Jurnalul Familiei Sâbî
Luni, 23 noiembrie 2020
Buni - Tanța
Pe vremea când fetele mele, Ioana și Alexandra, au împlinit cinsprezece ani, am hotărât, împreună cu tatăl lor, după ce le-am întrebat și pe ele, desigur, să le cumpărăm paturi suprapuse. Ne-am dus la un magazin de mobilă și i-am rugat pe cei de acolo, să ne îndrume către raionul cu paturi pentru copii. În timp ce ne însoțeau către locul respectiv, le-am spus și ce ne-ar interesa și, imediat, a venit întrebarea: „Dar câți ani au copilașii, doamnă?!” „Cincisprezece!” le-am răspuns. Cei doi s-au oprit din mers, au schimbat direcția și ne-au condus la raionul pentru adulți, „unde se găsesc lucruri mai potrivite cu vârsta”. Nu am găsit ce căutam și, până la urmă, am luat un recamier, doar pentru că era necesară schimbarea.
De ce mi-am adus acum, aminte, de acel episod? Trecând peste fapul că, pentru un părinte, copilul rămâne copil, toată viața lui, în acel moment mi-am dorit foarte mult, ca în viitor, atunci când voi mai avea nevoie să fac astfel de cumpărături, să găsesc magazine specializate, create, eventual, chiar de părinți, pentru părinți și copii lor, indiferent de vârstă. Să găsesc bunăvoință, informațiile necesare și produse de calitate, pentru toate categoriile de vârstă, ale copiilor.
Timpul a trecut și iată-mă și bunică. După cum bine știți, dacă ați răsfoit filele acestui jurnal online de familie, am două nepoate: pe Dana și pe Maria. De curând ne-am mutat de la oraș, la casă, într-o localitate frumoasă, de la poalele muntelui. Am hotărât să facem pentru început doar modificările absolut urgente - renovarea în principal și, în timp, să ne ocupăm de restul amenajărilor. Și, cum se apropie și sărbătorile de iarnă, iată momentul oportun, pentru a ne ocupa de camera fetelor!
Uite așa, dragii mei, împreună cu bunul Tudor, am pornit să căutăm, ceea ce nu am reușit să cumpărărm, cu ani în urmă: paturi. Și, de data aceasta, chiar am găsit: un pat dublu clasic pentru juniori, produs de Mesterel. Și este exact așa cum ne doream: din lemn masiv, lăcuit cu un produs pe bază de apă, incolor, ecologic. În plus, ce mi-a plăcut foarte mult, este potrivit copiilor începând de la vârsta de un an. Pot fi montate ca paturi suprapuse, sau ca pat dublu ori două paturi independente, în funcție de cum își vor dori nepoatele noastre, în timp, să îți amenajeze camera.
Pentru că bunul s-a dus să le povestească Danei și Mariei despre paturi și să le ceară părerea (care este una pro, după cum îi aud răzând, din camera de alături), eu m-am gândit să profit de răgaz și să vă scriu câteva gânduri, în jurnal, despre cum stă treaba, la noi, cu aceste cumpărături pentru copii, mai mici, sau mai mari. Și, cred că voi avea ceva timp la dispoziție, pentru că, după tropăiturile și boncănelile pe care le aud, probabil s-au apucat să facă și măsurători.
Spuneam ceva mai sus, ceva despre o dorință a mea, referitoare la cum mi-ar plăcea să fie un magazin, cu articole pentru copii. Ei bine, dacă am găsit paturile pe care le căutam, un merit îl are tocmai un astfel de magazin. Creat de părinți, pentru părinți și copii, mai mari și mai mici. Probabil că, tocmai pentru că a fost creat de către părinți, funcționează și ca un ghid, cu o structură alcătuită prin gruparea produselor pe categorii și pe subcategorii, ținând cont, desigur, de vârsta copilului. Și cu informații.
Astfel, pe lângă lista cu paturi pentru copii mai mari, sau tineret, cum mai este denumită pe site-ul BeKid, am răsfoit cu plăcere și alte liste pe care le-am găsit în meniul de navigare al magazinului, chiar dacă, în cazul unora dintre ele, noi nu ne mai încadrăm, deja de ceva vreme, în categoria de vârstă. Mi-am amintit și de vremurile când urma să le nasc pe gemenele noastre. Mi-ar fi plăcut să fi avut și atunci atâtea opțiuni, din care să pot alege, ceea ce era potrivit pentru noi.
