luni, 5 februarie 2024
Organizator pentru accesorile papusilor. PV (3/3)
duminică, 4 februarie 2024
#05 Barbies de la „Mac”, colectia cu Sailor Moon si un Panda de plus. (Jurnal de colectionar)
Ce mai faceti voi? Nici nu mai stiu cat a trecut de la ultima intalnire.. M-am gandit la ceva - nu voi mai incerca sa povestesc asa, cum sa zic, cronologic - despre cum am ajuns eu sa colectionez papusi. Cred ca, mai degraba, voi incerca sa scriu despre colectii in general - si nu doar despre ale mele...
De exemplu, am gasit pe cand incercam sa imi aranjez fotografiile in foldere, cateva poze facute de mine, la o parte din colectia lui Ralu. Ea se afla acasa si eu le-am aranjat in cutii :D.
Ca sa reiau firul povestilor, m-am gandit sa va arat cateva lucrusoare simpatice! Doua mici Barbie pe care cred ca le avem de la „mac” - din Happy Meal. Acum mi-e putin neclara amintirea daca amandoua erau ale lui ra sau aveam totusi si eu una (nu de alta dar noi aveam amandoua - de ex avem doi Furby care sunt la mine.. probabil ca ea le-a pastrat = acaparat atunci pe ele.. :))) - dar chiar nu imi amintesc sigur - oricum probabil ca a mea e cea cu tabloul.. hahahaha).
In aceeasi zi am facut poze si la colectia lui Ralu cu Sailor Moon. Si m-am gandit sa vi le arat si voua - pozele nu sunt extraordinare, dar mie aceste stickere (care sunt de marimea unei carti postale) mi se pare superbe. Au reflexii - adica aspectul acela holografic. Grafica e minunata si au o parte imprimata nirmal si cealalta se poate lipi:
sâmbătă, 3 februarie 2024
Rochita bleu si o noua provocare.
Bunaaa!
Uite-asa se intampla si ajung apoi sa scriu despre cate ceva dupa 6 ani :)))). Bine nu e cazul aici (dar am si din astea!) - rochita am lucrat-o la sfarsitul lui noiembrie si sigur o recunoasteti. Risu a purtat-o in decembrie. Doar ca nu am apucat sa scriu nimic despre ea...
vineri, 2 februarie 2024
#31 Adultii astia! - Caroline Hulse (CDL)
Buna!
Luna trecuta, Danuta ne-a provocat sa citim toate aceeasi carte. A fost o surpriza, pentru ca initial se punea problema sa avem o carte calatoare. Pana la urma, s-a intamplat altceva - am primit toate aceeasi carte, pe care urma sa o citim in ritm propriu si apoi sa ne spunem parerea. Inca dinainte sa fac pe blog coltul de lectura visam la ceva de genul acesta, asa ca am pornit cu entuziasm in aventura.
Cartea aleasa se numeste Adultii astia! si este scrisa de Caroline Hulse. Am inteles ca unul dintre criteriile pentru a alege cartea a fost coperta. O coperta simpla, dar de efect, foarte potrivita cu titlul, dupa parerea mea, cumva anunta care ar fi „starea de spirit” dominanta: un fel de butoi de pulbere, dar alegerea globului, mai sugereaza ca vom avea parte de umor - un umor poate mai greu de perceput, digerat. Dar e umor britanic, iar aici e important sa tinem cont cine a scris cartea si despre cine este vorba. Fac aceasta mentiune pentru ca, asa cum am mai scris prin comentarii la recenziile publicate deja (voi lasa spre final link-ul catre ele) m-a derutat putin ancorarea in spatiu, mai ales cand am inceput sa citesc cartea. Nu stiu de ce am avut senzatia ca este vorba despre America si ceva .. nu mergea.
![]() |
| -as fi vrut sa fie prezenta si papusica primita in dar, daaaar.... e o poveste intreaga aici :D- |
Eu fac film.. Am mai zis. Atunci cand citesc o carte, nu imi amintesc neaparat pasaje, sau scrisul.. ci imagini, personajele capata dimensiune. Deobicei citesc inainte si putin despre autor (aceasta carte nu a avut insa nimic de genul in ea - ma refer la cateva date biografie, cat sa ai o idee cat de mica, nu la pagini intregi), ceva pe scurt despre opera ca sa ma ajute, dupa cum spuneam, sa localizez.. In cazul acestei carti am intrat cam direct in lectura - in primul rand ca stateam prost cu timpul si voiam totusi sa nu raman codasa - pentru ca am avut senzatia ca vom publica toate odata recenziile (cum nu a mai fost cazul, mi-am permis sa intarzii publicarea acestui text, din motive obiective si lipsa de concentrare... haha).
