofă, un costum, o rochiță diafană...

Un alt amănunt important, de care țin mereu cont, pentru a prelugi viața articolelor vestimentare:  urmez cu atenție indicațiile de pe etichetele fiecărui produs! Și, pentru că am ajuns și aici, aș mai avea o constatare de făcut: hainelor le merge mult mai bine, atunci când sunt spălate cu produse, cât mai aproape de natură.

 

Da, știu, intru pe un teren ușor minat - pentru că fiecare dintre noi are preferințe sale, când vine vorba de cum să își poarte hainele. Sau, mai este și influența mediului în care trăim. Ce suntem lăsați să credem că este normă. Sau normal.

Pentru mine, o haină este curată, când nu este îmbibată cu sau în ceva parfumat. Unii dintre noi se chinuie să păstreze parfum în haine, eu m-am lovit de adevărate provocări, în încercările de a scăpa hainele de așa ceva. De la acea senzație de mâzgă rămasă pe blugi (mai ales) - cu toate clătirile în plus și până la mirosul care încă se reactiva la atingere, după multe spălări. 

 

Am crezut sincer, că voi distruge câteva piese de îmbrăcăminte preferate, pe parcursul acestui demers anevoios. Și era cât pe ce, când am încercat varianta de a neutraliza ”parfumurile” folosind... bicarbonat. Nu luasem în calcul că apoi va trebui să scap de el. Haha! Ce aventură.

 

Dar voi, puteți sări câteva etape, pentru că vă veți afla secretele acestei operațiuni! În primul rând, înarmați-vă cu multă, multă răbdare. Pentru început, lăsam rufele la înmuiat de pe o zi pe alta, într-un lighean. Apoi, le spalam cu detergent lichid natural, pe bază de plante (fără miros) sau săpun de rufe făcut în casă. În loc de balsam foloseam oțet alimentar din vin alb. Urma o clătire suplimentară, după care rufele mergeau la uscat afară, la aer. 

 

Pare foarte simplu, dar uneori a trebuit să repet operațiunea și de până la 7-8 ori, ca să aibă efect. Dacă a meritat!? Desigur. Pur și simplu nu mai suportam acel miros impregnat în haine - simțeam cum mă sufocă - și asta în condițiile în care oricum foloseam cele mai blânde variante de detergent și balsam existente în magazine. 

Această experiență mi-a demonstrat că nu doar pielea noastră are nevoie să respire. Nu doar ea este mai fericită, scăpând de acel miros care se transfera mereu de pe îmbrăcăminte pe noi! Hainele, la rândul lor, sunt mai proaspete, mai vibrante! Prietenul nostru nelipsit, oțetul, nu este doar un bun balsam, ci ajută și la păstrarea culorilor vii, evitând decolorarea. Ca să nu mai spun de mașina de spălat! Poate că acesta este unul dintre cele mai valoroase secrete din șifonierul meu: combinația detergent natural / săpun de casă fără miros și oțet.

Ding Dong.....Oh, dar este chiar Pendula!!

 

Ce bine că în povestea aceasta, doar vraja se destramă. Rochița se întoarce, la fel de grațioasă, la locul său, în siguranță, până data viitoare. Iar eu mă pregătesc să mă strecor în culcușul meu, în așternutul moale mirosind a toamnă.

 

Gata! Secretele au fost desconspirate. Pentru că și hainele pot avea viață lungă, nu-i așa?

Pe curând!

 

Secretul unui magazin inteligent - SmartCash RMS.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Joi, 22 octombrie 2020

Dana

Bine v-am regăsit!

Tocmai m-am reîntors dintr-o deplasare în interes de viitor serviciu. Hehe! Sunt entuziasmată de absolut tot ce am aflat și abia aștept să le povestesc și celorlalți membri ai familie! Se pare că am găsit soluția perfectă, pentru a pune pe picioare un proiect ambițios: primul cash & carry regional cu produse sută la sută românești! 

Ei bine... cel puțin primul din zona în care locuim - ca să fiu sinceră, nu m-am interesat încă, dacă a mai făcut cineva așa ceva. 

Dar să revin la ce voiam să vă povestesc! Mai întâi câteva vorbe despre proiect, ca să știți și voi despre ce este vorba. Anul acesta, odată ce am renovat casa în care locuim, am reușit să o transformăm și pe cea a străbunicilor - o căsuță foarte veche și frumoasă - în muzeu. Am creat chiar și un mic spațiu destinat suvenirurilor - probabil va putea fi vizitată începând de anul viitor. Sperăm. 

 

Pentru că în localitatea noastră și în cele din apropiere oamenii sunt harnici, mari iubitori de tradiții, meșteșuguri și prețuiesc pâmântul și roadele lui, ne-am gândit ca, pe lângă muzeu, să mai punem bazele unui proiect - cel despre care am tot pomenit mai devreme: un depozit în care să se găsească tot felul de produse românești. Și aici intră:

• de la fructe și legume, până la preparatele rezultate din acestea - conserve, gemuri și dulcețuri, fructe uscate etc.;
  
• de la materie primă: lână, lemn etc. până la obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, mobilă, obiecte decorative și așa mai departe;
• nu vor lipsi nici produsele de origine animală, de brutărie, ori patiserie.
  

