Colier cu mac de bucurie

Luna mai - nu stiu de ce, dar m-a dus gandul catre maci. Am prins unul si l-am prins pe verdele crud al primaverii. Colier l-am facut. :)

Baza colierului este lucrata cu tricotinul - imi place tare mult cum iese, este mai putin rigida decat cea crosetata. Si mai "bogata"... adica nu stiu, mie mi se pare ca baza crosetata merge folosita doar sipla, pe cand la tricotin merg mai multe "bucati".

Pe de alta parte, macul este crosetat. Ador acest model de mac - de cand l-am lucrat prima data :). Macul este  atasat de baza colierului cu fetru si este decorat cu margelute negre, de nisip.

Nu putea calatori singur, asadar am creat si un mic cocor origami, dar si un pliculet origami - stiti doar ca le ador.

Si colierul va calatori catre: 

Ne vedem luna viitoare, pe 11, pentru o noua colectie de bucurii - de data aceasta, bucurii de iunie.

Un simplu gest de ... bunatate

Cand vrei sa schimbi ceva in lume o poti face foarte usor. Un simpu gest de bunatate, la intamplare, in fiecare zi... va face diferenta.

via youtube

Cozonac cu crema sau cu gem

Aluat:
600 grame faina
lapte  aprox 100 ml
6 oua
sare 1/2 lingurita
50-100 grame de unt (eu am folosit si de 65 si de 100)
100 gr zahar bio
ulei de uns si pentru amestecat

Maia:
50 gr drojdie
2 linguri faina
1 vf lingurita zahar brun
lapte  aproximativ 40 ml

Crema:
100 gr unt gras (80 la suta)
100 gr zahar brun
o lingura cacao

sau - gem de prune

Actualizare de 1 iunie:
1. Daca suspectati ca ar putea avea apa in el, bateti untul cu furculita pentru a scapa de apa.
La cel mai recent cozonac m-am trezit cu tavita de sub forme plina de ... apa. Si era unt de 80 de Covalact, de care folosesc deobicei. Pana acum nu s-a intamplat.
2. Puneti o tavita sub forme! Exista o foarte mare posibilitate cand creste cozonacul sa se crape si sa curga crema. Asa veti evita posibile "accidente".
3. Pozitionati spre interior partea de "legatura a cozonacului", pentru a minimaliza posibilitatea de a ramane fara crema :))).
4. Cateva detalii despre cum se pregateste:
- realizati maiaua si cat creste, pregatiti ingredientele pentru aluat.
- bateti ouale intregi cu zaharul si sarea pana se inspumeaza; ouale sa nu fie reci-reci...
- adaugati peste faina maiaua, untul (care poate fi intre 50-100, conteaza si cata crema puneti, pentru ca se lasa unt si de acolo, noi am facut si cu 50 si cu 100, e bun oricum) si ouale... apoi si lapte cat sa obtineti o coca frumoasa, care nu se lipeste de maini, dar nu ca la paine...
- nu trebuie sa il framantati foarte mult. doar pana ce se omogenizeaza ingredientele.
- pana ce creste aluatul pregatiti crema: se amesteca untul la temperatura camerei cu zaharul si cacaoa; neaparat zahar brun - ii da o textura si aroma aparte (nu trebuie sa amestecati pana se topeste zaharul ci doar cat sa se omogenizeze)
- cand pregatiti masa pentru aluat ungeti si formele cu ulei; puneti ulei pe plansa de lucru si intindeti primul aluat (il impartiti in doua jumatati de la inceput - cantitatile sunt pentru doi cozonacei); intindeti cu mainile in strat cat mai egal.
- crema puneti-o pe mijloc, lasand in parti spatiu cam de doua 2-3 degete.
- folositi din oul pentru uns putin pentru a sigila mai bine partea ce va veni deasupra (practic latura care se impatureste ultima
- dupa ce cresc in forme, ungeti cu ou si la cuptor cu ei.

Schimbari

O pagina goala...

Sta in draft [schite] de o saptamana. Se scrie la fel de repede pe cat se si sterge, in mintea mea. In minte public romane ... de joia trecuta. Dar articolul ramane mut.

Ezitant....

Sa scriu... sau mai bine sa nu scriu. E corect? Sau poate nu e?... Fata de cine? Cum ...de ce... cand .... unde...

Am inceput sa scriu pe acest blog in 2010 (era sa scriu 90...). Proiectul [ ca sa il numesc generic.. si poate si un pic la moda] a incoltit in mintea mea pe 14 februarie 2004. De Ziua Indragostitilor. Ca sa vezi.. Da, am mai povestit.

In 2010 aveam mare nevoie de ... hai sa ii zic simplu: ajutor. Si atunci mi-am intins o mana prin Copilarim. Eu mie... si implicit, tuturor celor care ar fi avut nevoie de ceva... frumos. Si unde salasluieste frumosul, daca nu in copilarie.

