marți, 17 august 2010

Concurs - update -

Buna!! Iata ca s-a terminat primul serial pe care ne-am gandit sa il revedem impreuna!! Speram ca v-a placut, ca v-ati reamintit din copilarie momentele petrecute la tv, in compania eroilor vostri preferati, sau ca i-ati descoperit cu drag acum. Nu uitati ca puteti revedea oricand serialul accesand categoria Hana no Ko LunLun - Lydie.



Stim cu totii cum este vara... vacanta, cald, vreme care te imbie sa "lenevesti" (atunci cand iti poti permite acest lucru, evident). Asa ca, am hotarat sa mutam data limita a concursului lansat in 11 iulie, concurs despre care puteti citi aici.

Dar, sa recapitulam regulamentul si ne-am hotarat sa venim si cu un model orientativ:

Regulament:
- episodul va fi scris sub forma unei scurte povestiri
- daca va place sa desenati puteti sa adaugati si ilustratii
- puteti sa il scrieti direct in mail, sau atasa sub format .doc sau .txt (adica redactat in word, sau notepad)
- actiunea se petrece in timp ce Lidia cauta floarea cu sapte culori
- nu trebuie sa lipseasca floarea pe care o da la final Florent, ce inseamna ea in limbajul florilor, intamplarile din care sa invatam ceva - pe scurt trebuie respectat (dar nu copiat) formatul episoadelor.

Model:

Avem nevoie pentru inceput de o destinatie. Ce spuneti de.... Romania?
Apoi trebuie sa gasim si un subiect: o tanara isi doreste sa reinvie traditiile si sa le insufle dragostea pentru acestea si celor mici
Floare: (aveti aici o lista cu flori si seminificatia lor - ) papadia
Seminificatia florii: dorintele se implinesc
Bun, avem ingredientele principale, acum mai ramane sa facem o mica povestioara.

* va rugam sa nu copiati si distribuiti acest material. concursul este unul de creatie avand ca sursa de inspiratie un serial animat japonez, care a rulat in anii 90 - dublat in limba franceza - pe tvr2 : Le Tour du Monde de Lydie (Hana no Ko LunLun )
nu avem legatura cu franciza de care tine serialul, ne dorim prin acest concurs doar sa copilarim putin lasand frau liber imaginatiei. *

Lidia, Kador si Cathy pe valea Argesului (povestire orientativa -model pentru concurs)

Calatorind in jurul lumii in cautarea florii cu sapte culori Lydie, impreuna cu cei doi prieteni ai sai Kador si Cathy au ajuns purtati de vartejul Sabrinei pe plaiurile mioritice. Undeva pe malul Argesului, langa o casuta micuta cei trei prieteni au ramas muti de uimire vazand muntii si padurile care strajuiau micuta vale. Aici au fost intampinati de o Ioana, o tanara cu ochii mari negrii si parul negru impletit in doua cozi. Ea ii gazduieste pe drumeti si le povesteste despre obiceiurile locului. Locuia singura in casa bunicii sale, in casa in care a copilarit. Visul sau era sa duca mai departe traditiile atat de frumoase - izvor de imbogatire spirituala. Cum a doua zi era duminica, pleaca impreuna cu Lydie la slujba, imbracata in frumosul port popular.
Intre timp, neobositul bursuc Boris isi face aparitia hotarat fiind sa faca o groaza de incurcaturi pentru ca Lydie - deja fascinata de aceasta lume atat de linistita si frumoasa- sa isi continuie mai repede cautarile. Din fericire, Kador si Cathy il impiedica sa strice armonia din timpul slujbei.
Dupa ce ajung acasa, Lydie afla motivul de mahnire al noii sale prietene: valea minunata in care locuia urma sa fie distrusa in curand, un mare investitor dorind sa construiasca acolo o fabrica. Acest lucru ar fi insemnat distrugerea pentru totdeauna a intregii vai: plante, animale si oameni urmau sa sufere de pe urma acestei decizii. In plus, aceasta decizie ar fi putut avea efecte in timp si asupra minunatei flori care crestea pe munte - o adevarata comoara a naturii.
Lydie isi propune sa o ajute pe Ioana sa salveze acea vale minunata si sa isi poata realiza visul. Ea ii povesteste la randul ei Ioanei despre floarea cu sapte culori in cautarea careia se afla. Hotarasc amandoua sa urce a doua zi pe munte pentru ca, probabil acea floare minunata de pe creste era ceea ce Lydie cauta.
A doua zi cele doua prietene pleaca dis de dimineata spre creasta muntelui. Merg pe poteci marcate, printre brazi uriasi, pana ajung aproape de creasta. Acolo ii astepta o priveliste superba: un lac cristalin, capre negre si ... asezata timid pe stanci minunata floare de colt. Desi nu era floarea cautata de Lydie aceasta era cu siguranta o adevarata minune a naturii, alba, pufoasa atat de firava - ca o adiere si totusi atat de rezistenta.
Intoarse in vale, cele doua prietene impreuna cu satenii reusesc sa impiedice realizarea acelui proiect distrugator si sa pastreze valea asa cum era. Lydie are un rol important caci, imbracata intr-un frumos costum popular (cu ajutorul cheii magice si al unui mac din gradina Ioanei) reuseste sa ii impresioneze pe cei care erau pentru constructia acelei fabrici si sa ii convinga de faptul ca acei bani pe care urmau sa ii primeasca nu le vor aduce fericirea si ca nimic nu le va aduce inapoi frumusetea locurilor si viata linistita si atat de frumoasa, desi grea pe care o duceau acolo.
Toti oamenii din tinut auzisera de frumusetea locului si de Ioana - fata care isi dorea sa duca traditiile mai departe. Urmeaza o serbare campeneasca dupa care cei trei drumeti pornesc mai departe, pe urmele visului lor: sa gaseasca floarea cu sapte culori.
In final apare si Florent care ii daruieste Ioanei un pachet de seminte. Aceasta imparte semintele cu ceilalti sateni si apoi fiecare le lasa purtate de vant. Dupa un timp, raspandite prin toata valea apar flori de papadie. Seminficatia lor este dorintele se implinesc. De atunci papadiile s-au raspandit singure, semintele lor purtate de vant fiind purtate departe pentru ca oamenii sa nu uite niciodata ca dorintele lor se pot indeplini daca cred in ceea ce isi doresc si urmeaza calea cea buna pentru a si le indeplini.


0 comments :

Trimiteți un comentariu