Constat însă că, și atunci, și acum, pentru noi, rămân câteva constante în ceea ce privește alegerile:
- pentru dormit un pat trainic, din lemn natur, cât mai sigur și prietenos pentru noul membru al familiei și, pe cât posibil, un model cât mai versatil, de care să ne putem bucura mult timp;
- o cameră cât mai aerisită, cu spații de depozitare pentru haine, cărți și jucării - un mobilier simplu, dar personalizabil, realizat din materiale sigure și care să poată „crește”, alături de copii;
- nou introdus pe listă se află scaunul de mașină, cu care am făcut cunoștință, alături de Maria, mezina familiei,
- la capitolul joacă în casă, Dana și Maria au putut descoperi, deopotrivă, jucăriile mamei și mătușii lor și unele noi - a fost chiar interesant să vedem împreună cum au evoluat și s-au schimbat, de-a lungul timpului, aceste „mici ustensile” alături de care cresc copiii, prin joc;
- tricicleta, bicicleta, patinele cu rotile, sau coarda - erau prieteni de nădejde ale fetelor mele, apoi ale nepoatelor - cu siguranță nu ar lipsi, mai ales acum, de pe lista de cumpărături pentru cei mici!
În principiu, cam aceasta ar fi lista noastră principală, care unește toate vârstele copilăriei. Între timp mi s-a alăturat și Ioana și mi-a spus că ar trebui să adaug și o sanie pe listă, pentru că cea veche, este neîncăpătoare. Atunci când alegem lucrurile ne place să fie:
- calitative,
- sigure,
- durabile,
- cu un design plăcut și practic.
De aceea și apreciem foarte mult prezența informațiilor detaliate care să însoțească imaginile de prezentare ale produselor.
Și, pentru că tot am povestit mai sus despre camera copiilor, am navigat însoțită de Ioana prin categoria destinată tapetului realizat din hârtie, potrivit pentru camera copiilor. Îl prefer vopselelor lavabile pentru că, permite pereților să „respire” și izolează, în același timp. În plus, ne face plăcere să îl montăm împreună. Este o activitate de echipă, de al cărui rezultat final, ne bucurăm de fiecare dată!
Oh, uitasem cât este de plăcut să plănuiești și să faci cumpărături pentru copii! Călătorind prin amintirile legate de fetele mele, dar și de nepoate, am încercat să găsesc punctele comune. Sper să vă fie și vouă de folos - așa, ca un punct de pornire, de sprijin, sau, doar inspirațional. Mă voi retrage și eu, să mă alatur celorlalți, pentru a plănui împreună cum decorăm pereții cu fototapet, unde montăm paturile, ce sanie alegem!
Nu îmi voi lua însă rămas bun de la voi, și nu voi încheia fila de jurnal, înainte de a vizita „raionul” cu jucăriile din categoria artă și îndemânare! Pur și simplu, nu aș fi eu. Cred ca nu a trecut un an fără să ne imbogățim colecția, cu măcar un articol, din această categorie. Și... unii dintre voi cred că și-au dat seama, din ce povestea acum câteva zile Remus, ginerele meu, ne vom mări, în curând, familia, cu un nou membru. Așa că iată - am găsit un proiect potrivit și pentru noi (copii mai mari și mai mici) și pentru el: un set creativ cu ajutorul căruia, putem realiza accesorii pentru cățeluș. Cum toți avem vârste peste opt ani, ne încadrăm perfect! Îmi place foarte mult ideea - îi încurajează pe cei mici să fie creativi, să își dezvolte afecțiunea față de animalele de companie, aduce un strop de bucurie iubitorilor de animale și nu numai.
Acum vă las, cu bine! Vă mulțumesc că m-ați însoțit și de această dată, preț de-o filă de jurnal, într-o călătorie printre amintiri, dar și la cumpărături pentru copii mai mici, sau mai mari.
2 comments :
Cred ca tapetul cu nori il va alege buni pentru atelier. 😊
Cand eram copii ne doream paturi suprapuse, dar n-a fost sa fie - nu-mi pare rau, desigur, si nu stiu daca as alege azi paturi suprapuse... In schimb, truse de indemanare si jucarii... la greu. 😊
Zi frumoasa iti doresc! Pupici! ❤️
@Diana sa stii!! Pe cel cu norii a pus ochii! Iti dai seama ce frumos ar arata pe peretele unde are balansoarul?
Noi am avut paturi suprapuse cand ne-am mutat. Culmea este ca paturile erau singura atractie de aici.. Si cand am intrat in camera si le--am vazut puse unul anga altul... :)))))))))) Le demntasera ai mei. Ador paturile suprapuse. Cele de genul acesta, nu cele fixe. Adica sa le poti demonta, aseza cum vrei, in functie de varsta si chef pana la urma. Chiar si acum dorm tot in patul meu (eu aveam etajul) din lemn. Si cat am dormit la etaj m-a placut atat de mult!!! Ma rog, ecluzand cele vreo doua dati cand am dat cu capul de tavan sau era sa imi rup spatele cand am vrut sa cobor mai repede, cu fata :))) (asta stiu exact cand a fost - cand a luat romania bataie in 94 de la Suedia.. pffff).
Nici jos nu era rau - ca am mai fost in vizita pe la Ralu. Mi-am luat scarita in camera mea, o am rezemata la picioarele patului :).
Acum zi si tu daca nu e fain setul acesta - pentru pititci :P. Foarte are :D
Pupici cu drag!!!!
Trimiteți un comentariu