Capitolul 25. Gata în 5 minute cu Dl. & Dna. Answear

Păreau a fi perechea perfectă. Mereu punctuali, impecabili, fără cusur. Domnul și Doamna Answear, discreți și totuși de fiecare dată atrăgând atenția tocmai prin naturalețea de care dădeau dovadă în tot ceea ce făceau. Și totuși, cine ar fi știut că pot ascunde asemenea secrete.... Și mai ales cine ar fi crezut că vor fi desconspirați de clasicele ”cinci minute”?

Am cunoscut-o pe Amelia la trei zile după ce s-au mutat în cartier. Lucra de acasă ( .... am auzit că este scriitoare! spunea lumea ), la un roman. Nedespărțită de notebook-ul său, nu ai fi putut bănui deloc că în spatele imaginii stilate afișate mereu cu succes, se afla de fapt o it-istă împătimită ce lucra ca agent secret pentru un retailer multibrand de succes, încă de la lansarea acestuia în Romania.
Impecabilă ori de câte ori ieșea din casă, sau oricând o surprindeai cu o vizită ad-hoc, Amelia avea o regulă simplă, pe care o aplica de fiecare dată fără greș.
„Ne vedem în cinci minute! ”
Și în cinci minute fix își făcea apariția surâzătoare. Până ieri după-amiază. Mi-a telefonat din senin și cu o voce tremurândă mi-a spus:
- Trebuie să mă ajuți! S-a întâmplat ceva îngrozitor. Te aștept în cinci minute.
Nici nu am bătut bine la ușă că aceasta s-a deschis brusc și din prag mă privea cu părul prins într-un coc dezordonat, îmbrăcată cu un hanorac cu glugă, lălâi și o pereche de pantaloni de trening... Amelia.
- Bunnnn....ă. Am reușit să îngân înainte să mă tragă înăuntru și să închidă ușa rapid. La intrare, sub cuier, se aflau ordonate mai multe perechi de pantofi pentru bărbați. 
- Nu s-a întors încă Andrei de la Convenția Fotografilor ce a avut loc în State? am întrebat.
- Există un spion!! mi-a șoptit ea în timp ce îmi făcea semn să o urmez la etaj. Știam că acolo, de o parte și alta a dormitorului lor, existau cele două camere de garderobă, dar nu mă așteptam ca în spatele rafturilor pe care se aflau aranjate frumos bluze de damă, să se afle un perete fals ce ascundea  o încăpere micuță. Înăuntru - un suport pentru haine. Pe acesta se aflau în huse speciale, după cum scria pe etichete, „kit-uri pentru 5 minute”: ținute deja concepute, în diverse stiluri si pentru diferite ocazii. Fiecare kit avea notat și un număr.
- Este pentru a putea știi cu ce mă asortez! mi-a spus ea, intuind întrebarea pe care voiam să i-o adresez. Mi-am reamintit că văzusem biletele cu numere și în etajera dedicată pantofilor de damă. Am înțeles cum reușea să fie gata atât de repede, fărăr niciun stres. Și totuși... de ce arăta așa acum?
- Adevărul este că nu sunt scriitoare, ci it-ist. Nu mă pricep deloc la stil și modă și combinații vestimentare - tot ceea ce vezi aici este pregătit de stlistul consultant, angajat de compania unde lucrez. Cineva vrea să ne saboteze lansarea colecțiilor de brand pentru anul viitor și în ultimul moment am reușit să securizez atât site-ul cât și baza de date. Acest lucru însă mi-a blocat și comunicarea cu echipa de stiliști și deși am primit un colet cu cele mai noi articole de îmbrăcăminte nu am nici cea mai vagă idee cum să le  port. 
Vorbea precipitat și fără întreruperi. Îmi era destul de greu să țin pasul și să procesez toate informațiile pe care mi le dădea. Tocmai atunci a primit un mesaj pe telefon.
- Cocktail de lansare. Ne vedem în cinci minute la ”Sediu”.
Amelia s-a albit. A răsturnat tot conținutul pachetului și se uita neajutorată la hainele răspândite pe jos.
- De asta mă temeam. A venit fără instrucțiuni și huse. Ce mă fac??

În acel moment s-a auzit un zgomot venind de pe hol. Am ieșit din ascunzătoare și am întredeschis cu grijă ușa. L-am zărit pe Andrei întrând în camera sa de garderobă.
- Ce ciudat! Trebuia să fie încă la evenimentul de la Sinaia și... cum de este îmbrăcat cu acea bluză? A spus Amelia contrariată.
- Are ceva special? am întrebat-o în timp ce o urmam pe culoar.
- Da!! Este exact bluza pe care o purta stilistul nostru șef. Se opri și mă privi. Cel care se ocupă de imaginea noastră, în firmă. Când mi-a trimis fotografiile pentru site s-a strecurat și una în care apărea cu spatele lângă masa de lucru... Shhhh! Se întrerupse brusc. Andrei vorbea la telefon.

