luni, 5 februarie 2024

Organizator pentru accesorile papusilor. PV (3/3)


Buna!
Dupa cum va spuneam, luna acesta pe Provocari Verzi, avem Mesager in Misiune: O noua aventura - capitolul 02 ”Organizatoare”.. Mi-am pregatit primul proiect, calculat tot, frumos, in timp util.. Duminica m-am apucat de el. Am reusit sa fac doar pozele cu materialele si cam atat. Se intampla lucruri pe aici, nu tocmai placute (gen si baia de servici e cam indisponibila de cateva zile bune, ca doar nu era una scoasa de luni de zile din uz - dar va scutesc de detalii). Rezultatul e ca nu mai functionez chiar la parametrii optimi, sunt pe un super safe mode si orice chichita care pe altcineva nu ar deranja, imi poate da peste cap planurile. Si.. nu doar o data (ca nu era suficient ca, vorba aceea, trebuie sa o iau pe nu stiu ce drumuri cotite la proiecte super simple, din cauza materialelor..), ci asa... in lant.

Asa se face ca, dupa rateurile de duminica, au urmat cele de luni. :))))) Cu toate acestea, nu ma las. Pana la urma, tot am reusit sa finalizez un proiect - un organizator pentru accesoriile papusilor - mai precis pentru banderole, gentute si palariute, ce stateau inghesuite langa hainute intr-o cutie.
 

Pentru inceput am scris in jurnal! Si in jurnalul Provocarilor Verzi, dar si in Mini Jurnal de Mesager - in fine, am dat o penita de ajutor acolo :)). Asta m-a mai destins putin... sa zicem. Cutia transparenta din stanga este foarte buna pentru pus hainute care numerg agatate - le si vezi. Va trebui sa mai fac rost - in plus, vad ca au schimbat putin si nu mai este dintr-un plastic rigid, usor casabil, ci dintr-unul mai maleabil. Da cu siguranta mai vreau (trebuie sa le atrag atentia parintilor). Totusi, accesoriile stateau cam prost acolo. Asa ca m-am gandit sa trec direct la subtema trei (nu ca ar trebui sa fie exact acele subteme, dar incerc sa ma tin cumva de ce propun orientativ - cu alte cuvinte pot fi bine mersi trei mini organizatoare, sau trei maxi, sau unul mare de tot care sa necesite mai mult timp si astfel sa se imparta in trei etape).


Revenind! Am scos Dulap-ul - Puzzle 3D si l-am montat frumusel. Voiam un corp care sa poata functiona si separat, independent, dar sa poata fi pus si in dulap, atunci cand il montez, pentru a il face si mai stabil:).
Am scos si elementele vestimentare ce necesitau organizare: banderole, ochelari, palarie, gentute, cutea si incaltari. Apoi am facut o simulare, folosind cutii de la betisoare pentru urechi (din acelea pentru bebelusi, pe care le-am luat pentru Kouki):


Arata foarte bine, problema este ca veneau prea la fix. Si dupa cum spuneam mai sus, voiam sa fac un corp de mobilier.... Asa ar fi fost prea usor, da stiu - se puteau imbraca in hartie, dar mie imi plac asa cum sunt:))).

Cum cantaream eu ce sa fac ... am dat din fericire (pentru ca, de exemplu, cutia transparenta pe care o facusem pentru sandale, nu reusesc sa o gasesc - pe ea si inca o parte din proiectele de anul trecut, stranse in graba intr-o cutie... pur si simplu nu stiu unde am pus-o, in valtoarea evenimentelor). peste niste coltare din carton. Acestea au fost recuperate de la ramele mari pe care le luasem pentru puzzle-uri. Am mai folosit asa ceva si aici:Piese de mobilier pentru Miniversul papusilor.  Mi se par super dragute - ca niste mici bibliorafturi.