Și lista continuă. Pentru a realiza fizic spațiile destinate depozitării aceste produse, s-au transformat fostele clădiri din cadrul CAP-urilor de pe vremuri - un corp urmând să fie folosit pentru pregătirea de diverse preparate alimentare. 

Da știu, este un proiect curajos și ne dorim foarte mult să reușească - și noi, cei implicați direct (ca organizatori și/sau producători) și cele câteva minimarketuri, care deja și-au exprimat dorința, de a se aproviziona cu produsele pe care le vom pune la dispoziție.

Și așa, după un scurt rezumat despre ce ne-am propus noi să facem, mă îndrept cu „pași repezi” spre .... soluție. După cum spuneam, tocmai am revenit dintr-o scurtă călătorie - am fost în orășelul meu natal ca să mă întâlnesc cu Miruna. Imediat vă explic de ce:

Tatăl colegei mele, Miruna, tocmai deschisese un magazin de cartier, în perioada când noi ne mutam „la țară”. Ea m-a ținut la curent cu mersul afacerilor, mai ales că, la început, au trecut prin momente mai grele. Au fost la un pas de a renunța - nu puteau ține piept concurenței, care era mereu, cu un pas... înainte. Salvarea lor a venit de la un fost coleg de liceu al tatălui Mirunei. Acesta era pasionat de domeniul informatic și tocmai își reînnoise licența de tehnician, specializat în acordarea asistenței clienților care foloseau programul SmartCash RMS. 

Ghiciți ce îi lipsea magazinului respectiv - un sistem de operare inteligent! Da, în epoca vitezei, Tatăl Mirunei încercase să se descurce cu o casă de marcat simplă, un facturier și parcă avea și câteva registre. Nu era un lucru rău, dar nici nu e de mirare că a fost depășit de situație.

Odată „racordat” la singura platformă software românească potrivită pentru managementul oricărui format comercial (având rolul pe care bagheta magică îl îndeplinea în poveștile cu zâne), magazinul-dovleac s-a transformat într-un minimarket de succes, cu posibilități reale de a deschide în viitor și alte puncte comerciale în oraș.

Este greu să cuprind, pe scurt, atât de multe informații - dar acum sper că aveți o privire de ansamblu generoasă și, în sfârșit, pot să vă povestesc despre cum se percepe solutia informatica inteligentă, atât din perspectiva clientului, cât și descoperind cum stau lucrurile, în spatele casei de marcat. Pentru că... de aceea am fost plecată - ca să testez și să mă conving singură de eficacitatea aplicației, nu?

Ca și client, am fost uimită să constat transformările: spațiul era cu totul regândit - spațios, luminos chiar; produsele erau prezentate într-un mod ordonat și logic, accesul către ele fiind astfel rapid și facil. Cel mai mult mi-a plăcut posibilitatea de a cântări singură fructele și legumele - pentru care primeam bonul pe loc. Miruna mi-a explicat că este vorba despre terminale SmartCash POS configurate în regim self buy, sau cumpără singur, pe românește. Găsesc această alternativă foarte atractivă. Nu doar că scurtează mult timpul de așteptare, dar îți dă și acel sentiment de implicare, de parcă ai face și tu parte din marea familie găzduită de acel magazin.
La casă nici nu m-am dezmeticit bine și produsele erau deja scanate - desigur, probabil ceva obișnuit la un magazin pentru noi toți, dar nu și pentru cum fusese cazul acestuia la început.

Totul părea și se desfășura extrem de firesc, simplu și rapid. Dar oare cum se întâmplau lucrurile de partea cealaltă a „tejghelei”?

 

Ei bine, nu vă așteptați la detalii foarte tehnice - nu am avut cum să mă „specializez” într-un timp atât de scurt în operarea unui program complex, ca acesta. Dar am aflat destul de multe lucruri interesante și utile, care mi-au confirmat faptul că și noi avem nevoie de un software cash &carry pentru a putea asigura reușita proiectului nostru, reușită de care depinde realizarea atâtor visuri. Nici nu s-ar putea întâmpla altfel, platforma fiind de la bun început gândită pentru a oferi ajutor imediat atât utilizatorului, cât și consumatorului. Și nu numai lor! Programul oferă o imagine clară asupra evoluției magazinului în timp real, îi ia pulsul non-stop - astfel cei care se ocupă de aprovizionare, pot avea o idee clară despre ce stocuri trebuie reînnoite, ca să vă dau un exemplu concret.

Ce am înțeles eu de pe urma acestei experiențe este că avem de-a face cu o platformă foarte... vie. Care crește non-stop, adaptându-se la schimbările care au loc tot timpul în lumea aceasta vibrantă, a comerțului. Cu ocazia aceasta, am mai aflat și că produsele oferite spre vânzare într-un magazin, intră sub diferite coduri și chiar legi, iar progamul este gândit în așa fel încât te ajută să jonglezi rapid cu toate acestea, fără să simți cum te ia amețeala de la atâta informație.
Am apreciat foarte mult și implicarea activă a creatorilor acestei platforme și faptul că oferă mai nou și un spațiu virtual creat special pentru clienții lor, unde aceștia pot beneficia de ultimele noutăți aduse serviciilor oferite. Miruna mi-a arătat și un pic din acest loc, pe fugă ce este drept, înainte să ne despărțim.

