VIII. Îți gravez un gând. Bun.

 

Când eram mică, am interpretat rolul unei frunze. O frunză de toamnă roșu-arămie. Mă „unduiam” pe scena improvizată în mica sală de sport a orfelinatului, imitând dansul frunzelor purtate de vânt. Atunci mi-am dorit, pentru prima dată, să devin actriță. Voiam să mă simt liberă, în zbor, asemeni frunzei și, purtată de vântul vieții pe aripile sale, să aduc bucurie celor care îmi vor privi piruetele dansate în văzduh.

O frunză de castan mi s-a prins în păr. Privesc spre cer, unde ultimele raze ale soarelui se pregătesc să dispară în asfințit. Mă întorc de la ultima repetiție alături de colegi,  înainte de examenul ce va avea loc peste două zile, când are loc premiera spectacolului pe care l-am pregătit. Vor participa profesorii, colegi de facultate și câțiva spectatori invitați de noi. În buzunarul de la pardesiu se află un plic de hârtie realizat în tehnica origami - în el, un cartonaș argintiu gravat extrem de fin, cu un model foarte delicat.

 

Pe aleile parcului-pădurice, felinarele se aprind unul câte unul. Stâlpii vechi, purtând amprenta anilor interbelici, străjuiesc cărarea ce mă duce spre casă. Deși par a face parte din peisaj de când lumea și pământul, au fost montați abia acum o săptămână, după ce au fost restaurați de câțiva voluntari entuziaști, de la facultatea unde studiază Mihai. Colegul lui de an, Andrei, îi văzuse aruncați la „fier vechi” - și iată-i acum cu o nouă viață, alimentați cu ajutorul energiei solare. Uneori am impresia că lumea merge în alt ritm în acest colț de oraș și că între trecut și viitor, prezentul se face punte. 

 

La ieșirea din parc zăresc silueta lui Mihai. Nu este singur. Alături de domnul Bucur și alți doi vecini montează câteva plăcuțe din material plastic reciclat marcate și fixează poarta de la centrul de recreere. Mă ciupesc de mână - nu, nu visez. Chiar se întâmplă. Încet, dar sigur, visul meu prinde contur. Mihai a pus rotițele lui în mișcare și, acum, totul se petrece conform unui scenariu al cărui autor colectiv este întreaga comunitate din... din care simt, în sfârșit, că pot spune că fac parte. Nu mai sunt o frunză singură...

 

 

 

- Ah, Clara draga mea, pe tine te așteptam! sunt întâmpinată cu bucurie.
Domnul Bucur este artist plastic și lucrează în domeniul publicitar de mulți ani. Locuiește în Vila Zorilor de Zi și s-a alăturat proiectului nostru cu mare drag. Pentru că are un gravator laser performant a realizat tot felul de detalii care au transformat într-un mod foarte plăcut aspectul locuințelor de pe strada noastră. A personalizat numerele caselor gravându-le în materiale potrivite cu arhitectura și aspectul general al casei -piatră, lemn, plexiglas, metal etc., păstrând însă unitar fontul folosit pentru cifre și chenarul ce îl înconjoară. Detalii minore ar spune unii, dar strada noastră arată atât de frumos, încât a fost aleasă pentru a se filma aici scene dintr-un serial a cărui acțiune se petrece în anii '30-'40, iar banii pe care urmează să îi primim, vor fi investiți în amenajarea spațiului de recreere pentru persoane sensibile la poluare.

 

- Avem nevoie de părerea ta! continuă domnul Bucur, în timp ce îmi făcea semn să îl urmez. Să mergem deci în atelier, la Bodor!

Atelierul se află la parterul vilei și, pentru mine cel puțin, reprezintă cel mai frumos loc de joacă. Locul unde iau naștere o grămadă de minunății - de genul cartonașului gravat pe care îl port cu mine și pe care l-am primit în dar odată cu vestea că terenul pe care ne doream să realizăm proiectul verde este disponobil, proprietarul donându-l comunității cu mare bucurie.

Da! Minuni se mai întâmplă. Uneori sunt realizate chiar de oameni, cu tehnologie japoneză Omron .. și se prezintă simplu: BCL-0503MU.  Un nume care inițial mi s-a părut greu de reținut - la fel ca și tot felul de alte detalii tehnice care i-au însoțit prezentarea făcută de mândrul proprietar. Un nume care însă mi s-a gravat pentru totdeauna în amintire.

- Să vezi la ce siglă frumoasă ne-am gândit! mi-a șoptit Mihai în timp ce ne așezam în fața computerului, nu foarte departe de masa pe care era așezat gravatorul laser CO2. Cu un ochi pe ecranul monitorului, cu celalalt spre mașinărie așteptam să văd cum va arăta sigla pe care o vom folosi pentru a inaugura primul nostru obiectiv: foișorul loc de joacă, împrejmuit cu geamuri din plexiglas detașabile în anotimpul cald.
- Ce părere ai? domnul Bucur mi-a arătat modelul ce urma a fi gravat - linii curbe descriau o poveste desenată, ce-mi amintea de patinajul artistic și alunecarea lină a patinelor pe luciul gheții. Lipsea doar textul, în locul lui fiind trecut numele meu.
- Mi se pare minunat, am răspuns cu un glas parcă gâtuit de emoție, eu care nu am avut niciodată trac pe scenă.
- Atunci mai rămâne să adăugăm textul! mă încurajă Mihai.
- Ce ați spune despre: „Zâmbește-i acestei lumi minunate!” ?
- Aș spune că este cel mai frumos logo pe care am avut onoarea să îl creez în întreaga mea carieră, dragă fetiță!

I-am mulțumit aplecând ușor capul. Domnul Bucur, vădit emoționat, a adăugat textul, finalizând sigla. A transmis apoi comanda folosindu-se de tehnologia wi-fi cu care este dotat gravatorul pe care l-a achiziționat, așa cum îi place mereu să ne povestească, de la prietenii lui, Colop Romania, de care îl leagă o colaborare veche, în domeniul ștampilelor personalizate.

Privim împreună imaginea care apare pe suprafața copertei din plută, care va adăposti în curând o agendă montată pe șine, cu opțiunea de adăugare coli de hârtie și, desigur, reciclare a acelora care nu mai sunt folositoare. Ne dorim să realizăm, alături de prietenii noștrii ecologiști, pe materiale prietenoase cu mediul, câteva obiecte publicitare, personalizate cu sigla proiectului nostru. Încercăm astfel să strângem fonduri pentru a putea face pași noi către transformarea visului în realitate.


Uite lume.. îți gravez un gând. Bun.