Si am avut cateva idei - dar momentan le-am lasat deoparte si am folosit doar doua, la care am si taiat surprlusul de pe o parte. Le-am folosit pentru a mini jurnal si mini albumul cu timbru (Un mini-caiet de amintiri). Si asta... pentru ca  „suportul” in care fusesera acestea puse - adica acea cutie de ceai, era fix ceea ce aveam eu nevoie:


Am format corpul decupand o latura si apoi am folosit carton in interior - partea de jos si pe parti si in exterior sus - acolo unde era si perforat - pentru ca voiam sa creez un spatiu pentru suportul de pantofi.

Si da-i si lucreaza si lucreaza si uita sa faci fotografii... :)))))). Bine ca mi-am amintit la spartul targului, cand am atacat una din cutiile de la betisoare, pe care am imbunatatit-o doar cu un sistem de prindere format din fire ramase de pe la un proiect, puse in forma de triunghi (pentru ca aceasta cutie are trei perforatii pe fundul ei:


De acel sistem am prins banderolele - si desi nu se vede foarte clar din fotografii, e mult mai usor sa ajungi asa la ele - plus ca stau grupat. Bine ca am facut o poza (cea de sus) cand inca nu acoperisem tot triunghiul.


Apoi am adaugat si palariuta si cureaua si ultimele puse au fost gentile si cosuletul.Am inchis cutiuta organizator si am pus-o in cutia mobilier. Pe o laterala merg puse si cuta de pantofi (pe care nu o gasesc eu momentan.. haha) si o punguta de cadouri, cu alte mici accesorii - apoi se poate inchide frumos, lansand in jos partea laterala pe care Raza o tine ridicata ca sa vedeti voi:


Pe laterala merg pus si bibliorafturi, in care sa fie asezate lucruri ce nu pot fi agatate.. asta ca idee - eu am pus deocamdata cele doua bibliorafturi de care am povestit mai sus, demonstrativ. Iar pe acest mic obiect de mobilie, se aseaza perfect suportul de incaltaminte. Pentru ca bucata de carton lipita este calculata astfel incat sa nu fie cat intreaga suprafata a cutiei, cu mai mica putin:


Desi dulapul este tip puzzle si lumina se strecoara cat de cat prin spate, am ales sa scot putin micul sertar, ca sa puteti vedea mai bine. Mie imi place enorm cum a iesit. Candnstrang dulapul, il pun intr-o cutie mai mare A4, luata de la Pepco (chiar o rugasem pe Mami sa imimai ia si nu a gasit deloc :(). Cutia organizator vine deasupra, alaturi de cealalta transparenta cu hainute.


Desigur, nu putea lipsi Risu din poze - ba mai mult, a mai adaugat cateva obiecte vestimentare pe bara dulapului (doar doua - pentru ca nefiind fixa, daca greutatea este prea mare, evident cade. Dar nu acesta a fost scopul acestui dulap. El este conceput ca mobilier tip puzzle, pentru fotografii - pentru altceva, avem si dulapior de lemn, unul vechi, cumparat de Bunica mea Maia - poate anul acesta voi reusi sa ajung si pe la el, sa ii acord atentie... :D si atunci voi asterne si povestea lui :).


Mai mult, risu a descoperit ca putem improviza niste mici umerase (mult zis umerase, sunt mai mult un fel de carlige) din betisoarele de urechi - partea de carton. Le-am pastrat, mai ales ca acestea,ultimele, au si un model dragalas imprimat. 


Ca sa o citez pe Carmen, totul e bine cand se termina cu bine! Am reusit pana la urma sa fac si proiectul si sa si scriu despre el - desi am ajuns cam tarziu in noapte 😅. 

Acum... sa vedem cum rezolv cu proiectul/proiectele pentru maine, pentru ca acest decalaj... mi-a cam stricat planurile. Sper insa sa se rezolve cu bine.. si, daca e posibil, cu mai putine scartaieli ca azi :)). Sper zero...ar fi ideal.


Va doresc mult spor si voua la tot ce va propuneti. Este asa bine cand reusim sa facem mici proiecte.. mai ales atunci cand lucrurile in general nu merg tocmai cum ar trebui / ne-am dori.
Pe maine!





duminică, 4 februarie 2024

#05 Barbies de la „Mac”, colectia cu Sailor Moon si un Panda de plus. (Jurnal de colectionar)


Ce mai faceti voi? Nici nu mai stiu cat a trecut de la ultima intalnire.. M-am gandit la ceva - nu voi mai incerca sa povestesc asa, cum sa zic, cronologic - despre cum am ajuns eu sa colectionez papusi. Cred ca, mai degraba, voi incerca sa scriu despre colectii in general - si nu doar despre ale mele...

