Capitolul 4. Cu steluțe la purtător și alte improvizații de moment.

- ... și ochește coșul.... GOOOOOOL!! L-am golit pe loc! Cu doar degetele astea două!
- Nu te cred!! Hahaha!!!

Toată camera s-a umplut de râsete tinerești. Și eu stau pe scaun în sufragerie. Cu ... adulții. Pffff! Culmea este că subiectele de conversație sunt cam aceleași, în mare. Doar felul în care se petrec lucrurile este diferit. Aici se bea ”tărie”, dincolo sucuri și apă minerală. Mie mi s-a oferit ”apă plată cu lămâie” - cică-ar face bine la ten. Și apoi doamnele au început să povestească despre cum și ce fac ca să își păstreze pielea frumoasă.

- Nuuuu! Serios? Cred că arăta ca un crater!! se auzi iar de alături.


Mi-am mutat scaunul cât mai spre ușă, de fapt intenția mea este să ”evadez” la ”ăia mici” în cameră. Nu că ar fi între noi o diferență prea mare de vârstă ... cred. Dar oricum, mă înțeleg mai bine cu visătorii aceștia plini de entuziasm. Și mai sunt și foarte curioasă cum este generația ... ”selfie”, o fi cool generoasă, sau selfish fițoasă?

- .... și trebuie să recunosc că sunt produse eficiente, create de specialiști cu ingrediente de ultimă generație!!! I-am luat fiică-mii un kit de tratament cosmetic dar îl folosesc și eu. Știi vorba aceea?
Eficacitate demonstrată!! Ar trebui să îl încerci și tu!

Deodată îmi dau seama că toți adulții mă ațintesc cu privirea. Era cât pe ce să reușesc să scap și... Iată -mă încolțită. Zâmbesc - ce altceva să fac - și aștept să văd ce mi-au mai pregătit acum. Data trecută au fost povești despre tunsori nefericite (și ce ”ne-am mai distrat”). Sper doar să nu dureze mult și imediat ce termină mă mut cu scaun cu tot alături - de data asta nu mai ratez momentul serii supranumit ”gata de selfie?”! Am înțeles că cei mici au un app (bun, bun, o aplicație pe telefoanele lor mobile foarte performante) care te face să arăți ca personajele din anime-uri. Abia aștept!

- Uite-te la ea ce zâmbet larg afișează! chicoteli și ghionturi. Mai țineți minte când se transformase în Pistruiatu' ? Atunci înainte de Balul Bobocilor.
- Nuuu, nu! Era ca în Tom și Jerry - atunci când se pictaseră pe față. Hahahah! 


Ah... bun, au început! În meniul din seara aceasta - despre acnee și puncte negre. Ca să vă scutesc de chinul de a nu vă plictisi îngrozitor de ”hahaha- hihihi- două vorbe - mai știi cum -  și hai să înflorim o întâmplare cu un coș din adolescență” și pentru că oricum prefer să-mi amintesc lucrurile exact cum s-au întâmplat, iată care este, pe scurt, povestea cu pistrui:

Se făcea că eram  în prag de Balul Bobocilor - eveniment important când se cerea cu atât mai mult să te prezinți cu o piele sănătoasă și un ten luminos, radiind ... În fine, știți voi.
Cum necum, o fi fost stresul, emoția pregătirilor, vreo mână murdară (ca să citez părinții din dotare)... a apărut un puncticel fix pe obraz.
Ei și ce te faci? Că pe atunci nu erau benzile de curățare pentru puncte negre (despre care am aflat că fac minuni, când trăgeam cu urechea mai devreme la ce vorbeau adolescenții de alături). Cum eram fire întreprinzătoare (și practică) mi-am făcut... pistrui. Probabil că, fiind încântată de idee și de cum arătau vreo câțiva pistrui pe obraz am... exagerat. Și așa m-am ales cu porecla de Pistruiat.

- ..... da - da! Zici că era Regina Pistruilor în persoană. Hahahaha!

