XI. Despre blogging. Copilarim. Rux.

Clarei i-a venit ideea să facem un blog pentru proiectul culinar. I-am spus din start că nu mă pricep! Deloc. Și așa mă simt depășit de situație, de fiecare dată când trebuie să filmez un nou episod. De fiecare dat când ea pornește camera să înregistreze, apare și El de nicieri, ca o pelerină invizibilă ce mi se prinde în jurul gâtului. Tracul.
- Sebi, ai verificat dacă totul este în regulă? În cinci minute ar trebui să începem videoconferința!
Vocea Clarei se aude dinspre balcon, unde pregătește decorul pentru filmarea de mâine. Verific din nou setările înainte să îi răspund.
- Da, totul e ok! Doar tu lipsești!
- Imediar vin! Prind ghirlanda cu dovlecei și am terminat!

I-am propus atunci, dacă tot vrea să facem un blog, să nu scriem pe el doar despre aventura culinară. Să povestim și despre călătorii, despre pasiunile fiecăruia, un fel de loc de întâlnire pentru prietenii noștri și nu numai. Ca un fel de jurnal cu.. bucurii mai mici, sau mai mari. Atunci i-a venit ideea. A sunat-o pe colega ei de facultate și i-a cerut o adresă de mail. Și iată-ne trei zile mai târziu, pregătiți să aflăm câteva lucruri despre cum și-a început aventura în lumea blogosferei cineva cu un vis asemănător cu al nostru.

- Uite, notificarea! Haide să sunăm! îmi spuse Clara în timp ce s-a așezat lângă mine, cu un carnețel sprijinit pe picioare. Am văzut-o când și-a notat în el câteva întrebări - măcar unul dintre noi doi și-a făcut tema. Adevărul este însă, că nu prea știam ce să întreb.
Pe Rux am cunoscut-o prin intermediul colegei de facultate a Clarei, care urmărește activitatea blogului Copilărim încă din primii ani de activitate. După ce a schimbat câteva mail-uri cu Clara, ne-am gândit că ar fi interesant să vorbim direct, dar nelocuind în același oraș, am apelat până la urmă tot la tehnologie și iată-ne față în față, povestind despre blogging!

-  Cum m-am decis să mă apuc de blogging? Hmmm... în timp ce se pregătește să ne răspundă, din spatele ei se ivește o mogâldeață mică - un cățeluș crem și pufos. Mă amuză felul în care se uită spre cameră, dar în același timp îmi dă senzația că este deja un profesionist. Mi-ar putea da lecții despre cum să scap de domnul Trac.
Șirul gândurilor îmi este însă întrerupt de răspunsul lui Rux:
- Cred că îmi era dor de comunitatea care se crează pe internet, în jurul unui proiect. Înainte de blogging am realizat site-uri. Un proiect destul de măricel. 
Face o scurtă pauză, timp în care cățelușul se cuibărește confortabil în brațele ei.
- Apoi... deși am descoperit relativ târziu acest ... să-i spunem „concept” - de a face blogging, până când am lansat proiectul Copilărim l-am considerat a fi doar un fel de jurnal online. Eram să spunem, destul de legată de structura pe care o presupunea un site, de aranjarea in pagini pe categorii a articolelor, de faptul ca puteam avea informația disponibilă offline pe calculator și așa mai departe. Cred ca motivele principale pentru care am ales blogging-ul au fost: timpul și accesibilitatea. Găsisem o punte de legătură relativ ușor de construit, între mine și comunitatea online.
Mogâldeața a adormit și visează. Miscă ușor din mustăți în timp ce noi ne continuăm conversația. Deși Clara este cea care pune cele mai multe întrebări, uneori intervin și eu în discuție.

