joi, 20 octombrie 2016

07. "Foarte Mic Îndrumar de Rețelistică și Conectică "


Hedy Lamarr a inventat un sistem secret de comunicare care a stat la baza a ceea ce noi cunoaștem acum drept CDMA (un canal de acces multiplu folosit în comunicarea radio - adică la telefiane ! ), Wi-Fi și Bluetooth. Eu inventez tot felul de denumiri sau explicații când vine vorba de terminologia folosită în IT. Dar mă descurc. Uneori nimeresc în adevărate labirinturi și rătăcesc o grămadă de timp ( ca să nu spun orbecăi) până găsesc răspunsul la vreo problemă de conectica, alteori mă descurc mult mai bine și găsesc rezolvarea rapid.

Îndrumarul de față (unul fooooarte mic, după cum spune și titlul) l-am creat în ideea că, alți profani ai IT-ului sau neprofesioniști dar motivați să învețe și să se descurce singuri, așa, ca mine, îl vor găsi util. Și voi aborda două (doar două) subiecte arzătoare, de care m-am lovit eu destul de tare, în ultima perioadă.



1. Cum conectăm laptopul la tv?
Oh... da. Noul meu laptop are nevoie de un convertor VGA-HDMI. Am petrecut ... nu spun cât timp căutând informații despre cum pot vedea pe tv, de pe notebook, diverse filme. Când în sfârșit găsisem un cablu Hdmi, stupoare! Nu se „găseau” laptopul cu tv sub nicio formă.
„Deeee ceeee”?- știti voi, căderea aceea în abis când sperai că ai găsit ușița bună și s-a dovedit a nu fi așa.
 
Am încercat până la urmă o situație de compromis (care a și mers !), folosind un USB mai „generos” în memorie.... (v-am spus ca inventez explicații și termeni, iată un exemplu, hehehe).  Totuși, fiind ceva provizoriu și limitat, nu am renunțat la „investigații” și nu vă puteți imagina entuziasmul meu când am găsit soluția.

Și acum, serios, la așa schemă clară, parcă nici nu mai aveam nevoie de explicații! Dar, la cât de clare și precise sunt (nu, nu ai nevoie de dicționar), ar fi fost păcat să nu le citesc. Cel mai mult mi-a plăcut precizarea de la final și anume faptul că funcționează de la VGA la HDMI, nu și invers. Acum și să vrei și nu ai cum greși!
Bun, abia aștept să vizionez filmulețele de familie la Tv! :D




2. Un router performant și / sau cabluri retea
Am avut până acum două routere (unul de prin primele generații - pe care trebuia să ni-l seteze mereu de la provider și unul de generație mai nouă de la providerul actual). Nici unul dintre ele nu a avut un semnal suficient de puternic pentru a ajunge în tot apartamentul. Foarte probabil motivul a fost și faptul că, în camera în care semnalul este cel mai slab, interferează cu alte semnale mai puternice, care-l bruiază (n-am ce-i face - iată, aceasta este „traducerea simplificată” a explicațiilor primite de la specialiștii IT care ne-au montat routerul ).
Intenționez deci să achiziționez un aparat performant - am înțeles că un mare avantaj l-ar avea routerul TP Link, care se conectează simultan în două benzi de frecvență: de 2.4GHz (450Mbps) și de 5GHz (1300Mbps).


Până atunci însă, am aflat că oricât de ”confortabilă „ ar fi conexiunea prin wireless, tot mai rapidă este cea Ethernet, desigur, folosită în combinație cu un cablu adecvat ( patch-cord ). Sau aș putea să achiziționez două-trei cabluri de rețea colorate - tot șomează pc-ul de prea multă vreme :D.

 Și cam atât pentru moment - în legătură cu micul meu îndrumar. Sper să vă ajute sau inspire în căutările voastre și să vi le scurteze considerabil! :)



http://super-blog.eu/2016/10/15/proba-7-fii-expert-in-retelistica-si-conectica/

0 comments :

Trimiteți un comentariu