Ce v-am spus! Invidioși. Și chiar dacă am exagerat un pic atunci, îmi stătea bine. Ceea ce, între noi fie vorba, să nu audă cumva și ei, nu a fost cazul întâmplării din Ajunul Anului Nou (acum vreo câteva ierni în urmă) când, crezând că un coșulet minuscul se va vedea pe poza făcută de la vreo zece pași depărtare (cu aparat din acela clasic, cu film), mi-am lipit o steluță albastră pe ”vinovat”. Și ca să nu fie singură, am pus una și în frunte - de sărbătoare. Mi-ar fi putut spune Steluța Albastră, dacă filmul nu ar fi fost alb-negru și stelele nu ar fi părut niște coșuri chinuite rău de tot....

- Știi, îmi șopti Ana, una dintre puștoaice, care se strecurase într-un moment de mare veselie la noi în sufragerie și ascultase poveștile celorlati (despre Pistruiatul de mine, bineînțeles), dacă nu ar fi descoperit Gerovital Stop Acnee, azi n-ar mai fi fost atât de siguri pe ei. Tata era cât pe ce să nu apară la întâlnirea din seara aceasta. Ieri după-amiază îi apăruse un punct negru pe nas.... de toată frumusețea.
- Nu zău! M-am amuzat eu imaginându-mi-l cu nas de Pinocchio - și chiar i s-ar potrivi porecla la câte înflorituri am auzit în seara aceasta. 

- Și când te gândești că ar trebui să îți mulțumească ție! continuă. Doar tu ne-ai povestit despre această marcă de încredere și așa am descoperit cum putem evita să devenim ”Pistruiați de nevoie” sau să nu eșuăm în rolul ”Zânelor Steluțe”!

Și așa am pornit spre tărâmul adolescenței, râzând alături de prietenii mei care știu cele două aventuri ale mele și am făcut o grămadă de poze (cu pistrui adăugați virtual) și steluțe albastre - pentru că, la selfie, steluțele ies steluțe, nu puncte negre sau coșuri chinuite :D.

.....

- Hei, unde ai dispărut!!? Ce? O poză pe grupul nostru de whatsapp!! Ohhh, dar... uitați-vă puțin!! Un grup de pistruiați!!.. Hahahah... 
- Și uite! Și cu steluțe albastre! Asta ce-o mai fi?
- Și un mesaj:

De acnee am scăpat și virtual ne-am pistruiat.
Cu steluțe ne stă bine! La selfie, haide cu mine!!

Au venit și ei.. ce credeați!? La finalul serii, toți redevenim puțin.... adolescenți.

Miercurea fara cuvinte " Animale de companie "

Episodul 148 de la Miercurea fara cuvinte, gazduita de Calin Hera. Joc de imagini, initiat de Carmen.

Nota: prietenii mei Dodo si testoasele Ralu si Peta (niciodata animale de companie 🐩🐢🐢) acum mai bine de 10 ani, cand erau mici, mici.💖

Capitolul 3. O căsuță pe un deal și lumea magică de sub scară.

- Norul acela.... parcă ar fi un cățel care aleargă spre mine. Parcă ar fi chiar el, nu vi se pare!?

Mă ridic ușor de pe pătura pe care o așezasem sub nucul bătrân și-i caut cu privirea pe părinți. Să le arăt. Apoi îmi amintesc că au rămas jos, în Valea cu Soare, pe prispa căsuței lui Moș Vasile, cum s-a prezentat chiar el, să mai vorbească una-alta despre acest colț de lume, unde viața are un mers lin și timpul pare că se oprește în loc.

De fiecare dată când trecem pe drumul acesta ce șerpuiește pe sub munte, îmi promit să facem un popas și să urc pe dealul acesta pitit printre munți, pe-a cărui pantă soarele și norii proiectează povești curgătoare. Un semn prins de un băț înfipt pe marginea drumului, ne-a făcut acum să oprim:” De vânzare - pentru informații Moș Vasile, Valea cu Soare ”.

