vineri, 9 octombrie 2020

Provocare: ”Cinci pentru Bebe”.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Vineri, 9 octombrie 2020

Mama, Ioana

 

După ce Dana a scris prima filă din jurnalul online al familiei noastre, ne-am aflat într-un impas: cine să preia ștafeta. Care mai de care mai curajoși, am căutat și găsit o salvare în .... tragerea la sorți a ordinii în care vom scrie. De-ar fi atât de simplu de rezolvat totul în viață!

Eu am tras ”paiul cel mic” - în fine, o fideluță. Mă voi strădui în cele ce urmează să îmi ordonez gândurile pe coala virtuală. Vă rog să-mi iertați stângăcia, se pare că mi-am cam pierdut antrenamentul de a compune, dobândit pe băncile școlii. Știți voi, așa se întâmpla deobicei, când intervine... viața.

Și pentru că tocmai am pomenit-o, pe ea, pe viață, ea va fi subiectul în jurul căruia vor orbita gândurile mele azi.

 
 
Ideea mi-au dat-o fiicele mele, Dana si Maria. Văzându-mă cum mă perpeleam de mama focului încerând să mă hotărăsc despre ce să scriu, mi-au zis în glumă: Cum, când ai cel mai bun subiect posibil, eziti? Scrie despre noi, desigur!
 
Despre copii aș putea scrie un roman... Așa că, privind o fotografie făcută pe vremea când ne pregăteam să o întâmpinăm pe Maria în viața noastră, m-a încercat nostalgia perioadei de ”bebelușenie” - cum ne place nouă să îi spunem. M-am trezit gândindu-mă cum ar fi dacă. Chiar, cum ar fi dacă familia noastră ar crește cu încă un membru? Cum ar fi dacă, Dana și Maria s-ar trezi cu un frățior? Sau cu o surioară.

Le-am întrebat. La început au crezut că glumesc, dar apoi și-au dat seama că eram cât se poate de serioasă. Am stat și am vorbit. Am povestit și chiar ne-am trezit fâcând planuri. Și uite așa m-am ales cu o provocare: Cinci pentru Bebe. Cu alte cuvinte, voi încerca să aleg cinci lucruri care i-ar face viața mai bună, mai sigură bebelușului mult dorit.

Dacă vă închipuiți că am experiență și totul a mers șnur, vă înșelați. Lucrurile se schimbă cu viteza luminii și, în primă fază, m-am trezit înconjurată de o mulțime de informații despre produse și servicii la care, la momentul când le-am adus pe lume pe fetele noastre, nu am avut acces. Unele nici măcar nu existau. În cele din urmă am reușit să aleg ce mi s-a părut mie, cel puțin, mai important, bun și folositor. 

  • Pentru început, m-a bucurat să găsesc produse pentru îngrijirea celor mici realizate din materiale naturale, sigure pentru cei mici. Cu siguranță acestea se vor afla pe lista noastră, pentru că uneori este nevoie și de scutece de unică folosință, nu te poți baza doar pe cele refolosibile.
    (Da, le-am crescut pe fetele mele folosind scutece din bumbac, așa cum m-a crescut și pe mine, mama.)
  • Un sistem de purtare ne va ajuta mult. Rămâne să ne decidem care este mai sigur și mai potrivit pentru noi.
    (Tocmai a trecut Dana prin spatele meu și, privind ceea ce scriu, m-a întrebat dacă am să le dau vreo veste. Recitind ce am scris, realizez că gândul de a aduce pe lume un bebeluș îmi aduce foarte multă bucurie... cine știe?)
  • Fiindcă am amintit de siguranță, vom avea nevoie de un scaun special, pentru deplasările pe care le vom face cu mașina. Am înțeles că cele mai bune sunt cele cu Isofix. Pe vremea când erau fetele mici nu aveam mașină și nici nu se cunoșteau prea multe despre subiect.
  • Un sistem de monitorizare audio-video mi se pare foarte util. Este tot o noutate pentru mine - cred ca pe vremuri mi-ar fi prins bine așa ceva.
    (Maria este de părere că seamănă a spionaj... ei bine, abia aștept să spionez somnul liniștit al unui ”burunduc”.)
  • Am lăsat la final ceva foarte important. Un dar pe care îl primim la naștere: recoltarea de celule stem din sângele de cordon ombilical, țesutul ombilical și placentă. Mi s-a părut foarte interesantă și utilă informația despre stocarea țesutului de cordon ombilical ca sursă de celule stem.
Când s-au născut Dana și Maria se știau foarte puține lucruri despre acest subiect, sau cel puțin noi nu prea aveam acces la informații, ca acum. Văzându-le curioase, m-am gândit să le arăt filmulețul de mai jos, despre recoltarea și rolul celulelor stem tinere. Sper să îl urmăriți și voi, cei care citiți aceste rânduri - veți afla din el informații prețioase. 
 

