joi, 8 noiembrie 2018

XVI. Clara descoperă Halatul - costumul de supererou, al cadrelor medicale.

- Cu Chip și Dale, sau cu elefănței? 
Mircea mă privea serios și analiza cu atenție cele două variante de halate medicale pe care i le arătasem. El nu este doar colegul meu de platou în această nouă aventură, ci și ajutorul meu de nădejde atunci când fac cumpărături în acest magazin online de costume medicale si echipamente de lucru
- Eu le-aș lua pe amândouă! mi-a răspuns, fără pic de ezitare, argumentându-și alegerea ca un „om mare”: să nu se plictisească telespectatorii!
Auzise el o discuție între noi în ziua când fusesem la casting, i-a plăcut ideea și a reținut-o imediat.
- Nu crezi că am deja suficiente variante de bluze medicale cu imprimeuri ?
- În niciun caz!  interveni în discuție Mihai, care tocmai intrase pe ușă. Cel puțin unul pentru fiecare zi din săptămână!
Bun! Dilema odată rezolvată, am trimis alegerile mele pe mail către echipa de costumieri și aștept să primesc în orice moment ok-ul, pentru a putea finaliza comanda. Mircea s-a dus să-și învețe replicile alături de Mihai și eu rememorez ultimele cinci zile care mi-au schimbat radical percepția despre cum ar trebui să fie rolul pe care urmează să îl interpretez: un tânăr medic pediatru, îndrăgostit de meseria sa, încercând să aducă mereu un zâmbet pe fața pacienților.
Când m-a sunat colega mea de grupă, Tina, să-mi povestească despre serialul pentru care se țin audiții la noi la facultate, nu știam mare lucru despre rolul pentru care am aplicat: o tânără absolventă a facultății de medicină care îți dorește să schimbe percepția adânc înrădăcinată despre cadrele medicale. Personajul în pielea căruia doream să intru, se specializase în pediatrie, în amintirea celui mai bun prieten din copilărie, un biețel firav, căruia îi făcuse această promisiune. Citind descrierea făcută băiețelului, m-am gândit imediat la Mircea - fratele mai mic al prietenului nostru Andrei. 


A urmat apoi o perioadă scurtă, în care a trebuit să ne pregătim pentru audiție. Inițial am fost la medicul lui Mihai - îmbrăcat cu halatul alb, clasic, pedant... Un domn simpatic, dar care l-a făcut pe Mircea să exclame răsuflând ușurat când am plecat:
- Ce bine că am plecat... începusem să mă simt ... bolnav!
- Cum așa, Mircea? Nu ai mai fost până acum la doctor? Aici ne vindecăm, nu îmbolnăvim!
- Dar... Clara! Ai văzut halatul acela? Îi trebuie un costum de supererou! Nu spuneai că îi vei face pe copii să râdă, să se bucure... părea dezamăgit. Pe atunci nu înțelegeam exact reacția lui. Pentru mine fusese absolut normal și obișnuit ce văzusem în cabinet. M-a lămurit Andrei, în seara aceleiași zile:
- Medicul lui Mircea are un cabinet puțin diferit: are un perete cu personaje din desene animate, iar personalul poartă halate colorate: mov, verde... roz.
- Se poate așa ceva? am întrebat neîncrezătoare.
- Da! Și să vezi cum se schimbă atmosfera! Nu mai este așa apăsătoare și dezolantă. Și nu doar la cabinetul de pediatrie, ci și la cel pentru adulți au adoptat același stil relaxant, cald, prietenos.



Mi-am amintit atunci că Nadia, sora mai mare a colegei mele Tina, terminase de curând medicina, specializându-se în pediatrie. Așa că am rugat-o să mă ajute să mă pregătesc pentru audiție. Ne-a primit la cabinet în week-end, în afara programului. Când am intrat, am crezut că am greșit adresa. Mircea era încântat de cum fusese amenajată sala de așteptare, dar eu eram încă în dubii dacă nu cumva încurcasem locurile și nu nimerisem într-o grădiniță. O tânără amabilă, purtând o bluză cu imprimeu cu pisicuțe, m-a strigat pe nume. Am recunoscut-o atunci pe Nadia:
- Clara, mă bucur că ați venit. Mi-a povestit Tina despre serialul în care veți juca. Ce idee minunată!
- Deocamdată mă pregătesc pentru audiții - speram să mă poți ajuta cu sfaturi! i-am răspuns în timp ce intram în cabinetul ei.
- Tot ce trebuie să știi, draga mea, este că, un medic dedicat, care și-a ales această profesie cu sufletul, are o singură dorință: aceea de a-și ajuta pacienții! ne-a invitat să luăm loc și s-a așezat la rândul ei, în fața noastră.
- Și.. cum face acest lucru, mai precis? am întrebat-o.
- Învățând - în primul rând. În această meserie, înveți toată viața. Apoi ascultând. Încurajând. Empatizând și, nu în ultimul rând, încercând să creeze o atmosferă destinsă, plăcută! Vezi tu, Clara, eu cred ca zâmbetele au o putere de vindecare, sau alinare, pe care noi o putem oferi gratuit, fără rețetă.
- Îmi place halatul tău! Ești drăguță - ca un supererou! a intervenit Mircea, ce fusese tăcut până atunci, în discuție.
- Este o bluză cu imprimeu, Mircea, nu este halat... am vrut eu să repar ceea ce credeam a fi o gafă. Îmi plăcea foarte mult bluza pe care o purta și, deși croiala mă ducea și pe mine cu gândul la o uniformă medicală, nu mă gândisem că există și variante atât de vesele și plăcute la noi.
Nadia însă a râs cu poftă și mângâindu-l pe cap a spus:
- Îți multumesc pentru compliment. Și mie îmi place!
Apoi, întorcându-se spre mine, a continuat:
- Chiar este halat Clara - poate ar fi bine să-i oferi și personajului tău șansa de a aduce un strop de culoare și veselie într-o loc care, din păcate, prin faptul că este confundat cu suferința și boala, tinde să fie tern și lipsit de ...viață.

Vorbele ei încă îmi răsună în minte. Totul a decurs foarte bine, am impresionat prin interpretare și prin felul în care am ales să-i ofer personajului meu șansa de a colora universul mult prea gri al acelui loc care ar trebui să însemne în primul rând speranță, sănătate, viață. Am făcut acest lucru purtând bluzele medicale cu imprimeuri, accesorizate cu un zâmbet - acela care se oferă fără rețetă. Este un serial inspirat din viață. Iar viața, m-a învățat că și medicii au costumație de supererou - halatul. Și dacă este colorat, sau imprimat, cu atât mai bine.

Atenție! Filmăm.. MOTOR.

2 comments :

Diana spunea... [Raspunde]

Ideea cu halatele colorate este una care ar trebui sa fie pusa in practica mai des. :) Poate ca nu toti zambesc "instant" la vederea unor imprimeuri dragute, a unor culori vii dar e cert ca ochiul inregistreaza imaginile si, cumva, creierul reactioneaza pozitiv la acestea. :)
Succes, Rux! Pupici! <3

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana Multumesc mult!! ;)
Ai dreptate - stiu pe cineva care va implementa in curand acest lucru - trebuie sa ne hotaram la imprimeu :P.
Pupici cu drag si multumesc din nou!! :*

Trimiteți un comentariu