Si, dupa cum spuneam, la inceput nu prea reuseam sa pun in scena cum trebuie actiunea, Ceva, scartaia.. Cand insa mi-a picat fisa ca nu e vorba de State si ca intuitia mea (care imi spunea ca totusi e altundeva actiunea.. vorba aceea Posey cel putin, e un nume atat de britanic ), atunci tooootul s-a schimbat. Personajele mele s-au conturat brusc altfel si am putut sa inteleg cam de ce s-au intamplat toate asa cum s-au... intamplat - chiar si episodul cu fazanul care nu mi-a picat tocmai bine (nah🙄) .
M-a indus putin in eroare si lipsa zapezii - dar si la noi vremea s-a dat peste cap, doar nu era sa ma astept ca in Anglia sa mai fie zapezi ca pe timpul Agathei Christie de exemplu... sau prin anii 80.
N-am zis prea multe despre carte nu😅? Mie mi-a placut! Cred ca in rolul lui Matt l-am vazut pe Hugh Grant (pana si partea cu parul i se potriveste perfect!). Umorul britanic este pe stilul meu - un pic de dark, un pic de sarcasm, multa ironie... Persiflare (poate si autopersiflare).
Apoi trairile - trairile lor pot fi inteles destul de dificil, daca scoatem din context faptul ca e vorba de UK. La fel, daca veti citi literatura japoneza, fara a tine cont de cultura lor si obiceiuri, comportamentele, felul de a fi, modul de a vorbi si a actiuna, vor fi greu de inteles, digerat sau chiar acceptat.
Ca o paranteza, cand am citit Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia. - Alan Booth (CDL), o carte scrisa de un englez, despre Japonia, am putut sa vad cat de mult se aseamana insularii in gandire, dar sa simt si diferentele dintre ei. Foarte, foarte interesant - am spus si atunci si repet ca mi-ar fi placut foarte mult ca autorul sa refaca traseul si in anii 90, poate si in 2000 - dar din pacate a murit. Ar fi fost foarte interesant de vazut mai ales cum s-au schimbat lucrurile si cum se percepea acea schimbare....
De ce am scris tot ce am scris pana acum? Pentru ca asta e ideea - cartea prezinta o parte a cotidianului britanic contemporan. Umorul este cam la tot pasul - cred ca Diana a zis „comic de situatie” - e drept ca unele situatii sunt foarte ... butoi de pulbere, dar incercati sa vizualizati personajele si felul in care se comporta, - daca v-ati uitat vreodata la o comedie britanica (Love Actually - ar fi un exemplu sau What Rats Won't Do), probabil ca ati vazut unele situatii care par mai degraba tragice, decat comice - sau, din contra, unele care par foarte comice si totusi, in spatele comediei, este de fapt multa.. tristete.
Structura romanului mi-a placut mult - actiunea din prezent merge in paralel cu intamplari din trecut, care practic ne creioneaza ce s-a intamplat si cum de s-a ajuns aici, ne ajuta sa ne facem o parere despre fiecare personaj in parte. Personajele nu pot fi etichetate simplu gen.. Alex = om de stiinta. Ci au foarte multe „straturi” si ni se dezvaluie prin ochii celorlalti, care ii vad mai mult, sau mai putin „clar” - fiind fiecare influentat de diverse. Imaginea fiecarui personaj este „in continua schimbare” - pentru ca, in timp, parerea celor din jur se schimba, iar intamplarile si imprejurarile ne dezvaluie care ar fi adevarata fata a fiecaruia... Si este foarte interesant de observat acest fenomen - cu rasturnari de situatie, neprevazute uneori.
Intercalate se gasesc fragmente din brosura care prezinta statiunea unde se petrece mare parte din actiune (si aici e mult umor, sunt alese ele cu talc), dar si inregistrarea unui apel la serviciul de urgenta, urmat de alte consemnari ale declaratiilor luate diversilor „martori”. Interesant este faptul ca cele din urma se prezinta ca un fel de monolog - ati observat? Practic intrebarile sau reactia celui care conduce investigatia sunt mai mult ghicite din diferitele reactii sau raspnsuri ale celor chestionati.
