luni, 19 octombrie 2020

Lista lui Tudor. 8 produse preferate la un preț și mai mic.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Luni, 19 octombrie 2020

Bunu - Tudor

Ieri m-a sunat George, fratele meu. Ne-am pus la curent cu noutățile și, apoi, a trecut la subiect:

- Tudor, am înțeles că țineți un jurnal online.
 
- Așa este, i-am răspuns.

- Și tu, când ai de gând să scrii? a cotinuat.

- Cât de curând. Mi-am făcut o ciornă deja....
 
- Știu - a pomenit Tanța acum câteva zile despre faptul că ai găsit un subiect interesant. Mă întrebam dacă nu cumva ai uitat, sau poate că toamna te-a prins pe nepregătite de data aceasta? Ești obosit, ți-ai ieșit din formă?
 
- Nici pomeneală. Mă simt perfect! Am fost doar foarte ocupat cu ultimele pregătiri în grădină. De fapt, chiar despre ce mă ajută să mă mențin voi scrie!
 
- Eram sigur! Hai ... atunci la treabă! Abia aștept să citesc.
 
 
Așadar, iată: ideea mi-a venit pe când urmăream clipul de mai jos. M-am gândit, cum ar fi dacă prețul mic, ar fi într-o zi și mai mic.  Cum ar fi de Black Friday la Farmacia la Pret Mic ?

După care mi-am propus să fac o listă cu opt produse preferate, despre care să vă povestesc și vouă.  De ce le folosesc și cum mă ajută pe mine

Ei bine, cu ce mă ajută e simplu - reiese din conversația avută cu George: să mă mențin sănătos și în formă . Eu sunt o persoană activă - cum spun foștii colegi de liceu, timpul nu și-a pus amprenta asupra mea. Asta și pentru că am un stil de viață echilibrat din toate punctele de vedere. Sunt sănătos și energic. Dar omiteți un amanunt esențial: Sănătatea se întreține!

În cele ce urmează vă voi povesti despre cei opt prieteni care mă ajută în perioadele de trecere dintre anotimpuri, să mă acomodez cu schimbările și să nu simt niciun fel de disconfort, durere, oboseală sau să fiu luat pe nepregătite. Iată lista mea de opt produse pe care le comand deobicei de la  farmacia  online.

A venit toamna? Primul lucru care se așează pe poliță și intră în rutina mea zilnică este Naturalis Vitamina D3 2000 UI. Ne-am împrietenit de la bun început și în fiecare zi, după masa principală avem întâlnire. Am început să fac aceste cure de vitamina D după ce acum câțiva ani am avut pentru prima dată disconfort musclar și osos - mi-a „intrat frigul în oase” cum spun bătrânii. Lucru de neacceptat. Valoarea calciului era și ea mai scăzută și, atunci, am zis hai să încerc. Ceea ce am și făcut. Calciul se fixează excelent. Nu am dureri de muschi sau de oase și la capitolul dinți, tremură merele când mă aud că intru în cămară după porția de sănătate.

Despre Coenzima Q10 auzisem multe lucruri bune încă - era să zic din tinerețe, de parcă acum aș fi foarte bătrân- de acum multă vreme. Am două produse preferate pe care le folosesc alternativ: o zi Coenzima Q10 de 120mg, următoarea zi Ginkana Ginkgo Q10). Am sesizat, în timp, după ce le-am încercat pe amândouă, că astfel obțin rezultatul dorit.

Primul produs are o concentrația ideală pentru a-mi încărca bateriile - energetic vorbind. Iar metabolismul îmi funcționează ca un ceas elvețian. Cel de-al doilea vine la pachet și cu B-urile atât de necesare și mai ales cu extractul de Ginkgo biloba. Asta pentru că tot mă întreabă cunoscuții, mai ales în perioada aceasta din an, cum de nu uit ceea ce am de făcut și am timp să rezolv atâtea lucruri care implica efort intelectual susținut, fără să obosesc. Ei bine, acesta este unul dintre secrete. Se ia dimineata si la prânz cu apă, pe stomacul gol, în timp ce privesc pe geamul camerei spre cei doi Ginkgo plantați în curte.

O descoperire mai recentă a fost L-Carnitin Complex de la Hofigal. Căutam ceva care să îmi protejeze ficatul, cu rol de detoxifiere. Oricât de atenți suntem noi cu alimentația încercând să producem cât putem de mult în grădina proprie, trăim într-o perioadă în care mediul înconjurător a devenit tot mai toxic și câte o cură de detoxifiere a laboratorului intern - ficatul, este binevenită. Formula aceasta cu extract de catină și extract de zmeur mi-a mers mie cel mai bine, așa că nu putea lipsi de pe lista celor opt.


Pentru a-mi întări imunitatea și a combate stresul, am optat pentru suplimentul natural din plante 100% certificate organic Immunity. A devenit o tradiție ca, începând cu luna noiembrie, să urmez o cură de cel puțin trei luni cu acest imunomodulator natural. De când fac acest lucru nici răcelile simple nu mă mai săcâie.

Tot de la același producător folosesc și Tărâțele integrale de Psyllium. Astfel țin sub control micile problemele legate de colon, care mai apar cu timpul, și ofer organismului cantitatea de fibre necesară.


