Miercurea fara cuvinte " Kouki. Buni. Marea Neagra. "

Episodul 201 de la Miercurea fara cuvinte. Joc de imagini, initiat si gazduit de Carmen. Devenit si "tematic" in timpul celor doi ani cand Calin i-a purtat de grija.

  🍁🍂🍃
 

Tema: Halloween // Ziua internationala a Marii Negre. 

📷  13oct18 Rux&Kouki
📷  28/29sept18 Buni&Rux&Marea Neagra

 🍁🍂🍃🍂🍁

XI. Despre blogging. Copilarim. Rux.

Clarei i-a venit ideea să facem un blog pentru proiectul culinar. I-am spus din start că nu mă pricep! Deloc. Și așa mă simt depășit de situație, de fiecare dată când trebuie să filmez un nou episod. De fiecare dat când ea pornește camera să înregistreze, apare și El de nicieri, ca o pelerină invizibilă ce mi se prinde în jurul gâtului. Tracul.
- Sebi, ai verificat dacă totul este în regulă? În cinci minute ar trebui să începem videoconferința!
Vocea Clarei se aude dinspre balcon, unde pregătește decorul pentru filmarea de mâine. Verific din nou setările înainte să îi răspund.
- Da, totul e ok! Doar tu lipsești!
- Imediar vin! Prind ghirlanda cu dovlecei și am terminat!

I-am propus atunci, dacă tot vrea să facem un blog, să nu scriem pe el doar despre aventura culinară. Să povestim și despre călătorii, despre pasiunile fiecăruia, un fel de loc de întâlnire pentru prietenii noștri și nu numai. Ca un fel de jurnal cu.. bucurii mai mici, sau mai mari. Atunci i-a venit ideea. A sunat-o pe colega ei de facultate și i-a cerut o adresă de mail. Și iată-ne trei zile mai târziu, pregătiți să aflăm câteva lucruri despre cum și-a început aventura în lumea blogosferei cineva cu un vis asemănător cu al nostru.

- Uite, notificarea! Haide să sunăm! îmi spuse Clara în timp ce s-a așezat lângă mine, cu un carnețel sprijinit pe picioare. Am văzut-o când și-a notat în el câteva întrebări - măcar unul dintre noi doi și-a făcut tema. Adevărul este însă, că nu prea știam ce să întreb.
Pe Rux am cunoscut-o prin intermediul colegei de facultate a Clarei, care urmărește activitatea blogului Copilărim încă din primii ani de activitate. După ce a schimbat câteva mail-uri cu Clara, ne-am gândit că ar fi interesant să vorbim direct, dar nelocuind în același oraș, am apelat până la urmă tot la tehnologie și iată-ne față în față, povestind despre blogging!

-  Cum m-am decis să mă apuc de blogging? Hmmm... în timp ce se pregătește să ne răspundă, din spatele ei se ivește o mogâldeață mică - un cățeluș crem și pufos. Mă amuză felul în care se uită spre cameră, dar în același timp îmi dă senzația că este deja un profesionist. Mi-ar putea da lecții despre cum să scap de domnul Trac.
Șirul gândurilor îmi este însă întrerupt de răspunsul lui Rux:
- Cred că îmi era dor de comunitatea care se crează pe internet, în jurul unui proiect. Înainte de blogging am realizat site-uri. Un proiect destul de măricel. 
Face o scurtă pauză, timp în care cățelușul se cuibărește confortabil în brațele ei.
- Apoi... deși am descoperit relativ târziu acest ... să-i spunem „concept” - de a face blogging, până când am lansat proiectul Copilărim l-am considerat a fi doar un fel de jurnal online. Eram să spunem, destul de legată de structura pe care o presupunea un site, de aranjarea in pagini pe categorii a articolelor, de faptul ca puteam avea informația disponibilă offline pe calculator și așa mai departe. Cred ca motivele principale pentru care am ales blogging-ul au fost: timpul și accesibilitatea. Găsisem o punte de legătură relativ ușor de construit, între mine și comunitatea online.
Mogâldeața a adormit și visează. Miscă ușor din mustăți în timp ce noi ne continuăm conversația. Deși Clara este cea care pune cele mai multe întrebări, uneori intervin și eu în discuție.

- Inițial Clara propusese să realizăm un blog strict culinar, dar mie mi-ar plăcea să scriem despre subiecte diverse, despre pasiunile și hobby-urile pe care le avem. Din câte am putut observa și blogul tău are un conținut variat. Cum ai ales numele pentru el și cum te-ai hotărât despre  ce să scrii?
- Ei bine, proiectul Copilărim, ca idee, există încă din anul 2004 - atunci m-am gândit că ar fi  interesant să creăm un site cu și despre lucrurile dragi nouă, în special cele legate de anii copilăriei: animații, jocuri, hobby-uri și așa mai departe. În momentul în care am creat blogul aveam deja și o idee destul de bine conturată despre ceea ce doream să scriu și numele potrivit pentru acesta. Cred c exprimă foarte bine starea pe care vreau eu să o transmit prin intermediul blogului - de bine, de detașare, de curiozitate, de seriozitate (copiii sunt foarte serioși în ceea ce fac), de bucurie. 
Clara bifează pe caietul ei o nouă întrebare:
- Cum ai ales platforma pe care o folosești? Ai încercat mai multe sau...
- Primul blog, un fel de jurnal online, pentru prieteni și familie, l-am creat pe blogger și era, desigur, găzduit pe blogspot.com. Încă de atunci visam să îmi cumpăr un domeniu pe care să-l asociez unui site de prezentare. Nu a fost să fie. A trecut ceva timp, am avut o colaborare pe un blog cu si despre desene animate și atunci am avut ocazia să încerc si wordpress-ul. L-am testat, ca să spun așa, și în versiune gratuită, dar și în cea plătită, ulterior, cu ocazia altei colaborări. Mie personal mi-a plăcut mai mult blogger-ul. Mi se pare mai prietenos ca interfață. Și a mai fost ceva: o provocare. Voiam să îl fac să arate cat mai apropiat de un site.
- Te referi la template, la grafică? am intervenit eu, simțindu-mă inspirat.
- Exact! Când a apărut Copilărim, în aprilie 2010, blogger-ul stătea destul de slab la acest capitol. Am găsit în cele din urma un template care mi-a plăcut: o imagine în stanga, cu meniu secundar sublu, sub ea. Apoi numele in centru si dreapta sus si, ulterior, am reușit să adaug meniul principal, sub care apar articolele. A fost ceva de lucru - eu știam doar câteva informații de bază și lucrasem în dreamweaver inițial - „bucătăria” de coduri din spatele unui blog era un lucru complet nou pentru mine. Tot ce îmi doream era să reușesc să dau graficii un aspect cât mai unitar, o continuitate firească - așa cum eram obișnuită la site-urile pe care le făcusem în trecut.
- Cum simți că a evoluat activitatea ta pe blog, în timp? Pe noi ne sperie puțin începutul - chiar nu știm de unde ... cum să începem.  
- Clara, cred că cel mai bine este să începi pur și simplu cu ceva. Eu am început cu... creații handmade. Culmea, cu ceva foarte nou și pentru o perioadă de timp nu s-a știut cine se află în spatele proiectului. Mi-am dorit un început nou, dincolo de ce făcusem până atunci. 
Dar, încă de la început, am încercat să îmi creez etichete și să grupez articolele pe categorii, pentru ca acestea să poată fi găsite ușor, atunci când cineva caută ceva anume pe blog. Și prin cineva mă refer inclusiv la mine.
Râde. Râdem și noi.
- În timp am început să diversific, așa cum îmi doream încă de la început, subiectele despre care scriam. Apoi am avut colaborări - ca redactor voluntar, cu Revista Atelierul  acela a fost probabil și momentul cheie, când am ieșit din umbră. În același an, 2012, am lansat și proiectul frate mai mic- Provocări Verzi și la sfârșitul anului mi-am îndeplinit visul: acela de a cumpăra domenii .ro pentru ele. Pe atunci credeam că sunt „pe viață”. 
- Și nu sunt? interveni Clara care îmi oferise acum câteva zile aceeași informație, se pare depășită.
- Nu. Din 2018 se plătește anual un serviciu de mentenanță. Sau.. se poate opta pentru prelungirea domeniu până la maxim zece ani.
- Și comunitatea? 
- Depinde ce îți dorești Clara! Eu am creat un proiect de suflet. Am într-adevăr o pagină pe Facebook prin care încerc să îi țin la curent cu noutățile pe cei care îl urmăresc acolo, am și un cont de google +. De curând am început să realizez și filmulețe pe youtube, pe care le integrez în articole. Bănuiesc că ajută - dar nu pot să îți spun exact în ce măsură. La mine, „succesul”, ca să spun așa. se măsoară în bucuria pe care o pot transmite celor din jur.