Și așa am ajuns și la final! 

Conluzie: Un program românesc, disponibil și în zona noastră mai retrasă, pentru un sistem cash & carry cu produse autohotone! Dacă am sta undeva într-un loc cu deschidere la mare, am putea spune: cu toate pânzele sus, înainte! Hehe! Oare ce s-ar potrivi în zona noastră de deal?

Acum, dacă vă doriți să deschideți un magazin, sau pur și simplu erați curioși să aflați informații despre subiect, aveți un punct de pornire. Iar eu mă grăbesc la reuniunea de familie, să le prezint și lor notițele și soluțiile găsite. 

Pe curând!

   

Salin - Vindecătoarea Sare.

  Jurnalul Familiei Sâbî

Luni, 19 octombrie 2020

Tati -Remus

Vă invit să vă pregătiți un ceai, sau un pahar cu apă ca să fiți hidratați cât timp veți citi însemnările mele din jurnal! Mi-am zis că, dacă sarea în bucate e sfântă, cea din aparate vindecătoare, voi presăra puțină și printre cuvintele așternute aici, cu măsură, pentru gust bun și efect curativ!

Râdem și glumim, dar nu a fost mereu așa. În copilărie, în familia mea, era un fel de „valea plângerii” cu Remus - adică eu - în rolul principal. Când era vorba de bifat afecțiuni respiratorii, nimeni nu mă întrecea. Și nu doar în sezonul rece. Ba o laringită, ba o bronșită.... Cum întâlneam un firicel de praf sau de polen, se manifesta imediat o rinită. Și tot așa. Au încercat părinții mei să îmi crească imunitatea cu tot felul de tratamente cu precădere naturiste. Mă duceau la mare în fiecare an - și ce bine era! Cum venea frigul - cum recidivam.

Pe vremea aceea locuiam la bloc, în centrul unui oraș destul de aglomerat, fără prea multe spații verzi și mai ales foarte poluat. Aveam cam toate motivele să dezvolt tot soiul de alergii. Nici cu alimentația nu stăteam strălucit. Se găseau lucruri de calitate destul de rar și greu. Poate de aceea unul dintre visurile mele, pe care l-am și transformat în realitate a fost să ne mutam la casă, într-o zonă cât mai puțin poluată și să încercăm, pe cât posibil, să ne gospodărim singuri, la capitolul grădină.

Astăzi însă, este vorba despre celălalt vis...Așa că ne reîntoarcem în copilărie, de fapt în preadolescență. După o răceală foarte urâtă, părinții mei au decis, după ce au discutat cu medicul, să mergem la Salina de la Slănic Prahova. Pe măsură ce ne apropiam de „obiectivul” călătoriei noastre, peisajul devenea tot mai frumos. Mi-au rămas în amintire copacii cu frunze colorate care parcă sporeau și mai mult entuziasmul provocat de „expediție”. 

În salină am coborât cu un lift. Impropriu spus lift - era ca un fel de cușcă și practic vedeai peretele de sare în timp ce coborai. Până să ajungem la destinație am zărit încă două niveluri: unul în care încă se mai extrăgea sare (sau cel puțin așa mi s-a spus) și altul nu am înțeles exact pentru ce, dar am reținut ceva legat de parapantă. 

Ajunși la destinție am fost pur și simplu uimit de măreția acelei lumi cu tavan, pereți și podea din sare. Am admirat statui, ne-am plimbat, am alergat și m-am simțit mai bine ca oricând. Înainte să plecăm mi-au atras însă atenția două culoare care semănau foarte bine cu cele de unde se luau ”lifturile”. Ghidul m-a privit cum le examinam întrebător și mi-a spus că fuseseră folosite tot pentru lifturi, dar au fost abandonate... și la întrebarea mea de ce, a răspuns așa, mai în doi peri, că „s-au surpat”. 

Zis și făcut - mai rămânea acum să ajungem „la suprafață”, și terminam ziua perfect. Dar, pe când ajunsesem aproape sus, liftul s-a blocat. Nu știu cât a durat până s-a reparat defecțiunea, dar mie mi s-a părut o veșnicie. Vedeam prin acei 15 cm din partea de sus a liftului. podeaua pe care se mișcau „salvatorii nostri” și tot ce îmi doream era să pot ieși de acolo. Desigur, degeaba mă asigurase ghidul că se mai întâmplă și că nu am de ce să nu îmi fac griji,  eu numai la cele două puțuri de lift abandonate mă gândeam.

Ei dragilor, după acea peripeție, toată noaptea m-am perpelit, visând la o salină proprie, în care să nu fiu nevoit să cobor cu liftul și, dacă se poate, să o țin eu, pe ea, într-o cutie, bucurându--mă de toate beneficiile.