Atunci când ne gândim la viitor, încercăm să ni-l imaginăm cât mai frumos posibil. Nu ne dorim să proiectăm asupra lui umbra bolii, a suferinței. Dar nu este bine să fim nici ca struțul. Să băgăm capul în nisip și să ne facem că plouă, că nouă nu ni se poate întâmpla. Este bine să fii prevăzător, mai ales când ai posibilitatea să faci ceva în acest sens. Se știe că celulele stem hematopoietice pot trata boli grave. S-a demonstrat. Și atunci, de ce să nu profităm și de acest dar pe care ni-l oferă chiar corpul nostru, la naștere? Am aflat că specialiștii de la Cord Blood Center oferă și recoltarea placentei și stocarea ei ca sursă de celule stem.

Fetele m-au întrebat de ce celulele din sângele ombilical, de ce celule stem din placentă ? Am încercat să le explic atât cât m-am priceput și eu. Nu într-un mod științific, m-am bazat mai mult pe logică și, desigur, pe ce am mai citit când m-am documentat despre acest subiect. 

Vedeți voi, celule acestea stem tinere, sunt cele care în viața intrauterină au avut rolul să ne formeze, sa ne.. ”crească”. Practic ele dețin codul nostru, nealterat și nemodificat de mediul în care trăim și de experiențele de viață prin care trecem, în timp. De aceea ne vor ajuta să ne regenerăm și refacem după o afecțiune agresivă, pentru că ele au rolul de a ne da o nouă șansă. Ca un fel de restart.

De un restart aș avea și eu nevoie..... pentru că s-a făcut târziu. Am scris aceste rânduri cu bucurie.. nu știu dacă îmi vor fi de folos. Ar fi frumos!

Acum mă retrag, nu înainte de a vă întreba și pe voi care ar fi cele cinci lucruri, sau servicii pe care le-ați alege pentru noul membru al familie - sau, pur și simplu, cu gândul la un bebeluș?


 


 

4 comments :

Diana spunea... [Raspunde]

Am citit cu multa placere.
Cand un bebe sta sa vina - sau chiar daca e doar in "pre-proiect" :) - pare ca bucuria ii "contamieaza" pe toti cei din apropiere.

Te imbratisez cu drag! <3 Pupici!

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana da... e ”contagios” in sensul bun. Haha.
Mie mi-a placut mult casuta lui Bebe din poza de mai sus - asa frumos arata! Numai uita-te cum ii sta parul. E adorabil :)).
Pupici!

Stef Rof spunea... [Raspunde]

Mi s-a parut foarte interesantă ideea de "reciclare" a elementelor de la naștere, și transformarea lor în celule Stem, care acestea au un rol esențial pentru "improspatarea" sângelui și organelor noastre..

Da, venirea pe lume a unui bebeluș, este o mare bucurie.. 🤗
O săptămână frumoasă îți doresc !

copilarim spunea... [Raspunde]

@Stef Rof ce paralele ai facut! Chiar :).

Iti multumesc mult ! La fel :)!!

Trimiteți un comentariu