duminică, 25 martie 2018

Ⅸ. Vestea. Cursă contra cronometru.

Tic - tic - tic... Fiecare secundă bate tactul, păstrând ritmul și cadența, fără a se abate de la traseu. Mă urmăresc de două zile, șase ore și douăzeci de minute în continuu (în fine, cu doar o mică pauză de vreo jumatate de oră de binecuvântată liniște); tind să cred că și în somn, pentru că le regăsesc și-n visele de care îmi mai aduc aminte, în zori. Mai precis, prima dată când și-au făcut simțită prezența, a fost momentul în care am primit vestea. Apoi au dispărut când mi s-a confirmat comanda de pe e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România, Sebi! Iar tu ești norocos că și-a „deschis porțile”, pentru că altfel, dragul meu, ai fi ajuns să te dezintegrezi și să dispari din această dimensiune, alergând ca disperatul prin marea urbe, cu un teanc de hârțoage sub braț, căutând, precum un ac în carul cu fân, un traducător autorizat în limba japoneză! îmi scrisese P. în mail. Asta fără să menționăm factorul timp! Ceea ce ar fi făcut demersul încă din start... ăă.. care era termenul? Ah da... imposibil Mi-l și imaginam gesticulând și amuzându-se de imaginea deplorabilă pe care mi-o proiectase și care tocmai  fusese evitată.

Tânjesc după jumătatea de oră fără ticăit. S-a întâmplat imediat după ce am trimis comanda. La vreo patru minute m-a sunat un project manager, am stabilit ultimele detalii și apoi am primit pe mail factura proformă. Aveam o singură dovadă că nu visasem - o mână ușor învinețită în încercarea de a mă asigura că e totul cât se poate de real, și că lucrurile chiar se mișcă foarte repede (sau poate doar cum ar fi normal să o facă ?!) și bine.
- Sebi, ce ai pățit, ai căzut? m-a întrebat mama când a venit să vadă ce fac și să-mi aducă o felie din tarta delicioasă, cu mere, făcută de bunica.
- Nu.. m-am ciupit! i-am zis cât se poate de natural. În clipele acelea când timpul se dilată și se contractă în același timp, când lucrurile par a-și schimba conturul și adrenalina își face de cap de parcă tocmai te-ai aruncat cu parapanta de pe acoperișul unui zgârie-nori, în clipele acelea nu mai ai timp, chef sau resurse ca să te gândești la răspunsuri salvatoare de aparențe.
- Ei, a încercat mama să mă îmbărbăteze,  ai reușit tu să obții un job la care mulți visează și puțin ajung... Reușești să trimiți și traducerile actelor de studii la timp! 
Și atât i-a trebuit metronomului că s-a pus iar pe ticăit. La timp La timp La timp...ca un ecou s-a transformat în Tic-Tic-Tic... Mă-ntreb dacă și ticăitul are nevoie de traducere, sau este universal. Mă pufnește râsul numai imaginându-mi posibilele interpretări însă, dintr-odată, aud în urechi răsunând-mi replica celebră „Râzi tu, râzi Harap-Alb, dar nu e râsul tău!”. Oftez. Refresh la inbox. Știu că mai sunt încă trei ore până la deadline - adică până la momentul în care voi primi documentele și i le voi putea trimite mai departe domnului Miyamoto. Neliniștea vine chiar din experiențele trecute, din era „aleargă Sebi ca disperatul până simți că te dezintegrezi” de care pomenise P. în mail. Din acele vremuri în care petreceam pe drumuri zile întregi, străbătând orașul, cu teamă până în ultima clipă că nu voi fi gata în timp util.

