duminică, 4 martie 2018

Ⅱ. Nostalgic. Amintirile de maine.

Călătorului îi șade bine cu drumul...  îmi spun. Apoi mă pierd cu privirea prin Tărâmul Norilor ce se întinde parcă la nesfârșit sub noi.

- ... prima dată cu avionul? mă trezește din visare un domn grizonat, cu o mină veselă, de spiriduș pus pe șotii, ocupant al scaunului de lângă mine.
- Nu....îi răspund zambind, dar este prima dată când mă bucur de o asemenea priveliște. 
- Spectacolul norilor!  încuviință ca pentru sine, apoi continuă, privind la rândul său spre peisajul în continuă schimbare, aparent mereu același și totuși.. niciodată la fel... Înțeleg.

Pentru o scurtă perioadă s-a așternut iar liniștea. Vecinul meu s-a adâncit în lectura unei cărți învelite în hârtie de împachetat cadouri. M-am întrebat pentru o secundă oare ce citea, apoi mi-am amintit de prima copertă de acest fel pe care bunica o făcuse pentru abecedar. Scrisul ei lin și frumos pe etichetă se așternea parcă aevea... M-am întors spre norii mei.


Norii mei.... Îmi răsuna în minte ecoul gândului abia sfârșit. Norii... mereu în schimbare, mereu călători. Mai mult sau mai puțin clar conturați. Mai albi, mai gri, mai ... amenințători de negri, dar plini de curcubeu la interior. Liberi... De nepătruns și totuși traversați sau chiar creați de pasărea metalică ce mă purta acum spre destinație. Unde te poartă norii!

Vecinul meu se opri din citit. Închise cartea, apoi mi-o întinse zâmbind.
- Fascinantă! Nu credeam vreodată că un jurnal de călătorie mă va face să îmi doresc să parcurg efectiv acel drum descris în paginile sale și totuși iată-mă, îmbarcat în cea mai mare aventură a vieții mele, cel puțin de până acum. Mă privi cu interes, în timp ce luam cartea și o deschideam:
- Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia, de Alan Booth. Am murmurat în timp ce simțeam cum mă cuprinde acea bucurie liniștitoare, dar plină de entuziasm, pe care o simți atunci când revezi un bun prieten. Fascinant este exact cuvântul potrivit pentru a o descrie!
- Oh...  exclamă plăcut impresionat domnul jovial, îmbarcat după cum susținuse chiar el, în aventura vieții sale. Cunoști deci cartea.... !
Am încuviințat, apoi i-am restituit ”comoara”, pe care acesta o așeză cu grijă în geanta mică, de mână, în care își ținea probabil acte, bilete de călătorie și alte lucruri de mare preț, ce îl însoțeau.

- Tudor Momondo. Se recomandă jovial. Se pare că pasiunea pentru călătorii este înscrisă în sânge... continuă apoi, bunicul meu era un călător împătimit, dacă mă pot exprima așa. Îi moștenesc numele și.. pasiunea.
 

Așa am făcut cunostință. A insistat să îi spun Tudor - omul este la fel de tânăr precum îi este sufletul - a completat. M-am bucurat, niciodată vârsta nu a fost o barieră între mine și cei pe care i-am întâlnit. El îmi spuse Sebi, de la ințialele numelui meu S.B. M-a întrebat apoi ce mă ducea spre Țara Soarelui Răsare.

- Norii! i-am răspuns pe loc, uimit oarecum și eu... dar chiar așa era.
- Norii?! repetă și el, așteptând parcă o continuare.

I-am povestit apoi cum mă întorsesem în urmă cu ceva timp dintr-o excursie copleșitoare, emoțional vorbind, deși e drept că am avut nevoie de timp ca să îmi încarc și bateriile trupești. Călătorisem în Orientul Mijlociu, descoperind Iordania, apoi am petrecut câteva zile în Asia, în sudul si sud-estul insulei principale a Japoniei și, la final, mă întorsesem în Europa, poposind câteva zile în Umbria - în sânul Italiei.
După un timp, când emoțiile s-au mai domolit, amintirile s-au așezat frumos în sertarele memoriei și nostalgia a început ușor-ușor să își facă simțită prezența, am început să scriu din nou pe blogul meu de călătorii.

