miercuri, 14 noiembrie 2018

XVIII. Vinerea în Negru și planurile de „bătaie”.


Mi-am pregătit un ceai și m-am cuibărit comod în fotoliu, cu o carte în mână. Plănuisem să ne uităm în seara aceasta la Vinerea Trăznită, dar Mihai întârzie. În casă este plăcut și liniște. Simt cum somnul  mi se strecoară încet, dintre paginile tipărite ale poveștii, pe sub gene. Pe nesimțite, adorm.

La un moment dat tresar! Dinspre hol se aud pași. Întredeschid ochii și-l zăresc pe Mihai îndreptându-se  tiptil spre bucătărie.
- Ai venit demult? îl întreb în timp ce așez cartea pe măsuța cu veioză, așezată lângă fotoliu.
Se oprește brusc, apoi se întoarce spre mine și mă privește resemnat. Apoi aprinde lumina.
- De vreo zece minute. Dormeai așa de liniștit, încât nu am vrut să te trezesc.
Apăs întrerupătorul veiozei și mă ridic din fotoliu, îndreptându-mă spre laptop. În drum spre el, mă uit la ceasul de perete și, nefiind foarte târziu, mă gândesc să-mi pun planul în aplicare și să ne uităm, totuși, la film.
- Te-am așteptat! Mâncarea este pregătită și putem cina în sufragerie. Am să te rog să aduci tu tava - am lasat-o pe masă.
Filmul este pregătit, așa că îmi verific mailul până când aduce Mihai tot ce trebuie din bucătărie.

- Ne uităm la Viner....
- Nu.. nu! Nu și tu! mă întrerupe el brusc.
- Nu și eu... ce? 
- Nu vreau să mai aud de Vinerea Neagră!!
- Nu intenționam să vorbesc despre ea.. ci despre filmul acesta!  
Îi arăt carcasa dvd-ului și îl văd cum dintr-o dată se așează răsuflând ușurat pe canapea. Aș vrea să aflu ce a provocat reacția de mai devreme, dar îmi înfrâng curiozitatea. Intuiția îmi spune că îmi va povesti chiar el, curând, despre ce este vorba. Și nu mă înșel. Nici nu trec cinci minute din film că îl pune pe pauză și se întoarce spre mine:
- Și totuși e ciudat!
- Ce anume? îi răspund.
- Ești foarte calmă! Adică ... Știi că astăzi trebuia să terminăm cursurile mai devreme.
- Exact - și ai ajuns cu două ore mai târziu....
- Da! Colegii mei au hotărât să ne întâlnim în sala în care ar fi trebuit să avem seminarul reprogramat pentru săptămâna viitoare. Am crezut inițial că vor să vorbim despre colocviul de luni, care se anunță foarte dificil.
- Și nu voiau asta?
- Nici pomeneală! Voiau să se pregătească de Black Friday.
- Poftim? întreb încercând cu greu să nu pufnesc în răs. Nu de alta, dar am cana cu ceai în mână și în fața mea se află laptopul - periculos. Ai stat două ore să te pregătești de ...
- .... da.  
- Și măcar ai reușit să-ți faci un plan, o listă.. ceva? 
Mihai se ridică și se îndreaptă spre cuier. Scoate din mapă un carnețel și mi-l înmânează. Printre paginile cu notițe scrise ordonat se află câteva acoperite cu tot felul de prețuri și obiecte diverse trecute alandala - de la aparatură la cărți sau îmbrăcăminte.  
- Două ore, Clara! Și a ieșit haosul acesta!
Îl privesc compătimitor și îl bat ușor pe umăr. Încerc dn răsputeri să nu izbucnesc în râs, mai ales că Mihai este total debusolat și îmi amintește de un personaj dintr-o carte - un băiețel ce a intrat într-o cameră plină de jucării și trebuia să își aleagă doar câteva într-un timp foarte scurt, motiv pentru care era copleșit. Dificil.
- Se poate și mai rău, cred. Dar cum de ai reușit?