 
Privesc spre fereastră. Un proiect realizat din, sau în joacă, înflorește indiferent de anotimp, oricând îmi doresc să am flori colorate în preajmă. Și-mi amintesc. Se întâmpla într-o perioadă în care un magazin online de traduceri  putea părea la fel de real ca un cd player, pe vremea când derulam casetele cu creionul, pentru a face economie la bateriile walkmanului. Tocmai terminasem facultatea și mă angajasem într-o corporație în care făcusem și practică pe timpul studiilor. Toți mă știau drept „ reciclatorul ”.  „Nu arunca hârtiile acolo, că te vede Sebi!”  sau „ Șaseeee!! Pet-ul....”. Și astea erau doar câteva dintre deja binecunoscutele tachinări ale colegilor.


Într-una din zilele acelea lungi și gri, mereu la fel, am intrat din întâmplare, pe un site cu provocări verzi. În fiecare lună se propunea câte o temă și, utilizând materiale reciclate, fiecare participant căuta să-și folosească creativitatea pentru a crea ceva care să aibă atât o funcție decorativă, cât și una practică, pe cât posibil. Ideea organizatoarelor era de a atrage atenția asupra consumerismului excesiv, de a încuraja colectarea selectivă a deșeurilor și de a susține un mod de viață sănătos, echilibrat. Atunci am realizat această decorațiune cu flori create din carton. A fost prima mea participare, ușor stângace, dar plină de ceva foarte... viu, care m-a făcut să ies din zona gri în care mă afundam încet, încet, fără să vreau.

4:50 p.m. Mă ridic de la birou și întredeschid geamul. O adiere face ca florile mele în culorile curcubeului să danseze încet. Zâmbesc. La scurt timp după ce mă alăturasem acelei comunități m-am  înscris la un master - „Evaluarea impactului asupra mediului”; îmi doream să învâț, să înteleg și să aflu cât mai multe lucruri din această ramură, pentru a putea găsi soluții... eficiente. Ritmul în care se distruge echilibrul planetei este alarmant și... Și-apoi am luat legătura cu tot felul de organizații non-profit, m-am implicat în actțiuni de voluntariat. Și, când drumul meu în corporație a devenit paralel cu drumul meu în viață... m-am oprit, am mulțumit pentru acea perioadă de timp petrecută în acel loc și am devenit blogger de călătorii. 
„Halal blogger de călătorii ești tu Sebi, îmi spusese pe atunci P. Călătoriile tale sunt mai mult virtuale, toată ziua ești pe street view, cred că știi locurile vizitate, cu ochii închiși deja.” La mine, parcursul a fost exact invers. Din online, înapoi în natură. Invers decât cel al platformei de traduceri e-trad., vreau să spun. Pentru că, mă gândesc, poate acolo ar trebui să și fie locul actelor - în lumea virtuală. Prea multă hârtie irosită, prea mulți copaci tăiați. Când totul se poate rezolva atât de simplu, rapid și frumos.

Imediat după ce m-am înscris la master am început, alături de părinți, o muncă anevoiasă - să scanăm toate actele. În afară de cele „de bază”, necesare mai tot timpul, se adunaseră o grămadă de alte hârtii și hărtiuțe și chitanțe care, puse cap la cap și așezate unele peste altele, umpleau cu ușurință un dulap generos, din lemn de cireș, de pe vremea străbunicilor. Speram ca astfel să ne ușurăm munca atunci când este nevoie de acte, și într-un fel așa a fost, doar ca birocrația de aici bate toate recordurile și, deși la interviul pentru job a fost suficient să trimit pe mail traducerile documentelor personale, m-am trezit apoi alergând disperat după o imprimantă prin tot orașul, pentru că la dosarul depus la noi „era nevoie de hârtii”... Ca să-l citez pe P. Despre peripețiile cu traducerile, nu mai pomenesc. Multă alergătură... și mai mult timp pierdut.