Moș Vasile, muntean hâtru, cu zâmbet larg și drag de oaspeți, ne-a primit bucuros. Terenul de vânzare cuprinde tot dealul pe care îl privesc mereu, imaginându-mi sus, pe platou, lângă nucul bătrân, că mă întorc acasă. La început visam că vom sta la cort vreo câteva zile, ne vom bea ceaiul și vom citi o carte sub pomii din mica livadă dinspre pădure și voi privi cerul din hamac. Apoi, cu timpul, a început să încolțească timid dorința de a realiza un proiect de casă . Și casa aceea tot creștea, se transforma, prindea din ce în ce mai bine contur și se încadra atât de bine în peisaj încât... aproape o zăream, aievea, ori de câte ori drumul nostru ne purta pe acolo.


- No, locul ăsta e în familia noastră din tată în fiu! ne zise el ușor trist. Dar ce pot face - doar să vie oameni buni, cumsecade, cu drag de pământ și respect pentru natura.
Am aflat că partea de pământ scoasă la vânzare era a unui văr plecat ”peste mări și țări”. Moș Vasile se îngrijise în toți acești ani de teren: plantase câțiva pomi în livadă, toți de ”soi românesc, să nu li se piardă urma”, lucrase o alta unde avea grădină cu legume și zarzavat, ba chiar avea și trei parcele pe care punea grâu, porumb și cartofi. Om gospodar, îngrijise cu dragoste acest loc și singura lui dorință era să nu fie distrus.

Apoi ne-a condus să vedem priveliștea de sus, de pe platou - acolo unde, sub bătrânul nuc, am văzut mai devreme spectacolul norilor... și-ntr-unul dintre ei, un cățeluș creț ce-mi amintea de vremuri nu foarte îndepărtate, cu multe planuri de mutat din oraș undeva în mijlocul naturii, vremuri în care îl luam lângă mine să ne uităm pe ” proiecte case ”  și îi povesteam cum vom alerga împreună pe dealul nostru însorit.

Alung cu mâna ceața de pe ochi... e umedă și mi se pare că întrezăresc iar căsuța pe care visăm să o construim aici. Un leagăn se mișcă încet, agățat de o creangă groasă a unui gutui, de parcă acum ar fi sărit cineva din el, îndreptându-se spre casă. Intrarea din spate se face pe o prispă largă, neîmprejmuită.  Mi-a rămas gândul la o astfel de prispă de când am văzut o frumoasă casă japoneză, tradițională.
Așadar, dincolo de geamurile mari, ce glisează ușor, se află o sufragerie luminoasă, plină de căldura glasurilor celor adunați în jurul ghemotocului de cățel creț ce se află pe covor. Plin de veselie îi face pe toți să râdă și îi molipsește la joc - copiii de toate vârstele iar el, nemuritor.


Privirea mi se limpezește ușor, ușor. Îmi reamintesc că totuși trăim într-o lume în care trebuie să plătești impozite și dări și că, odată ce vom porni în această eventură minunată, de a ne îndeplini visul și a ne muta la casa noastră trebuie să avem alături și un evaluator ANEVAR - căci neprețuitul nostru colț de rai trebuie analizat și doar un cunoscător poate stabili atât valoarea locului cât și cea a casei ce se ridică pe el. Așa că deschid preț de câteva clipe baza de date și îmi salvez o adresă de contact și două-trei idei în ciornă, pentru ca acasă să definitivez și trimit mailul.

Aia e casa noastră! așa-i zic norului. Și el parcă mă aprobă, dând din coadă fericit. Și sub scară, știi, acolo-i lumea magică - acolo vom privi pe geam munți și păduri, apusuri și răsărituri... Vom privi iarna sub cojoc de zăpadă și primăvara de verde crud. Vara vom citi cărți la adăpost de arșița din toiul zilei, iar toamna vom admira picturi cu frunze ce schimbă culori.