De exemplu, am gasit  pe cand incercam sa imi aranjez fotografiile in foldere, cateva poze facute de mine, la o parte din colectia lui Ralu. Ea se afla acasa si eu le-am aranjat in cutii :D. 

Ca sa reiau firul povestilor, m-am gandit sa va arat cateva lucrusoare simpatice! Doua mici Barbie pe care cred ca le avem de la „mac” - din Happy Meal. Acum mi-e putin neclara amintirea daca amandoua erau ale lui ra sau aveam totusi si eu una (nu de alta dar noi aveam amandoua - de ex avem doi Furby care sunt la mine.. probabil ca ea le-a pastrat = acaparat atunci pe ele.. :))) - dar chiar nu imi amintesc sigur - oricum probabil ca a mea e cea cu tabloul.. hahahaha).




In aceeasi zi am facut poze si la colectia lui Ralu cu Sailor Moon. Si m-am gandit sa vi le arat si voua - pozele nu sunt extraordinare, dar mie aceste stickere (care sunt de marimea unei carti postale) mi se pare superbe. Au reflexii - adica aspectul acela holografic. Grafica e minunata si au o parte imprimata nirmal si cealalta se poate lipi:













Nu stiu de unde gasise Ralu sa le ia (poate de la acelasi magazin de unde luase si papuselele cu par roz si verde, pe care vi le-am mai aratat...). Oricum... abia asteptam sa ma pot uita la colectie. Trebuie tinut cont ca se intampla acest lucru undeva in anii 90 cand.. nu aveam net :))) si nicinu se gaseau cine stie ce lucruri de gen.

Iar la final, pentru ca era si el pe acolo, stingher, am zis sa nu il las pe afara - un ursulet Panda de plus, tot al lui Ralu:


Cred ca e primit in dar de la cineva, daca nu ma inseala memoria! Si acum ca ma gandesc bine, am si eu un ursulet panda mai micut, tot primit in dar (si stiu si cand - pe al meu l-am primit in 97, de ziua mea, de la fosta mea colega de clasa :D - cand voi avea acces la plusurile mele din cutii vi-l voi arata).


Mai am material pentru vreo 2 articole (daca nu mai descopar intre timp si alte poze) si apoi voi vedea care va fi directia - ma gandesc ca poate ar fi interesant sa aleg de exemplu o „marca” de papusi si sa prezint ce am eu.. sau sa fac unboxing la vreo papusa.. Mai colectionez si masinute, plusuri... 

Cred ca ar fi amuzant - daca aveti sugesti si propuneri, le astept cu drag! Dar pana atunci, in pozele facute azi, Risu a primit si ea o papusica mica mica de tot (pe care am primit-o eu de la Mami de sarbatori.. :D):



Pe curand!

sâmbătă, 3 februarie 2024

Rochita bleu si o noua provocare.


Bunaaa!

Uite-asa se intampla si ajung apoi sa scriu despre cate ceva dupa 6 ani :)))). Bine nu e cazul aici (dar am si din astea!) - rochita am lucrat-o la sfarsitul lui noiembrie si sigur o recunoasteti. Risu a purtat-o in decembrie. Doar ca nu am apucat sa scriu nimic despre ea...



Am crosetat-o cu un fir foarte frumos. Un gri bleu, cu  fir lucios in el. Stiam cum se numeste, dar am uitat..(parca lurex?). Nu s-a lucrat foarte usor - se agata mai mereu, dar rezultatul mi-a placut mult. Rochita are si un guleras, dar nu i-am facut maneci. In spate are 3 margelute albe pe post de nasturei, care intra in gaici crosetate...

