Și am aterizat. Ca de fiecare dată, după o călătorie mai lungă, abia aștept să mă întorc acasă...
La cuib! completă mintea mea cea hiperactivă gândul lăsat neterminat, în timp ce eu abia îmi târăsc picioarele spre sala de așteptare de la Sosiri a aeroportului.
Parcă ai fi un melc..... continuă să comenteze nemulțumită prestația jalnică de care dau dovadă.
Dar nu sunt! Am mustrat-o. Dacă eram, acum găseam un colț de natură primitor, făceam popas și intram în casă pentru a trage un pui de somn sănătos.
Cu astfel de gânduri și dialoguri mentale mă îndreptam spre ieșirea din aeroport. Aerul ușor rece al dimineții m-a înviorat puțin. Lăsasem în urmă câteva zile petrecute într-un ryokan situat în inima naturii, în Hakone... Imagini absolut superbe care mă întâmpinau dis de dimineață și seara mă însoțeau până când soarele asfințea și umbrele le acopereau asemeni unor draperii bogate, de brocart, pentru a își face somnul de frumusețe și a fi a doua zi proaspete și pline de strălucire.
În fața mea se întindea acum un ”peisaj” dezolant: o parcare , câteva clădiri administrative și drumul. Din fericire autobuzul își făcu apariția și, fiind doar câțiva călători, m-am așezat pe un scaun, am închis ochii și am început să picotesc. Urmează să cobor la capăt de linie, cunosc drumul ”cu ochii închiși”, așa că profit de acest moment pentru a mă odihni. În sunetul monoton făcut de motor, ca o toarcere ritmică, simt cum ne îndreptăm spre oraș. Cu ochii minții văd însă cerdacul din lemn, pietrele pe care puteam calcă atunci când ieșeam în grădină și minunatul heleșteu de lângă încăperea unde luam masa.
Astfel, timpul se scurge mult mai ușor și mă mai despart doar două stații până la destinație. Apoi, mai am de mers cam cinci sute de metri până la blocul unde locuiesc într-un apartament micuț, dar frumos amenajat; la etajul trei al unui bloc construit destul de recent, situat într-un cartier destul de liniștit și înconjurat de destul de multa verdeață. Destul de și.... totuși.... Închid ochii și imaginea camerei mele din hanul tradițional japonez revine în culori vii, tari, vibrante, să însuflețească un pic imaginea prăfuită și ștearsă a orașului.
Acasă mă așteaptă vărul meu P., însoțit de Aia, logodnica sa. Ei au avut grijă de plante pe toată perioada cât am lipsit.
- De când te-ai întors din prima ta călătorie în Asia, ai început să aduci natura în casă! mi-a zis râzând P. când i-am înmânat dublura cheilor la plecare. În ritmul acesta, ori te muți în debara, ori îți faci o casă.
Accentuase cuvântul casă într-un mod ciudat. Aia îi tot făcea semne și îi șoptea ”spune-i” în timp ce își făcea de lucru în spatele unui ficus. P. mă privi un moment și apoi mă zise:
- Ți-a spus unchiu' că vrem să ne facem casă? Ne gândeam la așa ceva.... și scoase dintr-o mapă de culoare roșie un proiect de casă pe care mi-l arătă cu vădită emoție. Când am vorbit cu el spunea că poate își fac și ei una la fel, sau poate facem un duplex....
Am fost uimit. Ai mei nu îmi spuseseră nimic. Priveam imaginea pe care mi-o arătase și încercam să îmi inchipui casa deja terminată, cu livada de pomi fructiferi plantată de bunici, pe fundal.
- Nu, nu mi-a spus nimic. I-am răspuns într-un final.
- Noi deja am început demersurile, a intervenit Aia, entuziasmată.
Dar toate acestea se petreceau acum mai bine de trei săptămâni. Cu două zile în urmă am primit un mesaj de la P. în care mă anunța că ”împreună cu unchiu'” - adică tatăl meu, ”ne--am decis pentru un proiect de casa” și că, evident, mă așteaptă pentru a stabili ultimele detalii înainte de a demara ” operațiunea casa”.
