vineri, 6 aprilie 2018

XVI. Epilog. Și au trăit frumoși și fericiți, pân' la adânci bătrâneți!

Întuneric. Liniște deplină. Mă strecor ușor și agil ca o felină. Ușa se deschide încet, fără zgomot. Mă îndrept spre dulăpiorul suspendat pe perete, deasupra chiuvetei. Prin geam pătrunde timid o rază de lună, străbătând rândurile de nori ce acoperă lacom cerul, în noaptea aceasta. Privesc în căutarea vreunei stele călăuzitoare sau măcar căzătoare, dar nu zăresc niciuna. Îmi continui misiunea....
Întind mâna înmănușată spre dulap. Ușa cu oglindă glisează spre stânga. Scot dintr--o cutie o fiolă cu Acid Hialuronic Hyaluron C, 2%. Cu atenție și grijă rup îi capul....


Clic!!
Brusc, luminile reflectoarelor se aprind și mă orbesc. Mă aflu pe o scenă, înconjurat de o mulțime de priviri curioase. Toți cei prezenți sunt îmbrăcați în halate lungi, de un alb imaculat. O „oglindă-lupă” pare să se rotească de jur împrejurul meu, ca un satelit lansat pe orbită. Pe un ecran imens sunt proiectate toate ridurile mai mult sau mai puțin superficiale de care dispun în acest moment - de expresie, sau impresie, ori pur și simplu de neglijență.
- Canion...
- Nu, este ghinion! 
Toți cei prezenți dau nemulțumiți din cap. Pe măsură ce se apropie de mine, înconjurându-mă, realizez că sunt înarmați cu tot felul de ustensile folosite pentru intervenții estetice. În spatele lor, decorul se schimbă, transformându-se într-o enormă sală de operații. Chipurile li se transfigurează, lipsite de cea mai mică urmă de umanitate, suspendate de „calea de silicon” - fețe întinse, zâmbete împietrite, o imobilitate totală a expresiei.
În clipa în care mânile lor sunt pe cale să mă atingă, din fiola pe care o țin în palmă, mici bule de ser ies și se ridică deasupra mea. Apoi se unesc și formează un fel de dom care mă protejează, ținându-i la distanță.
- Scutul Gerovital H3 Hyaluron C  a fost activat cu succes!



-Sebi!! Sebi!! Hei, trezește-te!!  Întârziem!
Mijesc leneș ochii și mă smulg din îmbrățișarea îmbietoare a somnului. Filmul ultimelor întâmplări se derulează haotic în mintea mea. Capul lui P. se ivește la geam preț de-o clipă. O pernă zboară spre el, lovindu-se înfundat de fereastra închisă...
- S-a trezit! îl aud dând raportul. Sunt tentat să îmi reiau locul în pat, ca un îmbătrânit prematur, cocoșat de „tristețuri” și ridat de amintiri, dar „azi” are o importanță aparte pentru mine. Mă scutur de ademenirea fugii în somn și mă îndrept spre ușă.

Foișorul împodobit cu panglici înflorate, se desenează-n profil alb, pe cerul senin. Băncuțe și scaune de lemn străjuiesc poteca pietruită. Glasurile celor prezenți se înalță spre bolta înfrunzită, iar pe fundal se aude cântând încet, muzica.
Apar, grațioși, radiind luminos,iubire. La braț, se îndreaptă spre foișor, pentru a-și sărbători smaraldul de dragoste pururea tânără.

P. pășeste alături de Aya păstrând ritmul impus de muzică. Îl urmez. În dreapta mea - Mika. În stânga, săltând-mi în piept, inima.
Mă-ntreb dacă și ăsta-i un vis. Mai că m-aș ciupi, să aflu, când le zăresc pe mătuși în primul rând. Poate-i coșmar?!
 
... zău dragă, unde ai mai văzut tu o asemenea eficiență în procesul de estompare semnificativă a ridurilor, hidratarea şi regenerarea pielii?
Tresar. Privind spre ele, soarele mă orbește. Clipesc des și simt cum îmi dau lacrimile.
- Dar, oh... micul nostru Sebi, tot sensibil a rămas!! le aud comentând și le zăresc pregătite să-mi sară în ajutor.
Mă mut cu un pas mai în spate, la adăpostul făcut de frunzele nucului bătrân. P. mă tachinează, amuzându-se copios:
- Nu mai plânge Sebi, că faci riduri în jurul ochilor....
Dar nu apucă să-și încheie fraza că le și vedem pe mătuși scotocind în geantă și întinzându-i complice o cutie:
- Cremă antirid contur ochi și buze... șoptesc și ne fac cu ochiul. Preventiv!!
Mă ciupesc de mână. Țțțțțțț.... Nu visez.