Partea frumoasa este ca vine si altor papusi. De exemplu, ii vine lui Nicole, de la Shadow High. Nu mi-am notat cum am lucrat - si nu am notat nici la rochitele facute pentru premii (nu stiu daca reusesc sa scriu luna aceasta despre ele, sau o voi face in martie...). Am tot zis sa imi scriu macar cateva notite, dar nu a fost timp... si ghiciti ce! Nici la noua costumatie nu mi-am notat nimic...mda. Sper sa reusesc cu urmatoarea ocazie.. mi-ar usura un pic munca, in sensul ca as avea asa macar cateva puncte de orientare.



Mi se pare ca ii vine tare dragut! De aceea am zis ca, cel putin o perioada, o va purta ea. Cu ocazia aceasta puteti vedea si cat de simpatica poate fi, dar si expresiva.



Si inainte sa ajung la capitolul provocare, iata si poza facuta astazi, alaturi de Risu. Am incercat sa folosesc ca fundal, niste coli imprimate luate acum multa vreme, pe care nu ma indur sa le transform in proiecte:





Luna aceasta, avem doua „provocari” verzi daca pot spune asa - pentru inceput, continuam aventura cu Mesager in Misiune: O noua aventura - capitolul 02 ”Organizatoare”. (1-21 februarie 23:55). Atentie deci, la fereastra de timp alocata. De pe 22, stergem praful de pe felicitarile calatoare! :)


Pe maine!

vineri, 2 februarie 2024

#31 Adultii astia! - Caroline Hulse (CDL)


Buna!

Luna trecuta, Danuta ne-a provocat sa citim toate aceeasi carte. A fost o surpriza, pentru ca initial se punea problema sa avem o carte calatoare. Pana la urma, s-a intamplat altceva - am primit toate aceeasi carte, pe care urma sa o citim in ritm propriu si apoi sa ne spunem parerea. Inca dinainte sa fac pe blog coltul de lectura visam la ceva de genul acesta, asa ca am pornit cu entuziasm in aventura.

Cartea aleasa se numeste Adultii astia! si este scrisa de Caroline Hulse. Am inteles ca unul dintre criteriile pentru a alege cartea a fost coperta. O coperta simpla, dar de efect, foarte potrivita cu titlul, dupa parerea mea, cumva anunta care ar fi „starea de spirit” dominanta: un fel de butoi de pulbere, dar alegerea globului, mai sugereaza ca vom avea parte de umor - un umor poate mai greu de perceput, digerat. Dar e umor britanic, iar aici e important sa tinem cont cine a scris cartea si despre cine este vorba. Fac aceasta mentiune pentru ca, asa cum am mai scris prin comentarii la recenziile publicate deja (voi lasa spre final link-ul catre ele) m-a derutat putin ancorarea in spatiu, mai ales cand am inceput sa citesc cartea. Nu stiu de ce am avut senzatia ca este vorba despre America si ceva .. nu mergea. 

-as fi vrut sa fie prezenta si papusica primita in dar, daaaar.... e o poveste intreaga aici :D-

Eu fac film.. Am mai zis. Atunci cand citesc o carte, nu imi amintesc neaparat pasaje, sau scrisul.. ci imagini, personajele capata dimensiune. Deobicei citesc inainte si putin despre autor (aceasta carte nu a avut insa nimic de genul in ea - ma refer la cateva date biografie, cat sa ai o idee cat de mica, nu la pagini intregi), ceva pe scurt despre opera ca sa ma ajute, dupa cum spuneam, sa localizez.. In cazul acestei carti am intrat cam direct in lectura - in primul rand ca stateam prost cu timpul si voiam totusi sa nu raman codasa - pentru ca am avut senzatia ca vom publica toate odata recenziile (cum nu a mai fost cazul, mi-am permis sa intarzii publicarea acestui text, din motive obiective si lipsa de concentrare... haha).  

Si, dupa cum spuneam, la inceput nu prea reuseam sa pun in scena cum trebuie actiunea, Ceva, scartaia.. Cand insa mi-a picat fisa ca nu e vorba de State si ca intuitia mea (care imi spunea ca totusi e altundeva actiunea.. vorba aceea Posey cel putin, e un nume atat de britanic ), atunci tooootul s-a schimbat. Personajele mele s-au conturat brusc altfel si am putut sa inteleg cam de ce s-au intamplat toate asa cum s-au... intamplat - chiar si episodul cu fazanul care nu mi-a picat tocmai bine (nah🙄) .