Mă gândesc că poate oboseala aceasta pe care o resimt este oarecum legată și de idee a ceea ce va urma. Și parcă îi aud decretând în cor:
- Lui Sebi îi plac călătoriile. Dragul nostru, te delegăm responsabil cu drumurile. Vei putea scrie despre ele pe blogul tău de călătorii, în voie. Doar imaginează-ți ce ofertant! ” Drumul după avize de amplasament”. ”Drumul pentru obținerea autorizațiilor”. ”Drumuri pentru acorduri și cărare de rezolvare a posibilelor dezacorduri”.....
Mai că îmi vine să râd îmaginându-mă cocoșat de atâta alergătură, birocrație și confuzii datorate de faimoasele acronime ce ” te induc în eroare greșită” cum glumea bunicul meu când i-am arătat prima dată semnele chinezești, denumite kanji, folosite în scrierea japoneză.
Acasă mă aștepta însă o surpriză. P, Aia și părinții îmi pregătiseră o mică petrecere de bun venit, îmi cumpăraseră un bonsai micuț și mă așteptau cu aceeași mapă roșie, menită parcă să netezească lungul drum spre casă.
Avalanșa de informații care s-au revărsat asupra mea în următoarele momente m-au făcut să mă simt ca și când m-aș fi aflat sub o cascadă micuță, la munte.... cu apa căzând rece, ușoară și totuși grea, pe umerii înroșiți.
- Dacă vrei tu o cascadă cred ca se poate face și așa ceva! interveni Aia. Vezi tu, îți personalizează proiectul în funcție de ceea ce îți dorești și, desigur, de cum se poate.
- Noi ne-am hotărât să facem un duplex, aici, în vale... a intervenit tata. Ne-am gândit că ție oricum îți place mai mult la poalele dealului, în apropierea pârâului și a pădurii.
Într-adevăr. Imaginea care se contura vag, mă atrăgea spre ea cu forță, încât eram pregătit să pornesc pe lungul și anevoiosul drum al documentării și....
- UIte-l cum visează. Interveni P. în timp ce îmi dădea mapa să o studiez. Aproape că regret că nu e nevoie să îl trimitem să se intereseze de PAC! Și râse mulțumit de efectul obținut, reflectat de expresia de confuzie așternută pe fața mea.
- Proiectul de Autorizație de Construire.... încercă să mă lămurească tata. Dar subit, japoneza mi se părea cea mai simplă limbă de pe pământ, în comparație cu împărăția acronimelor din domenii de specialitate, cu care nu am nicio tangență.
La cuib! completă mintea mea cea hiperactivă gândul lăsat neterminat, în timp ce eu abia îmi târăsc picioarele spre sala de așteptare de la Sosiri a aeroportului.
Parcă ai fi un melc..... continuă să comenteze nemulțumită prestația jalnică de care dau dovadă.
Dar nu sunt! Am mustrat-o. Dacă eram, acum găseam un colț de natură primitor, făceam popas și intram în casă pentru a trage un pui de somn sănătos.
Cu astfel de gânduri și dialoguri mentale mă îndreptam spre ieșirea din aeroport. Aerul ușor rece al dimineții m-a înviorat puțin. Lăsasem în urmă câteva zile petrecute într-un ryokan situat în inima naturii, în Hakone... Imagini absolut superbe care mă întâmpinau dis de dimineață și seara mă însoțeau până când soarele asfințea și umbrele le acopereau asemeni unor draperii bogate, de brocart, pentru a își face somnul de frumusețe și a fi a doua zi proaspete și pline de strălucire.
