luni, 13 noiembrie 2017

Capitolul 21. În care plănuiesc o REVEDERE în Poiana Brașov.


Cioc! Cioc! 
Două bătăi iuți în ușă, ne întrerup conversația. Ne ridicăm și ne apropiem prudent de ușă.
- Cine e?
Cioc! Cioc! vine răspunsul hotărât, de pumn mic, cam cât al nostru.

Ne uităm una la cealaltă și înclinăm capul ușor - sunt, cu siguranță, colegii din camera alăturată, înarmați cu o pernă. Le-am auzit mai devreme planul, prin perete. Greșeala lor că au vorbit tare și, mai ales, că nu au fost atenți când au încercat aceeași schemă la camera de vis-a-vis, neobservând ușa noastră întredeschizându-se ușor.
Îi fac semn Mihaelei și ne luăm pozițiile strategic, cu o pernă generoasă pe post de scut. Ciocănitul se repetă răbdător, de data aceasta. Pun mâna pe clanță și mă pregătesc să deschid ușa.
- Shhh, atenție! Poate nu sunt, totuși, ei! șoptesc înainte de a deschide.
- Mă predau! ne privi mama Mihaelei din prag,  amuzată de pufosul sistem defensiv, ținut strâns, în brațe. Apoi am plecat să căutăm iarna, patruzeci de copii și vreo cinci adulți. Dar ea, se ascundea.

Pe vremea aceea copiii se amuzau cu tot felul de ghidușii inofensive: pastă de dinți sau cremă de ghete pe clanță... și câte o pernă care te întâmpina pufos când deschideai ușa. Privind înapoi, prin prizma amintirilor, mi se pare înduioșătoare acea grijă fraternă pe care o aveam unii pentru ceilalți, ca într-o mare familie, o dragoste pe care învățătorul nostru ne-a insuflat-o din prima zi de școală.

Se fac treizeci de ani de când am trecut pragul clasei IB a școlii Numărul Patru. Este miezul nopții și eu fac liste, subliste și planuri peste planuri. Entuziasmul a depășit cota de siguranță, cuvântul oboseală nu se mai regăsește în vocabular. Tresar de fiecare dată când un nou mesaj este primit pe grupul nostru. S-a mai aflat o adresă de contact, a mai venit o confirmare, cineva a fost adăugat în lista de prieteni. Simt un zâmbet larg așternându-se pe față. Cred că luminează mai ceva ca ecranul de la laptop, în întunericul din cameră. Eu țin ”contabilitatea”, de celelalte pregătiri se ocupă echipa responsabilă cu organizarea de evenimente din Brasov .

Pe drumul de întoarcere din acea primă excursie autocarul nostru răsuna de cântece - tocmai participasem cu șezătoarea la un concurs și luasem locul doi, pe județ - de veselie și mai ales de planuri. Hotărâsem să repetăm experiența - ”dar mergem în Poiana Brașov - acolo găsim sigur zăpadă!”, ”vă rugăăăăm!!!”. Învățătorul nostru zâmbea blând, încercând să ne cuprindă pe toți dintr-o privire. ” Dacă sunteți cuminți și silitori, mergem.”.
Poc! Se auzi din senin un zgomot surd și am simțit cum parcă urcăm brusc pe o parte de drum mai înaltă. Ne-am îndreptat privirile spre geamuri și am rămas surprinși. O liniște deplină s-a așternut și doar motorul se mai auzea torcând, în timp ce treceam granița între lumea cu soare și drum uscat și cea în care văzduhul cernea fulgi mari așternând pe șosea benzi albe de nea.

Am plecat după zăpadă și ea ne aștepta acasă. Îmi zic amuzându-mă, în timp ce trec pe lista cu activități la liniuță: concurs de săniuș, ”schi sincron” (în paranteză multe fețe vesele), drumeție printre brazi, telecabină / teleferic (și fredonez un cântec din copilăria și mai îndepărtată, din vremurile când tocmai învățasem cuvintele acestea și voiam să nu le uit).

Mă mut la lista din dreapta - cea pe care scrie șezătoare. O vom organiza în salonul de evenimente din Poiana Brașov situat în incinta hotelului în care ne vom caza. Noi - vreo patruzeci - și invitații noștri (familiile și prietenii) cred că reușim până la urmă să rezervăm tot hotelul.
Îmi și imaginez cum, după ce vom dansa Brașoveanca la ea acasă și vom încinge o Sârba Studentului și o Horă Mare, ne vom primi aplauzele la scenă deschisă și vom petrece seara depănând amintiri și privind fotografii pe ecranul de proiecție pus la dispoziție. Vom avea la îndemână un videoproiector și  vom retrăi momentele de demult, când se trăgeau perdelele în sala de clasă și priveam fascinați diafilme. Doar că acum noi vom fi protagoniștii din imagini.

 
Vom încheia seara cu o cină festivă, organizată în sala restaurantului cu specific internațional, special amenajată pentru ca ”familia” noastră numeroasă să-și sărbătorească Revederea într-o atmosferă de neuitat.

Arhivez listele, planurile și fotografiile selecționate și le trimit spre Poiană, acolo unde ele vor face visul copiilor de altădată să devină realitate, cu eleganță și.. un loc de joacă pentru copiii de azi, ai lor, în stil Royal.



https://blog.super-blog.eu/proba-21-eveniment-la-royal/

2 comments :

DanC spunea... [Raspunde]

Nu am fost la nici o intalnire cu fosti colegi. Am aflat de una prea tarziu. Ar fi fost placut. Felicitari pentru articol.

copilarim spunea... [Raspunde]

@DanC Multumesc mult :)! Este tare placut sa revezi oameni dragi - iar noi, ca si colectiv, am fost extrem de uniti cand eram mici. Am prins vreo trei ani frumosi de tot - care ne-au modelat si ne-a facut sa ramanem si peste ani la fel. :)

Trimiteți un comentariu