Două mâini își regăsesc strângerea caldă, reînnoind jurământul unei iubiri nemuritoare.
- Iar de s-ar fi inventat un elixir care să aibă efecte antirid, de umplere a ridurilor, efecte hidratante și de protecție a pielii sufletului, aceluia iubire i-ar fi fost numele. Dar, dragi prieteni, un asemenea elixir nu s-ar putea găsi defel îmbuteliat în sticluțe mici, de culoarea smaraldului disponibile în toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară. Căci, de bună seamă, deși fermecată, iubirea nu poate supraviețui capturată. Și în cele din urmă, se ofilește și piere.

Mă mai ciupesc o dată de mână, în timp ce părintele își încheie neobișnuita predică. 
 
 
 
Mă îndrept spre fântână și-mi scufund palmele în apă rece. O simt apoi răcorindu-mi fața, prelingându-se blând. Gândurile par să se așeze în ordine. 
 
Eram pe scenă. Îmi ștergeam machiajul de pe față. De-ar fi putut acea apă micelară Hyaluron C  șterge și fața sufletului. Călcat în picioare tânjea cu ardoare după iubire, după înțelegere, după dreptate?! Oamenii se pricep de minune să-i chinuie pe ceilalți, să denatureze adevărul, să le fure visuri și chiar identitatea. Patru fețe pot fi create prin bisturiu - În numele „păstrării unui vis”, a spus vânzătorul de suflete.
- Și-atunci, totul a fost în zadar? am întrebat vișinul în floare.
- Nu...  din colivii și-au luat zborul o grămadă de fluturi. Privește Sebi. Un stol de fluturi... îmi șopti Mika încet, în timp ce mă cuprindea tandru cu brațele.

Printre copacii din livadă astăzi cântăm din nou, la scenă deschisă. Aflați la „panoul de comadă”, P și Aya se pregătesc să ne lanseze vocile pe portative de crenguțe înflorite. Și, pentru prima dată, am emoții, cu adevărat. Oare, mai pot cânta? Oare ne-a luat și vocile? Oare ne vom volatiliza și vom deveni holograme, pierzându-ne conturul?
Mișu se sprijină de mărul de aur, Asso numără mugurii prunului argintiu, Dani verifică dacă s-a prins altoiul gutuiului. Eu îi prind petale de cireș Mikăi în plete. Dar, de-ndată ce muzica se aude-n difuzoare, microfoanele ne deschid drumul spre sufletele tuturor. Și, deasupra noastră, răsună foșnetul penelor maiestrei Păsări Phoenix. Iar viața pulsează puternic și blând, fremătând a speranță.

Și au trăit frumoși și fericiți, pân' la adânci bătrâneți, iubind curat și neuitând nicicând, să fie oameni pe acest pământ.
 

https://blog.super-blog.eu/proba-16-cum-imbatranim-frumos/

2 comments :

CARMEN spunea... [Raspunde]

tinerete fara batrânete si... viata fara cosmetice nu exista! :-) chiar si in vise :-) Haioasa ideea ta de final Super Blog! BRAVOOOO!
Abia astept sa imi comunici rezultatele. Sunt sigura ca esti pe locul intâi, nu se poate altfel! Roamnul tau este deosebit de placut! Fiecare capitol face trimiteri artistice spre temele impuse de concurs :-) Sper ca sponsorii concursului sunt deosebit de multumiti si ca ideile tale le vor fi de folos. Practic atat de bine descrise, incat fiecare firma ar putea folosi capitolul pe care l-ai oferit, drept scenariul unui videoclip-reclama. Superb scris, Felicitari RUX draga!

copilarim spunea... [Raspunde]

@CARMEN m bucur mult ca ti-a placut :). Nu vreau sa te dezamagesc dar sunt departe de podium :))). Insa eu sunt fericita pentru ca, atat cand m-am priceput, am reusit sa duc romanul la bun sfarsit, sa ii creez continuitate si... mai ales spre final, Sebi a reusit sa imi intre pe sub piele, incat am avut si eu am avut impresia ca, intr-un fel, capitolele capatau consistenta.. si se materializau in mici clipuri. :))).
A fost o experienta frumoasa in care am impletit o poveste si, sper eu, am dus informatii interesante si folositoare pentru cei care le-au citit. :)
Pupici cu drag!!

Trimiteți un comentariu