duminică, 1 aprilie 2018

XIII. Turneu. O altfel de întâlnire cu fanii.

Pomi... nori... un câmp nelucrat... șoseaua... închid ochii. Îmi revin în minte imagini din filmul ultimelor trei săptămâni, derulate când amețitor de repede, când obositor de lent. Abia le zăresc, mititele, undeva, în depărtare. Apoi, brusc, își fac apariția, chiar în fața mea, de parcă abia așteaptă să mă izbesc de ele. Îmi vine să le țintesc și să le adun ca pe niște mici trofee într-un album de amintiri. Cine va avea oare punctajul maxim? Să vedem....

Am căștile puse pe urechi, dar muzica nu este pornită. Ascult motorul mașinii cum toarce, estompat. Uneori, unul dintre băieți pornește o discuție și ceilalți i se alătură. Fragmente din conversație trec pe lângă mine. Drumul este prost și nu pot adormi. O zdruncinătură și...
- Avem pană!! se aude verdictul.
Asta mai lipsea! îmi spun și iau mobilul din rucsac să verific cât e ceasul. Închis... s-a dus bateria. Iar.
- De ce nu îl schimbi? îmi zice Dani, în timp ce îmi întinde aparatul său. E depășit săracul, de timp, de progres, de tot. 
- Lasă că mai merge, îi răspund, mă uit la ceas și ieșim afară. 

Angel, șoferul, coborâse deja, să evalueze situația. P. îl urmase și, acum, vorbea cu organizatorul concertului ce va avea loc în seara aceasta. Cântăm la Iași. Mâine la Chișinău. Apoi continuăm turneul prin țară. Dacă avem cu ce.
Acum câteva ore aterizam la Otopeni - ne întorceam din mini turneul din Asia. Nici nu am vrut să auzim de un alt zbor, ne-au cam ajuns pentru o perioadă - așa că am plecat la drum cu microbuzul.
- Pană... repeta P. în telefon. Angel încearcă să o repare. Da... 
- Pană, măi pană, repară-te odată...... cântă Mișu. Apoi, ca și când ar fi avut o revelație, adăugă, pe un ton jucăuș, imitându-l pe celebru spion 007: Pano!. JOC PREPELIX PANO! după care se așeză confortabil pe o pernă pe care o adusese din mașină, sub singurul copac din apropiere și începu să se joace, liniștit și fără griji. Asso îi urmă exemplul, comentând ceva despre un clasament, despre cum poți aduna mai multe puncte și despre care prepeliță e mai valoroasă....


M-am întors spre Dani, dar dispăruse în mașină. Reveni echipat cu o pereche de ochelari tip cardboard - cheia spre VR. Se așeză și el pe o piatră și începu în scurt timp să execute o coregrafie complicată, formată mai mult din mișcări ale capului ce urmau, pare-se, o strategie bine pusă la punct. Din când în când un zâmbet triumfător i se ivea pe față, sau, mă rog, pe ce mai era vizibil din ea, nefiind acoperit de ochelari.

Mă apropiam de ei pentru a afla mai multe detalii, când Angel și P. m-au chemat să îi ajut.
Cum, nu-l știi? păru uimit Angel, când i-am întrebat dacă au idee ce joc i-a acaparat pe cei trei. Apoi strânse uneltele, verifică încă o dată roata și decretă mulțumit: Gata, am terminat, putem pleca la drum! 

- Hei, luați o pauză scurtă de JOC COPII!!! Cât să vă urcați în mașină! strigă spre cei trei jucători înfocați ce însuflețeau momentul cu exclamații de bucurie. Apoi se întoarse spre mine și-mi zise:
- Prin 2000, când s-a lansat versiunea pentru pc, eram imbatabil! Dar, trebuie să recunosc că versiunea de JOC MOBIL este mult mai interesantă! Tu descarcă-l din Google Play și antrenează-te! Apoi, după concert, ne întrecem!! Își reluă locul la volan în timp ce noi ne instalasem pe scaunele noastre.

- Doar că are mobilul, ca deobicei, descărcat! comentă Dani amuzat, în timp ce eu îmi deschideam laptopul, cu gândul să scriu un articol pe blogul de călătorii.
- Poți încerca varianta demo! Ai mouse? interveni Asso.
- Merge și fără! Deși e mai greu... zise P. și se așeză lângă mine. Să-ți arăt!
În triluri de păsări, m-am trezit într-un decor rural. O mulțime de prepelițe zburau și alergau în toate direcțiile, iar P. se învârtea de jur împrejur, ochindu-le, prin simple manevre făcute pe touchpad. La final a comunicat și celorlalți, mândru, scorul.
Până s-a descărcat bateria laptopului am continuat să mă antrenez. Îmi venise o idee....




