vineri, 28 octombrie 2016

11." O altfel de călătorie cu mașina "



Prima noastră mașină a fost un Trabant. Cum aș putea uita? Aveam șase ani și mult entuziasm! Mi-a fost „repartizat” locul din spatele șoferului și am primit o grămadă de sarcini: să îl ajut pe copilot (mama), să întrețin atmosfera (eram un fel de sistem multimedia de modă veche, hehe), să fiu atentă ca atunci când merge mașina în marșarier, sau parcăm cu spatele să nu obstrucționez vizibilitatea șoferului (tata) - adică să mă las în jos, etc.
De ce vă povestesc toate acestea? Să vedeți! Cu timpul am schimbat mașinile. Atribuțiile mele s-au mai modificat. Aveam un radio, sau un casetofon și când tehnologia a avansat suficient un cd player - deci mai luam și pauze contemplative în timp ce ne plimbam cu mașina. Totuși partea cu lăsatul în jos a rămas constantă. Până în vara aceasta.

După o pauză destul de mare în care nu am mai mers cu mașina, am hotărât în sfârșit,  într-un week-end din vara aceasta, să mergem pe Bran, până dincolo de Fundata. Drumul îl știu și cu ochii închiși, așadar nu am avut de stabilit itinerariul dinainte - ideea era să facem o plimbare, în care să îl luam și pe Dodo, canișul nostru, să vedem cum se acomodează cu mașina. Zis și făcut. Am petrecut aproximativ o oră în seara dinaintea plecării să pregătesc 2 cd-uri cu mp3-uri și a doua zi eram pregătiți, cu mic, cu mare, cu pancake-uri și apa pentru drum, aparatul de fotografiat și multă voie bună.



Nu eram însă deloc pregătită pentru ce a urmat! Vă spun drept că tot ce știam eu despre o călătorie cu mașina a fost cu totul schimbat. De cand am intrat în Suzuki SX4 ( pentru noi și prieteni Suzu) am avut impresia că m-am teleportat în viitor. La bord era un fel de computer din al cărui nume nu am reținut pe moment decât partea cu DVD - mă și gândeam „oau, dar asta înseamnă și mai multă muzică în mașină!”, lucru care implica că aș fi putut visa cu ochii deschiși în voie, contemplând peisajele. Sau aproximativ în voie... pentru că în acel moment nu știam încă de existența sistemului de navigație auto  = un domn simpatic care te asistă pe parcursul călătoriei și te ajută să ajungi la destinație pe drumul cel mai bun.
Nu mă credeți? Nici eu nu eram prea convinsă până atunci.



Cum am pornit la drum am realizat că nu era vorba despre un simplu GPS, era de fapt un singur sistem, cu multiple funcționalități. Eu, care credeam că voi sta tot drumul cu ochii pe fereastră, eram total absorbită de acest aparat cu sistem integrat - special conceput pentru a se potrivi cu mașina noastră. Inițial chiar am crezut că este aparatura pe care o avea din fabrică.
Să poți acționa comenzile direct de pe volan fără a afecta în vreun fel concentrarea la trafic - știam că a avansat mult tehnologia, dar era prima dată când mă puteam bucura în mașina noastră de așa ceva!

 

Nu știam cum să aflu cât mai repede cât mai multe informații. La primul popas a venit o nouă surpriză. De fapt cea mai mare. Vă amintiți ce vă povesteam la început? Ei bine, pentru prima dată nu a fost nevoie să mă aplec când am parcat cu spatele. Datorită camerei montate se putea parca și da în marșarier fără a te întoarce în acea poziție incomodă, privind doar spre ecranul de pe bord și fiind asistat acustic și vizual de sistemul de navigație



Și uite așa, tot drumul, m-am minunat ba de peisaj, ba de cum se auzea din când în când muzica puțin mai încet, în timp ce primeam instrucțiuni sau informații despre drum. Până la destinație am aflat și despre faptul că poți conecta diferite dispozitive prin USB  - ah, daca aș fi știut, nu mai așteptam până acasă ca să vedem pozele făcute. Sau că se poate conecta smartphone-ul prin bluetooth și accesa foarte ușor tot de pe volan. M-am bucurat mult pentru că, mai ales atunci când șoferul nu este însoțit și nu are cine răspunde la telefon, poate vorbi chiar dacă este în trafic, fără să pună viața cuiva în pericol. Și am stabilit și cum îl va chema pe noul copilot - Edotec .

Bun și acum eu, dacă sistemul acesta face totul, ce atribuții mai am? :)) Pot să visez în voie, bucurându-mă de călătoria cu mașina, de peisaje și de muzică? :D



http://super-blog.eu/2016/10/25/proba-11-navigati-in-lumea-gadgeturilor-auto/

0 comments :

Trimiteți un comentariu