Aceste fragmente sunt comedie pura - nu ai cum sa nu razi imaginadu-ti cum Sheila are pregatite 15 cani in ghereta... sau raspunsurile savuroase ale lui Scarlett. Si foarte interesant (da stiu... am tot repetat acest cuvant, dar n-am ce face - cred ca e cuvantul cheie) este cum, prin aceste scurte fragmente, poti fi indus in eroare - de exemplu, cearta ceea pomenita, dintre Alex si Mat, ar fi putut sugera ca acesta ar fi fost ranit. Desi exista anumite indicii ca nu acolo ar fi problema (dorinta aceea de a castiga cu orice pret Ironman-ul, cumva prevesteste ca ceva se va intampla - la fel ca aluzia Sophiei Trevor, sau accidentul de la alergare, ca sa nu mai amintesc despre Claire care le cam bea.. destul de mult).
Cartea aceasta ne dezvaluie taria de caracter de care dau dovada unele personaje, anumite norme specifice culturii si modului de viata britanic (vezi modul in care au ales ei sa rezolve problema), face sa cada mastile aparentei si ne permite sa vedem dincolo de mastile convenientei, pana in miezul problemei, sau sufletul personajelor, fiecare cu slabiciuni sau puncte forte. Influenta societatii este deasemenea reflectata in modul in care se comporta - in general la insulari sunt anumite lucruri comune (de exemplu la japonezi este cultul resspectului, la britanici la fel acel „sa pastram aparentele de dragul convenientelor” - cam asa ceva) dar e vin cumva la modul firesc, nu ca in alte loculri (de exemplu la noi, unde au o incarcatura de regret si martirism ce da in agonie.. haha).
In concluzie, ca sa nu mai lungesc: mie mi-a placut cartea, mult. Cum a fost structurata, cum s-a prezentat actiunea, cum s-au conturat personajele - pana si partea cu fazanul o inteleg, chiar daca nu mi-a convenit, ca necesara in povestea aceasta. Mi-ar placea sa fie si ecranizata. Si ma bucur ca este o carte cu happy ending. Nu sunt foarte incantata de partea cu ... drogurile - dar, din pacate, au fost sunt si se pare ca vor tot fi.... - cred insa ca au si ele un rol educativ acolo, de genul ce sa nu faci, sau cum sa nu fii. Cred ca pana la urma, tot ce contine cartea are scopul si rolul ei (chiar si faptul ca Scarlett ajunge la dansul burlesc, inocenta ei in ceea ce priveste anumite lucruri - desi are 7 ani, sau comportametul adultului adolesctent copil Pat..rick).
Acest articol este inscris si in tabelul gazduit de Suzana la rubrica Jocul de luni, facand parte din Serialul ”Citate favorite”.
PS: ati vazut cine ii tine companie lui Risu!!? :D
joi, 1 februarie 2024
Zapada din 20...(Reflexii in Oglinda 49)
In 20 ianuarie, noaptea, a inceput sa ninga, dupa ce plouase torential. Cumva, zgomotul facut de ploaie a incetat si a inceput sa ninga. Ninsoarea a avut un efect .. de calmare, ca sa zic asa. Chiar are un efect miraculos.
Prima poza este surprinsa de Tati (el a fost mai rapid). Eu am facut a doua poza - pentru ca am vrut sa ma asigur ca totusi prind zapada inainte sa se topeasca, macar asa, in poza, Surpriza a fost ca, desi apatoasa... zapada a rezistat. Dovada fiind pozele facute ziua...
Dar sa incepem cu reflexii de pe la 5 / 6 dimineata:
![]() |
| - poza realizata de Tati- |
![]() |
| -ce am surprins eu in zori de zi, pe la 6 - |
![]() |
| - reflexii albe surprinse de Mami- |
![]() |
| - reflexia din cladirea de sticla de vis a vis de Catedrala - |
![]() |
| am si „antena„ asa, fix la nivelul meu... hahaha |
![]() |
| ce vedeti in stanga, este reflexia soarelui... |
Sper sa va placa si voua aceasta calatorie cu reflexii ale zapezii. Pozele sunt realizate in 20 ianuarie, dar pentru ca eu aveam deja niste planuri pentru luna ianuarie si am vrut sa nu le mai aman, le-am pastrat pentru inceputul acestei luni (mai am o serie pentru joia viitoare :D, dar de pe 21 ianuarie).
Cat despre Risu... Ei bine, ea ne aduce in „actualitate”, sau, ca sa zic asa, la zi. Cu reflexii „proaspete”, abia suprinse de telefon! :D
📸
” Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi si cea retrovizoare) ”
Ja ne!




































