M-a indus putin in eroare si lipsa zapezii - dar si la noi vremea s-a dat peste cap, doar nu era sa ma astept ca in Anglia sa mai fie zapezi ca pe timpul Agathei Christie de exemplu... sau prin anii 80. 

N-am zis prea multe despre carte nu😅? Mie mi-a placut! Cred ca in rolul lui Matt l-am vazut pe Hugh Grant (pana si partea cu parul i se potriveste perfect!). Umorul britanic este pe stilul meu - un pic de dark, un pic de sarcasm, multa ironie... Persiflare (poate si autopersiflare). 

Apoi trairile - trairile lor pot fi inteles destul de dificil, daca scoatem din context faptul ca e vorba de UK. La fel, daca veti citi literatura japoneza, fara a tine cont de cultura lor si obiceiuri, comportamentele, felul de a fi, modul de a vorbi si a actiuna, vor fi greu de inteles, digerat sau chiar acceptat. 

Ca o paranteza, cand am citit Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia. - Alan Booth (CDL), o carte scrisa de un englez, despre Japonia, am putut sa vad cat de mult se aseamana insularii in gandire, dar sa simt si diferentele dintre ei. Foarte, foarte interesant - am spus si atunci si repet ca mi-ar fi placut foarte mult ca autorul sa refaca traseul si in anii 90, poate si in 2000 - dar din pacate a murit. Ar fi fost foarte interesant de vazut mai ales cum s-au schimbat lucrurile si cum se percepea acea schimbare....

De ce am scris tot ce am scris pana acum? Pentru ca asta e ideea - cartea prezinta o parte a cotidianului britanic contemporan. Umorul este cam la tot pasul - cred ca Diana a zis „comic de situatie” - e drept ca unele situatii sunt foarte ... butoi de pulbere, dar incercati sa vizualizati personajele si felul in care se comporta, - daca v-ati uitat vreodata la o comedie britanica (Love Actually - ar fi un exemplu sau What Rats Won't Do), probabil ca ati vazut unele situatii care par mai degraba tragice, decat comice - sau, din contra, unele care par foarte comice si totusi, in spatele comediei, este de fapt multa.. tristete. 

Structura romanului mi-a placut mult - actiunea din prezent merge in paralel cu intamplari din trecut, care practic ne creioneaza ce s-a intamplat si cum de s-a ajuns aici, ne ajuta sa ne facem o parere despre fiecare personaj in parte. Personajele  nu pot fi etichetate simplu gen.. Alex = om de stiinta. Ci au foarte multe „straturi” si ni se dezvaluie prin ochii celorlalti, care ii vad mai mult, sau mai putin „clar” - fiind fiecare influentat de diverse. Imaginea fiecarui personaj este „in continua schimbare” - pentru ca, in timp, parerea celor din jur se schimba, iar intamplarile si imprejurarile ne dezvaluie care ar fi adevarata fata a fiecaruia... Si este foarte interesant de observat acest fenomen - cu rasturnari de situatie, neprevazute uneori.

Intercalate se gasesc fragmente din brosura care prezinta statiunea unde se petrece mare parte din actiune (si aici e mult umor, sunt alese ele cu talc), dar si inregistrarea unui apel la serviciul de urgenta, urmat de alte consemnari ale declaratiilor luate diversilor „martori”. Interesant este faptul ca cele din urma se prezinta ca un fel de monolog - ati observat? Practic intrebarile sau reactia celui care conduce investigatia sunt mai mult ghicite din diferitele reactii sau raspnsuri ale celor chestionati. 

