duminică, 16 iunie 2019

#03. "A doua zi.."

Nimic nu ar fi făcut-o să bănuiască, cu o zi în urmă, ce avea să se întâmple după premieră. Un buchet colorat de emoții puseseră stăpânire pe ea, încă de la primele ore ale dimineții. Atunci, pentru a stăvili trăirile puternice și stările ce fluctuau, ca prinse-ntr-un carusel amețitor, de la entuziasm la angoasă, se hotărâse să pregătească un tort de ciocolată și fructe, urmând o rețetă veche, pe care o învățase de la bunica ei, Sophia.

Ar fi trebuit să îi dea de gândit plecarea bruscă a lui Makoto. Mai erau doar șase ore până când urmau să se afle în vestiare, pentru ultimele pregătiri, și ea își amintise subit, că trebuia să ajungă tocmai în capătul opus al orașului. Incredibil! își spusese în gând, în timp ce prepara crema de portocale. Și Li chan... zău așa! Tocmai acum s-a gândit să meargă la bibliotecă! Ca și când, nu putea înapoia mâine romanul lui Kawabata! Acum două zile, se plângea că nu îl va termina nici peste o saptămână! Mai bombănise puțin, în timp ce amesteca cu atenție, ingredientele pentru blat.

Natalia își reamintea frământarea, nerăbdarea și, în același timp, bucuria care puseseră stăpânire pe ea, cu o zi înainte. Simplul fapt de a prepara un desert savuros o mai calmase și, în cele din urmă, își spusese că, probabil, și prietenele ei găsiseră în acele activități ciudate, pentru momentul respectiv, un mod de a se relaxa și a se pregăti, pentru evenimetul ce urma sa aibă loc, în acea seară. Odată ce prăjitura fusese "asamblată" și ornată cu grijă pe platou și apoi așezată pe raftul de sus al frigiderului, îl luase în brațe pe Kuma kun - ursulețul ei uriaș, din pluș pufos, câștigat cu trei luni în urmă, la un festival tradițional din Hokkaido. Nu-și mai amintea exact cum se numea festivalul. Ținea minte doar spectacolul superb de artificii de la final și momentul în care câștigase plușatul uriaș, la o loterie.
Cuprinzându-l pe Kuma într-o îmbrațisare, închisese ochii și, ascultând bucata muzicală din deschiderea spectacolului lor, ațipise. O trezise o aromă cunoscută, amintindu-i de delicioasele bruschete cu ulei de măsline, roșii și busuioc proaspăt, preparate de bunica ei. Clipise des, întâlnind privirile migdalate ale prietenelor sale, ațintite asupra ei, studiind-o cu atenție .... Oare, nu cumva, salivase de poftă?
Nathalie chan! i se adresase Makoto pe un ton serios, aplecându-se puțin spre ea și arătând cu degetul spre ursul strâns puternic în brate. Îl vei sufoca pe Kuma kun, dacă îl mai ții mult așa!
O putea zări pe Li, peste umărul lui Makoto, căznindu-se din răsputeri să nu râdă. Preț de câteva secunde rămăseseră așa, nemișcate, recreând, parcă, o secvență comică, din viața eroinelor lor preferate. Apoi, izbucniseră toate trei în hohote de râs, inundând încăperea cu veselie. În cele din urmă, se așezaseră pe tatami, în jurul măsuței pe care se aflau bruschetele încă aburinde, cumpărate de Makoto de la micul restaurant de familie, cu specific italienesc, aflat în colțul străzii.

După un timp, Li adusese de pe raft, kendama cu minge mov. Își făcuseră un obicei să exerseze zilnic, încă de la începuturile cursului de gimnastică ritmică, susținute de Kuro sensei. Acesta le sfătuise atunci să se antreneze și acasă cu o astfel de jucărie, pentru a-și crește mobilitatea și a fluidiza mișcările. În plus, jocul le disciplina și relaxa în același timp. Mai aveau mai puțin de 2 ore până la începerea spectacolului.

Cafeaua dulce-amăruie, cu mult lapte, îi reamintea cum, cu un an în urmă, Anna Pavlova, profesoara ei de balet clasic, o întrebase dacă este sigură că vrea să o abandoneze pe Odette, pentru "așa ceva". Încuviințase. Și, contrar așteptărilor, renunțarea la viitoarea carieră de prim-balerină, îi adusese tocmai înțelegerea de care avea atâta nevoie. Nu doar că o încurajase, ci o surprinsese cu totul când, în nenumărate rânduri, venise din proprie inițiativă la Tokyo, pentru a se ocupa de partea coregrafică ce includea elemente de balet clasic, susținând îndrăznețul proiect al tinerilor dansatori. În penultima vizită, îi adusese în dar un scrin mic, alb, cu flori albastre, în care să își poată păstra amintiri prețioase și... bijuteriile pentru spectacol. Fusese prima dată când o văzuse cuprinsă de emoții.