În fața mea se întindea acum un ”peisaj” dezolant: o parcare , câteva clădiri administrative și drumul. Din fericire autobuzul își făcu apariția și, fiind doar câțiva călători, m-am așezat pe un scaun, am închis ochii și am început să picotesc. Urmează să cobor la capăt de linie, cunosc drumul ”cu ochii închiși”, așa că profit de acest moment pentru a mă odihni. În sunetul monoton făcut de motor, ca o toarcere ritmică, simt cum ne îndreptăm spre oraș. Cu ochii minții văd însă cerdacul din lemn, pietrele pe care puteam calcă atunci când ieșeam în grădină și minunatul heleșteu de lângă încăperea unde luam masa.
Astfel, timpul se scurge mult mai ușor și mă mai despart doar două stații până la destinație. Apoi, mai am de mers cam cinci sute de metri până la blocul unde locuiesc într-un apartament micuț, dar frumos amenajat; la etajul trei al unui bloc construit destul de recent, situat într-un cartier destul de liniștit și înconjurat de destul de multa verdeață. Destul de și.... totuși.... Închid ochii și imaginea camerei mele din hanul tradițional japonez revine în culori vii, tari, vibrante, să însuflețească un pic imaginea prăfuită și ștearsă a orașului.
Acasă mă așteaptă vărul meu P., însoțit de Aia, logodnica sa. Ei au avut grijă de plante pe toată perioada cât am lipsit.
- De când te-ai întors din prima ta călătorie în Asia, ai început să aduci natura în casă! mi-a zis râzând P. când i-am înmânat dublura cheilor la plecare. În ritmul acesta, ori te muți în debara, ori îți faci o casă.
Accentuase cuvântul casă într-un mod ciudat. Aia îi tot făcea semne și îi șoptea ”spune-i” în timp ce își făcea de lucru în spatele unui ficus. P. mă privi un moment și apoi mă zise:
- Ți-a spus unchiu' că vrem să ne facem casă? Ne gândeam la așa ceva.... și scoase dintr-o mapă de culoare roșie un proiect de casă pe care mi-l arătă cu vădită emoție. Când am vorbit cu el spunea că poate își fac și ei una la fel, sau poate facem un duplex....
Am fost uimit. Ai mei nu îmi spuseseră nimic. Priveam imaginea pe care mi-o arătase și încercam să îmi inchipui casa deja terminată, cu livada de pomi fructiferi plantată de bunici, pe fundal.
- Nu, nu mi-a spus nimic. I-am răspuns într-un final.
- Noi deja am început demersurile, a intervenit Aia, entuziasmată.
Dar toate acestea se petreceau acum mai bine de trei săptămâni. Cu două zile în urmă am primit un mesaj de la P. în care mă anunța că ”împreună cu unchiu'” - adică tatăl meu, ”ne--am decis pentru un proiect de casa” și că, evident, mă așteaptă pentru a stabili ultimele detalii înainte de a demara ” operațiunea casa”.
Mă gândesc că poate oboseala aceasta pe care o resimt este oarecum legată și de idee a ceea ce va urma. Și parcă îi aud decretând în cor:
- Lui Sebi îi plac călătoriile. Dragul nostru, te delegăm responsabil cu drumurile. Vei putea scrie despre ele pe blogul tău de călătorii, în voie. Doar imaginează-ți ce ofertant! ” Drumul după avize de amplasament”. ”Drumul pentru obținerea autorizațiilor”. ”Drumuri pentru acorduri și cărare de rezolvare a posibilelor dezacorduri”.....
Mai că îmi vine să râd îmaginându-mă cocoșat de atâta alergătură, birocrație și confuzii datorate de faimoasele acronime ce ” te induc în eroare greșită” cum glumea bunicul meu când i-am arătat prima dată semnele chinezești, denumite kanji, folosite în scrierea japoneză.
Acasă mă aștepta însă o surpriză. P, Aia și părinții îmi pregătiseră o mică petrecere de bun venit, îmi cumpăraseră un bonsai micuț și mă așteptau cu aceeași mapă roșie, menită parcă să netezească lungul drum spre casă.