Și mi se pare că adorm, sau poate că soarele îmi bate prea tare în ochi de se strâng așa... Apoi se aud voci, zgomote puternice,... Deschid ochii și sunt în camera mea. Camera mea cu norișori ce privesc din tapetul de pe pereți către mine. Zgomotul orașului mă înconjoară pe măsură ce mă trezesc, treptat, treptat.
Oh... nu! Vreau înapoi, la căsuța de pe deal... În lumea magică de sub scară. Vreau să stau lungită în iarbă, așezată pe o păturică, sub nucul bătrân. Să te văd printre nori și să respir aer curat. Oare există acest loc cu izvor de munte sau... doar l-am visat?

Capitolul 2. Cu sănătate la pahar

- Știi de ce nu au așa mare succes campaniile pentru schimbarea stilului haotic de viață cu unul sănătos? m-a întrebat fata din fața mea, căzând pe gânduri. Vreau să spun ... comparativ cu reclamele care promovează junk-food-ul și alte minuni ”naturale” pline de aditivi și alte chestii nocive.
- Bănuiesc, i-am răspuns în timp ce priveam ceața care se lăsa încetișor peste oraș... Sau poate smogul - toamna se deschide și sezonul la ”ars gunoaie” fără să se țină cont de poluarea rezultată, sau de pericolul acestor focuri uneori lăsate nesupravegheate.

- Aș bea un suc. Îmi întrerupse ea șirul gândurilor. Dar unul adevărat, știi, din acela ”viu”, plin de vitamine, minerale și nutrienți... Apoi făcu o pauză, strângând ușor din ochi, parcă încercând să își amintească ceva important.
- Si enzime! am completat eu, intuind întrucâtva ce dorea să spună.
- Exact! mă aprobă bătând ușor din palme, asemeni unui copil bucuros de o descoperire făcută recent. Apoi își sprijini bărbia în mâini și, privind melancolic, adăugă:
- Și gustos, extraordinat de gustos și sănătos. Știu! exclamă ridicând degetul arătător și sprânceana dreaptă în timp ce mă privea ca și cum ceea ce urma să îmi spună era extrem de important. Sănătate la pahar ! Așa îl vom numi.
- Poftim? am întrebat mirată. La ce te referi?
- Ahhhhh, oftă ea lung în timp ce își întinse mâinile în față, pe măsuță și își rezemă capul pe ele. La suc... știu că și tu visezi de ceva vreme la el. Storcătorul acela... cu sistem de presare... hmm, cum era? se opri și își trecu o șuviță de păr ce-i căzuse pe frunte pe după ureche.. ah da! La rece. Cel de pe lista ta de dorințe! accentuă ea ultimele cuvinte, în timp ce se ridică privindu-mă cu o mină serioasă.

- Hurom se numește, i-am răspuns. Ce e cu el?
- Cât timp mai ai de gând să îl ții pe lista de așteptare? mă pironi cu privirea. Știi, când este vorba de sănătate, ar trebui să ne grăbim puțin cu alegerile bune, continuă. Și aici probabil că greșesc campaniile pro-sănătate și pierd teren în fața reclamelor gălăgioase, încărcate de promisiuni și chiar agresive ce oferă mai mult ceva... pretinzând ca ne va fi mai bine. 
- Hei... liniștește-te! i-am zis, întrerupând vulcanul de revoltă ce urma să se reverse în cameră. Ai dreptate. Campaniile pro-sănătate pierd teren în fața agresivității reclamelor la produse nu tocmai sănătoase din cauza atitudinii. Nimănui nu îi place să îi fie interzis să facă ceva anume, sau să mănânce mai puțin dintr-un aliment pe care îl îndrăgește. Oamenii sunt mai atrași de cantitate decât de calitate și uneori nu mai reusesc să facă diferența când mai mult înseamnă mai bine, și când înseamnă mai puțin bine.
- De ce nu spui clar... mai rău! mă întrerupse încă vizibil revoltată.
- Uite, am continuat, cu până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzime înseamnă mai bine! Mai bine pentru noi. Și mai am o veste bună pentru tine : cel mai nou storcător prin presare la rece, Hurom se află oficial pe prima poziție în lista de dorințe!
 