Ultimele cuvinte îmi răsună încă în mine. Și eu și Clara ne dorim același lucru. Și simt că ne-am apropiat cu încă un pas de visul nostru. Ne mai trebuie.. un nume.

Calatorul in timp.

foto via facebook

Se aflau in sfarsit in sala exponatelor. Inconjurati de pereti de sticla aurie, cu sertare ce formau un fel de faguri, copiii priveau fascinati sticlutele colorate, cu forme interesante. Pe un ecran cu patru laturi, aflat in mijlocul incaperii, erau proiectate imagini marite cu fiecare exponat in parte, insotit de date despre acesta.

Bara de lemn care delimita locul pana unde se puteau apropia de vitrina cu exponate era decorat cu snur de catifea, iar  din loc in loc, atarnau ciucuri de matase.

- Lumea nu a fost dintotdeauna asa. Parfumurile au o poveste complexa si au parcurs, din pacate, un traseu nefericit, care ne-a adus aici - intr-o lume in care cel mai mic strop ne poate fi fatal.
Ghidul ii privi pe micii vizitatori ce il ascultau cu atentie. Trase aer in piept, incercand parca sa isi reaminteasca de parfumul altor vremi. Simti apoi un soi de ameteala, asa ca relua firul povestii:
- Au servit ca paravan al mirosurilor ce nu trebuiau sa fie simtite - in epoci depravate au acoperit boli si rusini, mizerie si promiscuitate. Au fost folosite pe post de arme redutabile - seductie, betie, dependenta si dorinta. Au fost minciuna si dezmat. Iar cand au declansat marea alergie, au fost condamnate la diparitie.
Cineva isi drese glasul. Ghidul privi catre copiii uimiti si sesiza in cele din urma privirile insotitorilor acestora, pline de mustrare. Isi sterse cu batista urmele picaturile ce-i incoronau fruntea. Nu ar fi trebuit sa faca acea imprudenta... nu, e clar. Nu inainte de un tur. A incurcat acum textul si le-a recitat copiilor din cel destinat adultilor. Si e numai vina ei... A ei, desigur.

Isi drese vocea si continua:
- Ce vroiam sa spun de fapt, dragi copii, este ca am pierdut un privilegiu, uitand un lucru important: less is more. In istoria parfumurilor, ce a fost prea mult, sa dovedit a fi, de fiecare data, nociv. Iar oamenii nu au stiut sa se opreasca. Au parfumat tot, in nestire. Netinand cont de nimic. Sa fie mai mult, mai puternic, mai de durata... pana cand, iata, am ajuns cu totii in imposibilitatea de a ne bucura, pana si de parfumurile naturale. De flori... de arome de.. Traim in aceasta lume fara parfum.
Ameteala il cuprindea din ce in ce mai tare. Nu ar fi trebuit sa... Riste. Stia doar ca daca se aventura  fie doar si o secunda in sera cu flori, efectele secundare puteau fi foarte grave. Dar... ea isi dorise atat de mult sa vada... sa simta o garoafa. Oare era bine? Oare...

Exact in acel moment, pe ecranul aflat in dreapta lui aparu vinovata. O sticluta mica, aparent inofensiva. In casuta cu informatii erau scrise cu litere mari numele VERY VALENTINO. Urma anul in carea fost creat 1999... printre ingrediente, insotita de o fotografie micuta, o garoafa rosie. Inchise ochii.
..... Rochia ei visinie, din matase, fosnind usor in pasi de dans. Mainile albe, cu pielea fina, ca de catifea... Zambetul atat de frumos, sirag de perle. Parul lung, valurind in ritmul valsului.. Ochii de un albastru inchis, spre gri, privindu-l plini de viata. Cand muzica inceteaza, asezati pe divanul din camera inalta, ea isi aseaza incet capul pe pieptul lui. Discreti. Discret, aproape impercetibil.. parfum.

- Domnule, va simtiti bine?? simti o mana pe umarul sau si deschise ochii. Lumina ii crea dificultati, capul ii bubuia asurzitor. Cum s-a ajuns la asa ceva? Cum? Si.. si cand te gandesti ca la un moment dat am avut totul si nu am stiut sa pretuim tot ce aveam?
- E ca un fel de Pat al lui Procust... balbai un raspuns. Apoi se prabusi, de parca ar fi alunecat printr-un fel de tunel invizibil.

Fosnet incet de rochie.... o usa se deschide incet. E usa de la vitrina...
- Deci tu erai....  se auzi un glas soptit. Un glas cunoscut, un glas iubit. Nu mai rezista si intredeschise ochi. In lumina difuza din birou ii zari silueta aplecata deasupra sticlutei de parfum, cercetand-o. Nu stia daca viseaza, sau e aevea, se teama ca nu cumva sa fi cazut in vreo coma profunda, indusa de cei ce incercau sa ii salveze viata - isi amintea vag ca se afla in sala exponatelor....
In acel moment ea se intoarse. Ii zambi stregareste si ii spuse:
- Ai atipit! mereu mam intrebat cine este prietenul tau.. parfumul. La tine este mereu un mister... nu esti risipitor. Imi amintesti de tata - si el era la fel. In schimb unchiul meu... ii spuneam Trabantul! chicoti amuzata. Stiai cu 5 minute inainte sa apara ca vine si puteai ghici de la o posta cu ce.. e parfumat.
- Aveai timp sa te pui la adapost. Incerca sa dea glas glumei... si glasul il asculta. Se ridica. Si picioarele il ascultara. Poate a fost doar un vis.. isi spuse. Si stranse mana dreapta. O durere surda insa il contrazise. Tija aceea... tija acea ii reamintea de... de misiune. Da, misiunea lui. El, calatorul in timp, se intorsese cu o misiune: sa salveze lumea! O lume din trecut. Usor, discret, parfumata.

_____________________________________________________________________

Nota:

Asternand aceste randuri, am incercat sa raspund invitatiei de a participa la provocarea de scriere creativa pe tema propusa de Adriana -  „Parfumul de catifea si matase. ", provocare lansata de Mirela Pete in luna septembrie. Multumesc :)!

TpT - Episodul 27

Bunaaa!!

Mda.. se pare ca nu am reusit până la urmă să filmez azi (si sunt sigură că abia așteptați să m vedeți cu buza umflată și cu dungi pe frunte - nu, nu e de la zgâlțul de azi noapte care m-a trezit din ceea ce visasem a fi un somn cu o oră în plus).

Voi adăuga ulterior filmuletul (probabil in cursul zilei de luni) și poza. Până atunci, iată despre ce am povestit saptămana care tocmai sa incheiat:

Am scris trei noi capitole in povestea SuperBlog (despre un gravator, despre un program foarte bine structurat - sa va uitati la tutorial si despre excursii extreme... pentru Mihai). La miercurea fara cuvinte am propus tema furtuna si mam ales cu una de zile mari exact in ziua respectiva... Sa am grija ce teme mai propun. 😜. Joi am adus flori si culori din gradina (de anul trecut) - apropo, azi am cumparat flori de la o Bunicuța draguta. Mi-a umplut bratul de culori si sufletul de fericire. O sa le aduc sa le vedeti in filmare.

Vineri mi-am reamintit de o piesa de acum 14 ani (lol). Daca nu uit va arat cum suna telefonul meu in 2004 😂. Mai am inca soneria pe el - era foarte amuzant.