Am vrut sa fac o baie de ceva frumos, de copilarie... sa spal tot ce imi facuse rau, sa ma ridic si sa incep sa pasesc incet, pe un drum de bucurie. 

Spuneam ca pentru mine Copilarim-ul, de fapt latura "cu lucratura de mana" a avut un rol terapeutic. Creatia doare... dar si vindeca. E ceva ciudat. Insa atunci cand doare prea tare e bine sa te opresti putin.. ca, daca doar doare si nu vindeca, este vorba de altceva. De chin. Am experimentat si asa ceva. Exista acel risc cand promiti, deodata toate iti sunt potrivnice, inoti impotriva curentului (sau mai bine zis alergi, ca eu nu stiu sa inot)si sleit de forte de straduiesti totusi sa te achiti onorabil, tarandu-te ranit la adapost. Problema este ca nu ai timp sa te opresti, trebuie sa continui... Pentru ca, fara sa iti dai seama, ai intrat iar in acel joc al aparentelor. Totul e bine.

Nu este mereu totul bine. Cum credeati? Nu am vrut sa mint, am lasat pe alocuri sa se vada si momente nu atat de bune. Am povestit si despre cei care au plecat lasand goluri... Desigur, am incercat sa ma cenzurez, doar acest blog este un loc de bucurie. Restul sa ramana afara.

Nu am mintit, dar m-am cenzurat. Autocenzurat. Nu total... am mai si zis cate un pas... am mai si comentat timid... am mai si incercat sa ma scutur de frustrare si necaz si uneori ciuda pe mine insami. 

Cand ne facem totusi ca nu vedem... cand refuzam si ne incapatanam, incercand prosteste sa ne mintim ca totu-i bine, agatandu-ne de mici bucurii superficiale (zic unii) ca de liana salvatoare ce ne ajuta sa traversam prapastia... atunci se intampla sa ne trezim prinsi in propria plasa tesuta sa ne apere, doar ca.. "ghinion" a intrat la apa si ne cam strange.

Dupa aproape o saptamana umplu pagina goala.. scriu ganduri ca pentru mine si pentru blogul meu... si pentru.. si pentru ca e bine si e ok sa scriu si asa ceva. 

Daca am urmarit ceva cu acest blog, proiect... a fost sa ajut si sa aduc bucurie. Sa ma ajut, sa ajut... sa previn... Dar am scris cu atentie, atunci cand a fost vorba de subiectele sensibile. Poate pentru ca nu eram suficient de pregatita sa vorbesc despre acele lucruri, sau poate pentru ca nu imi doream sa starnesc polemici... sau sa "deranjez". E si acesta un "sindrom", sau un efect al intamplarilor care mi-au schimbat viata ... atat de mult. Sau poate imi era frica. De ce sa nu recunosc. 

Si cam atat. Pentru moment.

PS: Am o agenda  - in ea imi organizez articolele. Incerc sa imi fac anumite programari, sa am anumite teme de atins lunar. Sa scriu despre animatie, bunatati, muzica si lucru de mana... etc. Cam ce se vede prin meniu si ceva mai mult. 

Pana acum am tot incercat sa am cel putin un articol pe zi. Nu pentru trafic, nu pentru cine stie ce reteta SEO sau mai stiu eu ce altceva. Nu stiu, cred ca imi dadea un fel de siguranta la inceput. Apoi a devenit o necesitate... cu timpul o rutina... in utimul timp ceva apasator, ca un fel de datorie, dar cu o conotatie usor negativa  - in sensul ca daca depasesc termene incep sa ma simt vinovata, ca si cand as fi trasa la raspundere. da stiu... si "ma tratez" - adica, nu e ca si cum s-ar opri lumea in loc pentru ca eu nu am scris in ziua cutare la ora cutare... dar eu ma simt intr-un fel vinovata fata de cei pe care i-as putea dezamagi. de fapt ma simt vinovata fata de mine - tot ma aman si atunci e normal.

Dar poate e si din cauza ca nu am reusit inca sa expediez premiile -asta este insa alta poveste si m-as lungi prea mult. Pana la sfarsitul lunii iunie ma achit si de aceasta datorie :) - pana atunci chiar nu pot. Sunt pregatite 95 la suta... dar cel 5 la suta cu expedierea and stuff... asta e...

Nu stiu cum si ce va fi de acum in colo. Dar stiu sigur ca voi scrie si altceva decat pana acum. Chiar daca poate pe unii ii va deranja din confortul indiferentei, necunoasterii sau poate ignorantei (fara voi lor). Pana la urma... ideea era sa ajut, sa previn, sa sustin, sa aduc bucurie ... nu?

Precizare: Articolul a fost finalizat in 18.mai 2016 si publicat la data la care fusese initial programat. La acest articol comentariile au fost dezactivate.

Miercurea fara cuvinte "Broscuta de la Irene"

Episodul 128 de la Miercurea fara cuvinte acum gazduita de Calin Hera. Am petrecut insa aproape sase sezoane alaturi de Carmen.
un salt din 13 mai 1999 - doar 17 ani fara 2 zile