- Ah! Deci ții un jurnal de călătorie online...  constată el încântat de idee. Va trebui neapărat să îmi lași adresa - să păstrăm legătura și să te citesc. 

Am zâmbit și am notat pe un bilețel adresa blogului și cea de contact. Mi-am amintit atunci de prima călătorie cu trenul spre Marea Neagră. Eu, Bunica și norii..


Cum mă uitam spre cer, în sus, prin geamul de la compartimentul în care ne aflam, am văzut un avion. Doar acesta m-ar fi putut duce în cea mai frumoasă călătorie... cea pe care o făceam chiar acum, alături de Tudor cel jovial, către o țară fascinată, deasupra norilor care mă fermecaseră dintotdeauna, îmi stârniseră imaginația și îmi amintiseră neîncetat care îmi este, de fapt, firea și menirea - călător prin viață.

Apoi am revenit la discuția noastră. I-am povestit cum, într-o zi, cu vreo două săptămâni în urmă, privind spre cer, mi-am amintit de Studio-ul de animație Ghibli. De norii lui Hayao Miyazaki, pe care îi admirasem în poveștile sale desenate...

- Și-atunci te-ai hotărât! a zis Tudor entuziasmat.
- Da! Atunci am ales următoarea destinație. Voiam să revin la Tokyo și să văd muzeul studio-ului. Și am avut noroc. Am reușit să îmi rezerv bilet pentru a-l putea vizita - este necesară o rezervare făcută, în general, cu mult timp înainte! i-am explicat, deoarece părea nedumerit. Așa că pot spune că am fost norocos.
Mă privi aprobator, apoi râse cu poftă și remarcă:

- Și ai găsit și un zbor bun, cu loc ideal, la fereastră!
- Intr-adevăr! Am și știut unde să caut zborurile cele mai convenabile... Este un mic secret pe care ți-l voi împărtași însă cu drag, ca de la călător, la călător. 

Și creionul alunecă din nou, pe un alt bilețel de hârtie, pe care colegul meu de călătorie îl așeză cu grjiă între paginile cărții sale dragi.


Ne-am continuat apoi discuția despre călătorii, despre descoperiri și ne-am avântat cu entuziasm molipsitor pe panta amintirilor.

- Dar trebuie să fie una care să îți fi desenat - pentru că tot îți place atât de mult desenul, din câte îmi povestești - o ilustrată aparte în oceanul amintirilor! insistă Tudor. Îmi mărturisise că era convins că pentru el acea călătorie va începe de îndată ce va ajunge la capul Soya din insula Hokkaido și acum își dorea să afle care este cea mai apropiată de sufletul meu.
- Aceasta ... i-am răspuns. Chiar acum, deasupra norilor, când se scriu amintirile de mâine. Apoi am privit din nou pe geam, în timp ce, în stânga mea, Tudor încuviința tăcut, înclinând ușor capul înainte de parcă făcea o plecăciune spre regatul de afară.

Nu voi uita nicicând această călătorie. A început urcând lin către norii pe care i-am traversat printr-un pasaj secret, pe care doar ei, piloții și avionul îl cunosc și apoi i-am regăsit sub noi, asemeni unui ocean înspumat ce ne ghida către soare.

Întrebarea lui Tudor mi-a rămas întipărită în minte... Călătorule, care ți-e cea mai dragă amintire de pe unde te-au purtat pașii, gândurile sau tot felul de alte mașinării ce navighează pe pământ, prin cer, sau pe ape? Spune-mi....


https://blog.super-blog.eu/proba-2-calatoriideneuitat-povesteste-ne-cea-mai-frumoasa-amintire-din-calatoriile-tale/


6 comments :

DIMI spunea... [Raspunde]

Hello dear Rux!
Wonderful pictures from the clouds and so well captured from your lenses!
The last picture is breathtaking with those beautiful colors!
Your post appears at my list and says 5 days ago!
Thank you for sharing your thoughts and your memories!
Wishing you a lovely day and a happy weekend!Hugs!
Dimi...

copilarim spunea... [Raspunde]

@DIMI I am really happy you like them! My sister took the last one! I love them all and they inspired me a lot to write about one of the most beautiful journey of my life :).
Hugs :*

Diana spunea... [Raspunde]

De neuitat calatorie, da! :) Textul e minunat! Am plutit si eu, un timp, deasupra norilor, am trecut prin "tunelul secret" si... imi traiesc amintirile de maine. :)
Succes, draga Rux!
Weekend frumos iti doresc sa ai!

