luni, 15 octombrie 2018

V. Strada lui Mihai. Strada Clarei. La rasarit si la apus.


Îmi place să privesc răsăritul! Din balconul de la bucătărie, recent renovat, pot vedea locul unde a fost, până nu demult, casa în care a locuit Clara. Credeam că imediat ce se va termina curățarea terenului se va construi altceva în loc, dar... nu a fost așa. Deja natura își reintră în drepturi și, deși este toamnă, iarba a început să răsară, ca un fel de mângâiere. Câțiva copaci cruțați de incendiu îi trimit la rîndul lor, frunze și fructe (după posibilități, fiecare) pământului golaș.
În acel loc răsare soarele. Îl inundă cu lumina lui întâi roșiatică, apoi din ce în ce mai auriu-strălucitoare, până ce se revarsă pe întreaga stradă, ca un izvor creator de umbre, pe jos și îmbrățișări călduțe de toamnă blândă, dând locului un aer pitoresc.
- Bună dimineața, Mihai! vocea Clarei răsunând dinspre bucătărie m-a făcut să tresar, trezindu-mă din visare.
- Bună să ne fie! Ai ajuns exact la momentul potrivit! am întâmpinat-o, oferindu-i un scaun la măsuța cea mică, instalată lângă peretele acoperit cu piatră decorativă.
- Doar nu era sa îl ratez! După toate descrierile amănunțite și fotografiile pe care mi le-ai arătat... îmi răspunse în timp ce se așeza, punându-și cana aburindă, plină cu ceai, lângă a mea.

Priveam amândoi spre răsărit spectacolul oferit de soare. Atunci, în acele clipe contemplative petrecute alături de Clara, împărțind un moment de bucurie pură, am realizat că, pe strada mea, acela este locul în care mi-ar plăcea să îmi clădesc o casă. Să fie scăldată în lumina dimineții, înconjurată de liniște, natură și câteva construcții prietenoase.
- Mă-ntreb... Clara s-a întors spre mine, îmbujorată de reflexiile soarelui ce își croia drum printre norii care încă mai purtau sclipiri de stele.
- Da? m-a încurajat să îmi continui gândul.
- Știi, mă întreb dacă nu cumva, terenul acela este de vânzare. 
- Hmmm... Nu cred - adică, nu am văzut pus niciun anunț. Dar putem întreba. De ce te interesează? se întoarse spre mine și privindu-mă curioasă.
- Ei bine... mă gândeam că mi-ar plăcea să îmi construiesc o casă acolo. M-am oprit puțin și cu un gest care ar fi vrut să șteargă ceva scris cu creta albă pe tablă, m-am corectat:  
- Mi-aș dori să îmi construiesc casa acolo. 
Ea a privit înspre teren, meditativ. Apoi a clătinat ușor, din cap, aprobator. 
- Deci, cum s-ar spune, strada lui Mihai începe de la răsărit, din capăt... Cu o căsuță micuță, cochetă și, desigur, însorită.. Zic bine? mă privi surâzând.
- Da. Cam așa mă gândeam! i-am răspuns, încercând să vizualizez cum ar vedea Clara căsuța. 
Oare o vedem la fel? mă-ntreb și o grămadă de gânduri par să se pregătească să dea năvală, de niciunde.

- Așteaptă-mi puțin te rog, vreau să îți arăt ceva! îmi spuse ea în timp ce se strecura în semi-umbra din casă, parcă ghicindu-mi gândul.
Reveni la scurt timp cu laptopul pe care îl așeză pe măsuță, între noi.
- Vreau să îți arăt un proiect de casa - ceva ce cred că s-ar potrivi visului tău, sunt chiar curioasă dacă viziunile noastre coincid! îmi spuse ea și începu să tasteze adresa unui site. În timp ce acesta se încărca un alt gând m-a surprins. Îmi doream să-mi placă alegerea ei. Îmi doream, ca să o citez...ca viziunile noastre să coincidă.
- Uite-o! îmi spuse aratându-mi un proiect 3D de casă. Era micuță, cu un singur etaj, fără acoperișul clasic.. și se apropia foarte mult de ideea pe care o aveam eu în minte.
- Da! Cam la așa ceva m-am gândit! i-am răspuns uimit. Dar cum de-ai știut?
- Nu am știut... e mai mult vorba despre intuiție feminină, îmi raspunse râzând. Și mult ajutor de la specialiști, ca să spun așa.
Pentru că o priveam nelămurit, continuă:
- Uneori îmi place să mă gândesc cum aș amenaja, în capătul opus al străzii, locul acela viran de lângă parc. Atunci intru pe acest site, unde găsesc mereu inspirație și imi imaginez cum aș putea să dau viață visului meu. Știi îmi dau sentimentul de siguranță.  
S-a oprit din povestit și a început să caute din nou, ceva. Am profitat să o întreb:


- Siguranță? Ce-ai vrut să spui?
Ea zâmbi veselă - semn că a găsit ceea ce căuta, apoi îmi răspunse:
- Pe scurt, dragul meu: este vorba despre un birou de arhitectura altfel - nu doar ca îți personalizezi proiectul așa cum dorești, în funcție de locul unde vrei să construiești, de buget, de .. tot. Dar îți asigură și asistență pe toată perioada în care construicția se pregătește și se efectuează. 
Făcu o pauză, apoi reluă:
Eu una aș aprecia foarte mult să am siguranța faptului că proiectul pe care vreau să îl văd prinzând contur se afle pe mâini bune, să fie realizat de specialiști cu experiență în domeniu, care mă pot ajuta chiar și cu detaliile pe parte legală. 
Se opri din nou, privind spre imaginea căutată: un alt proiect de casă 3D, care se proiectează pe cerul în amurg.
- Și ... aceasta este casa ta? am rupt eu tăcerea. Să înteleg că ... strada Clarei începe dinspre apus? am continuat, dând glas întrebării ce mă frământa încă de când ea menționase locul de lângă parc.
- Oh nu... Nu. Nu este vorba de casa mea. Mi-as dori să creez acolo un loc special pentru oameni sensibili și... marginalizați.
- Poftim?  am întrebat surprins.
- Ei bine... Strada pe care locuim este una liniștită, nu?
- Da, așa este, am încuviințat..
- Cea mai înaltă construcție este acest bloc cu cinci etaje si zece apartamente gen studio, în rest sunt căsuțe simple, sau cel mult tip vilă cu un etaj. Iar peste stradă este acest parc minunat - un fel de mică pădure de care să ne bucurăm în fiecare zi. O oază cu aer curat.
- Da, ai dreptate... dar totuși, la ce te-ai gândit?
Clara arătă spre imaginea la care se uitase mai devreme.
- La un fel de refugiu, un fel de loc magic, pentru persoanele cu hipersensibilitate multiplă la cimicale.
- Hiper.. ce? am oprit-o eu nelămurit.
M-a privit puțin tristă, dar apoi își recăpătă optimismul și continuă:
- În anul întâi aveam o colegă foarte simpatică și sociabilă. Era prima care se implica atunci când aveam de făcut un proiect, prima care îți sărea în ajutor dacă erai în dificultate. Își dorea foarte mult să devină actriță și, prin activitatea sa, să poată milita pentru lucrurile în credea șipentru ceea  ce își dorea ce mai mult: o viață mai frumoasă, cu oameni mai empatici, responsabili și „prietenoși cu natura”, cum îi plăcea să glumească.
Apoi s-a întâmplat, brusc, fără vreun avertisment. Ajunsese să nu mai poată ieși din cameră - eram colege, așa că știu tot prin ce a trecut. Diagnosticele greșite - ba că e lipsă de calciu (sau alte vitamine), deși analizele ei erau mereu în limitele normale; ba că își imaginează (eu am fost cred singura care a crezut-o) și tot așa până când am aflat care era cauza problemelor ei. A fost pur și simplu dată la o parte, marginalizată, de parcă ar fi fost vina ei... Dar nu a fost. Iar eu știu acest lucru.
S-a oprit.... a strâns din pumni apoi a continuat:
- Vezi tu, asta se poate întâmpla oricui.... Nu alege. Iar prietena mea a fost nevoită să se retragă într-un loc mai izolat, să renunțe și la studii ..
- Nu ar putea face cursuri online?  am întrebat-o.
- Poate că da, nu știu. Oricum, singurul lucru pe care îl poate face este să nu se expună la chimicalele care îi declașează problemele de sănătate. Și după cum bine știi...

Nu știam ce să îi spun. Începeam să văd însă conturul visului Clarei: își dorea un loc sigur în care prietena ei și alți oameni afectați de această maladie să poată socializa și desfășura activități creative, să urmeze cursuri.. și așa mai departe. Să se bucure de lucrurile care le fac plăcere, în condiții optime, fără a fi nevoiți să se izoleze.
- Am înțeles, Clara. Știi, visul tău este minunat! De fapt tu ești minunată! i-am zis emoționat și nu am exagerat deloc.
- Eu?  Eu ... doar visez, Mihai. Nu pot face nimic acum... Nu am bani suficienți pentru a cumpăra acel loc și nici siguranța că, atunci când sper să îi fi putut strânge, acesta va mai fi disponibil. 

- Te înșeli! Doar simplu fapt că te-ai gândit la acest lucru, că ai vizualizat cum ar putea să arate, că ai căutat cum ai putea transforma visul în realitate și... că faci tot posibilul să economisești bani pentru a-i investi în așa ceva... toate aceste lucruri reprezintă un pas mai aproape de acea lume mai bună, la care visează, probabil, încă, prietena ta. Faptul că îți pasă..