Iar sambata, ei bine am povestit despre o carte absolut fascinanta. Si am fost sa o caut in turnul cartilor (lol) special ca sa pot sa va citesc din ea pasajul cu 🐻. Hihi.

Asa ca ne vedem maine si cu filmuletul!

💙💗💚💛💜

Si asa, am ajuns la cel de-al douazeci si saptelea episod din Timp pentru Tine:

Link-urile catre articolele despre care am vorbit in filmulete:

💟 VIII. Îți gravez un gând. Bun.

💟 IX. Restaurant de familie. Tradițional. Modern.
💟 Miercurea fara cuvinte "Furtuna alba. "

💟 Flori si culori "Toamna cu flori violet"

💟 Poveste de viata - Akcent - 

💟 #08 Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia. - Alan Booth (CDL)
💟 X. Ascensiunea. Mihai și excursiile extreme.

siiii

💟 📱Vlog 💻

💟 📚Biblioteca📚

💟 ⛩Concursuri⛩

💟 💺Comunitati💺

💟 -Superblog 2018 - lista articole -

Pe curand !!!

💜💛💚💗💙

PS: Lista completa a episoadelor o gasiti in meniul de sus, pe pagina - 💗Timp pentru Tine💗

Nu uitati ca va puteti abona la canalul de youtube Copilarim😊 (si puteti alege sa primiti notificari ori de cate ori voi incarca un filmulet nou ).

Imi puteti lasa intr-un comentariu aici, pe youtube sau pe adresa de mail a proiectului, parerile voastre, sugestii si propuneri referitoare la subiectele despre care v-ar placea sa povestesc - poate aveti articole sau rubrici preferate pe blog, de exemplu 😁.

💕

Pentru astazi am ales un citat prezent in eseul ce insoteste versetul numarul 6, din cartea "Esti ceea ce gandesti. Principii taoiste pentru zilele noastre", scrisa de Dr. Wayne D. Dyer.:

"Acum, doar asaza-te acolo
nu face nimic
te odihneste doar.
Caci despartirea ta de Dumnezeu
de dragoste,
Este cea mai cumplita si grea munca
din aceasta
lume."

Poetul sufit Hafez

....pe care il voi inscrie luni, in tabelul gazduit de Zina pe minunatul blog cu Povestiri pe scurt, in Serialul ”Citate favorite”.
Sper ca e ok sa inscriu doua articole :)))). 

Pe curand!!👧

X. Ascensiunea. Mihai și excursiile extreme.

Mă uit la ceas. Este ora 20:00. Îl așteptăm pe Andrei în vizită - face cinste cu o delicioasă supă cu tăieței și prăjitură cu mere. Sărbătorim faptul că atât el, cât și Mihai, au trecut cu brio un examen foarte dificil și profităm de ocazie pentru a vedea în sfârșit fotografiile pe care le-a făcut în circuitul de 17 zile  în care a fost anul trecut, în Columbia.
Mihai este entuziasmat de-a dreptul. În timp ce pregăteam câteva aperitive ușoare mi-a repetat de mai multe ori:

- Clara, o să vezi și tu!! Este ceea ce numim turism de aventura!! 

- Și asta ar presupune..... îl necăjeam eu intenționat, curioasă să văd ce informație interesantă îmi va mai oferi ca argument. Se documentase.

Mă privea cu un aer serios în timp ce agita un morcov în aer și îmi răspundea cu entuziasm:

- Insule exotice Clara! Imaginează-ți numai că te afli pe insula paradisiaca San Andres, că te plimbi de-a lungul plajelor albe din San Luis și..

- Dragul meu Mihai, când mă uit pe geam afară și zăresc dansul frunzelor arămii, mă gândesc mai degrabă la o Expeditie Everest Base Camp! Am intrat pe modul de iarnă, dar să știi că, dacă faci tu cinste la anul cu o astfel de excursie, eu nu te refuz.

 

Și tot așa, din vorbă în vorbă am terminat și pregătirile, l-am întâmpinat pe Andrei, ne-am încălzit sufletele cu supa minunată și am admirat fotografiile cu amintiri din locuri, trebuie să recunosc, cu adevărat deosebite. Mi-a plăcut atât de mult Caño Cristales, sau „râul curcubeu”, încât, după ce am primit poza de la Andrei pe telefon, mi-am setat-o ca fundal.

- Și ce v-ați gândit să faceți în week-end? ne întreabă el din senin.

- Eu mă gândeam să fac puțină mișcare, am cam „anchilozat” în ultimul timp....  îi răspunde Mihai în timp ce se delecta cu o bucată de prăjitură cu măr.

Zahărul pudră de deasupra îmi amintește de iarnă, de zăpadă; de excursia din Poiana, de patinoarul de acolo...

- Ce-ar fi să mergem la munte? i-am întrebat. 

- Aveți echipament potrivit? Și, mai important, ați mai fost până acum pe circuite montane? Andrei își tot consulta agenda și schimba de zor mesaje cu cineva pe telefon, în timp ce aștepta răspunsurile noastre.

- Dacă te referi la excursii in muntii Romaniei, mi-am dres eu glasul în timp ce mă întrebam la ce anume se gândește, da, am fost o dată în Bucegi și odată în Făgăraș. Dar au fost excursii personalizate în funcție de componeța grupurilor și nu am făcut niște trasee foarte dificile. Ceva mediu ca dificultate.

Mihai rămăsese cu  prăjitura suspendată în aer, în timp ce se uita când la mine, când la Andrei, de parc medita la ceva.

- Am și echipament potrivit, am continuat, deși cred că ar trebui să îmi mai iau o saltea de dormit și ...

- Nu-ți face griji, mergem și cumpărăm ce îți lipsește! Și eu am nevoie de mai multe lucruri. Nu am mai fost de mult la munte! interveni în discuție Mihai. La ce te-ai gândit, Andrei?

Acesta a ridicat ochii din ecranul telefonului vădit mulțumit de schimbul de mesaje și, privindu-ne triumfător a decretat:

- Dragii mei, ar fi bine să fiți gata până mâine seară. Ne așteaptă trei zile de neuitat, „sus, sus, sus, la munte sus”. Haideți să facem acum lista cu cele necesare și mâine vă trimit mesaj codat cu ce v-am pregătit.

 

 

Timpul este prin definitie subiectiv. De aceea uneori îți pare că trece „repede”, alteori, chinuitor de încet.  Nu știu când am terminat de pregătit bagajul dar, ca un făcut, mesajul l-am primit tot în jurul orei 20:00. Doar două cuvinte:

- Ascensiune Moldoveanu. 

Apoi a urmat drumul parcurs cu mașina, până la punctul de plecare: Cabana Bâlea Lac. Acolo am avut întâlnire cu restul grupului și am avut noroc! Vărul lui Andrei și doi colegi de-ai lui nu au mai putut merge în acest circuit și noi am putut să le luăm locul. 

În munți, vremea este imprevizibilă! Deși se anunțase vreme frumoasă, la Bâlea  soarele s-a arătat zgârcit cu noi. Dar asta nu ne-a oprit să nu facem câteva poze frumoase, printre nori și.. puțină ceață, în timp ce ne îndreptam ctre destinația primei zile: Cabana Podragu.

Lacul Capra ne-a oferit un spectacol de vis - oglindind cerul și gonind norii. Mi se părea că mă aflu în povestea Castelului Mișcător al lui Howl, ecranizată atât de realist de Studioul de Animație Ghibli. Și, cu toate că nu sunt chiar străină de munte și nici prea ieșită din forma fizică, aveam impresia uneori că am fost transformată într-o bătrânică simpatică ce cară în spate nu doar un rucsac, ci și ceva ani (câteva zeci, mai precis) în plus. 

Amuzându-mă în sinea mea de această constare, am profitat de popasul făcut la Lacul Podu’ Giurgiului, ca să schimb câteva impresii cu Mihai. Când i-am văzut privirea însă, era să bufnesc în râs, așa că m-am îndreptat încet spre ghid, pentru a afla programul zilei următoare, când vom ajunge până sus, pe acoperiș - la Vârful Moldoveanu.