..... suntem pe scenă. Jocul de lumini este pregătit, mulțimea abia așteaptă să cânte alături de noi. Înainte de ultimul bis, câteva persoane se pregătesc să iasă din rând. Se pregătesc să ne vâneze. Mă amuz.
- Înainte de ultima piesă... țipetele aproape că ne acoperă vocile. 
- Stați puțin, li se adresează Asso celor dornici să ajungă în culise, vrem să vă invităm să vânăm împreună!!
Pentru o clipă se așterne liniștea, apoi se aud câteva râsete pe ici pe colo.
- Da! Vrem să ne jucăm împreună!! Aceasta e provocarea pe care v-o lansăm!  interveni Mișu.
- Iată cum vom proceda! am continuat eu, așezându-mă jos, la marginea scenei. După ce vom termina de cântat ultima piesă, Dani va spune:

 Start JOC PREPELIX PANO !

În jurul nostru se auzeau voci murmurând și ecranele telefoanelor mobile se arpindeau rând pe rând. Parcă îl auzeam pe Angel zicând „Eu ți-am spus că e popular! Nu m-ar mira să-l joace și ai tăi... numai tu pari venit de pe altă planetă!”.
- De atunci, am continuat, aveți 15 minute să vă pregătiți!
- Când timpul s-a scurs, ne vom conecta la joc și vom juca împreună! continuă Mișu.
- Și fie ca cel mai bun, să câștige ! încheie Dani.

Muzica a început să răsune în boxe, am cântat împreună ultima piesă, apoi a început numărătoarea inversă. Surprinzător, nimeni nu ne-a urmărit. Ajunși la hotel, ne-am pregătit de confruntare. Cum telefonul meu era cu totul depășit de situație, numai norocul chior (și un cavaler sosit la timp pe un „cal alb, înaripat” - adică Aya, care sosise cu avionul) m-a salvat de la a nu abandona înainte să încep. Înarmat cu un mobil vișiniu, care printr-o stranie coincidență (sau, poate că, nu chiar) avea o prepeliță mică agățată de el, am reușit să ocup un onorabil loc 13, cel mai prost punctaj obținut de cei din grupul nostru. Dar, ca începător și, având în vedere câte persoane s-au jucat în același timp, mă simțeam învingător.
- Ce idee nebunească ai avut, măi Sebi!! mă felicită Angel.
- Am avut de unde mă inspira!  i-am răspuns în timp ce mă uitam să văd cine se afla pe primul loc. P. mustăcea. În fruntea clasamentului două porecle cunoscute mie: MSB și TSB.
- P.!! l-am strigat pe vărul meu, care printre hohote de râs îmi zicea:
- Nu m-am putut abține. Știam că s-ar bucura să joace și ei alături de noi... Surprizăăăă!!
Toți cei prezenți i se alăturară. O mare de râs și bună dispoziție.
- Se pare că ai tăi erau campioni în trecut! Și au revenit și ei, odată cu varianta jocului pentru mobil, pe cele mai înalte trepte ale podiumului! comentă Angel.

Am râs și eu. Am intrat în hora și... ne-am jucat. Unele zboară în depărtare, altele prin apropiere, unele îți fug printre picioare... la fel ca amintirile. Am să le țintesc și le voi strânge într-un album.
- Haideți... stingerea! Mâine pornim din nou la drum!  se auzi vocea lui P.
În întuneric ecranul unui telefon luminează intermitent. Încă o tură.... și mâine poate stabilim un nou record. Decorațiunea prinsă de mobilul vișiniu se miscă cu ritm. E o prepeliță... X.

https://blog.super-blog.eu/proba-13-o-experienta-altfel-a-jocului-de-mobil/

2 comments :

CARMEN spunea... [Raspunde]

Draguta poveste. Jocul cu prepelitele nu il cunosc, in lumea mea nu e popular 🤣 cred ca sunt de pe aceeasi planeta cu Sebi. Drept sa zic, nici nu e nimeni in jurul meu care sa ma provoace (si consider ca e bine 🤣😂). Inteleg ca a fost tema ta de concurs. Excelent plasata in textul literar, deosebit de placut.
Felicitari Rux draga! 🌝

copilarim spunea... [Raspunde]

@CARMEN culmea e ca a aparut chiar in Germania :)). Asa ca de pe la tine a migrat spre noi :)))). Bine asta la inceputul anilor 2000.
Sebi... ah Sebi ar avea multe de zis.... Da. E de pe alta planeta. Si mai e si indragostit de Mika.. N-am nicio sansa.. pffff.
lol
Pupici - ma bucur mult ca ti-a placut! :)

Trimiteți un comentariu