joi, 5 noiembrie 2020

Sinestezii sau regăsirea timpului crezut pierdut.

 Jurnalul Familiei Sâbî

Joi, 05 noiembrie 2020

Buni - Tanța

Bine v-am regăsit!

În ultima perioadă, toamna mi-a dat suficient de mult de lucru prin casă și grădină, subțiindu-mi simțitor timpul liber. N-am mai reușit să scriu, nici măcar în jurnalul online. Și nici nu părea să bată prea curând vântul schimbării, în acest sens. Doar cel aspru și rece, dinspre munte. Zilele trecute a nins.

Noroc cu Nora, sora mea. Deși ne despart câteva mii de kilometri, cum, necum, până anul acesta, reușeam să ne întâlnim, măcar o dată pe an. Acum nu a mai fost posibil - știți și voi cum au stat lucrurile, la capitolul călătorii și siguranță. Dar, de ziua mea, tot mi-a trimis un pachet plin de mici bucurii, împachetate cu multă dragoste. Dacă ar fi putut, s-ar fi strecurat și ea înăuntru. Și oarecum, chiar a făcut acest lucru.

Alături de o eșarfă în culorile toamnei, croșetată de ea, din fir moale și pufos și de o pereche de mitene, asortate - perfecte pentru vremea de afară, am descoperit, cu bucurie, nelipsitele borcane de gem de portocală, preparat cu fructe dn livada ei. Nora mi-a trimis și o carte cu coperte groase - Regăsirea timpului crezut pierdut - lângă care se afla un pachețel dichisit, de la Bottega Verde. În cele din urmă, o scrisoare, cu puzderie de gânduri și urări de bine, dar și cu instrucțiunile de utilizare, pentru fiecare dar în parte. 

Este minunat să ai o soră așa cum am eu: grijulie, iubitoare, cu simțul umorului. Cu un simț al umorului aparte, pe care noi două îl împărțim și care, de fiecare dată, ne conduce negreșit, către un acasă numai al nostru, indiferent unde ne-am afla, în acel moment. 

 

 

Citeam indicațiile și mă întrebam... Oare ce a mai pus la cale, de data aceasta, Nora? Și ca o soră mai mică ascultătoare ce sunt, am purces spre a îndeplini întocmai planul indicat, curioasă să văd despre ce este vorba. Ce se ascunde dincolo de ceea ce pot vedea ochii.

Mi-am făcut un ceai cald, mi-am uns o felie de pâine de casă cu unt, am luat un borcan cu gem lângă mine... și mă pregăteam să deschid cartea când mi-am reamintit că, înainte de a face acest lucru, trebuia să descopăr ce se afla, în pachețelul dichisit. L-am așezat pe genunchi și i-am desfăcut ambalajul cochet. Fiecare dintre cele 4 produse aflate înăuntru, era ambalat individual. Atașate cu câte o fundiță, se aflau și patru mesaje, scrise pe bucățele de hârtie.

  • Indiciul 1 - deschide-mă și vom porni împreună la drum.

În spatele primului ambalaj, se afla o o cremă de mâini cu ulei de măsline de la Palazzo Massaini. Ador măslinele. În special pe cele verzi. Iar Nora nu a uitat acest lucru. Deschid încet capacul, închid ochii instinctiv și ... simt cum mă învăluie un miros fin, suav, binecunoscut, de care, recunosc, îmi era dor. Miroase un pic a Bunica. Miroase un pic a copilărie. A băcănia lui Mateo - stabilit din Italia în orășelul nostru, aducând cu el de acasă, ceva din aroma și din vitalitatea din peninsulă, dar și savoarea preparatelor locale, prin ingredientele pe care le comercializa.

Miroase atât de frumos, încât întredeschid încet ochii, sperând ca bunica să ne întâmpine cu o salată asezonată cu ulei de măsline. Aevea zăresc în continuare încăperea și siluetele atât de dragi. Și, cum de salată nu poate fi nicidecum vorba, mă mulțumesc cu o altfel de tratație: ceva care îți lasă mâinile asprite de frigul de afară moi și catifelate, ca atunci, în copilărie, când bunica scăpa ca din greșeală, câte o picătură de ulei de măsline pe mânuțele întinse spre ea. Apoi ni le lua pe rând și ne masa ușor, până ce uleiul intra în piele și ne spunea:
Ăsta e secretul nostru, ca să nu mă uitați, atunci când veți fi mari și eu departe...
Dar Buni, de ce departe? Nu te lăsăm să pleci „nicăierea”! 
se auzea un protest în cor. Și în momentul următor ne cuibăream amândouă la pieptul ei, legănate în îmbrățișarea mâinilor mirosind a ulei de măsline și a Bunica.