Dacă eu am fost transformată în Sophie, atunci Mihai a devenit Turnip - prințul Nap. Mi-am zis în gând, reamintindu-mi fața lui descompusă și postura țeapănă. Apoi mi-am gândit că aretotuși  rău de înălțime și m-am gândit să verific dacă nu cumva îi afectează „ascensiunea” acest lucru.

A doua zi, în timp ce urcam spre Moldoveanu, bănuiala mi-a fost confirmată.. Mihai numai că nu îmbrățișa pământul sau stânca, după caz, în timp ce urca. Era comic, dacă nu mi-aș fi dat seama cât se străduia să țină pasul cu noi toți.

- Iată-ne ajunși în vârf, i-am zis agitând un steag micuț, pe care îl legasem de rucsac. Haide să imortalizăm momentul. 

Andrei ni s-a alăturat și ne-a dat vestea bună că s-a hotărât să continuăm traseul spre Cabana Valea Sâmbetei, cum ne doream noi.

- Durează ceva mai mult, dar mâine vom coborî spre Sâmbăta de Sus și vom vizita și Mănăstirea Brâncoveanu - tot vă doreați să vedeți renumitele icoane pictate pe sticlă!

- Ce bine!! a răspuns cu jumătate de glas Mihai.

Și puteam să jur ca l-am auzit șoptind ceva de „mulțumire”, de „cu bine”, de „sănătate”... Dar de plâns nu s-a plâns și de câte ori făceam fotografii de grup el părea a fi cel mai fresh.

Și iată că, o zi mai târziu și o coborâre lină printre brazi, admirând frumoasa natură și apele cristaline mai departe, ne îndreptam spre sfârșitul aventuri noastre montane. Andrei se oprise să fotografieze un pârâu de munte, când îl l-am auzit pe Mihai spunându-mi, în timp ce m prindea din urmă:

- Poate că... la vară revenim! Măcar dacă tot mergem într-o Extreme Travel să ne bucurăm de vreme mai călduroasă...

Făcu o pauză, timp în care mă întrebam ce anume i-a stârnit entuziasmul ce părea să-l fi cam părăsit pe traseu. De parcă mi-ar fi ghicit gândurile, își continuă ideea:

- Mai ții minte tarta aceea cu afine de pădure pe care am mâncat-o la începutul toamnei?

Am încuviințat, anticipând urmarea... deci aflase despre afinele delicioase care cresc în zona aceasta de munte. Cum le-ar putea rezista?  Știu că sunt preferatele lui!

- Atunci se pare că trebuie să revenim. I-am răspuns, în timp ce ne reluam călătoria, alături de ceilalți iubitori de munte din grup. 

 

#08 Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia. - Alan Booth (CDL)

Buna si vine v-am regasit la Coltul de lectura. 😊

Am pregatit pentru astazi cateva cuvinte si ganduri despre o carte tare, tare draga mie, pe care am citit-o in mai 2016. Daca cineva mi-ar fi spus ca m-as putea indragosti de o carte de calatorie as fi ras... si pufnit asa usor pe nas (daaaa, sigur! 😒). Inainte sa citesc aceasta carte, desigur. Nu este vorba ca este despre Japonia... cred ca este mai degraba stilul de a scrie al autorului de "vina".  Eu rezonez destul de bine cu umorul britanic, se pare. [Si daca va ganditi ca este numai lapte si miere si descrie cat de "perfect" era totul.. pai va inselati, as zice. Si poate si acest lucru face cartea si mai fermecatoare, decat o poveste idealizata].

Umorul englez si cel nipon se completeaza foarte bine. Am jubilat (ca sa zic asa) aproape pe tot parcursul lecturii, mai putin in unele pauzele de documentare (vezi mai jos) cand mi s-a relaxat fata din zambetul intiparit si era sa o dau in plans si alta nu.

In imaginea de mai jos am incercat sa surprind replica unui localnic vis-a-vis de imaginea unei tari ca o foaie de hartie.

Cand am inceput sa citesc imi imaginam cu ochii mintii locurile descrise . Citeam asa... cu patos si destul de repede.. creand pe parcurs tot felul de peisaje caremai de care mai vii [ din fericire mi-am imaginat primele cateva pagini pana cand s-a aprins beculetul [💡 Hello, Rux!? Stii... exista google - maps, printre altele...] destul de realist, asa ca nu am reluat de la inceput cartea, ci am continuat de unde s-a "produs revelatia".

Asa ca am deschis laptopul si de atunci asa am citit cartea, cautand de fiecare data locurile mentionate si incercand sa ofer imaginatiei mele un suport "real(istic)" .

Apropo, inainte sa  trec mai departe, ma bucur ca am fotografiat un dialog la care am ras cu "sonor" si mai ca nu mi-au dat si lacrimile, intre un localnic din Hokkaido si autor..... referitor la ursi. Care sunt foarte previzibili!!! Sper sa si reusiti sa vedeti ce scrie:

Imi amintesc cum am facut popasuri mai scurte, sau mai lungi cautand imagini, in unele locuri facand chiar tururi ale diferitelor obiective despre care se povestea in text (utilizand street view, de exemplu) sau petrecand timp citind despre anumite orase si evenimente, ca despre Hiroshima* de exemplu.

A fost deci o calatorie prin Japonia anilor 80, alaturi de Alan Booth, in timp (citind despre locurile vizitate), dar si in viitor (raportandu-ma la anii 80, fata de timpurile noastre). Foarte, foarte interesant.

Cel mai mare regret in legatura cu aceasta carte este ca nu a avut o "urmare". Mi-ar fi placut tare mult ca autorul sa refaca drumul cu zece ani mai tarziu, in anii 90, pentru a consemna schimbarile intalnite. Desigur, nu chiar la pas, daca nu s-ar mai fi putut. din pacate acest lucru nu s-a intamplat, pentru ca acesta a fost rapus de o boala nemiloasa prea curand. Nici nu stiu daca ar fi dorit la un moment dat sa aiba un asemenea proiect, dar stiu ca mie mi-ar fi placut sa citesc asa ceva 😊.

📚

Cartea a aparut la editura Polirom si eu mi-am cumparat-o de aici.

Pe pagina repertoar puteti gasi cele mai recente (din decursul ultimiilor 5 ani) lecturi ale mele - despre cateva am scris deja. Daca v-ati dori sa povestesc despre ceva anume din acea lista, dati-mi de stire si ii voi acorda prioritate ✅.

Pana la urmatoarea  noastra intalnire de la acesta rubrica  va doresc lectura plactura, iar daca veti alege sa cititi si aceasta carte, sper sa va placa cel putin la fel de mult pe cat mi-a placut si mie 😍. Si daca veti scrie si voi despre ea voi crea cu drag si un tabel pentru a reuni impresii pe marginea cartii.

Pe curand!! 😉

__________________________

*Am gasit atunci un scurt documentar facut de armata americana, in care prezentau "urmarile". Ce m-a frapat a fost momentul cand aratau urmele "oamenilor evaporati", in timp ce se minunau mai mult de cum s-au pastrat drumurile si unele structuri atat de bine. Si analizau distrugerile materiale provocate. Si eu eram WHAAAAT????? 😱 Nu am mai gasit acel filmulet - poate este chiar mai bine asa, prea multa durere. Imi mai amintesc si de faptul ca au schimbat tipul bombei pentru Nagasaki (care nici nu fusese pe lista, culmea ) tocmai pentru a minimiza pagubele in infrastructura (ironic, nu in vieti omenesti) detonand mai sus de data asta....  
Sa nu uitam ca niciodata, in razboi nu exista castigatori.

_______________________
Later edit:
Articol inscris in tabelul gazduit de Zina pe minunatul blog cu Povestiri pe scurt, in Serialul ”Citate favorite”.