În mintea ei, evenimentele din seara precedentă, se succedau acum cu o viteză uluitoare. Mesajele de încurajare primite de la cei dragi, fremătarea din culise, ultimele repetiții, momentele în care fiecare își îmbrăcase costumul de scenă, transformându-se în personajul căruia urma să îi dea viață. Cortinele care păreau să dețină o voință proprie de a se undui într-un ritm lent și, în același timp, amețitor. Luminile aproape orbitoare ale reflectoarelor și... Deveniseră Luptatoarele Lunii. Iată-le pe Usagi, Rei și Ami, adică Sailor Moon, Sailor Mars și Sailor Mercury, pășind pe scenă.

O astfel de abordare curajoasă ... Balet, gimnastică ritmică, dans, acrobație..... Cu adevărat, inedit! spusese cineva la recepție. Poate un critic. Primiseră flori și aplauze la scenă deschisă. Simțea cum tot efortul depus le era răsplătit - reușiseră să transpună grațios, povestea lui Sailor Moon, în pași de dans.

Rememoră cum se grăbise ulterior, să ajungă acasă. O singură zi le mai despărțea de începtul turneului ce avea să se desfășoare în întreaga țara. Li și Makoto urmau să plece dis-de-dimineață, pentru a petrece ziua respectivă alături de familiile lor. Ea, își dorea din tot sufletul, să sărbătorească alături de prietenele ei, în acea seară.

Omedetou!!! Felicitări, Nana chan!! glasurile lor îi răsunau din nou în urechi, făcând-o să retrăiască surpriza din ajun. Le revedea expresia de bucurie ivită pe fețe, în timp ce îi ofereau cadourile pregătite cu grijă, iar comportamentul lor ciudat, de mai devreme, căpăta, în sfârșit, sens. Sărbătoreau un an de prietenie și cei 19, abia împliniți, ai ei.
Un săculeț cu boabe aromate de cafea, pregătit special pentru ea de părinții lui Makoto. Cultivatori cu tradiție de ceai, aceștia aveau și un lot micuț de pământ, pe care plantau arbori de cafea aclimatizați - un soi deosebit, care fusese chiar premiat, recent, la o expoziție de renume. Bunicul Ito, îi trimisese în dar și o râșniță realizată artizanal, al cărei capac fusese pictat special în albastru, culoarea ei preferată.
O yukata din mătase vaporoasă, cu imprimeu floral delicat, pe care și-o dorise atât de mult și care, îi fusese dăruită de bunicii lui Li. Ori de cate ori trecuse pragul magazinului lor de costume tradiționale, simțise cum o învăluia o căldură sufletească aparte. Oamenii aceștia simpli, originari din China, parcă îmbrățișau tot ceea ce creau, cu întreaga lor ființă, cu dragoste.
Nobuko! murmurase încet, în timp ce privea papușa din lemn pe care prietenele ei i-o dăruiseră. Crede în tine... Ce mesaj mai frumos și mai plin de iubire ar fi putut primi? Arigatou... vă multumesc tuturor!

O pală de vânt, strecurându-se prin geamul întredeschis, o făcu să tresară ușor. Mâine, urmau să plece în turneu. Dar până atunci, în timp ce își savura cafeaua de dimineață alături de o delicioasă felie de tort, Natalia rememora cele mai frumoase momente din acest prim an pe care îl petrecuse în Țara Soarelui Răsare și anticipa bucuria și emoția revederii cu cei dragi, aflați încă departe și totuși, atât de aproape de sufletul ei.

💙💓💚💛💜

Aceasta a fost participarea mea la proba cu numarul trei a concursului cu papusi. Initial povestea era mai lunga putin (1500 de cuvinte) dar, in comentariul in care trebuia sa o incadrez, numarulul de caractere depasea limita. Pentru ca intre timp (cat eu modificam textul ca sa incapa) s-au publicat alte doua povesti, am eliminat ideea "visului" si am schimbat nationalitatea personajului. Am pastrat si textul initial (fotografiat) si probabil il voi publica in alt articol, cu alte fotografii din seria celor facute pentru a insoti povestea.
Despre fotografie... oh, sper sa puteti observa anumite detalii cu usurinta: boabele de cafea de exemplu :))). Sunt editate da. La fel si cafeaua, laptele si chiar si la tort am facut cateva mici modificari - veti putea vedea daca sunteti curiosi, in pozele despre care mentionam putin mai sus  ca vor insoti varianta initiala, cum aratau fara "ajutor".

Ja ne! Pe curand!


2 comments :

Diana spunea... [Raspunde]

Succes, Rux! <3

E faina povestea prietenelor dansatoare. Cuvintele in japoneza ii dau povestii un farmec aparte si autenticitate, iar fotografia ai potrivit-o la "marele fix". :)

Pupici cu drag! <3

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana ma bucur mult ca iti place!! Stii ca atunci cand o scriam imi aminteam mereu de Sebi si Aya... ? :))))
Si ma tot gandeam cum ii chema pe ceilalti doi... Mihai si Clara:)))). Oh Doamne. Ce povesti <3.

Vaaai si cu poza!! :D Ai vazut bobitele de cafea? Sunt margelute. :))) Le-am editat un pic ca sa aiba forma de boabe <3.

Multumesc mult pentru gandurile bune :*!!! Muah!

Trimiteți un comentariu