Anii au trecut, am mai fost și la mare și la salină și problemele mele s-au ameliorat. Devenit adult, nu renunțasem însă să sper că, la un moment dat, cineva va inventa  un mod la îndemână pentru o terapie salină acasă, în tihnă și fără emoții. Și știți care e partea frumoasă? Visul acesta chiar a devenit realitate!

În 2005 un prieten m-a întrebat dacă am auzit de Salin. El cumpărase purificatorul de aer pentru bunica lui, care avea mari probleme de sănătate, în urma unei gripe. Aparatul o ajutase foarte mult să se refacă și, după multe nopți chinuite, în care nu se putuse odihni neputând respira normal, se bucura, în sfârșit, de un somn liniștit. Purificatorul funcționa cu un filtru pe bază de sare (neiodată) care provenea tocmai din Salina de la Slănic, atât de dragă mie. În sfârșit puteam să am o mini salină la mine acasă!

De la primul aparat cumpărat și până astăzi s-au schimbat și îmbunătățit multe! Atât în ceea ce privește designul, sau oferta de produse, de pe urma cărora ne putem bucura de efectele terapeutice ale sării, în tihna casei noastre, până la modul de acces în salină. După o absență destul de mare, am fost uimit să descopăr că, liftul acela buclucaș a ieșit la pensie și, acum, există o altă cale de a ajunge în „cetatea de sare”: cu microbuzul.

 

Între timp am înlocuit vechiul aparat cu SalinS2,  pe care îl folosim pentru dormitoare. Pentru a beneficia din plin de acest remediu natural, este indicat ca aparatul să funcționeze cel puțin opt ore pe zi. Noi preferăm să îl pornim noaptea și să ne bucurăm de aer curat și de un somn fără sforăit. 

 

Avem și în sufragerie un Salin Plus  - varianta potrivită pentru spații mai mari, de până la aproximativ 50 de metri pătrați. Versiunea aceasta dispune și de un potențiometru prin care se poate regla debitul de aer după preferințele utilizatorului. Vedeți voi, ideea este că această cutiuță cu sare gemă prin care aerul este trecut și îmbunătățit, nu implică doar mărirea rezistenței la răceli și alte afecțiuni respiratorii. Efectele benefice  de care avem parte sunt mult mai multe și aparatele nu sunt destinate doar celor suferinzi. 

 

Pe lângă efectele medicale demonstrate și cele terapeutice, mai există și cele igienice!  Nu este prezentat ca filtru de aer, degeaba! Iată ce face:

1. reține praful (și cât praf este mai ales în orașe)
   
2. elimină fumul atât de neplăcut de țigară și reprezintă un ajutor natural în procesul de renunțare la fumat (iată un cadou folositor pentru prietenii voștri care se confruntă cu această problemă)
   
3. elimină mirosurile neplăcute (și acesta mi se pare un mare plus pentru că face acest lucru în mod natural, folosind doar sare)
4. îmbunătățește calitatea aerului împrospatându-l (uneori este chiar mai curat aerul ca la munte, unde mulți se străduiesc să-l polueze).

 Cu alte cuvinte, „sarea în cutie”, cum îmi place să îi spun, îmbunățeste condițiile de trai, starea de sănătate și ne crește confort psihic, atât de important pentru a avea o viață echilibrată.

Acum voi lua o scurtă „pauză de ceai” - e bine să fim hidratați pentru a ne putea bucura optim de beneficiile sării vindecătoare, de aceea vă și sugeram, la început, să vă luați alături un pahar de apă, sau ceai. 

Recitind ce am scris, cred că mă apropii de finalul acestei file din jurnalul online al familiei. Vreau să vă mai povestesc doar despre două lucruri: despre InSalin. și despre rezerve.

InSalin este varianta la purtător a purificatorului. Seamană cu un aparat de suflat - mie imi aminteste puțin de ocarină - și îmi este foarte folositor, atunci când călătoresc. Poluarea, fumul, locurile aglomerate mă pun la grea încercare și atunci, el mă salvează. 

Uite, numai luna trecută! Am fost într-o localitate din sudul țării, în vizită la un coleg. Mă invitase să-mi arate cum a renovat casa părintească. Toate bune și frumoase! Dar, cum s-a lăsat puțin seara, am avut parte de o experiență deloc plăcută: vecinul lor ardea haine vechi pe post de lemne, pentru a-și încălzi locuința și fumul rezultat era îngrozitor. Nu vă grăbiți să îl compătimiți - omul avea bani de lemne, doar că așa credea el că face economie - poluând aerul. Norocul meu este că am avut aparatul la mine și am putut depăși mai ușor momentul. De atunci suntem nedespărțiți.

Acum, am ajuns și la ultimul lucru despre care vreau să mai scriu. Dar mai întâi, vreau să vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți până la capăt, ce am avut de povestit despre sarea vindecătoare - sper să vă fie de folos! 