Poveste de viata - Akcent -

Buna!
Azi este ziua unei dragi prietene din "copilarie" - Lu (sau Lulu, sau Luanda) [ LMA 🍰] asa ca, pentru ca tot aveam piesa in draft de ceva vreme, m-am gandit sa scriu despre ea.
PDV (cum obisnuiam sa prescurtam titlul in perioada respectiva) a fost si ramane o dovada a faptului ca Akcent au avut potential. Mult. A aparut pe albumul cu acelasi nume, in 2004.
Si ce perioada plina de glume si rasete am avut noi... echipa Madness (lol). Foarte creativa perioada... Dar si obositoare, hahahaha (cand ma gandesc ca aveam la un moment dat de modificat o gramada de pagini atunci cand schimbam grafica - ceea ce se intampla destul de frecvent - sau cand aveam de redactat stiri... ce volum de munca. si acum nu mai e... nimic. online zic....)

Revenind la piesa insa, iubirea invinge tooooot. Da, stiu, suna a cliseu (poate si e, but who cares) dar adevarul este ca atunci cand iubesti (si daca mai esti si iubit cu atat mai mult) reusesti sa vezi albastrul cerului pana si in ochi verzi.. caprui sau chiar negri (ok, asta e o gluma desigur -din categoria "rux face glume si rade singura la ele", cu aluzie la versuri "ceru'albastru in privirea ta" - nah nu toata lumea are ochii albastri; da, da stiu... e o figura de stil - Rux nu mai face glume ca speri lumea..😜). 

Serios vorbind... piesa a fost rezultatul colaborarii cu Tataee de la B.U.G. Mafia.

Versuri:

ooo
ooo
ooo
ooo

I:
Candva nu demult mi-a scapat ceva
Atunci a intrat lacomia in mintea mea
Vreau mai mult, in fiecare zi mai mult
Aud doar sunetul banilor din tot ce ascult.
II:
Ma zbat in intunericul gandurilor
Ma lupt cu umbre si cu greutatea lor
Ma simt inconjurat de rau si parca mor
Dar tu imi sari intotdeauna in ajutor.

Refren:
Si imi dai puterea ta
Vad cerul albastru in privirea ta
Nu stiu cum sa iti multumesc, iubito
C-ai aparut in calea mea.

III:
C andva nu demult mi-a scapat ceva
Mai tarziu am inteles c-am cunoscut invidia
Ce au altii pare astazi mai frumos
Mai stralucitor si sentimentul este dureros.

II:..
Refren:..

IV:
Si mai e ura pe care o port
Nu mai stiu cui si ma comport
Ca un nebun pierdut in noapte
Fara sperante si dat la o parte.
V(x2):
Sunt clipe care trec prea greu
Sunt zile care apasa pe sufletul meu.

[Moment de "panica" - mi-a fost lene sa stau sa "scot" versuri ca pe vremuri si am cautat pe net... si am vazut niste versuri pe un site, care m-au bagat in ceata. Parca era vorba de alta piesa! Acum, stiu ca eu stau prost la capitolul versuri dar totusi ... cu un site oficial in grija, am pretentia ca mai stiam cate ceva. lol..Am fost nevoita sa caut site-ul pe cd... stiti ce efort a presupus sa caut prin gramada de cd-uri? 😪 Si asta pentru niste versuri scrise aiurea 😫 - oricum a fost placut sa vad ultima varianta realizata si sa ma plimb un pic prin el. 😼 Si... tocmai am realizat ca o "parte" din proiect mai este online... 😱].

De cand nu am mai scultat piesa asta... a trecut ceva vreme. Si e prima data cand aud niste acorduri de chitara absolut geniale... 🎸😯. Mereu mi se pare funny cand ascult o piesa dupa mult timp si descopar cate ceva nou (desi piesa a fost pe repeat si na, ar fi trebuit sa o stiu cap - coada; ar fi trebuit teotetic.. haha).

La clip o singura chestie nu-mi prea place (cred ca ghiciti cam care) - totusi cred ca pot intelege care a fost ideea si ce a vrut sa simbolizeze respectiva alegere. 
Culmea e ca si noi (noi - echipa) ne-am imaginat ceva tot in genul acesta pentru piesa [....dar mult muuuult mai fain - ah da, ne placea sa regizam clipuri, era foarte amuzant si interesant :P.; ah si cata modestie 😵. pfahaha! cred ca sunt cam obosita ... 😴😴😴😴].
Pe curand!

🌈💙💗💚💛💜🌈

 💕 Vineri este vorba despre provocarea muzicala, alaturi de Carmen. 💕

Flori si culori "Toamna cu flori violet"

Buna :)!

Frumuselele acestea mov mi-au infrumusetat anul trecut toamna. Acum vreo 2 saptamani am zarit langa mar vreo doua tufe care semanau foarte bine cu acestea. Inca nu am verificat suta la suta, care cred ca sunt de la noi de la Mestecenii lui Dodo. Anul trecut a fost primul an cand am primit astfel de flori de acolo

A fost foarte dragut. Lui ii mai spuneam si "crizantem" pentru ca atunci cand era pletos semana cu o crizantema din aceea mare crem ... 😋.

E uimitor cum florile ne aduc atata mangaiere si bucurie. 😓 Jungla mea a facut multe victime... mi-e dor de vemurile cand intram in balcon si eram inconjurata de flori ... efectiv nu am reusit decat sa le mai ud. Nu ma invidiati ca am timp... de fapt e doar o iluzie. 😊 [ apropo ... acesta e unul dintre articole pe care le-am programat inainte 😋 - nu imi fac insa iluzii ca ma transform in Sabrina in cateva zile si reusesc sa fac mare minune in jungla... daca reusesc pana in decembrie totusi... as fi tare fericita - asa ca ganduri bune si pumni stransi ar fi de mare, mare folos 😚 si va sunt recunoscatoare!!]

Pana data viitoare insa, impart cu voi inca o bucurie, cu flori si culori! Pentru ca, daca nu stiati inca...

🌺@Home with Ella gazduieste "Fleur and Color on Wednesday" 🌺

Episodul 27 " Toamna cu flori violet "
 

🌻Rasfoieste si alte episoade pe care le-am scris in aceasta rubrica, aici: Flori si culori - rubrica de miercuri spre joi 🌻

Miercurea fara cuvinte "Furtuna alba. "

Episodul 200 de la Miercurea fara cuvinte. Joc de imagini, initiat si gazduit de Carmen. Devenit si "tematic" in timpul celor doi ani cand Calin i-a purtat de grija.

  🍁🍂🍃

Tema: O furtuna.

📷  22.07.2018

 🍁🍂🍃🍂🍁

IX. Restaurant de familie. Tradițional. Modern.

- Eu mă întreb cum reușesc să fie atât de bine organizați! Totuși spațiul nu este foarte mare, livrează și la domiciliu și totuși, întotdeauna s-au descurcat... Nu, îți spun eu Mihai, ca tradiționalul lor e dublat de ceva modern care îi ajută să fie așa eficienți.

Clara merge în stânga mea soldățește, cu pași mici. Ne întoarcem acasă după ce am luat cina la restaurantul de familie al părinților lui Andrei, aflat la trei străzi distanță de noi. 

-  Nu chiar întotdeauna! îi răspund în timp ce îmi ridic gulerul la haină. Un vânt rece bate dinspre munte și nu m-ar mira ca mâine să descopăr că a nins. Grăbesc un pic pasul și încerc să îmi fac un plan în minte despre cum aș putea aborda mai bine recapitulările pentru examenul de mâine. În plus aș vrea ca frigul să nu alunge de tot căldura plăcut a ceaiului de fructe de pădure și gustul delicios al papanașilor cu gem.

- ... hei, vorbesc cu tine! Ce vrei să spun prin nu chiar întotdeauna? am frânat brusc, când am simțit mâna Clarei ancorându-se de brațul meu. Și nu mai alerga așa..... că nu pot ține pasul cu tine!

- Te rog să mă ierți, nu mi-am dat seama! îi spun motivul grabei, iar ea izbucnește în râs. Îmi spune că putem încerca să comandam încă o porție de papanași, dacă nu s-a închis încă bucătăria:

- Doar știi că pentru tine, clientul lor fidel, au întotdeauna o soluție îmbietoare. Și la propriu și la figurat. 

Eu îi zâmbesc Clarei, ideea ei îmi surâde mie.

- Atunci ar fi bine să ne grăbim totuși - să nu închidă. 

- Bine, dar trebuie să îmi spui la ce te refereai mai devreme!