Avalanșa de informații care s-au revărsat asupra mea în următoarele momente m-au făcut să mă simt ca și când m-aș fi aflat sub o cascadă micuță, la munte.... cu apa căzând rece, ușoară și totuși grea, pe umerii înroșiți.
- Dacă vrei tu o cascadă cred ca se poate face și așa ceva! interveni Aia. Vezi tu, îți personalizează proiectul în funcție de ceea ce îți dorești și, desigur, de cum se poate.
- Noi ne-am hotărât să facem un duplex, aici, în vale... a intervenit tata. Ne-am gândit că ție oricum îți place mai mult la poalele dealului, în apropierea pârâului și a pădurii.
Într-adevăr. Imaginea care se contura vag, mă atrăgea spre ea cu forță, încât eram pregătit să pornesc pe lungul și anevoiosul drum al documentării și....
- UIte-l cum visează. Interveni P. în timp ce îmi dădea mapa să o studiez. Aproape că regret că nu e nevoie să îl trimitem să se intereseze de PAC! Și râse mulțumit de efectul obținut, reflectat de expresia de confuzie așternută pe fața mea.
- Proiectul de Autorizație de Construire.... încercă să mă lămurească tata. Dar subit, japoneza mi se părea cea mai simplă limbă de pe pământ, în comparație cu împărăția acronimelor din domenii de specialitate, cu care nu am nicio tangență.
- Nu-ți face griji, interveni mama, ce rămăsese tăcută până în acel moment. De obtinerea avizelor de construire se ocupă specialiștii din echipa de arhitecți proiectanți care ne vor fi alături pe parcursul întregii călători.... pe drumul spre casă.
S-a lăsat seara. În micul meu apartament din orașul prăfuit s-a așternut liniștea. Privesc bonsaiul și îmi pare că aud un greier. Scot din bagaj un pachet și îl desfac. Este un tablou... Pe fundal se vede pădurea, în fața mea prispa de lemn a unei case... pe înserat. Și într-un colț, în grădină, licurici.
8 comments :
neaparat sa scrii un roman! ce frumos stii sa legi cuvintele si ideile, sa împletesti subiecte care sunt greu de pus unul lânga altul... Minunat articol!
Abia astept sa aflu cum evolueaza proiectul Duplex la margine de padure! te pup
xoxo
@CARMEN ;)) pot sa iti spun doar atat: in capitolul 4 vor aparea flori la orizont, iar in 5 se pune temelia.
Desi Sebi e mai incantat de ideea casutei lui de inspiratie japoneza decat de duplexul parintilor si al varului...
Acum nu stiu... sa vedem cum s-o descurca el iarna, daca ii ajunge un futon, sau ii viziteaza pe duplexisti ;).
Ma bucur mult ca iti place :D.
Pupici!! :*
cel mai bine e acasa, am venit de undeva si ma pregatesc iar sa plec, sunt delegatii, vad locuri frumoase dar tot acasa e bine!
Excelent! Aproape ca ma determini sa pornesc si eu pe... drumul spre casa! :) Oh, nu sa incep una de la zero, ci sa ne mutam in apartamentul ce-l avem intr-o casa la poale de deal, langa apa curgatoare.
Ce simplu e acum, cand pentru autorizatii si alte cele are cine sa se agite. :)
Succes, Rux!
Pupici! <3
@coco asa-i :)?
Cred ca e tare frumos acum la mare <3.
Pupici !!
@Diana wooooow <3 ce frumos!! ;))) Si cred ca si blanoseii ar fi incantati :*!!
<3
Multumesc mult :)!!
Hello dear Rux!
Such a lovely article you wrote!
The picture with the house is your dream house or your real house?
Home sweet home...i agree!!
Have a lovely week!Hugs!
Dimi...
@DIMI thank you :)! I am glad you like it!
That is a house project that I liked the most from several I have seen at an architecture studio site :). But what is more interesting is to workk with a specialist and find the path to your dream house :P.
Hugs
rux :*
Trimiteți un comentariu