Așadar... Rezervele. Trebuie schimbate și ele periodic, cam la 4-6 luni, depinde de cât de des folosiți aparatul. Eu le-am păstrat pe cele folosite într-o cutie și mă gândesc la ce aș putea să le refolosesc, nu de alta dar am o pasiune: reciclatul. Voi folosiți produsele Salin? Cu rezervele cum ați procedat? Ce idei aveți de refolosire?

Vă doresc multă sănătate și să respirați aer curat și proaspăt!

Lista lui Tudor. 8 produse preferate la un preț și mai mic.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Luni, 19 octombrie 2020

Bunu - Tudor

Ieri m-a sunat George, fratele meu. Ne-am pus la curent cu noutățile și, apoi, a trecut la subiect:

- Tudor, am înțeles că țineți un jurnal online.

 

- Așa este, i-am răspuns.

- Și tu, când ai de gând să scrii? a cotinuat.

- Cât de curând. Mi-am făcut o ciornă deja....

 

- Știu - a pomenit Tanța acum câteva zile despre faptul că ai găsit un subiect interesant. Mă întrebam dacă nu cumva ai uitat, sau poate că toamna te-a prins pe nepregătite de data aceasta? Ești obosit, ți-ai ieșit din formă?

 

- Nici pomeneală. Mă simt perfect! Am fost doar foarte ocupat cu ultimele pregătiri în grădină. De fapt, chiar despre ce mă ajută să mă mențin voi scrie!

 

- Eram sigur! Hai ... atunci la treabă! Abia aștept să citesc.

 

 

Așadar, iată: ideea mi-a venit pe când urmăream clipul de mai jos. M-am gândit, cum ar fi dacă prețul mic, ar fi într-o zi și mai mic.  Cum ar fi de Black Friday la Farmacia la Pret Mic ?

După care mi-am propus să fac o listă cu opt produse preferate, despre care să vă povestesc și vouă.  De ce le folosesc și cum mă ajută pe mine

Ei bine, cu ce mă ajută e simplu - reiese din conversația avută cu George: să mă mențin sănătos și în formă . Eu sunt o persoană activă - cum spun foștii colegi de liceu, timpul nu și-a pus amprenta asupra mea. Asta și pentru că am un stil de viață echilibrat din toate punctele de vedere. Sunt sănătos și energic. Dar omiteți un amanunt esențial: Sănătatea se întreține!

În cele ce urmează vă voi povesti despre cei opt prieteni care mă ajută în perioadele de trecere dintre anotimpuri, să mă acomodez cu schimbările și să nu simt niciun fel de disconfort, durere, oboseală sau să fiu luat pe nepregătite. Iată lista mea de opt produse pe care le comand deobicei de la  farmacia  online.

A venit toamna? Primul lucru care se așează pe poliță și intră în rutina mea zilnică este Naturalis Vitamina D3 2000 UI. Ne-am împrietenit de la bun început și în fiecare zi, după masa principală avem întâlnire. Am început să fac aceste cure de vitamina D după ce acum câțiva ani am avut pentru prima dată disconfort musclar și osos - mi-a „intrat frigul în oase” cum spun bătrânii. Lucru de neacceptat. Valoarea calciului era și ea mai scăzută și, atunci, am zis hai să încerc. Ceea ce am și făcut. Calciul se fixează excelent. Nu am dureri de muschi sau de oase și la capitolul dinți, tremură merele când mă aud că intru în cămară după porția de sănătate.

Despre Coenzima Q10 auzisem multe lucruri bune încă - era să zic din tinerețe, de parcă acum aș fi foarte bătrân- de acum multă vreme. Am două produse preferate pe care le folosesc alternativ: o zi Coenzima Q10 de 120mg, următoarea zi Ginkana Ginkgo Q10). Am sesizat, în timp, după ce le-am încercat pe amândouă, că astfel obțin rezultatul dorit.

Primul produs are o concentrația ideală pentru a-mi încărca bateriile - energetic vorbind. Iar metabolismul îmi funcționează ca un ceas elvețian. Cel de-al doilea vine la pachet și cu B-urile atât de necesare și mai ales cu extractul de Ginkgo biloba. Asta pentru că tot mă întreabă cunoscuții, mai ales în perioada aceasta din an, cum de nu uit ceea ce am de făcut și am timp să rezolv atâtea lucruri care implica efort intelectual susținut, fără să obosesc. Ei bine, acesta este unul dintre secrete. Se ia dimineata si la prânz cu apă, pe stomacul gol, în timp ce privesc pe geamul camerei spre cei doi Ginkgo plantați în curte.

O descoperire mai recentă a fost L-Carnitin Complex de la Hofigal. Căutam ceva care să îmi protejeze ficatul, cu rol de detoxifiere. Oricât de atenți suntem noi cu alimentația încercând să producem cât putem de mult în grădina proprie, trăim într-o perioadă în care mediul înconjurător a devenit tot mai toxic și câte o cură de detoxifiere a laboratorului intern - ficatul, este binevenită. Formula aceasta cu extract de catină și extract de zmeur mi-a mers mie cel mai bine, așa că nu putea lipsi de pe lista celor opt.