- De îndată ce îmi va fi livrată comada dulce, desigur!

Mă privește ridicând sprânceana dreapta puțin în sus, apoi o ia la fugă lăsându-mă în urmă, într-un vârtej de frunze iscat de vântul înghețat. 

Iată-mă acasă. Căldura din living reușește să mă dezghețe cât de cât. Clara mă aștepta în holul blocului, la intrare și mi-a arătat victorioasă că a reușit să facă la timp comanda. Într-un sfert de oră ne delectam cu papanași și clătite ( „Bonus, pentru că le ești client fidel, mi-a zis în timp ce desfăcea pachetul, am comandat în contul tău!”) și mă pregăteam să îi povestesc despre secretul din spatele succesului acestei mici afaceri de familie înfloritoare.

- Acum povestește-mi.

- Ei bine, imaginează-ți că acum doi ani au fost la un pas de a renunța! îmi iau un aer solemn și îi arăt spre ecranul calculatorului. Pregătisem deja un clip-tutorial pe care mi-l arătase și mie Andrei când mi-a povestit cum si-au resuscitat restaurantul și au reușit să îl transforme într-o afacere profitabilă pentru toți. Dar mai întâi trebuie să îți arăt acest material video!

- Să vedem!

Clara privește fascinată informațiile despre aplicația Expressoft myCheck pentru serviciul a la carte. Îmi amintesc că și eu reacționasem la fel când am aflat cum un program conceput logic, adaptabil la nevoile afacerii și nu în ultimul rând prietenos, poate face diferența între faliment și succes.

- „Unul dintre secrete este să găsești soluția de marcaj și gestiune potrivită afacerii tale. Al doilea este să ai parte de suport tehnic 24/7. Al treilea este Expressoft Technology. Simplu.” - așa mi-a zis Andrei când l-am întrebat cum au reușit să resusciteze restaurantul, aflat la un pas de colaps. Apoi a început să îmi explice cum într-o afacere Horeca este vital să poți gestiona toate datele simplu și eficient.

Fac o mică pauză așteptând întrebarea pe care o adresasem eu lui Andrei.

- Știu ce înseamnă HoReCa, veni însă replica Clarei. Am avut la un moment dat un rol în care mă învârteam cu activitatea în „sectorul industriei serviciilor alimentare. Nu știam însă că ei folosesc în restaurantul tradițional astfel de echipamente moderne. De fapt, nu îmi amintesc să fi văzut zona de vânzare unde se află echipamentul software de marcaj ... care era termenul? POS restaurant ? 

Face o pauză în timp ce încearcă să își amintească ceva, după care îmi face semn să continui.

- Da, zona de software marcaj restaurant este mascată în decorul tradițional, însă... Cum de știi deja atât de multe informații? o întreb nedumerit.

- Tocmai ți-am spus - din rolul respectiv! M-am documentat atunci puțin referitor la cum funcționează un astfel de sistem. Acum înțeleg cum de pot să se descurce atât de ușor cu rezervările, gestionarea comenzilor...

- Și nu doar atât! Să nu uităm de sistemul de fidelizare, de faptul ca există mai multe posibilități de a efectua plata - cum am eu de exemplu opțiunea de plată în cont. Rapid si sigur. 

- Haha și dulce. Vezi că pică dulceața de pe papanaș! 

Se oprește.

- Îmi place. Îmi place faptul că toată aceasta ordine îți crează un confort nemaipomenit. Că poți beneficia de tot felul de oferte personalizate. Că totul se derulează eficient și precis.

Vântul șuieră și noi povestim despre restaurante tradiționale... moderne. De familie.

 

VIII. Îți gravez un gând. Bun.

 

Când eram mică, am interpretat rolul unei frunze. O frunză de toamnă roșu-arămie. Mă „unduiam” pe scena improvizată în mica sală de sport a orfelinatului, imitând dansul frunzelor purtate de vânt. Atunci mi-am dorit, pentru prima dată, să devin actriță. Voiam să mă simt liberă, în zbor, asemeni frunzei și, purtată de vântul vieții pe aripile sale, să aduc bucurie celor care îmi vor privi piruetele dansate în văzduh.

O frunză de castan mi s-a prins în păr. Privesc spre cer, unde ultimele raze ale soarelui se pregătesc să dispară în asfințit. Mă întorc de la ultima repetiție alături de colegi,  înainte de examenul ce va avea loc peste două zile, când are loc premiera spectacolului pe care l-am pregătit. Vor participa profesorii, colegi de facultate și câțiva spectatori invitați de noi. În buzunarul de la pardesiu se află un plic de hârtie realizat în tehnica origami - în el, un cartonaș argintiu gravat extrem de fin, cu un model foarte delicat.

 

Pe aleile parcului-pădurice, felinarele se aprind unul câte unul. Stâlpii vechi, purtând amprenta anilor interbelici, străjuiesc cărarea ce mă duce spre casă. Deși par a face parte din peisaj de când lumea și pământul, au fost montați abia acum o săptămână, după ce au fost restaurați de câțiva voluntari entuziaști, de la facultatea unde studiază Mihai. Colegul lui de an, Andrei, îi văzuse aruncați la „fier vechi” - și iată-i acum cu o nouă viață, alimentați cu ajutorul energiei solare. Uneori am impresia că lumea merge în alt ritm în acest colț de oraș și că între trecut și viitor, prezentul se face punte. 

 

La ieșirea din parc zăresc silueta lui Mihai. Nu este singur. Alături de domnul Bucur și alți doi vecini montează câteva plăcuțe din material plastic reciclat marcate și fixează poarta de la centrul de recreere. Mă ciupesc de mână - nu, nu visez. Chiar se întâmplă. Încet, dar sigur, visul meu prinde contur. Mihai a pus rotițele lui în mișcare și, acum, totul se petrece conform unui scenariu al cărui autor colectiv este întreaga comunitate din... din care simt, în sfârșit, că pot spune că fac parte. Nu mai sunt o frunză singură...

 

 

 

- Ah, Clara draga mea, pe tine te așteptam! sunt întâmpinată cu bucurie.
Domnul Bucur este artist plastic și lucrează în domeniul publicitar de mulți ani. Locuiește în Vila Zorilor de Zi și s-a alăturat proiectului nostru cu mare drag. Pentru că are un gravator laser performant a realizat tot felul de detalii care au transformat într-un mod foarte plăcut aspectul locuințelor de pe strada noastră. A personalizat numerele caselor gravându-le în materiale potrivite cu arhitectura și aspectul general al casei -piatră, lemn, plexiglas, metal etc., păstrând însă unitar fontul folosit pentru cifre și chenarul ce îl înconjoară. Detalii minore ar spune unii, dar strada noastră arată atât de frumos, încât a fost aleasă pentru a se filma aici scene dintr-un serial a cărui acțiune se petrece în anii '30-'40, iar banii pe care urmează să îi primim, vor fi investiți în amenajarea spațiului de recreere pentru persoane sensibile la poluare.

 

- Avem nevoie de părerea ta! continuă domnul Bucur, în timp ce îmi făcea semn să îl urmez. Să mergem deci în atelier, la Bodor!

Atelierul se află la parterul vilei și, pentru mine cel puțin, reprezintă cel mai frumos loc de joacă. Locul unde iau naștere o grămadă de minunății - de genul cartonașului gravat pe care îl port cu mine și pe care l-am primit în dar odată cu vestea că terenul pe care ne doream să realizăm proiectul verde este disponobil, proprietarul donându-l comunității cu mare bucurie.

Da! Minuni se mai întâmplă. Uneori sunt realizate chiar de oameni, cu tehnologie japoneză Omron .. și se prezintă simplu: BCL-0503MU.  Un nume care inițial mi s-a părut greu de reținut - la fel ca și tot felul de alte detalii tehnice care i-au însoțit prezentarea făcută de mândrul proprietar. Un nume care însă mi s-a gravat pentru totdeauna în amintire.

