...am reinceput cartea aceasta. Este de fapt o culegere de ganduri care sa te sustina pe drumul catre o viata asa cum ti-o doresti. Daca ar fi sa ii dau o definitie. Azi am citit ultima pagina.
Nu e de fapt niciun mare secret.... se refera la faptul ca ne influentam viata in functie de ceea ce ni se intampla la un moment dat, si de felul in care alegem sa ne raportam la respectivele lucruri. Cerul e acelasi pentru toti. Dar il vedem diferit... Il vedem fiecare dintre noi diferit, in aceeasi clipa cand ne uitam impreuna la el. Si il percepem diferit de cum il vedeam cu cateva minute (secunde.. ani.. clipe etc) inainte, in functie de ceea ce ni se intampla.
Era luni, 19 iunie 2017 cand am luat cartea din nou la mana, incercand sa ma agat de ea ca de un colac de salvare. Prima data cand am citit-o (cred ca prin 2013-2014, o primise Tata de Mos Craciun de la Ralu), rezultatul a fost extraordinar. Pur si simplu ...
Acum nu stiu ce sa zic. Spectaculos ca prima data nu a fost - poate si pentru ca stiam cam despre ce era vorba, dar si pentru ca situatia a fost de alta natura. Dar un punct de sprijin tot mi-a oferit, fie doar si pentru ca mi-a reamintit de modul in care ma pot raporta la zilele saptamanii. :) Nu mai exista "marti 3 ceasuri rele", ci "martea aprecierii" - de exemplu.
Era luni, 19 iunie.... intr-o zi de luni, cand ne-am intors dintr-o camera de la etajul 1 al blocului copilariei mele, cu geamuri mari si atat de aproape de cer.
Mi-am lasat acolo papuci, patura...cana. Ca sa ne intoarcem, la sfarsitul saptamanii. Pentru ca nici nu am fi plecat de unde era atat de bine, daca nu s-ar fi anuntat ca stropesc in acea zona. Oare? Oare.... Nu, nu am fi plecat in centrul sufocat si sufocant.... Si nu s-a stropit... pentru ca se stropise deja, cand nu s-a anuntat. Dar ce mai conteaza.
La ciorne e salvat un articol. Nu mai stiu cand l-am scris... dar e salvat cu data de 13. Iunie.. anul trecut. Cred ca il scrisesem cu cateva zile inainte. Incepand cu 29 mai, nu am mai dormit decat, in cel mai fericit caz... o ora, poate doua, cu intreruperi...noaptea. Iar saptamana 19 -23 iunie (nici macar nu e o saptamana intreaga) m-a ingenuncheat nu doar lasandu-ma fara el, ci obligandu-ma sa ii cer eu.. sa plece. E ironic, e absurd... e nedrept?! E culmea... :))
Ganduri, cuvinte insirate (cam fara noima si sens). Nu un citat dintr-o opera celebra - este doar un articol pe care nu il voi publica niciodata... Transformat in poza dupa preview-ul a ce ar fi fost daca....
E ca si cum saptamana aceasta ... te-as pierde din nou si nu vreau asta - cum sa te/ne pot salva?! Atunci te-am si m-am ascuns. Acum ... nu-mi mai pasa.
A trecut un an de cand am (re)inceput cartea. Azi am terminat-o.... Sunt in locul in care trebuie sa fiu. Si totul tine de alegeri. Inca nu stiu .. nimic.
4 comments :
draga mea Rux... am citit aceste rânduri pline de durere, de emotie, de speranta, dragoste si frumusete si te-am simtit sincera si calda, si foarte aproape. Nu stiu ce cuvinte as putea folosi sa.ti transmit ceea ce simt... nu e compasiune, dar e o amicie fraternă (soreasca nu exista LOL), e simpatie si este admiratie, pentru tot ce faci, pentru cum te comporti si cum te exprimi, adica, pentru ceea ce esti <3
Te îmbratisez. Noapte buna! <3
Randurile acestea m-au facut sa plang - cu lacrimi. Imi dau seama ca, inca, mai simt dorul pentru micutele sufletele pe care le-am pierdut... Dragul de Dodo... Stiu cam prin ce ati trecut mai ales pentru ca Miti (o catelusa) a avut exact aceeasi suferinta, dar la varsta de 16 ani... O duceam zilnic la medic - pentru perfuzii... Ciudat a fost faptul ca, dupa fiecare perfuzie, se simtea mai rau... Sambata si duminica, pentru ca nu o duceam la perfuzii, era mai bine... dar am crezut in medic si am continuat tratamentul. Nu voi sti niciodata daca am facut bine! Micuta s-a chinuit... Aproape o luna dormeam ca si tine, o ora-doua pe noapte...