Pentru a-mi întări imunitatea și a combate stresul, am optat pentru suplimentul natural din plante 100% certificate organic Immunity. A devenit o tradiție ca, începând cu luna noiembrie, să urmez o cură de cel puțin trei luni cu acest imunomodulator natural. De când fac acest lucru nici răcelile simple nu mă mai săcâie.

Tot de la același producător folosesc și Tărâțele integrale de Psyllium. Astfel țin sub control micile problemele legate de colon, care mai apar cu timpul, și ofer organismului cantitatea de fibre necesară.

Desigur, nu putea să absenteze Vitamina C. De-a lungul timpului am încercat tot felul de variante, până am descoperit-o pe aceasta. Are o concentrație ideală (pentru mine) și pe lângă acidul ascorbic natural, conține și co-factori: bioflavonoide, resveratrol. Există și o variantă cu citrice, dar eu am optat pentru cea cu rodie care conține o cantitate foarte mare de antioxidanți și vitamina C. Îmi cresc astfel imunitatea și mă pot bucura de o sănătate nealterată în acest sezon în care bântuie tot felul de afecțiuni respiratorii. Ca bonus, am scăpat cu totul și de o formă foarte ușoară, ce e drept, de alergie sezonieră, care începuse să îmi facă necazuri. Și asta, se pare, datorită rodiei.

Dacă în timpul săptămânii mă fortific cu Vitamina C de 1000mg, în week-end mă „răsfăț” cu Ascolecitin. Cine poate rezista gustului plăcut de ciocolată, mai ales atunci când vine la pachet cu ajutor pentru memorie: lecitina. Este un fel de tradiție în familia noastră și, chiar funcționează: avem niște „memorii brici”.

Acum, ca să nu stric tradiția familiei, poate-mi spuneți ce s-ar afla pe lista voastră de produse preferate pe care le-ați dori (și mai) accesibile ca preț de Black Friday?

 

 

Atelierul de vis(uri).

Jurnalul Familiei Sâbî

Vineri, 16 octombrie 2020

Buni - Tanța

Bine vă regăsesc!

Cred că ideea de a ține un jurnal de familie online, ne-a captivat pe toți. Astfel, nu este de mirare că, aseară, după o scurtă discuție despre cine ”urmează să scrie în jurnal”, am decis în unanimitate, că vom scrie în ce ordine vrem și oricând ne dorim.

Pe când mă îndreptam spre atelierul meu de lucru, am zărit laptopul lăsat deschis, pe măsuța din verandă. Se pare că Tudor avea de gând să compună ceva (am tras fără să vreau cu ochiul pe schița lui - sigur o să găsiți interesant subiectul ), dar a fost întrerupt de nepoate - au de strâns și depozitat nucile, iar Bunicul este cel mai priceput îndrumător la treburile acestea. 

Cum operațiunea ”nuci” mai avea să dureze ceva vreme, m-am gândit că aș putea să scriu și eu ceva între timp, nu de alta dar, mi-a făcut plăcere să vă povestesc despre amintirile cu ac și ață și chiar vreau să vă mulțumesc pentru gândurile bune pe care mi le-ați scris. Aș vrea să împart cu voi o mică bucurie: vă voi povesti despre atelierul meu de vis(uri).

Deunăzi, Maria, nepoata mea cea mică, a făcut o remarcă, în timp ce pregăteam împreună fila de jurnal. Mi-a zis:

-Buni, ce frumos strălucești!

M-am gândit atunci că se referea la faptul că soarele, în drumul lui spre apus, se reflecta prin geam, și cădea exact pe locul unde mă aflam. Dar, mai târziu, când soarele deja apusese, Maria a făcut aceeași remarcă. Și a adăugat:

- ... Pentru că ești fericită. Cred că acesta este ”colțișorul tău preferat”! Am și eu unul: la mansardă, în hamacul montat de Tati lângă fereastră.

Și așa am realizat, că are dreptate! Chiar am un ”colțisor preferat” - în toată casa, când vreau să mă retrag undeva unde să mă simt bine, comod, în siguranță... urc în atelier. Cumva situat pe diagonală față de poziția geamului generos, exact în colțul opus al camerei, se află un loc pe care mi l-am amenajat pe gustul și după sufletul meu. De acolo pot vedea întregul atelier: masa de lucru cu mașina de cusut, polițele pe care stau așezate ordonat accesoriile de croitorie, geamul mai înalt de o statură de om, prin care lumina intră din belșug, rafturile cu materiale, colțul cu flori.... și, mai nou, cele șapte piese hexagonale, din plută pe care le-am montat cu Maria ieri!

- Buni, avem nevoie de un avizier! Să prindem frumos fotografii cu proiectele noastre, bilețele cu idei, mici decorațiuni! mi-a zis acum câteva zile, când m-a chemat să îmi arate ce găsise pe FAVI.ro . Dintre toate modelele de aviziere, acesta ne-a plăcut cel mai mult. Este generos ca spațiu, realizat din plută, un material prietenos și îl putem monta în orice combinație ne dorim. Scriu la plural, pentru că Maria este aproape nelipsită din atelier. Iar avizierul este.. al nostru.

 

Colțul... colțul este însă doar al meu.