- Nu o să îți vină să crezi, dar toți aveau strategii diferite și se pregătiseră din timp pentru această perioadă. Acum doar făceau schimb de informații și-și cereau părerea cu privire la unele lucruri despre care nu erau foarte siguri. Și cum tot veneau să mă întrebe și pe mine de una sau de alta .... m-am trezit că îmi fac și eu o listă, tot adăugând lucruri interesante despre care îmi vorbeau.
- Pfahahahaaaa!  nu mă mai pot abține și izbucnesc în râs. Mihai.. te rog să mă ierți dar ești fenomenal!
- Vrei să spui că pe tine nu te prinde deloc această ..
- Vinerea în Negru? Nu.. nu mă prinde. Pentru că vezi tu Mihai, ideea e să o prind eu pe ea. 
- ....
Ridic din bara de jos fereastra browserului, pregătită din timp. Apoi mă întorc spre el, gata să îi explic.
- Uite. În primul rând, trebuie să te gândești din timp la ceea ce ai nevoie. Este foarte important să împarți pe categorii produsele respective. Apoi totul va merge strună.
- Ușor de zis! se îmbufnă el privindu-și lista lungă, mâzgâlită pe carnețel.
- Și mai ușor de făcut, atunci când ai un plan logic, bine pus la punct. Am să te meditez gratuit. Poți lua notițe dacă vrei.
Mă privește amuzat și pare să se mai fi relaxat puțin, așa că profit de atmosfera pe care am reușit să o creez și continui:
- Pasul numărul unu: stabilești care sunt lucrurile de care ai neapăratăă nevoie și pe care le poți obține în această perioadă a anului la un preț foarte bun. Pasul numărul doi: le ordonezi pe categorii. Ai notat?
- Mda, domnișoara profesoară!   
- În cazul meu, anul acesta am avut nevoie de câteva obiecte vestimentare și câteva cărți. Dacă la cele din urmă s-a rezolvat relativ repede selecția și le am deja deceva vreme salvate în wishlist, gata pentru a fi adăugate în coșul de cumpărături, la haine am avut nevoie de mai mult timp, pentru a găsi exact ceea ce aveam nevoie, oferta fiind mai bogată și... știi tu, apar tentații! Mai precis, căutam două bluze de damă: un body tip maletă, adică pe gât - este extraordinar de util pe vremea aceasta și chiar îmi lipsea din garderobă și... o cămașă pentru ocazii speciale. Uite ce drăguță este!
- Deci și tu te-ai pregătit! Dar cum de ești atât de calmă!! Ceilalți tot tăiau și / sau adăugau frenetic pe liste obiecte de m-au amețit!
- Fiecare are stilul și strategia lui. Poate că unii făceau intenționat așa, sau poate că erau doar nehotărâți și .. știi care este riscul atunci când nu ai un plan de bătaie bun? Să faci cumpărături pripite, să cumperi mult și impulsiv... și prost. Dar, dacă ai o idee clar stabilită dinainte, atunci nu ai decât de câștigat.
- Și tu nu îți cumperi decât ceea ce ai neapărat nevoie? Cum reziști tentației?
- Haha! Ajungem imediat la pasul trei: după ce ai stabilit lucrurile care îți sunt necesare și ai văzut cum te încadrezi în bugetul alocat acestui eveniment, îți poți alege încă un ”ceva”descoperit în timpul căutărilor. Un lucru care ți-a plăcut foarte mult și care îți este și util. 
Uite, de exemplu, de data aceasta, eu mi-am ales o poșetă veselă pentru vremuri mai calde:



Îi arăt veselă  gentuța de damă cu pricina și, apoi, îi prezint cum toate lucrurile selectate sunt pregătite pentru a fi adăugate în coșul de cumpărături, exact la momentul potrivit. Sunt logată în contul meu, adresa este verificată, practic nu-mi rămâne decât să fiu relaxată și să mă bucur de această experiență.

- Nu vrei să încerci și tu? Trebuie doar să-mi spui care este bugetul tău și te ajut. O să vezi. Ne vom distra de minune și anul viitor te vei putea descurca singur!
Mihai face niște calcule mentale rapide și notează pe caiet o sumă. Apoi mă privește indecis.
- Haide să ne concentrăm de data acesta tot pe îmbrăcăminte! îi propun. Știu cel puțin două lucruri de care ai avea nevoie cu adevărat! continui în timp ce rememorez articolele de îmbrăcăminte bărbătești pe care le alesesem pentru el, după ce îmi terminasem lista mea și mă uitasem care mai sunt noutățile în materie de modă masculină.

- Serios...?  mă privește neîncrezător.
- Oh da.. și încă!! Bate iarna la ușă și tu nu ai o pereche de ghete bărbătești ca lumea, nu știai?
Cum zăresc o urmă de protest care vrea să se înfiripeze pe fața lui îl întrerup:
- Asta desigur dacă nu cumva ai de gând să te echipezi pentru munte și să defilezi așa prin oraș... Sau, poți să îți faci cadou ghetele acestea. Păăăăăcat ca nu se fabrică și numere mai mici. Le-aș fi luat pentru mine.
Mihai studiază propunerea mea cu mare interes.