- Să vezi la ce siglă frumoasă ne-am gândit! mi-a șoptit Mihai în timp ce ne așezam în fața computerului, nu foarte departe de masa pe care era așezat gravatorul laser CO2. Cu un ochi pe ecranul monitorului, cu celalalt spre mașinărie așteptam să văd cum va arăta sigla pe care o vom folosi pentru a inaugura primul nostru obiectiv: foișorul loc de joacă, împrejmuit cu geamuri din plexiglas detașabile în anotimpul cald.
- Ce părere ai? domnul Bucur mi-a arătat modelul ce urma a fi gravat - linii curbe descriau o poveste desenată, ce-mi amintea de patinajul artistic și alunecarea lină a patinelor pe luciul gheții. Lipsea doar textul, în locul lui fiind trecut numele meu.
- Mi se pare minunat, am răspuns cu un glas parcă gâtuit de emoție, eu care nu am avut niciodată trac pe scenă.
- Atunci mai rămâne să adăugăm textul! mă încurajă Mihai.
- Ce ați spune despre: „Zâmbește-i acestei lumi minunate!” ?
- Aș spune că este cel mai frumos logo pe care am avut onoarea să îl creez în întreaga mea carieră, dragă fetiță!

I-am mulțumit aplecând ușor capul. Domnul Bucur, vădit emoționat, a adăugat textul, finalizând sigla. A transmis apoi comanda folosindu-se de tehnologia wi-fi cu care este dotat gravatorul pe care l-a achiziționat, așa cum îi place mereu să ne povestească, de la prietenii lui, Colop Romania, de care îl leagă o colaborare veche, în domeniul ștampilelor personalizate.

Privim împreună imaginea care apare pe suprafața copertei din plută, care va adăposti în curând o agendă montată pe șine, cu opțiunea de adăugare coli de hârtie și, desigur, reciclare a acelora care nu mai sunt folositoare. Ne dorim să realizăm, alături de prietenii noștrii ecologiști, pe materiale prietenoase cu mediul, câteva obiecte publicitare, personalizate cu sigla proiectului nostru. Încercăm astfel să strângem fonduri pentru a putea face pași noi către transformarea visului în realitate.


Uite lume.. îți gravez un gând. Bun.

TpT - Episodul 26

Buna!

Afara a fost toata ziua innorat (dar nu neaparat frig) si chiar a „picurat” putin pe la trei si ceva dupa-amiaza, cand l-am plimbat pe Kouki. Ieri am sarbatorit o saptamana acasa si, pentru ca tot e vorba de sarbatori, ieri a fost ziua lui Carmen si azi este a Dianei. Inca o data La multi ani, frumosi si sanatosi!! 🎂  🍰  🍰

Saptamana care a trecut (ea stie cand si cum... eu sunt inca buimaca) a debutat cu un nou episod din epopeea mea cu limba japoneza. Am povestit despre ce am facut in saptamana patru 🍵 si mi-a facut planuri pentru aceasta (gresite - asta se intampla in special pentru ca nu am mai avut suportul de curs imprimat si nu am avut o imagine de ansamblu asupra lui si... nici acces la laptop dupa bunul plac 😭). Trebuie sa imi cumpar o baterie... si ma tot chinui sa o comand si nu mai ajung sa fac chestia asta. Da, are legatura.

Marti am continuat tutorialul poveste si v-am prezentat o ghinda crosetata - amigurumi. Aveti si suport video, in cazul in care vreti sa incercati 🌰 (asta e o castana stiu... manca-o-ar mama pe ea... coapta). 

Miercuri - la sarbatoarea recoltei vi le-am prezentat pe gemenele rosiute. Dintr-o samanta minune mare :). S-a nimerit la fix ca afara e sarbatoarea recoltei. Nu am putut poza mare lucru de fum insa. E vis-a-vis.

Joi am revenit cu articole cu flori si culori - Matrioshka numarul doi. Bine ar fi ca pana la sfarsitul anului sa fie si treiul, dar nu mai fac planuri ca aproape nimic nu mi-a reusit. Deja incep sa sufar ca nu pot lucra, cititul e pe stand-by si tot asa. 

Vineri - Cerul inimii, in traducere, o piesa absolut superba, cu dedicatie.

Sambata - a trei si ultima tema din luna aceasta de la Provocari Verzi. Sortuletul meu cu doua fete, drept inspiratie si nu numai (sunt si alte idei enumerate). Si desigur o alta urare muzicala, de la The Beatles.

Am mai scris si inca trei capitole de SuperBlog (cele impare sunt scrise de Mihai, cele pare de Clara). Sper ca v-au placut.

Saptamana aceasta micul meu N s-a facut cu un an mai mare (pe 15 a fost ziua lui). Mi-e, evident, dor de el. Abia astept sa vina pe aici, cu ai lui. Sa fac cunostinta cu Zen (Micul H) si sper sa se inteleaga bine cu Kouki. :)
Dar pana atunci... imi tot vine sa cant primele doua versuri din Ani de liceu :)))). Ar trebui sa le pun la citat. Ce articol lung... lol.

Pupici!

💙💗💚💛💜

Si asa, am ajuns la cel de-al douazeci si saselea episod din Timp pentru Tine:

Link-urile catre articolele despre care am vorbit in filmulete:

💟 Rux invata Japoneza (Back to School) -04-
💟 V. Strada lui Mihai. Strada Clarei. La rasarit si la apus.

💟 T: Pe urmele ghindelor Ⅲ : decoratiuni amigurumi.
💟 Miercurea fara cuvinte " Doua. Rosii. "
💟 VI. În pași școliți spre îndeplinirea unui vis.

💟 Flori si culori " Matrioshka 2 - O fetita. "  

💟 Kokoro no Sora [Arashi]
💟 VII. Ai legendă. Ai robot. Ai mașină.

💟 Sortulet. A treia tema de la provocarea verde de octombrie.

siiii

💟 Sortuletul meu cu doua fete

💟 09. Am salvat un catel...

💟 Tutorial: “Pe urmele ghindelor (III) … amigurumi”

💟 Flori si culori " Matrioshka 1 - Sufletel "

Pe curand !!!

💜💛💚💗💙

PS: Lista completa a episoadelor o gasiti in meniul de sus, pe pagina - 💗Timp pentru Tine💗

Nu uitati ca va puteti abona la canalul de youtube Copilarim😊 (si puteti alege sa primiti notificari ori de cate ori voi incarca un filmulet nou ).

Imi puteti lasa intr-un comentariu aici, pe youtube sau pe adresa de mail a proiectului, parerile voastre, sugestii si propuneri referitoare la subiectele despre care v-ar placea sa povestesc - poate aveti articole sau rubrici preferate pe blog, de exemplu 😁.

💕

Pentru astazi am ales un citat prezent in eseul ce insoteste versetul numarul 5, din cartea "Esti ceea ce gandesti. Principii taoiste pentru zilele noastre", scrisa de Dr. Wayne D. Dyer.:

"Dumnezeu trimite ploaie si peste cei drepti, si peste cei nedrepti."

(Matei 5, 45)

Plus doua versuri din Ani de liceu:

 „Timp, incotro mergi
Spre ce meleaguri noi, grabit alergi?”

....pe care le voi inscrie in tabelul Zinei luni (maine), in Serialul ”Citate favorite”. 

Pe curand!!👧

Sortulet. A treia tema de la provocarea verde de octombrie.

Buna!
Iata ca a venit si timpul sa va povestesc putin despre cea de-a treia si ultima tema de la Provocarile Toamnei - Octombrie 2018!

🍁

Cu numarul #34 pe tricou, tema "Sortulet" si-a facut debutul in 2015.
Eu am lucrat doua sortulete de inspiratie japoneza. Despre sortuletul meu cu doua fete am povestit si aici si aici pe vremea cand inca lucram la el - poate sunteti curiosi sa vedeti cateva imagini din "culise". Cel de-al doilea proiect este: Sortuletului Micutei.
Proiectul realizat de Oana il puteti vedea aici, purtat cu gingasie de draga noastra Daria. Iar celelalte creatii inscrise atunci pe aceasta tema, le gasiti in Galeria de creatii "Sortulet". 