Inițial, pe când încă eram la capitolul ”mobilăm casa”, căutam să îmi cumpăr un  fotoliu în care să mă refugiez ca să mă odihnesc, ori să citesc ceva, să ascult muzică, sau pur și simplu să visez. Este minunat și revigorant să îți oferi, cât mai des cu putință, mici momente doar pentru tine! 

În perioada aceea, fetele au descoperit, pe internet, un motor de căutare special creat pentru a reuni, organizate pe categorii, piese de mobilier și decorațiuni. Inițial am crezut că îl alintă ele așa, de la favorit, dar nu! Se numește chiar FAVI.ro. 

Pe atunci, petreceam mult timp împreună, noi trei, în căutare de ”comori”. Așa mi-am găsit balansoarul de lemn, vopsit în alb. Văzându-l în fotografia de pe site, mi-am adus aminte de minunatul mobilier din casa bunicilor mei, distrus din păcate in timpul războiului. Eu nu îl știam decât din puținele fotografii care supraviețuiseră în timp, dar, copil fiind, m-a impresionat măiestria cu care fusese făcut. Întâmplător, bunicii aveau si ei un balansoar. Și semana izbitor cu acesta, găsit de noi. Deși nu părea la fel de comod ca fotoliile în care pur și simplu te afunzi, fără niciun fel de ezitare sau urmă de regret, mi l-am și comandat. Dana a rezolvat rapid și ”problema confortului” surprinzându-mă cu un set de perne colorate, despre care spusesem că îmi plac, pe când ne uitam la categoria textile.

Și, cum să nu visez, înconjurată de perne în culorile curcubeului, în timp ce balansoarul se leagănă ușor, veioza aprinsă îmi dă senzația că pot atinge întreg universul cu palmele, iar șiragurile luminoase, montate langă masa de lucru, par a fi o mare de steluțe ce luminează feeric? Noțiunea de timp dispare - la fel și vârsta. Iar eu sunt doar Tanța, în colțisorul meu drag, cu visuri, amintiri, proiecte și trăiri.....

*********

*cioc- cioc*

- Buni, ai văzut cumva laptopul? Îl caută Bunu - spune că l-a lăsat pe măsuță, în verandă și....

- Da, Maria, i-l aduc acum. Este la mine, dar am terminat de scris.

**********

Ei, dragilor, acum că m-a trezit Maria la realitate e timpul să-mi public fila de jurnal. Sper că bucuria mea a fost molipsitoare și că vă veți amenaja și voi un loc al vostru, unde să visați frumos. Sau poate aveți deja unul? Poate îmi povestiți despre el.

 

 

Căsuța noastră. Amintiri din... ”șantier”.

Jurnalul Familiei Sâbî

Miercuri, 14 octombrie 2020

Dana

Bună! Nu știu dacă voi mi-ați simțit lipsa, dar eu abia așteptam un motiv serios, ca să pot scrie în jurnalul online al familiei, înainte să fie rândul meu. Și motivul nu s-a lăsat mult așteptat. Cum Tati este implicat într-un proiect de maximă importanță (îi face o căsuță pentru păpuși Mariei, shhhh!!), m-am oferit voluntară să scriu în locul lui. 

Zis și făcut! Nu aveam vreun plan bine stabilit dinainte - pur și simplu voiam să mă așez în fața laptopului și să aștern cuvinte... gânduri, în jurnal. Ce urma să iasă... nici eu nu știu.  Însă acum, privind cum se derulează lucrările pe micul ”șantier” improvizat în mansardă, am și un subiect grozav: vă voi povesti câte ceva despre cum ne-am mutat noi (în sfârșit!!) din apartamentul de bloc, la casă.

Deși nu ne-am mutat de mult timp la casă, atunci când povestesc despre viață noastră la bloc, am senzația că totul s-a petrecut foarte demult, în alte timpuri. Parcă am fi și alte personaje. Sunt, de fapt suntem extrem de fericiți acum. Și când te gândești că a fost cât pe ce ca aceasta mutare să nu fie posibilă.

Tocmai de aceea, pe lângă cele câteva amintiri legate de renovarea casei de care depindea, evident, mutarea noastră, am să notez și câteva informații utile, de pe urma cărora sper sa puteți beneficia și voi.

Dar să încep cu... începutul. Nu știu cum a fost anul acesta pentru voi, dar întâmplarea cu lock-down-ul a fost pentru noi picătura care a umplut paharul. Singura parte bună din tot ce s-a întâmplat, a fost că i-a motivat pe părinți să nu mai amâne renovarea casei de la țară. Probabil vă întrebați de ce tot amânau. Sincer? Îi îngrozea alergătura după materiale. Și îi înțeleg perfect. Am fost și eu cu ei de câteva ori când se consultau cu echipa care urma să preia lucrarea. Le întocmiseră o lista lungă ” ca a lui Moș Crăciun” - cum glumea Maria. Și o ”anexă”, ca să o citez pe Buni, cu magazinele. Tot cam la fel de lungă.