  • Indiciul numărul doi - mă urmezi?

Este bine acolo, în copilărie, când timpul părea nesfârșit, când totul era exact așa cum trebuie să fie! O creangă se izbește de fereastră și pentru o clipă revin în prezent. Desfac ambalajul cu grijă: Lapte de corp hidratant, pentru piele sensibila, cu lapte de ovaz. Zâmbesc și deschid ușor capacul. un cor de râsete umple încăperea. A venit ora de culcare, dar nu înainte să facem baie. Și baia.... oh, baia era un adevărat răsfaț. Bunica ne pregătea vana cu grijă și, încă de când eram foarte micuțe, ne pregătea deseori o „apă specială, cu tărâțe de ovăz”. Indiferent de anotimp, avea grijă să nu avem pielea uscată și hidratată. 

Pentru o clipă sunt tentată să las totul și să merg să mă răsfăț cu un duș cald, ca apoi să mă bucur și de efectul laptelui de corp, nu doar de aromele sale cu efect de teleportare. Dar zăresc, împăturită, pe măsuță, scrisoarea Norei.

 

  • Indiciul numărul trei - hei, nu trișa! Încă puțin! 
Lapte de corp mini, hidratant cu extract de cocos - miroase a prăjiturele. Suntem îmbrăcate în cămășuțe de noapte. În casă e liniște și bine. Bunica ne-a adus câte un fursec cu migdale și fulgi de cocos - atât de fragezi și delicioși! Laptele aburind în căni! Apoi ne pregătim de culcare. Mângâindu-ne pe frunte, Bunica ne spune o poveste cu Măriuca. În fiecare seară este alta și, mă gândesc că Măriuca este chiar bunica, pe vremea când era ca noi. 
Aproape că adorm. Recipientul cu lapte de corp îmi alunecă ușor din mână și îl prind în ultima clipă. Mi-ar fi părut atât de rău să se verse! Îl închid cu atenție, până la următoarea întâlnire.

  • Ultimul indiciu al patrulea  - Trezește-te!

Și mă trezesc răzând! Privesc gelul răcoritor cu aloe vera. Simt de pe acum efectul răcoros și calmant, atât de cunoscut. Dar cred că am nevoie de un pic de ajutor pentru a redeschide ușile timpului pentru încă o dată, în această seară.

Desfac capacul și... văd silueta bunicii, lângă dulăpiorul cu alifii și alte preparate, cunoscute acum generic drept creme de corp. Într-unul dintre borcănașe - cel mic, cu eticheta verde - are un preparat cu o textură atât de interesantă - parcă ar fi un jeleu, ceva mai topit. Când vântul sau soarele își pun amprenta pe pielea mea, bunica mă oblojește cu grijă. Acum îl regăsesc, prieten vechi și de nădejde, sub formă de gel. 

Râd iar. Râd în gând, să nu cumva să o tulbur pe Bunica, de parcă nu eu aș fi în pat, alături de sora mea. De parcă ea ar dormi. Sau poate că acum ea doarme. Confund timpul și vremurile. 

Mă ridic de pe scaun și merg spre fereastră. La jumătatea drumului, mă întorc. Privesc cartea trimisă de sora mea. Mai era un indiciu. Mă gândesc. Apoi o deschid. De pe prima pagină, îmi zâmbește Bunica. Îmi zâmbește și Nora... și îmi zâmbesc și eu. Este o carte în imagini. O carte care se deschide simplu, dar care, folosind mici trucuri - sau chei, supranumite Sinestezii - prinde viață, trăgăndu-te în ea, înapoi în timpul fără hotar, când totul era exact așa... cum trebuia să fie.

Mulțumesc NoRa! Și vouă vă mulțumesc, că mi-ați fost alături.

Pe curând!

 


 

2 comments :

Diana spunea... [Raspunde]

Imi place mult parfumul copilariei care se simte aici. 😊 E asa de fain cand "produse" din prezent reinvie zile frumoase din trecut.

Te imbratisez cu drag! ❤️

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana ma bucur mult ca ti-a placut!! :*

Imbratisari cu mult drag si de la mine si K :*!!!!

Trimiteți un comentariu