Capitolul 12. Casa-n care VÂNTUL nu mai cântă.

A fost odată, într-un timp nu foarte îndepărtat, o casă în care vântul concerta. Se strecura pe lângă ușă, prin fisurile din ramele de lemn ale geamurilor, prin crăpăturile apărute în pereți în urma reamenajărilor mai radicale făcute de ceilalți locatari ... intra pe oriunde putea și cânta. Muzica sa părea că vine din interiorul unui instrument chinuit și dezacordat, iar acompaniamentul nu era tocmai plăcut. 

Vara, cântecul său semăna cu bâzâitul unui bondar enervant, iar puiul de curent ce îl însoțea părea o briză ușoară, rătăcită într-un apartament de bloc dintr-un oraș aflat la depărtare considerabilă față de Mare. Iarna în schimb și, în general, în perioadele mai reci, un șuierat ca de pustiu punea stăpânire pe casă și odată cu el, se strecura și frigul, de aveai impresia că îl ai invitat acasă chiar pe Măria Sa, Gerul.

În fuga noastră ca să rezolvăm ce e ”prioritar” și să ne asigurăm că toți cei din jur sunt mulțumiți, uităm de noi și amânăm la nesfârșit ”ceea ce mai poate aștepta ”. Cum am fi chiar noi.. sau casa noastră. Ne obișnuim cu faptul că oboseala își spune cuvântul și am început să scârțâim, cântecul casei devine parte din ea și parcă nici nu ne mai străduim să căutăm soluții provizorii, de compromis - oricum în câteva zile ele își pierd efectul și ne trezim doar musafiri acasă - aflați îm trecere.

Dar STOP! A sosit ziua aceea... clipa din care VÂNTUL nu va mai cânta în această casă! (Desigur, exceptând cazul în care îi vom crea noi, cu bună știință și nesiliți de nimic, condiții prielnice unui  pui de curent și atunci vântul îl va însoți, nestingherit, pe acesta.) Acum este momentul potrivit pentru o termografie! Căci în termoviziune frigul este bun prieten și, pe ecranul aparatului scanând în infraroșu, vor fi demascate de culori calde, toate suferințele ei de casă. Și nu sunt puține, dar nici multe, din fericire.

Ne-am oprit la timp din alergătură! Primul pas a fost să tăiem de pe listă cele două recomandări urgente:  o ușă nouă, etanșă și geamuri termopan, cu tâmplărie din lemn. Deja se simte cum căldura se instalează confortabil. Noi încetinim ritmul și ne domolim graba. Ne așezăm din nou, ca pe vremuri, la sfat, pe canapea și reflectăm la ce ne-a mai spus acel domn auditor energetic  că ar mai trebui reparat, înlocuit și achiziționat, pentru a putea îmbunătății performanțele energetice.

Încet dar sigur, acasă nu mai este doar un popas - ca acela de munte în care vântul locuiește nestingherit. Este din nou locul în care ne simțim bine. Am reparat pereții cu probleme și am văruit, sau pus tapet - cel atât de prietenos cu mediul și cu noi. O renovare blândă, fără intervenții care să zdruncine pereții vecinilor. Ce nouă nu ne place - nu facem nici altora, nu?

Pe balconul închis, izolația cea nouă, ajutată de tâmplăria de lemn cu geamuri termopan, le-a creat florilor condiții de vis și acesta a devenit locul în care ne încărcăm pozitiv în fiecare dimineață. Iar la iarnă, în sfârșit, nu va mai trebui să ne facem grijă că se va face condens. 

Casa e luminoasă și călduroasă, dar nu mai consumă energie în exces - din contră, a luat un A+ (în traducere un zece cu felicitări) la controlul periodic efectuat de specialiști. Este acum sănătoasă tun și voioasă - scrie negru pe alb și în acest certificat energetic primit la sfârșitul evaluării. Și la fel suntem și noi.

Acum, privim pe fereastră vântul valsând cu frunzele toamnei căzute pe trotuarși îi mai auzim cântecul doar când ieșim la plimbare. Atunci ne înconjoară jucăuș și parcă ar vrea să ne spună că și el este mulțumit de schimbare. Pesemne nu i-o fi fost nici lui prea ușor să se tot strecoare printre crăpături, nu?