Aceste fragmente sunt comedie pura - nu ai cum sa nu razi imaginadu-ti cum Sheila are pregatite 15 cani in ghereta... sau raspunsurile savuroase ale lui Scarlett. Si foarte interesant (da stiu... am tot repetat acest cuvant, dar n-am ce face - cred ca e cuvantul cheie) este cum, prin aceste scurte fragmente, poti fi indus in eroare - de exemplu, cearta ceea pomenita, dintre Alex si Mat, ar fi putut sugera ca acesta ar fi fost ranit. Desi exista anumite indicii ca nu acolo ar fi problema (dorinta aceea de a castiga cu orice pret Ironman-ul, cumva prevesteste ca ceva se va intampla - la fel ca aluzia Sophiei Trevor, sau accidentul de la alergare, ca sa nu mai amintesc despre Claire care le cam bea.. destul de mult).

Cartea aceasta ne dezvaluie taria de caracter de care dau dovada unele personaje, anumite norme specifice culturii si modului de viata britanic (vezi modul in care au ales ei sa rezolve problema), face sa cada mastile aparentei si ne permite sa vedem dincolo de mastile convenientei, pana in miezul problemei, sau sufletul personajelor, fiecare cu slabiciuni sau puncte forte. Influenta societatii este deasemenea reflectata in modul in care se comporta - in general la insulari sunt anumite lucruri comune (de exemplu la japonezi este cultul resspectului, la britanici la fel acel  „sa pastram aparentele de dragul convenientelor” - cam asa ceva) dar e vin cumva la modul firesc, nu ca in alte loculri (de exemplu la noi, unde au o incarcatura de regret si martirism ce da in agonie.. haha).


Nu mi-am propus sa scriu foarte mult - in ultima vreme ma concentrez destul de greu (si-o fi spunand oboseala cuvantul, mai stii?) si eu oricum cand este vorba sa povestesc despre carti, nu sa fac analiza (desi si acolo „bateam campii”, haha, dar desigur atingeam punctele necesare, numai ca in stilul meu - nu am putut toci comentarii, asta e) vorbesc / scriu mult. As vrea sa mai spun doar un lucru - acest „experiment” foarte fain de a citi aceeasi carte (si mi-ar  placea mult sa repetam experienta) mi-a reamintit de ceea ce ne-a povestit la un moment dat Dirigu, in liceu - adica genialul meu profesor de limba romana, care ne incuraja mereu sa citim ce avem in programa si nu numai si sa trecem prin filtrul nostru. Mai precis mi-a adus aminte de urmatoarea intamplare - la o ora ne-a propus un exercitiu de imaginatie: ne aflam in magazinul Fortuna, din centru si il traversam impreuna de la un capat la altul, la etaj. La final, fiecare va trebui sa spuna ce a vazut. Acelasi magazin... raspunsurile insa vor varia, nu? Nu vedem toti la fel, nu simtim toti la fel. Poate de aceea, eu gasesc cu atat mai interesant sa citim aceeasi carte si fiecare sa vina si sa spuna cum a fost experienta, ce a descoperit, ce i-a atras atentia si asa mai departe. 

In concluzie, ca sa nu mai lungesc: mie mi-a placut cartea, mult. Cum a fost structurata, cum s-a prezentat actiunea, cum s-au conturat personajele - pana si partea cu fazanul o inteleg, chiar daca nu mi-a convenit, ca necesara in povestea aceasta. Mi-ar placea sa fie si ecranizata. Si ma bucur ca este o carte cu happy ending. Nu sunt foarte incantata de partea cu ... drogurile - dar, din pacate, au fost sunt si se pare ca vor tot fi.... - cred insa ca au si ele un rol educativ acolo, de genul ce sa nu faci, sau cum sa nu fii. Cred ca pana la urma, tot ce contine cartea are scopul si rolul ei (chiar si faptul ca Scarlett ajunge la dansul burlesc, inocenta ei in ceea ce priveste anumite lucruri - desi are 7 ani, sau comportametul adultului adolesctent copil Pat..rick).


Cartea a fost publicata la noi la editura Leda Edge (Corint), in 2018 si am primit-o in dar (Emotii si bucurii ce incarca baterii (sufletesti) de la Danuta. Este tiparita in format obisnuit, brosata si are 414 pagini.

Recenziile prietenelor mele se afla in tabelul creat de Danuta aici: Blogul Dănuței: Ce ți-e și cu adulții ăștia! , unde voi adauga si eu gandurile acestea .