- Serios? mă privi cu ochii mari și un zâmbet larg.
- Da! Mai ales după ce am citit cartea despre Enzima Miracol a urcat fulgerător. În plus, nu știu dacă ai aflat dar, de când am aflat noi despre acest aparat minunat, ofertele la storcătoare prin presare la rece Hurom s-au înmulțit - storcătorul de cea mai nouă generație, Hurom HZ Alpha, fiind echipat complet, inclusiv cu sita specială pentru înghețate, șerbeturi și smoothies (și stiu că primele sunt preferatele tale) și cu dispozitivul de stors citrice.

- Vai, de când visez la un suc delicios din vlăstari de grâu!  mă întrerupse din nou oftând visător. Și la un suc de morcovi... E o mașinărie absolut minunată - poate presa la rece fructe, legume și frunze fără probleme. Iar viteza ultra-lentă de rotație prin care se storc preparatele delicioase, permite sănătății să ne îmbie din pahar!
- Și știi care este partea cea mai frumoasă?
- Că are și un design frumos? mă privi entuziasmată.
- Și asta ... Dar de fapt mă refeream la faptul că are cea mai bună campanie de promovare pentru un trai sănătos! Te invită să testezi singur beneficiile unui astfel de aparat! Și dacă esti mulțumit, primești apoi acasă un aparat nou-nouț de care să te bucuri tu și întreaga familie. 

Am zâmbit amandouă. Afară noaptea trăgea ușor cortina. Eu am tras perdeaua la geam și m-am întors spre caietul cu lista de dorințe, să fac planuri cu sănătate la pahar. Pentru că, uneori, putem să ne bucurăm cu adevărat de gust de fructe, în preparate proaspăt pregătite de un aparat proiectat să extragă ce este mai bun din fructe, frunze și legume și să ni le ofere.. pe tavă, într-un pahar plin de savoare.

Capitolul 1. Când am fost stilistaToamnei Anotimp

În familia Anotimp, toate cele patru surori au un simț artistic aparte. Primăvara este delicată, iubește pastelurile, dantela si floricelele. Vara preferă culori calde si vii, strălucitoare și materialele vaporoase. Iarna albului imaculat reușește de fiecare dată să ne farmece cu ale ei mici cristale înghețate, mișcându-se cu eleganță în veșmintele-i pufoase. Dar Toamna.... Toamna este de fiecare dată doar joc și culoare, surprinzătoare, imprevizibilă, copilăroasă, misterioasă, elegantă și foarte vioaie.

Zilele trecute, în parc, căldura soarelui îmi amintea încă de Vară și un vânticel jucăuș îmi purta gândurile și privirea către dealul din apropiere. Ca în fiecare an, am întâlnire cu Toamna. Mă îmbracă în ținute care mai de care mai sofisticate, realizate cu stil și migală din cele mai frumoase frunze arămii, aurii și maro-gri pe care le culege chiar ea de pe crengile tremurânde de emoție ale copacilor. Mă întreb dacă anul acesta voi primi în dar iar castane și ghinde, sau dacă florile sale preferate mă vor ameți cu parfumul lor catifelat, când vom povesti despre culori, picturi și țesături inedite.

Mi-am luat caietul de desen cu mine, un creion și-o gumă... Schițez un contur ce va deveni ușor-ușor o siluetă, apoi un personaj...

- Ce-ar fi dacă, mi se adresă Toamna, privind ușor aplecată peste umărul meu stâng ce desenez, ce-ar fi dacă anul acesta m-ai desena pe mine?
- Pe tine Toamnă? i-am răspuns ușor mirată.
- Da, chiar așa, pe mine. Îmi răspunse zambind în timp ce ocolea băncuța pentru a veni să se așeze lângă mine. Anul acesta aș vrea nu doar să mă desenezi, ci să îmi fii și stilist, continuă. Să inversăm puțin rolurile, ce părere ai?