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana Multumesc mult! Un weekend minunat si tie iti doresc, la poale de Tampa :*
Pupici!

CARMEN spunea... [Raspunde]

o poveste cu mult suflet si deosebita gingasie! Imi place tare mult povestea ta si acum m-ai facut tare curioasa ☺☺☺ ce de la calator la calator, sau de la blogger la blogger, unde alegi tu cele mai potrivite zboruri? ;-) nu am avut nicodata norocul sa profit de vreuna din ofertele de zbor ale vreunei companii. Insa ma pot lauda cu o oferta primita de la TGV, o calatorie pe care nu o voi uita probabil niciodata- ☺☺☺ Exact in aceasta calatorie am avut rezervate locuri in vagonul 13! Cu mult noroc!
Oferta a fost calatorie dus-întors la vagon clasa 1 pentru doar 120 euro. Chichíța a fost ca la intors - trenul de noapte a garat de cateva ori cate o ora, pe linii "moarte" pentru a face loc altor trenuri "mai importante", asa incat am ajuns la destinatie dupa 10 ore, in loc de 5 ore cate am avut nevoie la dus. Dar a fost ok, scaunele-fotoliu sunt confortabile si am motait fara griji, vagonul nostru a fost detasat în gara Augsburg, deci si daca am fi dormit adanc, nu ar fi existat pericolul sa ne trezim în alt oras ☺
Dar sa revin la calatoria de vis ♥ Vagonul de clasa a 2-a in TGV este elegant, insa cel de clasa 1 a fost super-mega-elegant! Fotolii confortabile, extensibile, cu loc generos între randurile de fotolii. Cu masute prevazute cu priza si stecker pentru internet, cu insotitor de vagon ca la avion, care se plimba permanent pe culoar si ne intreba ce mi dorim. In pretul biletului a fost inclusa masa de prânz, o cafea si o bautura racoritoare. Era vara, luna lui cuptor, insa in vagon temperatura nu depasea mai mult de 24 de grade. Toaleta vagonului... ca in SF! O usa semicirculara glisanta, activata printr-o simpla atingere de buton, s-a deschis spre cea mai spatioasa toaleta pe care eu am vazut-o vreodata într-un mijloc de transport in comun! Curata si luminoasa. Intre vagoane, un bar cat o jumatate de vagon - ca o bijuterie! Cu scaune înalte în jurul mesei de bar îmbracate cochet în oglinzi si furnir si cateva mese înalte pe colturile vagonului, prevazute cu banchete înguste, mai mult pentru sprijin decat pentru sezut - exact ceea ce cauta de fapt un calator satul de prea mult stat pe scaun. Tin minte ca am comandat o sticla de vin rosu, un Cabernet ambalat la 330 ml ☺ Nu mai vazusem niciodata asemenea mini-sticle. Vinl l-am impartit la doua pahare si mi s-a parut grozav! Rubiniu si aromat, cu gustul fin, lejer, si nota de fruct confiat... Sunt sigura ca daca am fi servit acest pahar de vin în alte împrejurari, papilele gustative l-ar fi perceput altfel, în aceasta calatorie însa, totul a fost minunat! Cele cinci ore au trecut deosebit de placut. Am coborât în gara din centru Parisului destinsi si veseli, gata sa cucerim orasul :-)

Tja, Rux draga, uite ce a provocat postarea ta! ☺☺☺ Reverie....
Te pup si iti doresc mult succes in concursul la care esti înscrisa!

copilarim spunea... [Raspunde]

@CARMEN wooooow! Ce aventura frumoasa <3. Ma intreb daca erati si cu Leo, oare el are voie ? :D
Imi imaginez deja cum arata trenul... :D.
Eu nu am zburat pana acum, dar personajul meu S.B. (sau Sebi, pentru prieteni, lol), gaseste mereu zborurile potrivite pentru aventurile sale si inspiratie ;).
Multumesc mult :).
Pupici cu drag <3.

Trimiteți un comentariu