Cat despre citate, recunosc ca nu am notat niciunul atunci cand am citit-o din lipsa de timp dar poate si pentru ca m-am gandit ca o voi reciti cu Buni si Mami (ceea ce si facem, chiar acum) si ma voi ocupa atunci... totusi, cum mi-am propus sa public acest articol in prima zi de vineri din februarie si eu am scris impresiile de mai sus la scurt timp dupa ce am terminat de citit, am luat cartea si am ales cateva fragmente pe care le-am fotografiat, asa ca nu pot spune ca ar fi chiar cele mai reprezentative fragmente, pur si simplu mi-au atras mie acum atentia prin „ceva”. :)


📚📚

Acest articol este inscris si in tabelul gazduit de Suzana la rubrica Jocul de luni, facand parte din Serialul ”Citate favorite”


PS: ati vazut cine ii tine companie lui Risu!!? :D 

joi, 1 februarie 2024

Zapada din 20...(Reflexii in Oglinda 49)


In 20 ianuarie, noaptea, a inceput sa ninga, dupa ce plouase torential. Cumva, zgomotul facut de ploaie a incetat si a inceput sa ninga. Ninsoarea a avut un efect .. de calmare, ca sa zic asa. Chiar are un efect miraculos.

Prima poza este surprinsa de Tati (el a fost mai rapid). Eu am facut a doua poza - pentru ca am vrut sa ma asigur ca totusi prind zapada inainte sa se topeasca, macar asa, in poza, Surpriza a fost ca, desi apatoasa... zapada a rezistat. Dovada fiind pozele facute ziua...

Dar sa incepem cu reflexii de pe  la 5 / 6 dimineata:

- poza realizata de Tati- 

-ce am surprins eu in zori de zi, pe la 6 -

Mami a facut doua poze de la geamul camerei lui Buni. In stanga jos, in dreptul blocului mare din fata, se afla amplasat patinoarul (tot v-am povestit despre el). Iar biserica aceea care se vede, este catedrala noastra, Sfantul Gheorghe:

- reflexii albe surprinse de Mami-

- reflexia din cladirea de sticla de vis a vis de Catedrala -

Fara sa stiu insa de acele imagini, am facut si eu cateva pe lumina! In partea din spatele blocului, unde am o priveliste tare frumoasa! Cu reflexii albe muuuulte:


am si „antena„ asa, fix la nivelul meu... hahaha

Nici Tati nu s-a lasat mai prejos si a surprins zapada din pin. Plus mini padurea de tei, incarcata de omat.


Dar probabil ca cele mai frumoase reflexii ii apartin lui Mami. Ea a fotografiat soarele la apus, reflectat in albul imaculat al copacilor, transformat pentru o clipa in auriu:


ce vedeti in stanga, este reflexia soarelui... 

Sper sa va placa si voua aceasta calatorie cu reflexii ale zapezii. Pozele sunt realizate in 20 ianuarie, dar pentru ca eu aveam deja niste planuri pentru luna ianuarie si am vrut sa nu le mai aman, le-am pastrat pentru inceputul acestei luni (mai am o serie pentru joia viitoare :D, dar de pe 21 ianuarie).

Cat despre Risu... Ei bine, ea ne aduce in „actualitate”, sau, ca sa zic asa, la zi. Cu reflexii „proaspete”, abia suprinse de telefon! :D



Din culise, ma gandisem sa o transform pe cea de-a doua in poza zilei.. dar am revenit la prima, cea cu puzzle, dupa ce am constat ce boacana facusem:


Si da... ne-am innoit cu o tinuta noua despre care voi scrie candva luna aceasta :) ! Pana una alta, oricum in poza cu puzzle-ul se vad mai bine reflexiile decat in cea de- a doua.

📸

Inscriu articolul in tabelul gazduit de Carmen, ce a preluat rubrica  „ Reflexii in Oglinda ” initiata de Sorin. Rubrica avea ca indemn urmatoarele cuvinte:
” Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi si cea retrovizoare) ”


Ja ne!