Nu știu exact ce se petrecea atunci în mintea mea - să fii stilist Toamnei este ca și cum ai fi profesor de pictură lui Tonitza, de exemplu... Dar am zis da. Așa că iată-mă, bâjbâind pur și simplu în încercarea de a-i crea Toamnei o ținută care să o reprezinte. Ceva .... simplu, dar jucăuș. Ceva lejer, dar călduros. O combinație de culori cu miros de toamnă, de tufănele și crizanteme crețe, mari și parfumate. Și musai încălțări comode, dar cochete - căci Toamnei îi place mult să alerge, să se cațere copilărește prin copaci, după fructe și alte mici comori de împodobit căminul.

- Toamnă dragă, ce-ai spune pentru început de un pulovăr călduros, dar nicidecum gros - crem ca si crizantemele tale preferate? i-am zis arătându-i un model tricotat din acril și bumbac, la baza gâtului.

credit photo Answear.ro

- Ar merge de minune combinat cu poncho-ul acesta cu guler înalt, pe gât! am continuat entuziasmată, gândindu-mă cu voce tare: Ahhh sunt numai bune de purtat când te odihnești și te bucuri de soare pe un pat de frunze viu colorate!

credit photo Answear.ro

Toamna le privi ca un copil în dimineața de Crăciun, imaginându-și probabil un vals printre castanii și nucii de pe alee.

- Are și ciucurași și, în caz că e o zi mai ploioasă și friguroasă, cred ca ți se potriveste de minune paltonul acesta călduros și pufos!! mi-am luat eu o măsură de siguranță, căci vremea în cele trei luni ale Toamnei, este imprevizibilă.

credit photo Answear.ro

- Și apoi, am continuat precipitat, fără a-i mai da ocazia să răspundă, uite pantalonii aceștia în același timp comozi și eleganți, de culoarea mahonului - îmi amintesc puțin de crizantemele țepoase pe care le purtai în păr anul trecut. În plus, reflectă atât de frumos lumina soarelui....

credit photo Answear.ro

Toamna îi privi încântată. Gata, mi-am zis, mai rămâne să o văd încălțată cu ceva practic și comod - o pereche de ghete de piele, și misiunea mea este ca și încheiată.

credit photo Answear.ro

 - Și, am continuat, în final, iată ghetele acestea practice, ce oferă o pată de culoare ținutei tale. Toamnă, i-am mai spus, pentru mine, parcă ai fi un buchet de flori printre frunze colorate, și roade înmiresmate.

- Așa mă vezi tu? Îmi răspunse cu ochii mari, admirând rând pe rând propunerile mele entuziasmat prezentate. Dar sunt minunate, îți mulțumesc! Zâmbi Toamna încântată (în timp ce eu răsuflam ușurată, ca după un examen greu, trecut cu brio) și pluti pe o pală de vânt spre dealul din apropiere, unde pare-mi-se are atelier de pictură.

Ne-am revăzut peste câteva zile într-o seară ploioasă - țopăia veselă la adăpostul paltonului de damă (de iarnă) gros și călduros. Și ieri, pe-o bancă în parc, cu soarele printre plete jucându-se cu  ciucurașii de la poncho în timp ce fredona o melodie, acompaniată de foșnet de frunze așternute sub tălpile ghetelor de piele, ce se mișcau în ritmul melodiei. În păr își prinsese trei flori: o tufănică vișinie, o crizantemă creață-creață și una țepoasă, bordo. Am făcut planuri pentru perioada imediat următoare și-am povestit mai ales despre paltoane - cred că a vrut să îmi sugereze indirect că frigul bate la ușă și ar trebui să mă pregătesc să îl întâmpin cum se cuvine, să nu cumva fiu luată prin surprindere. Apoi ne-am despărțit, eu purtând pe braț în coșuleț castane, în drum spre casă,  Toamna, cu desenul pe care i l-am făcut cadou, țopăind spre pădurea din apropiere, să îl înrămeze, la bătrânul Meșter Nuc.