Inainte de Miti a fost Bony, care a suferit tot cam o luna - nu avea dureri, doar ca... atunci cand se ridica, se invartea in cerc (medicii si-au dat, practic, cu presupusul si tratamentul a fost la fel...) Nu mai dormeam, capitonasem o camera cu perne, plapumi etc, sa nu se loveasca de mobile! Intr-o zi am rugat-o: "Bony, du-te!" S-a uitat lung la mine si, in acea zi, la nici o ora, a inchis ochii pe vecie.
Dupa Miti a fost Boby... El a suferit doar o saptamana - il hraneam cu seringa, dadea din ciotul lui de coada de fiecare data cand ne vedea. Intr-o seara, mama si sora mea l-au imbratisat si mangaiat... Cand am venit si eu acasa l-am luat in brate, sa il intorc pe partea cealalta, sa nu amorteasca... Si l-am tinut strans in brate si l-am sarutat pe frunte... Cam intr-o ora s-a dus si el dupa Bony si Miti si altii care au plecat inainte, prietenii lor patrupezi de prin cartier.
Oh! Scuza-ma Rux! :) Acum... ma doare gatul de la lacrimile pe care incerc sa le retin, sa pot scrie...
Am scris aceste randuri si pentru mine, dar si pentru a sti ca stiu privirea minunilor cu blana care par ca vor sa ne spuna ceva - uneori par ca ne privesc ca si cum ne intreaba: "nu intelegi ce ma doare si de ce am nevoie?" Si nu-i intelegem - ii putem doar iubi si le putem oferi ceea ce credem ca le face bine. Ce ochi au! In felul lor, isi iau la revedere de la noi...
Sa stii ca imi pare tare rau pentru Dodolici.
Te imbratisez cu drag! <3
@CARMEN :* multumesc mult!
Ralu a mea a fost "apostrofata" de invatatoarea ei (si apoi parata la mama) pentru ca la familia de cuvinte formata pornind de la "bunic" a creat cuvantul "bunicutica". Asa a gasit ea de cuviinta sa o alinte pe Buni.
Creativitatea poate fi folosita in scopuri nobile si, cred eu, putem folosi si "soreasca" daca ne dorim, ca un cod al nostru - si de la sora, dar si, putin, de la soare.. O iubire calda, solara, ca intre surioare :P.
Hehe. Ne intelegem si fara cuvinte - sufletele vorbesc asa, pur si simplu, prin fire nevazute :).
Imbratisari cu drag :*
@Diana multumesc mult pentru tot!! :*
Imi pare rau ca te-am facut sa plangi. Sper doar ca lacrimile pe care le varsam sa ne aline durerea pricinuita de doruri si neputinte.
Cred ca... intr-un fel trebuie prezentat si acest aspect. Mai ales ca poate, citind aceste randuri cineva ar putea evita cumva o asemenea experienta. Sunt multe lucruri pe care le-am aflat de-a lungul timpului si care i-au prelungit (cu cel putin 7 ani) viata lui Do.
Si mai sunt si mai multe despre care daca as fi stiut la timpul potrivit, nu am fi trecut poate prin ceea ce s-a intamplat.
Ma gandesc sa scriu candva despre lucrurile acestea. Oameni si animale sufera atat de mult de pe urma inconstientei unora .....
Si da... in cazul cateilor, poate cei mai sensibili la medicamente, tratamentele pot fi uneori dusmani... mai degraba decat prieteni.
Pupic cu drag si ganduri bune - ca undeva, intr-o lume mai buna, ne vegheaza niste sufletele cu ochi mari si buni. Si ca nu ne-au uitat.
Imbratisari <3!!
Trimiteți un comentariu