Acestea fiind scrise, va las sa urmariti filmuletul de astazi, in care povestesc despre sortuletul meu, despre ce alte proiecte ati mai putea realiza si nu numai:

Am mai povestit si despre celelalte doua teme aici:
🍃  T: Pe urmele ghindelor Ⅰ- decoratiuni din fetru [Tema 01 - P.V. de octombrie]
🍃  Gem melanj fara zahar pentru borcanase dragalase [ Tema 02 - P.V. de octombrie ]

Va puteti inscrie creatiile pana la sfarsitul lunii (pentru premiul grafic) sau pana pe 30 noiembrie.

🍂

Sper ca v-a fost de folos acest tutorial si ca v-a placut si filmuletul pe care l-am realizat si in care am incercat sa va mai ofer cateva idei. Va doresc mult spor la creat si sper sa ne intalnim pe provocari verzi in tabelul cu creatii. Nu ezitati sa imi scrieti pe adresa de mail provocariverzi[@]gmail[.]com daca aveti nelamuriri si intrebari - va voi raspunde cu drag!

Va doresc o sambata placuta si ne vedem maine, cu un nou episod din Timp pentru Tine!!

🍁

Later edit: Si La multi ani Carmen 🍰!!!!! Chiar ma intrebam cand am pregatit articolul de ieri ziua ta cand este... ma gandeam sa fac niste ”sapaturi„ duminica :))).  Am ales o piesa foarte colorata (mi-au placut mult imaginile folosite in clip) si vesela de la The Beatles. Sper sa iti placa :D. Pupiiiiiici!!!

The Beatles - Birthday-

Pupici :*

VII. Ai legendă. Ai robot. Ai mașină.

Ai Legendă.
Mă uitam la film. Un viitor sumbru, efecte speciale. Am închis televizorul când am realizat ce pățește cățelul și, chiar atunci, am primit un telefon: „Felicitări, ați câștigat o mașină!”
O mașină ... eu? Inițial am crezut că este vorba despre vreo șmecherie, dar nu. Cine ar fi zis că, un simplu „bilet de tombolă” cumpărat mai mult în joacă, mă va aduce față în față cu.... nici mai mult, nici mai puțin, un BMW I3?! De fapt nici eu nu am crezut până nu am văzut. Mașina. A durat vreo două săptămâni până s-au făcut formalitățile și n-am spus nimănui nimic.

În ziua când m-au anunțat să vin să o „ridic”, i-am zis Clarei:
- Podul Carol - Praga.
- .... da?! mi-a răspuns ridicând ochii dintr-un scenariu.
- I3-ul! Azi îl luăm acasă.
A urmat o clipă de ezitare.... Apoi s-a îmbujorat brusc, a lăsat hârtiile pe măsuță și țopăind într-un picior a alerat spre cuier strigându-mi:
- Ai văzut!?! Să mai spui că nu există karma! Ți-am spus că acest model ți se potrivește și că dacă îl vei alege îl vei câștiga? Prietenos cu mediul, design în același timp elegant și sport... 
Dintr-odată s-a oprit. M-a privit serios și, cu un deget ridicat în sus, mi-a zis rostind clar fiecare cuvânt în parte:
- Sper că nu ai glumit!
- Nu! am asigurat-o în timp ce mă îndreptam spre ușă.

Ajunși în fața trailer-ului pe care se afla mașina, s-a oprit emoționată și mi-a zis:
- Mihai.... Ai legendă! 

Ai Robot.
Mă uitam la film. Personajul lui Will Smith - între om și robot, între roboți buni și roboți mai puțin buni, sau, mai bine zis, contralați de oameni mai puțini buni.
- Mihai, ai nevoie de accesorii originale BMW! mi-a zis Clara, în timp ce studia cartea mașinii.
- De ce? 
- Pentru AiTrei, desigur, ce întrebare este asta? Doar nu vrei să.... se viruseze!
Pun filmul pe pauză și mă întorc spre ea. Încearcă să pară serioasă, dar o trădează ochii care râd pe mutește. AiTrei e numele mașinii. A botezat-o.
- Ok, te ascult.
- Îți mulțumesc pentru atenție!
Își ia un aer grav și îmi arată mai întâi două fotografii pe telefon. În prima: ștergătorul din dreapta față, schimbat acum o săptămână. În a doua, janta roții din dreapta spate, fără siglă.

Rememorez: acum o săptămână am fost la cumpărături și cineva și-a dorit un suvenir. Sau două. A plecat cu un ștergător și cu o siglă.
Am mers la primul service auto din zonă și ni s-a recomandat un produs „compatibil”. Clara însă a ridicat de la bun început sprânceana stângă:
- Nu aveți și piese auto BMW? l-a întrebat pe tânărul care îmi monta ștergătorul.
- Stați liniștită domnișoară că merge foarte bine și.. e și mai ieftin!
 I-a zâmbit politicoasă și mi s-a adresat direct, fără a lăsa loc de discuție:
- Cred că ar fi mai bine să cauți piese BMW originale! Poate pare mai ieftin, dar peste foarte puțin timp, se va vedea diferența. Ca să nu spun că s-ar putea să ai nevoie și de alte reparații.

Cine spune că fetele nu se pricep la mașini? Clara se pricepe. Sau poate a fost vorba de intuiție, cert este că... ștergătorul acela mergea bine la probă, dar la prima ploaie aproape că am rămas fără el. Cât despre sigla lipsă - locul acela lăsat gol, nu arată deloc bine!
- Ai avut dreptate Clara - recunosc. Acum zi-mi doar că ai aflat unde găsim piese originale BMW .
Cu gândul la film, așteptam un răspuns afirmativ. Clara m-a citit ca pe o carte deschisă și râzând mi-a întins din nou telefonul:

-  Online? Sau offline? și fără să mă lase să răspund, continuă: mai bine, amândouă: piese OEM BMW! Șiii!! Dacă tot rezolvi problema accesoriilor, poate te ocupi puțin și de sistemul de asistare la parcare!
- Dar, ce are? am replicat.
- Nu l-ai folosit până acum! O fi stricat?
- Ah nu... sunt eu un șofer bun și n-am avut nevoie.
A pufnit pe nas și îndreptându-se spre bucătărie îmi dădu replica:
- Ai robot - de ce să nu îl și folosești, din când în când. Și puțină modestie....


Ai mașină.
Și iată-mă la volan. AiTrei încărcat la priza din garaj. Abia aștept să vină BMW I Wallbox-ul comadat; panourile solare deja le-am instalat. Clara se bucură de fiecare mic pas către o lume mai bună alaturi de mașinuța electrică, la fel cum se bucură un copil de darurile puse sub brad, de Crăciun.

Ștergătorul a fost înlocuit cu unul original, la fel și sigla lipsă. Mașina este ca nouă. Îmi comand piese de BMW de la eXclusiv OEM. Îmi comand, pentru că:

- Ascultă Mihai! Acum că ai mașină, să faci bine și să te ocupi cum trebuie de ea! Nu uita de karma - primești înapoi ceea ce dai. Așa că fă bine și cumpără-i lui AiTrei echipament de iarnă, că acum bate la ușă.

Pentru că „mama” autointitulată a micuței mele mașini electrice - Clara, desigur, și-a luat rolul în serios și o îngrijește de zor:

 - Cum o te comporți cu ea, așa o ai!

Am întrebat-o de ce nu face școala de șoferi. Mi-a răspuns că.. nu are mașină. I-am sugerat că pot să i-o împrumut pe a mea, doar eram împreună în scurta vacanță când m-am înscris la tombolă și-a fost ideea ei să aleg un BMW I3. Mi-a zis:

- Știi că ai dreptate? Ce idee bună! Mă interesez de cursuri. 

Nu mă așteptam. Am petrecut vreo cincisprezece minute în garaj cu mașina neștiind cum să îi dau vestea. Apoi a apărut Clara cu nu știu ce ceară specială comandată „acum câteva zile, nu-ți amintești? Te uitai la Marea Cursă!”.

S-a apucat s-o bibilească și pot jura că, în timp ce ieșeam din garaj în drum spre intrarea în bloc, am zărit-o aratându-i ecranul mobilului, în timp ce spunea ceva de un breloc. Original.