joi, 12 octombrie 2017

Capitolul 6. Omul, cățelul și calul... de zăpadă.


Ninge... E deja întuneric și ninge. Motorul mașinii toarce ritmic și cu fiecare clipă ce trece am tot mai mult impresia că redevin copil, de parcă ar fi nu doar drumul spre destinația de vacanță, ci și o călătorie în timp.
- Mai e mult? Am ajuns? întreabă sora mea, așezată în spatele șoferului - tata, în timp ce, în dreapta, aflat în scăunelul special, nepoțelul meu plutește fericit în lumea viselor.
- Imediat o luăm pe drumul spre Poiană, se aude vocea mamei. Apoi, în timp ce vocile lor continuă o conversație familiară, închid ochii și revăd scena repetată de atâtea ori, în copilărie: sora mea mai mică, nerădătoare să ajungă la destinație, niciodată foarte atentă la drum, picotind în cele din urmă. Acum parcă s-a dedublat, iar eu sunt la mijloc, înconjurată de bucurie.


Dar timpul trece, nu îl poți opri în loc, cum nu poți opri nici zăpada cernută de bunici, și alti dragi de-ai noștri plecați de aici. Cred că bunicii se bucură să vadă cum păstrăm tradiția vacanței de iarnă când, în preajma Sărbătorilor, le treceam pragul, în orașul de la poalele Tâmpei. Apoi, a doua zi, încă de cum se lumina de ziuă, ne pregăteam voinicește să cucerim Poiana Brasov. Cu sania la purtător, cu apreschiuri și patine, cu fular, căciulă călduroasă și mănuși lucrate cu drag de Buni, ne pregăteam să ne bucurăm din plin de roșu în obraji, zăpadă albă și pufoasă cât cuprinzi cu ochii, brazi măreți, pârtii generoase, priveliști amețitoare cum numai din telecabină poți admira și... patinoarul - locul acela în care noi cei mici ne testam curajul și ne lăsam fascinați de magia dansului gheții.

Dar iată-ne ajunși la destinație: Poiana Doamnei, numărul 4. Aici ne vom petrece următoarele trei zile și patru noțti, la înălțime, printre brazi la Hotelul Royal din Poiana Brașov.


Prima mea amintire din seara aceasta nu este însă vreo panoramă plină de sclipiciul nămeților, căci ninge viscolit și noi ne grăbim spre căldură, la adăpost pentru că mâine avem ”treabă”. Așa că urcăm voinicește scările ce duc spre intrarea în hotel încărcați cu bagaje, sau nepot (în cazul meu) și ne îndreptăm spre Recepție, cu un pas mai aproape de camerele ce ne vor fi cămin în zilele ce vin.


Atunci când am căutat cazare în Poiana Brașov, ne-am dorit foarte mult să ne simțim ca acasă. Să avem camere spațioase, cu parchet pe jos, cu mobilă din lemn, în stilul clasic care unora li se pare demodată, mie însă (și nu doar mie) îmi dă așa o stare de bine, de acasă, de căldură și familiar. Am căutat un loc potrivit pentru a te relaxa când ești însoțit și de un copilaș, liniștit și prietenos atât cu noi și cât și cu mediu înconjurător perfect pentru nefumători și nu chiar rupt total de restul lumii - pentru că o conexiune wi-fi ne aduce mai aproape de cei dragi, iar unii dintre noi simt nevoia să se relaxeze puțin și privind la televizor.




Seara am coborât puțin să ne bucurăm de ceva bun și cald - fiecare după preferințe și.. potrivit vârstei. Si, zărind vechiul  fier de călcat așezat pe șemineu mi-am amintit de povestea omului de zăpadă, pe care o ascultam în serile copilăriei mele. Moș Ene pe la gene ne-a îmbiat pe fiecare și ne-am retras la căldură, prinși în lumea visului de ... munte.


Dimineața ne-a surprins cu o pictură de vis, spre lacul Miorița! Doar că nu era tablou, ci realitate. Brusc, de la înălțimea etajului unde se aflau camerele noastre, nu ne mai aflam într-un hotel din Poiana Brașov ci acasă, gata să atacam peisajul de un alb imaculat cu saniuțe, mini schiuri scoase din cutia cu amintiri, răsete cristaline și mâini înghețate în timp ce Omul de zăpadă se înalță maiestuos, chiar în fața hotelului, puțin mai jos de locul de joacă, acum (momentan) adormit.


Timpul se scurge, e noapte iar și a doua zi o luăm de la început. Un cățeluș de zăpadă se alătură omului, ca în povestea pe care i-o citesc nepoțelului meu, seara, înainte de culcare.
A fost zi de telecabină și patinoar, cu relaxare seara, pentru cei mari, după pofta inimii - unii la saună, alții la biliard. Eu? Am inventat o poveste! Iar în cea de-a treia zi, de dimineață, lângă omul de zăpadă și cățeluș, s-a ivit și un cal - sub ochii plini de steluțe ai unui mic iubitor de vacanță montană.

Pe curând poiană frumoasă! Ne revedem, curând!


https://blog.super-blog.eu/proba-6-vacanta-in-stil-royal/

2 comments :

Trimiteți un comentariu