- Inițial Clara propusese să realizăm un blog strict culinar, dar mie mi-ar plăcea să scriem despre subiecte diverse, despre pasiunile și hobby-urile pe care le avem. Din câte am putut observa și blogul tău are un conținut variat. Cum ai ales numele pentru el și cum te-ai hotărât despre  ce să scrii?
- Ei bine, proiectul Copilărim, ca idee, există încă din anul 2004 - atunci m-am gândit că ar fi  interesant să creăm un site cu și despre lucrurile dragi nouă, în special cele legate de anii copilăriei: animații, jocuri, hobby-uri și așa mai departe. În momentul în care am creat blogul aveam deja și o idee destul de bine conturată despre ceea ce doream să scriu și numele potrivit pentru acesta. Cred c exprimă foarte bine starea pe care vreau eu să o transmit prin intermediul blogului - de bine, de detașare, de curiozitate, de seriozitate (copiii sunt foarte serioși în ceea ce fac), de bucurie. 
Clara bifează pe caietul ei o nouă întrebare:
- Cum ai ales platforma pe care o folosești? Ai încercat mai multe sau...
- Primul blog, un fel de jurnal online, pentru prieteni și familie, l-am creat pe blogger și era, desigur, găzduit pe blogspot.com. Încă de atunci visam să îmi cumpăr un domeniu pe care să-l asociez unui site de prezentare. Nu a fost să fie. A trecut ceva timp, am avut o colaborare pe un blog cu si despre desene animate și atunci am avut ocazia să încerc si wordpress-ul. L-am testat, ca să spun așa, și în versiune gratuită, dar și în cea plătită, ulterior, cu ocazia altei colaborări. Mie personal mi-a plăcut mai mult blogger-ul. Mi se pare mai prietenos ca interfață. Și a mai fost ceva: o provocare. Voiam să îl fac să arate cat mai apropiat de un site.
- Te referi la template, la grafică? am intervenit eu, simțindu-mă inspirat.
- Exact! Când a apărut Copilărim, în aprilie 2010, blogger-ul stătea destul de slab la acest capitol. Am găsit în cele din urma un template care mi-a plăcut: o imagine în stanga, cu meniu secundar sublu, sub ea. Apoi numele in centru si dreapta sus si, ulterior, am reușit să adaug meniul principal, sub care apar articolele. A fost ceva de lucru - eu știam doar câteva informații de bază și lucrasem în dreamweaver inițial - „bucătăria” de coduri din spatele unui blog era un lucru complet nou pentru mine. Tot ce îmi doream era să reușesc să dau graficii un aspect cât mai unitar, o continuitate firească - așa cum eram obișnuită la site-urile pe care le făcusem în trecut.
- Cum simți că a evoluat activitatea ta pe blog, în timp? Pe noi ne sperie puțin începutul - chiar nu știm de unde ... cum să începem.  
- Clara, cred că cel mai bine este să începi pur și simplu cu ceva. Eu am început cu... creații handmade. Culmea, cu ceva foarte nou și pentru o perioadă de timp nu s-a știut cine se află în spatele proiectului. Mi-am dorit un început nou, dincolo de ce făcusem până atunci. 
Dar, încă de la început, am încercat să îmi creez etichete și să grupez articolele pe categorii, pentru ca acestea să poată fi găsite ușor, atunci când cineva caută ceva anume pe blog. Și prin cineva mă refer inclusiv la mine.
Râde. Râdem și noi.
- În timp am început să diversific, așa cum îmi doream încă de la început, subiectele despre care scriam. Apoi am avut colaborări - ca redactor voluntar, cu Revista Atelierul  acela a fost probabil și momentul cheie, când am ieșit din umbră. În același an, 2012, am lansat și proiectul frate mai mic- Provocări Verzi și la sfârșitul anului mi-am îndeplinit visul: acela de a cumpăra domenii .ro pentru ele. Pe atunci credeam că sunt „pe viață”. 
- Și nu sunt? interveni Clara care îmi oferise acum câteva zile aceeași informație, se pare depășită.
- Nu. Din 2018 se plătește anual un serviciu de mentenanță. Sau.. se poate opta pentru prelungirea domeniu până la maxim zece ani.
- Și comunitatea? 
- Depinde ce îți dorești Clara! Eu am creat un proiect de suflet. Am într-adevăr o pagină pe Facebook prin care încerc să îi țin la curent cu noutățile pe cei care îl urmăresc acolo, am și un cont de google +. De curând am început să realizez și filmulețe pe youtube, pe care le integrez în articole. Bănuiesc că ajută - dar nu pot să îți spun exact în ce măsură. La mine, „succesul”, ca să spun așa. se măsoară în bucuria pe care o pot transmite celor din jur.

Ultimele cuvinte îmi răsună încă în mine. Și eu și Clara ne dorim același lucru. Și simt că ne-am apropiat cu încă un pas de visul nostru. Ne mai trebuie.. un nume.