M-am oprit. Am realizat că până atunci nu mă gândisem nici eu la așa ceva. Fusesem poate egoist. Când ceva nu te afectează direct te gândești „mie nu mi se poate întâmpla, nu ma interesează”. Dar adevărul este că nu putem știi niciodată. Și să fim mai buni, mai atenți, mai înțelegători... nu ne costă nimic. Din contră. Avem doar de căștigat.
- Și știi ceva?
Clara m-a privit întrebătoare.
- De astăzi poți considera că ai mai făcut încă un pas spre visul tău. Eu te voi susține, cu siguranță. Haide să facem un pact!
- Un pact? Ce pact, Mihai?
- Că mă vei lăsa și pe mine să te ajut... și...

Simt că aș vrea să îi spun atât de multe lucruri, dar nu știu de unde să încep. Prin a-i mulțumi pentru gândul ei bun de a-mi arăta cum îmi pot construi casa visurilor, prin a mă implica activ pentru a putea strânge fonduri... În mintea mea entuziasmul, informațiile primite, totul formează un haos - poate e adevărat ca bărbații nu se pot concentra la mai multe lucruri deodată. Sau poate e altceva?
- Îți mulțumesc. 
Gălăgia din mintea mea se opri brusc, în momentul în care Clara îmi luă mâinile în ale ei. Mă privi plină de speranță și continuă:
- Atunci, haide să încercăm ca pe strada ta și.. a mea, să facem punte de bucurie între apus și răsărit, transformând aceste visuri în realitate, cândva, curând.
 

Soarele este deja sus pe cer... între răsărit și apus, veghindu-ne de la înălțime. Privește spre strada mea... a lui Mihai, spre strada ei, a Clarei.. spre strada noastră. Mă întreb dacă el poate vizualiza deja schimbarea în bine - astăzi, ca niciodată, lumea din jur pare mai luminoasă.

4 comments :

Adriana Alexandru spunea... [Raspunde]

O Super Poveste pentru Super Blog! Felicitari Rux, multa BAFTA!!! :))

copilarim spunea... [Raspunde]

@Adriana Alexandru ma bucur mult ca ti-a placut!!<3
Iti multumesc, sa fie :)!!
:*

Diana spunea... [Raspunde]

O casuta... Eeee! Ce faine sunt casutele, cand esti singur in curte, pe o strada linistita, fara vecini recalcitranti.
Un unchi avea casa - casa e si acum :) - in calea Soarelui la rasarit... Au venit comunistii si au trantit un bloc cu patru etaje, umbrind casa.
Minunata povestea aceasta - si un pic trista.
Ii doresc Clarei sa isi indeplineasca visul. :) Si... prietenei ei ii doresc sa gaseasca un remediu pentru sensibilitatea la chimicale sau o metoda de a putea fi mai libera - in sensul de a scapa de efectul nociv al chimicalelor care, parca, vor sa ne ingroape plamanii. :(
Te imbratisez cu drag, Rux! <3
Succes iti doresc!

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana :) dar chiar nu stiu de ce oamenii nu pot trai in pace. Nu e chiar atat de greu. Ah mereu uit.. mie mi se pare usor pentru ca observ ceea ce le place / displace (sau face rau) celorlalti si sunt atenta la chestiile astea. Dar eu nu sunt deoc un etalon si mereu uit asta.

Apropo .. mi-am amintit o faza care ma amuza de fiecare data. Cand lucram eu cu mama (la inceput) plecam de dimi si ma intorceam seara. Si na.. am zis sa dau exam la Pr si Publicitate la stat in Bucuresti (e o poveste lunga dar ca sa o scurtez, m-as fi putut muta de la facultatea de limbi si literaturi straine acolo, sa imi echivalez din studii dar cand am spus din ce oras vin, nu a mai fost posibil, asa ca am ales varianta sa dau examen). Nu am avut timp sa ma pregatesc DELOC (cu alte cuvinte, am frunzarit in maxi--taxi pana la Buc o carticica cu exceptii in gramatica asta asa ca sa zic ca totusi am citit ceva- da am luat si apoi a trebuit sa renunt la acea facultate din alte motive; n,u nu imi mai pare rau lol). si na era ziua dinaintea plecarii, mai aveam de dimineata de alergat sa imi iau si book-ul de cursul foto (aici regret ca nu mi-am primit diploma - o incurcatura). Si tot veneau pacienti peste program.. si la un mom dat ultima persoana „vai draga de tine... si cate ai de facut... ar trebui sa te si odihnesti un pic (eu in gandul meu imi ziceam in sfarsit cineva intelegator)! dupa care „ah imi scrii si mie bla bla bla„ - ma ocupam de scriptologie pe acolo... hahahaha Nu era o chestie urgenta, m-ar fi putut intelege si sa o lase pe next time, dar na.

Si eu imi doresc sa isi indeplineasca visul Clara... si da :) Aeer curat :p
Pupic!!

Trimiteți un comentariu