#18 Rux. Copilărim.

Când ies pe stradă, îmi înfășor o eșarfă la gât. O port și în suflet sub forma de fum și tăcere. E primăvară și frig și durere. Și aștept liniștea să se facă chenar - în tabloul din cui să îmi găsesc adăpost. De post.

Tic - tac - toc..... Pe hârtie alunecă un creion amețit. Dansează, sau poate doar rătăcește. Cu salturi mă amăgește și devin desen. Animat de-aș fi, poate că Emil mi-ar dedica un articol pe blog la el. Blog partener de SuperBlog. Nu orice fel. Cu bucurie aș râde de pe marele ecran către copii... mai mari și mai mici. Copilării... Sunt doar un afîș nedefinit, ușor alungit și turtit. Dar inedit.

M-am transformat apoi încet în păpușă. Amigurumi. Croșetată cu fir de bumbac. Nimicuri fantezii - despre mine ai putea să scrii subseară! Despre cum m-am metamorfozat, croșetat de delicat, în păpușă cu substrat. De poveste. Din cutie am evadat în grădina de-Acril Minunat și-n leagăn vreun ceas m-am tot dat. Un ceas încheiat. Și de nu ar fi apărut acei clovni - norii de vată de zahăr ars, aș mai fi stat până dis-de-dimineață, în altă viață. Dar m-au ademenit dulce de tot și urmându-i m-am agățat de realitate... Deșirat.

Ondulat m-am risipit printre cuvinte. Cuminte. M-am făcut poezie și-O Pisică Neagră m-a prins și smotocit ca pe-o mușcată de vânt alintată. Sau, purtată din geam în geam, ca un cânt de pasăre... din ram în ram. Aproape că am ajuns să fiu recitată pe un fundal muzical la Radio Romania Cultural. Aproape. M-au rătăcit prin sertare....

Mi-am revenit în proză cu Mărgăritare. Mirosea umezit a floare cu clopoței albi, soare, a nisip și a mare. Sau a munte. Simt nevoia de a etira o sfoară imaginară între puncte răspândite în lumea din mine. Hoinară... Sunt călătorie, proză și fotografie. Iar Adriana ar știi exact ce să vă scrie despre mine acum. Sunt roman cu gust de călătorie.

... Miroase brusc a copilărie. Se-aud zgomote din bucătărie. Devin pască - o bunătate!! Cu brânză preparată de Buni.... cu stafide, cu de toate cele mirodenii aromate. Prin meniul de bucate, agățat sus de tot peste cuvinte, zăbovesc preț de-o încondeiere și-apoi mă transform din nou în om din aluat fraged, frământat de timp și lipsa lui.

Îmi prind un nasture reciclat la eșarfa colorată și mă pregătesc de o nouă misiune. Vreau să devin emisiune. Să mă oglindesc în ecranul televizorului demodat, sau al ecranului mai mult sau mai puțin plat - HD sau ne-updatat. Să trec dincolo de miră și să ne dăm întâlnire pe Tvr2 (partener media de soi). Așa aș fi și mai aproape de voi!

Parcă nu mai am răbdare... să număr cuvinte, să păzesc un drob de sare. Dacă da sau dacă nu... cade sau mă ridică spre zare. Mă avânt în gând spre Final de SuperBlog primăvăratic pe fundal. Să cadă cortina deci. Aplauze... la scenă deschisă spre voi.


Oare mă văd, sau mă ghicesc printre amigurumi, desene, bunătăți, calătorii și povești, sau mă aud cântând sau răzând în stângăcia gândurilor așternute rând pe rând? Poate că da, poate că nu prea... Poate m-am înșelat. Poate chiar eu sunt produsul și ... Copilărim m-a inventat.