- Te cred, răspunde în cele din urmă, n-ai gusturi rele deloc, Clara. 
- Și sunt și foarte practică!! Știu, știu.
Ne amuzăm amândoi de „gluma falsei mele modestii” și Mihai trece în sfârșit pe lista sa, perechea de ghete. Pentru a fi mai eficienți, hotărâm să folosim tot contul meu și pentru cumpărăturile lui.




- Acum, pentru că este deja târziu, cred că ar fi cazul să-ți alegi și obiectul bonus! îi spun, uitându-mă la ceas.. Mai avem puțin și începe Vinerea în Negru! 
- Atunci, ce-ar fi să...

- Am și obiecul perfect pentru tine! îl întrerup arătându-i cea de-a doua alegere pe care o făcusem deja și o aveam pregătită.
- O... cămășă neagră?
- Da! O cămașă neagră perfectă pentru tine!
- Dar eu nu port cămăși, Clara! Nu sunt stilul meu...
- Pentru că nu știi ce să alegi. Aceasta ți se potrivește de minune. Era timpul să îți cumperi așa ceva! Plus că este neagră. Este casual dar și elegantă. Și, cel mai important, se asortează de minune, cu evenimentul din week-end-ul viitor. Uite și cu maleta mea e neagră... și cu Vinerea..
- Ce eveniment? mă întreabă el brusc, ignorând total ultima parte din discursul meu.
- Cum nu ți-am spus? îl întreb nevinovată. 
- Nu...
- Ei bine, haide să ne pregătim atunci de pasul patru: savurăm momentul în care facem cumpărături. Tu adu papanașii din frigider, eu pregătesc totul ca să putem finaliza cât mai rapid comanda și apoi îți povestesc și despre eveniment.
Mă privește un moment, apoi merge să aducă desertul în timp ce eu fac ultimele pregătiri. În sinea mea le sunt recunoscătoare colegilor lui de curs - așa am avut parte de planul perfect al pregătirilor pentru Vinera în Negru - am putut folosi planul perfect.. Pasul cinci: dacă este posibil, atunci când apar cheltuieli în plus, necesare, încearcă să-l faci pe beneficiar - în cazul de față Mihai - să-și facă singur cumpărăturile. Evident, este as-ul din mânecă și îl păstrez pentru mine.
- Și ce spuneai că se întâmplă săptămâna viitoare?
- Ești prea grăbit Mihai. Ai să uiți astfel de pasul ... ultim (al șaselea, între noi fie vorba). 
- Da?
- Nu uita să îți stabilești mereu bugetul în așa fel încât, după ce trece Vinerea în Negru... să nu vezi negru în fața ochilor când privești în portofel. 
- Mi-am notat!!

Ceasul anunță intrarea în scenă a elegantei doamne Vineri, în Negru. Nu se împinge, are prestanță, ne salută și-o salutăm la rândul nostru plasându-i comanda, apoi pleacă mai departe, lăsându-ne la povești despre o cămașă neagră, un week-end viitor și un desert pregătit în casă.



4 comments :

Diana spunea... [Raspunde]

Vinerea neagra! :)) O singura data am fost, de curiozitate - nu aveam de gand sa cumpar ceva - sa vad cum e prin magazine! Mi-a ajuns! :) Online nu imi place sa cumpar - cat timp se poate si altfel aleg sa merg in magazin (in cazuri exceptionale fac si exceptii) :)
Noapte buna! Pupici! <3

AA spunea... [Raspunde]

Super tare!!! Bravooo!!!!! Mult succes mai departe!!! :)

copilarim spunea... [Raspunde]

@Diana in Negru.. ca Lady in Red, stii tu :)!
Mie cand este vorba de magazine fizice imi vine in minte imaginea aia de haos pe care o arata la tv :))))).
Nu intru eu in mod obisnuit in magazine - din pacate in 90% au pufaitoare si efectiv nu poti respira inauntru, dar in perioada asta! :)
In schimb imi place sa comand online. Mai ales carti, dar am comandat si alte produse :D.
Scap de un stres!
pupic!!

copilarim spunea... [Raspunde]

@Adriana Alexandru ma bucur ca ti-a placut! Pupici!! Sa fie, multumesc :)

Trimiteți un comentariu