vineri, 27 octombrie 2017

Capitolul 14. Când realitatea e S.F.

Am observat eu că, de să tot fie o săptămână deja, se întâmplă în orașul nostru lucruri ciudate... cu totul ieșite din comun. Dintr-odată, întâlneam tot mai mulți oameni zâmbitori pe stradă, mă ”loveam” de izbucniri necontrolate de ... politețe, iar curățenia tot mai prezentă în peisaj mă facea să mă gândesc dacă nu cumva a avut de curând loc vreun fenomen neobișnuit care să fi generat mutații de comportament. Totuși, nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru întâmplarea absolut de domeniul science fiction-ului prin care mi-a fost dat sa trec astăzi, la amiază.

Mă îndreptam cu pași hotărâți spre izvorul din curtea blocului. Un bidon de cinci litri într-o mână, un altul în cealaltă mână - primul transport de apă pentru bazinul țestoaselor. Priveam frunzele aurii ce puseseră stăpânire pe alei și soarele care își făcea apariția după blocul din stânga.
Izvorul a fost amenajat sub forma circulară, cu trei spații principale, fiecare având câte două țevi și o țâșnitoare. Acoperișul este sprijinit pe stâlpi decorați cu fețe de bufniță, iar în vârf are formă de pâlnie, prin gaura din mijloc putând fi observat în voie... cerul.

- ... exact ca o pâlnie, acoperișul acesta, rosti un domn ce apăruse din senin și părea că se îndreaptă în aceeași direcție ca și mine. Mă scuzați, am fost nepoliticos. Să mă prezint - Beyond Skyline, Agent de reeducare, divizia specială de curățare, nume de cod C. Și în timp ce rostea toate aceste cuvinte, domnul Beyond îmi întinse o carte de vizită.
Văzându-mi nedumerirea simți nevoia să facă o precizare:
- Nicio legătură cu filmul! Sau aproape niciuna, sper. 
Și îmi întinse posterul unui SF ce va putea fi vizionat în cinema începând din 3 noiembrie 2017. Nu l-am privit decât pentru o clipă și dintr-o dată, de jur împrejur, totul s-a colorat în nuanțe de albastru. Mă îndreptam mecanic spre izvor și, încercând să scap de senzatia aceea neplăcută de pericol care pândește la tot pasul, mi-am scuturat ușor capul. Lumea a reînceput să-și recapete culoarea și forma obișnuită și am prins din mers frânturi din ceea ce îmi spunea agentul C.


 - ... în misiune. Sper să ne putem baza în continuare pe sprijinul dumneavoastră - preferăm Planeta Albastră și nu fumul albastru. Mă salută scurt și se îndreptă rapid spre izvor, unde își făcuse apariția un personaj gălăgios. Scuipând la fiecare doi pași, folosindu-se de un limbaj violent și distrându-se pe seama celor din jur, individul îi învăluia în nori de fum aprovizionați de țigara din colțul gurii, neținând seama de faptul că le provoca suferință și disconfort.

- Domnule, vă rog să îi respectați pe ceilalți, altfel mă văd nevoit să vă introduc în procesul de curățare. I se adresă agentul C, în timp ce pregătea un fel de sferă - o desprinsese din șirul de mărgele ce gravitau în jurul lui și acum o tot învârtea, iar aceasta se mărea, ajungând la dimensiunea unei mingi de fotbal.
A repetat de vreo două-trei ori rugămintea, folosind un ton neutru. Atât eu, cât și ceilalți aflați de față nu mai auzeam răspunsurile pe care individul cu pricina le oferea, pentru că agendul C îi redusese... volumul.
-  Ca să nu vă afecteze limbajul folosit. Ne-a lămurit. Apoi neobținând niciun fel de rezultat iar individul cu pricina devenind din ce în ce mai agresiv, cu o mișcare sigură răsuci sfera și îl aspiră înăuntru.

-... OOOOO se auzi în cor mulțimea care se strânsese între timp în jur.
Nu vă faceți probleme - după ce va trece prin programul de curățare va reveni pe Pământ ca nou și sperăm noi, va decide spre binele lui să rămână așa și, mai mult, să îi inspire și pe ceilați către o schimbare în ... bine. Apoi ne-a asigurat că programul nu dureaza mult și în vreo 5 minute, cât timp îi va ține locul colega sa, agenta T, individul va fi trimis deja înapoi.

Până să ne dezmeticim, dispăru. Câțiva tineri renunțaseră la țigări și strângeau sticlele pe care le goliseră și intenționau să le abandoneze pe niște scări. Oamenii își corectau ținuta, deveneau politicoși, dar nu își pierdeau încordarea.

- Ce-a fost asta? a întrebat șoptit o bunicuță care aștepta și ea, însoțită de nepoțel, să se elibereze un loc la izvor.
Un extraterestru, Buni. Vezi răspunsul prompt din partea nepotului.
- Șhhhhhhh!!!  îl întrerupseră ceilalți.

- Dar are perfectă dreptate. O tânără echipată cu un rucsac ciudat se alătură mulțimii. Chiar era un extraterestru. De altfel și eu sunt unul.
De jur împrejur stupoare. Nimeni nu îndrăznea să facă un pas, sau să spună ceva. În astfel de momente nu prea știi cum să reacționezi, nu este ca în filmele de  aventuri. Din fericire tot agenta T, căci despre ea era vorba, a detensionat atmosfera.

-  Nu vă faceți probleme. Noi nu suntem ca cei de... Dincolo de orizont. Nouă chiar ne place Planeta Albastră și ne dorim să o protejăm. Tocmai de aceea încercăm ca până la premiera filmului în care joacă tiza mea, Bojana Novakovic, să înclinăm balanța favorabil. Cu cât pe această planetă oamenii vor fi mai buni, mai frumoși și vor respecta natura și ceea ce le oferă ea, cu atât îi vom ține la distanță pe tipii răi. Asta desigur, dacă nu cumva îi preferați pe ei!


Scoase apoi din rucsac o eșarfă albă pe care, despăturind-o, o transformă într-un imens ecran. Apoi, cu un simplu semn făcut din mâna stângă, în jurul nostru intensitatea luminii scăzu și cu un fel de furtun de aspirator, agenta T proiectă pe ecran  trailer-ul filmului al cărui afiș îmi dăduse fiori.

-  Am fost salvat!!! E minunat să te bucuri de ceea ce îți place fără să îi faci pe cei din jur să sufere. Extratereștrii pot fi chiar de treabă. O voce ne readuse la realitate. Individul care fusese curatat.


Astfel misterul a fost elucidat: ne aliem cu extratereștrii buni și astfel salvam Pamantul. Iar cei răi, să rămână doar pe ecran.



https://blog.super-blog.eu/proba-14-dincolo-de-orizont-dincolo-de-temeri/

4 comments :

coco spunea... [Raspunde]

de maine, tinem minte!

copilarim spunea... [Raspunde]

@coco :D - da, maine! ;))

Diana spunea... [Raspunde]

Oooo! Un extraterestru bun pentru prestatorii de servicii nu s-o gasi?! 'Ca extraterestrii rai isi fac deja de cap. :)
Cred ca o sa vad si eu filmul. :)

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana Isi cam fac nu? :)))).
In unele domenii nu ne mai ramane decat sa speram ca vor actiona niste extraterestrii buni, ca altfel slabe sanse :))))

Trimiteți un comentariu