Telefonul vibrează. Luminița verde clipește - verific mailul. 5:30 p. m., cu precizie elvețiană, sau japoneză, căci acolo mă va duce viitorul job, primesc documentele cerute, traduse. Mă grăbesc să le trec în revistă - certificatul de naștere, diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a facultății, diploma de absolvire masterat, foaia matricolă și cazierul...  Și desigur, așa cum mi-a fost cerut, un fișier cu istoricul medical.
- Vezi că pentru carnetul de condus trebuie să selectezi traduceri acte auto, îmi spusese mama care venise să mă ajute și să „supervizeze” întreaga operațiune, în timp ce eu mă ocupam să atașez documentul la traduceri medicale
- Da, da... stai să termin întâi cu astea, i-am răspuns, concentrat la ce făceam. Mult prea concetrat, pesemne, ceea ce își dăduse și mama seama. Nu am carnet! i-am răspuns cu întârziere de reacție considerabilă, în timp ce mă uitam îmbufnat la ea. Chicotind îmi ciufuli părul și spuse... 
- Serios Sebi, ești mult, dar mult prea încordat. Nu uita să selectezi oferta de preț premium. A adăugat și apoi a continuat, pe același ton blând, ce o caracterizează. Fiind vorba de limba japoneză, dar mai ales de stresul ăsta al tău exasperant, opțiunea de proofreading nativ, este foarte potrivită.
 
Așteptarea a luat sfârșit. Tic-Tic-Tic-ul persistă însă. Poate încetează de îndată ce voi trimite actele cerute către Tokio Miyamoto... îmi zic. Le trimit. Călătoria mea spre Osaka capătă în sfârșit contur. Ticăiturile nu doar că se aud, se și simt... în piept. Ohh... Îmi spun. De-astea sunt! Mă scutur puțin... mă întind pur și simplu, îndreptându-mi spatele ce parcă se cocoșase de tot în aceste ultime trei zile. Mulțumesc tehnologiei, mulțumesc oamenilor cu idei inovatoare, ce m-au salvat de la un maraton pe viață și pe moarte și m-au adus mai aproape de visul meu. În inbox apare confirmarea din partea domnului Miyamoto. 
Ei Sebi... gata, acum a început. Pe loc repaus! îmi zic și simt cum dintr-o dată ticaitul începe să îndepărteze. În locul lui își reiau locul preocupările de zi cu zi, planurile pe care le-am făcut pentru petrecerea câmpenească, bloggul de călătorii și sera din grădină. Acum știu că nu mi-am scanat documentele în zadar, salvând copaci și timp. Mai știu că data viitoare când am de tradus (poate un carnet de conducere, de ce nu) o pot face rapid și fără stres, online și că, spre finalul verii, voi începe pregătirea la sediul firmei, în Osaka, pentru ca apoi să mă alătur echipei inovative, în căutarea și promovarea de soluții pentru un trai mai bun, însă în amonie cu natura, pentru a educa oamenii în acest sens și pentru a reduce cantitatea de deșeuri și poluarea ce ne afectează tot pe noi, până la urmă.

https://blog.super-blog.eu/proba-9-e-trad-ro-primul-magazin-online-de-traduceri-din-romania/

6 comments :

Ella spunea... [Raspunde]

Iti doresc mult succes!
Pupici! <3

copilarim spunea... [Raspunde]

@Ella multumesc :) !!! :*

Suzana Miu spunea... [Raspunde]

Mult succes, draga Rux!
Nici nu stiam ca exista asa ceva! :)
Te pup!

copilarim spunea... [Raspunde]

@Suzana Miu multumesc mult :*!!!
Norocul lui Sebi... altfel pana gasea el ce ii trebuie... :D.
Pupici!!

CARMEN spunea... [Raspunde]

Minunat capitol! ❤ atat de real, atat de natural! Ai scris cu atata sensibilitate, ca nici nuoti dai deama decat daca stii, ca articolul face parte din Concursul Super Blog.
Pentru mine esti Câstigatoarea concursului 🌹 sper ca si pentru juriu!
Bafta 🍀
Te pup. O zi frumoasa in continuare!

copilarim spunea... [Raspunde]

@CARMEN ma bucur mult ca ti-a placut :D. <3!!

Trimiteți un comentariu