Dar, dupa o lună și ceva de izolare într-un apartament de bloc și foarte mult dezifectant pe casa scării - de nici să vrei nu prea puteai ieși, și-au făcut curaj și au contactat echipa pentru a demara lucrările. Mai era nevoie de materiale.

Norocul lor, cu mine (ca deobicei! hehe). Într-una dintre conversațiile din grupul clasei mele, una dintre colege ne-a trimis un link către un filmuleț în care apărea tatăl ei. Era vorba despre un site (Vindem-Ieftin.ro) pe care se încărcau recenzii video, realizate de clienți, când primeau comanda. Și ghiciți care era profilul! Materiale de construcții!! Da, știu! Vorba aceea, m-a servit la fix.

Desigur, pentru început am privit recenzia realizată de tatăl colegei mele - foarte mulțumit de achizițiile făcute (în paranteză, domnul Popescu este un om foarte practic și serios - așa că deja jubilam, abia așteptam să le prezint părinților soluția salvatoare), apoi am studiat puțin site-ul și, în cele din urmă, i-am cerut colegei mele detalii în plus. 

Aveam deja lista cu o parte dintre materialele necesare (ca să-i ajut, mă oferisem să caut materiale de construcții online) așa că, până au revenit acasă de la serviciu, eu deja pregătisem un document ajutător ca să nu îi bombardez cu prea multe informații deodată.

Planul meu era următorul:

• Pentru început facem o comandă țintită. Îmi doream mult pentru viitoarea mea cameră un fototapet zen și găsisem modelul perfect în oferta prezentată pe site.
• După prima comandă, urma să fim eligibili pentru a beneficia de serviciile de  Grup VIP  , mai ales că urma să achiziționăm produse din mai mult de cinci categorii din portofoliul prezentat pe site, doar renovam o casă.
  

Simplu nu? Despre grupul privat VIP  aflasem de la colega mea. Părinții ei beneficiaseră de serviciile oferite de acesta  și erau foarte mulțumiți. Iată beneficiile la liniuță:

• Consultanță de specialitate prioritară cu privire la lista de materiale 
• Răspuns rapid adaptat nevoilor identificate
• Centralizarea informațiilor într-un singur loc
• Clientul economisește timp
• Condiții speciale cu privire la pachetul de produse și livrare
• Status Livrare în timp real

 

Zis și făcut. Acum, vă dați seama că, dacă vă scriu din camera mea cu tapet zen, lucrurile au mers bine. Dacă nu, vă zic eu: lucrurile au mers nu bine, ci foarte bine. Noi ca familie formăm o echipă unită, în care fiecare încearcă să ajute cu ce se pricepe mai bine - eu de exemplu mă pricep să fac liste și chiar îmi place să le întocmesc. Am avut parte de ajutorul și îndrumarea unei alte echipe, formate din profesioniști dedicați. Șansele de reușită au fost maxime. 

De fapt, Tati s-a inpirat mai ales din această experiență a noastră atunci când a început lucrul la căsuța pentru păpuși a Mariei. Ne-au mai rămas și suficiente materiale de la renovare pentru proiect, așa că am profitat și am recreat multe dintre întamplarile de atunci. Eu am jucat rolul unui consultant și i-am prezentat oferte avantajoase, în funcție de ce materiale avea nevoie pentru căsuță.

Iată ce aveam trecut pe lista cu materiale pentru care trebuia să pregătesc oferta:

• țiglă ceramică - pentru acoperis, 
• cărămidă aparentă - noi am folosit pentru zidurile exterioare (dinspre garaj) ale casei,   
• fier beton   
• tencuială decorativă - pentru veranda pe care am și închis-o.
  
• ferestre de mansardă - cel mai mult ne-am bucurat că am mansardat podul - avem un loc grozav de fain acolo,  
• faianță - am comandat modele diferite (pentru băi și bucătarie) și din ce a rămas am făcut cu răbdare un mozaic pe care l-am montat pe măsuță suport pentru casa de păpuși,
• parchet - Buni s-a bucurat cel mai mult de modificările aduse în camere.
  
• tapet - suntem fani tapet!
  
• piatră decorativă  - pentru brâie, sau partea acea de jos de la casă.
  

Ei bine, vă întrebați probabil unde sunt amintirile din ”șantier” despre care pomenesc în tiltlu. Ca să fiu sinceră, așa de frumos s-a rezolvat totul, pentru că la noi materialele erau singura problemă, încât nici nu am simțit că am fi fost pe șantier. Ne trezeam în fiecare zi de dimineață abia așteptând să vedem cum ne apropiem și mai mult de momentul mutării. Am locuit o perioadă chiar acolo, în curte, în rulotă. Și, atât cât s-a putut, ca să ajutăm și să nu încurcăm pe nimeni, ne-am implicat și noi în procesul de renovare: am mai cărat câte o pietricică, am mai măsurat câte o placă de faianță, am ajutat când s-a pus tapetul..  

Că veni vorba de tapet, oricât de mult mi-ar plăcea să stau la povești cu voi, va trebui să închei acum fila aceasta de jurnal, nu de alta, dar urmează să se pună tapet în căsuța păpușilor și... mă înțelegi, nu pot lipsi.

Pe curând!