Voi aveți povești cu blugi? Eu am o mie... Mi-e și greu să aleg despre care să vă povestesc mai întâi! De la geaca de blug denim pe care o revăd de fiecare dată cu nostalgie în poze, cu gluga ei căptușită de sub care se zăresc codițele albastre, împletite, ale căciuliței mele preferate, la salopeta vișinie din blug raiat, pe care am reușit să o rup la derdeluș în timp ce ne jucam pe o moviliță de zăpadă, sau la prima pereche de blugi conici - cărora le spuneam ”streci”, din cauza elasticității blugului și tot așa, s-ar găsi o grămadă de întâmplări și amintiri cu blugi de poveste.
Dacă este să am un subiect comun când vine vorba despre pantaloni însă - atunci acesta ar fi, cu siguranță, referitor la lungime. Am de exemplu o pereche de blugi gri care îmi erau tare dragi, îmi veneau foarte bine, dar erau cam lungi. În același timp aveam și o pereche de Levi’s moștenire de la Mami (clasici, perfecți în talie, fuseseră scurtați, ce e drept, dar picau foarte frumos). Așa că, atunci când mi s-a propus să îi ajustăm și pe cei gri am acceptat entuziasmată - greșeală fatală, pentru că tot farmecul celor gri stătea în felul în care veneau ușor îngrămădiți jos, la manșetă. Și uite așa, din cei mai purtați pantaloni ai momentului, după o ”scurtare de câțiva centimetri”, au fost retrogradați. Acum îmi pare rău că nu s-a păstras surplusul de material pentru că, din greșeli se învață și, la alte perechi de blugi modificați am găsit o soluție îngenioasă, inspirată de blugii cu manșetă întoarsă. Și așa ajungem la o altă variantă de a purta blugi mai lungi, cu alte amintiri haioase.
Nu la fel de simplu scăpam cu ajustarea blugilor evazați. Dar, în cazul acesta, am trecut și prin alt fel de peripeții. Să vă povestesc doar două. Prima se referă la singura pereche de blugi pe care nu am reușit încă să o port. Evazați, desigur. Originali, vintage, nou-nouți, tăiați la lungimea perfectă și cu.... franjuri mititele rezultate din tăietură. PERFECȚI. Și strâmți... exagerat de strâmți - adică încapi în ei, dar rămâi apoi nemișcat. :)))) Am primit câteva sugestii cum ar fi: să-i fac geantă, sau vestă etc. Nu și nu. Nu renunț - vreau să găsesc un material potrivit, compatibil și să îl inserez pe părți. Nu e nevoie decât de ceva care să îi facă mai puțin rigizi.
Cea de-a doua poveste este oarecum la polul opus. Îmi amintesc și acum că eram în februarie 2002, când ne-am luat (eu și Ralu) același model de evazați, dintr-un blug foarte plăcut, subțirel - deja ne imaginam cât de plimbați urmau să fie în vara respectivă. Toate bune și frumoase! Nici măcar nu ne făceam probleme că avem blugi la fel. Primii au cedat ai mei. Stăteam pe covor în cameră la mine. Savurasem o felie de tort si mă pregăteam să duc farfuria la bucătarie. Sora mea, cu spatele la mine, avea treabă la calculator, pe hol. Cum mă ridicam eu frumușel (nimic neobișnuit), un sunet pe care nu știu cum să îl redau exact, o combinație între ”scââââârț” și ”făăăășșș” a atras după sine următoarea reacție:
- Ce-ai făcut, ai rupt blugii?
- ...... da.
La care sora mea, care glumise, s-a întors spre mine, care stăteam în picioare, cu farfuria în mână, uitându-mă spre ea de parcă mă așteptam să infirme cruntul adevăr: blugii mei se destrămaseră de la nasturi spre lateral! Urmarea? A izbucnit în râs. Deci era adevărat. După câteva zile i s-a întâmplat și ei același lucru. Când ieșea din casă pe holul blocului.
Și acum mai râdem cu lacrimi când ne amintim și ajungem mereu la aceeasi concluzie, la care am căzut de acord încă de atunci: Bine că nu s-a întâmplat la concert!
Vă imaginați ce ar fi ieșit! Pentru că, înainte să se rupă, îi purtasem la un concert organizat de liceul. Record absolut de rezistență: o lună! :))
Tot povestind despre ei, mi s-a făcut dor de blugii evazați! Și se pare că toți cei din colecția mea au nevoie de ajustări dacă stau să mă gândesc bine: prea largi, prea rupți (dap, se poate, deși arată foarte bine vara cu țintele lor :D), prea strâmți, prea lungi (nu am găsit încă soluție)...
Blugi evazati denim ceruit |
Da, după cum poate bănuiți deja din cele povestite până acum, am o colecție de blugi. Nu mă pot despărți de ei, la fel cum nu pot renunța la prima mea geacă, sau la șapcă. Și promit că acestea sunt ultimele două povești pe ziua de azi. Vedeți voi, când am primit prima mea geacă de blugi, avea pe ea scris în stilul graffiti ”Turtles” - de la Țestoasele Ninja, zic eu. Și a rezistat pixul acela vreme de multe spălări - pentru că da, fusese personalizată cu un pix. Îmi amintesc și acum că a stârnit și controverse la vremea debutului său! :)) Avea o mică tăietură lângă buzunarul de la piept și nu așa, oricum, cu franjuri! Greu de mascat. Nu-i nimic, tăietura (să geaca) încă rezistă!
Iar șapca, ei bine, pe ea mi-am cumparat-o dintr-o excursie în Anglia, organizată de liceu. Și era perfectă, atât ca mărime (la articolele pentu copii nu prea aveam șanse să găsesc atunci așa ceva), cât și ca material. Din prea mult entuziasm am uitat să-i îndoi puțin cozorocul - așa că, pe lângă șapcă, am ca amintire din acea excursie și câteva poze cu mine zâmbind larg de sub un cozoroc perfect plat ... hahahaha. Abia când am văzut pozele developate am realizat.
Asadar, aveți și voi blugi de poveste? :)
Iar șapca, ei bine, pe ea mi-am cumparat-o dintr-o excursie în Anglia, organizată de liceu. Și era perfectă, atât ca mărime (la articolele pentu copii nu prea aveam șanse să găsesc atunci așa ceva), cât și ca material. Din prea mult entuziasm am uitat să-i îndoi puțin cozorocul - așa că, pe lângă șapcă, am ca amintire din acea excursie și câteva poze cu mine zâmbind larg de sub un cozoroc perfect plat ... hahahaha. Abia când am văzut pozele developate am realizat.
Asadar, aveți și voi blugi de poveste? :)
0 comments :
Trimiteți un comentariu