Desigur, nu putea să absenteze Vitamina C. De-a lungul timpului am încercat tot felul de variante, până am descoperit-o pe aceasta. Are o concentrație ideală (pentru mine) și pe lângă acidul ascorbic natural, conține și co-factori: bioflavonoide, resveratrol. Există și o variantă cu citrice, dar eu am optat pentru cea cu rodie care conține o cantitate foarte mare de antioxidanți și vitamina C. Îmi cresc astfel imunitatea și mă pot bucura de o sănătate nealterată în acest sezon în care bântuie tot felul de afecțiuni respiratorii. Ca bonus, am scăpat cu totul și de o formă foarte ușoară, ce e drept, de alergie sezonieră, care începuse să îmi facă necazuri. Și asta, se pare, datorită rodiei.


Dacă în timpul săptămânii mă fortific cu Vitamina C de 1000mg, în week-end mă „răsfăț” cu Ascolecitin. Cine poate rezista gustului plăcut de ciocolată, mai ales atunci când vine la pachet cu ajutor pentru memorie: lecitina. Este un fel de tradiție în familia noastră și, chiar funcționează: avem niște „memorii brici”.

Acum, ca să nu stric tradiția familiei, poate-mi spuneți ce s-ar afla pe lista voastră de produse preferate pe care le-ați dori (și mai) accesibile ca preț de Black Friday?

 


 

8 comments :

Diana spunea... [Raspunde]

Inteleg ca Tudor inghite 8 pastile in fiecare zi? Uau! Sau, unele sunt saptamanale?
Cele 8 produse care mi-ar placea sunt una: Vitamina C fara arome si fara prea multe altceva - vreau vitamina C care-mi facea gura punga. Nu mai gasesc, asa ca mananc la greu patrunjel verde si... lamaie. 😊

Inspiratie!
Pupici cu drag! ❤️

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana varianta a doua e cea corecta :)))).

T inghite cam 3-4 suplimente in perioada asta pe zi. Nu mai mult. Coenzima le ia o zi una o zi cealalta varianta nu amandoua in aceeasi zi. Vit C in timpul saptamanii cam in fiecare zi, iar in weekend se rasfata cu tabletele de Ascolecitin.
Apropo, eu am luat Ascolectin si Cavit. Candva inainte de 90 aveau o formula geniala si abia asteptam sa ne cheme mama cu tableta, apoi au schimbat ei ceva pe acolo si nu prea m-am mai inteles - am mai incercat o data prin 2000 dar tot nu era la fel ca cel din anii 80. Acum nu stiu cum or fi. T zice ca sunt bune. :D
Mai ia D si L-Carnitin. (deci 4)
Cat despre immunity cred ca atunci le ia prin rotatie cumva D si C.. Nu stiu exact ca nu l-am intrebat mai multe detalii - aveam oricum limita de 1000 de cuvinte, dar asa mi-a zis cam 4 max.
Iar taratele sunt ca un praf care se ia cu lichid.

Cele 8 ale mele sunt... cam zero. Ce sa fac.... :)
Noroc cu T! :D

Pup cu drag

ps: Cel mai mult m-am bucurat de Ascolecitin ca sa fiu sincera... tu l-ai incercat pe vremuri? Ah si daca ar fi sa imi mai amintesc niste produse din astea simpatice, pe lanca Cavit, mai erau asa; un sirop tare bun la gust ( si am uitat cum ii spunea), Farigoseptul si un fel de cilindru gen strugurel pt nas infundat - dar nu mirosea mentolat, era ceva f placut. din pacate nu s-a mai produs :(.


Diana spunea... [Raspunde]

@copilarim
Daaa! Le stiu foarte bine! Tata pitea de noi si Cavit si Lecitina! :))) Erau delicioase si, da... le-au stricat mai apoi si nu ne-au mai interesat.
Cunosc si Faringoseptul! Cand nu prea mai era ciocolata in comert ne cam prostem cu pastilele rotunde si cicolatii (nu exageram, evident, pentru ca nu aveam acces la pastile cand eram copii). :)

Pupici! <3
Tubul acela cu camfor era excelent!!! Si avea efect garantat!

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana si Mami le punea bine si primeam cu portia :))))).

Abia ce am reusit si eu sa ajung la laptop, asa ca merg sa te urez :*!!
Sper ca ai petrecut o zi superba azi! La multi ani :*!!!!

Stef Rof spunea... [Raspunde]

Am studiat puțin lista lui Tudor și mi se pare destul de generoasă, însă dacă ar fi trecută pe la Black Fridy, ar fi și mai tentantă. Totuși am văzut că dacă cumperi de 30 de lei, parcă beneficiezi de transport gratuit, ceea ce este suuuper ok !

Să sperăm că avem cât mai puțină nevoie de ele.. O seară frumoasă îți doresc !

copilarim spunea... [Raspunde]

@Stef Rof ideal ar fi sa nu avem nevoie de niciun fel de pastila. Dar na, pentru cei care pot, niste suplimente cat mai naturale si care sa te ajute sa treci optim prin sezonul rece (si nu te lasa nici cu buzunarul gol)sunt binevenite. :P

Diana spunea... [Raspunde]

@copilarim
Iti mutumesc tare mult Rux, ca te-ai gandit la mine chiar si intr-o perioada atat de aglomerata!
Iti intorc inmiit urarile de bine si inca vreo zece. :)
Te imbratisez cu drag!

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana de cand cu atatea frecvente si G-uri... gandurile si telepatia functioneaza mai slab. Dar poate e mai bine ca altfel ar sughita la oameni si lear tiui urechile non stop. :))))
Ce voiam sa zic este ca mi-as dori sa pot sa ma conectez mai des si sa putem comunica asa ca in vremurile bune...

ps: nu le-a placut domnilor de Tudor cel sanatos... :(. Ce pacat. O sa fie dezamagit. Trebuie sa vad cum il impac. Haha

Trimiteți un comentariu