-În cinci minute la ”Sediu”? Ceva important? Da, bine, nicio problemă. Voi fi acolo.

Prin crăpătura ușii l-am văzut cum împingea ușor peretele pe care se afla suportul de umbrele. Acesta era de fapt o ușă glisantă, în spate aflându-se un pasaj secret. A intrat și a revenit rapid cu un suport de haine pe mână, îndreptându-se spre paravanul cu oglinzi ca să se schimbe.
M-am uitat la Amelia. Fața ei calmă era acum total descompusă. Ce se întâmpla cu ei? O coincidență poate?
- Amelia, voi... lucrați cumva împreună? am îndrăznit să întreb.
- Poftim? îmi răspunse cu pumnii încleștați. El.... el nu știe că eu sunt it-ist. Mă-ntreb... 
- Doar nu crezi că este spionul? am zis în timp ce o trăgeam după mine spre camera ei secretă. Orice ar fi mai ai fix 3 minute să fii gata, altfel ai putea atrage suspiciunea asupra ta.

- Du-te tu înainte și încearcă să alegi ceva potrivit, mi-a spus ea, eu mai am ceva de făcut înainte. Și s-a îndreptat spre holul de la intrare.

În timp ce mă uitam la articolele de îmbrăcăminte care se aflau  răsturnate pe jos începea să îmi fie tot mai clar că erau o capcană întinsă persoanei căreia îi fuseseră destinate. Numerele erau fie prea mici, fie prea mari, stiluri total diferite.... oare de ce? Aveam să aflu mai târziu motivul: Andrei era de fapt chiar stilistul - tot agent secret. Se gândise că spionul ar putea fi cineva care avea acces la combinațiile vestimentare pe care le pregătea el pentru noile colecții și-i întinsese o capcană. Habar nu avea însă că de fapt cea afectată va fi chiar soția sa.

Peste 20 de minute mă aflam alături de Amelia aproape de locul de întâlnire. De fapt ”Sediul” era un parc din apropiere. Încerca din răsputeri să pară demnă, în timp ce purta o pereche de ghete cu două numere mai mari, pantaloni foarte strâmți și, din fericire pentru noi, un trenci suficient de lung. Cam în același timp și-a făcut apariția si Andrei - mergea greu și pe fața schimonosită de durere i se zărea indignarea. Atunci am observat că încălțările sale aveau un aspect cam ciudat.

- I-am lipit pietricele decorative înăuntru, sub branț. Îmi explică Amelia. Pesemne lipiciul i s-a prins de șosete și nu le-a mai putut scoate. Așa-i trebuie, mincinosul!! Apoi îmi făcu semn să mă ascund după un panou publicitar, în timp ce se îndreptă spre un domn ce părea să îi aștepte nerăbdător lângă o bancă.

- Answear, ce este cu voi de ați întârziat atât? Li se adresă acesta privindu-i de după ochelarii fumurii. Era îmbrăcat foarte elegant și avea prestanță.

- V-am chemat să vă spun că am prins spionul. Apoi își dădu seama că erau amândoi prezenți la întâlnire, deși fuseseră chemați separat. Ah... deci ați aflat. Era și timpul. Mă bucur. Dar ce păcat - erați echipa perfectă, nu întârziați niciodată. Și ce este cu voi îmbrăcați așa?

- Am vrut să prind spionul!! răspunse Andrei încleștând pumnii. La unii oameni chiar nu te aștepteți să aibă asemenea secrete.

Amelia îl fulgeră cu privirea. 

- Cine vorbește! rosti încercând să stea cît mai dreaptă - o mișcare greșită și pantalonii ar fi cedat.

Se lăsa frigul, așa că m-am grăbit spre casă, după ce i-am trimis un mesaj Ameliei, să mă anunțe ce s-a mai întâmplat. În aceeași seară am primit răspunsul mult așteptat:

- Suntem bine! Ne-am împăcat. Ne vedem în cinci minute? Venim noi. La tine.

Și au venit. I-am zărit pe geam în timp ce se luau la întrecere care să ajungă primul. El era în papuci, ea avea o pereche de colanți de casă „asortați” la o bluză numai bună de purtat la un cocktail. 

- Vezi, am ajuns la timp! dacă era după el... iar întârziam. Mi-a zis Amelia în timp ce intra dârdâind în casă.

- Nu este adevărat! Mi-a lipit toate încălțările și ăștia era singurii papuci ... asortați! răspunse el.

- Cu tine ce-i? am întrebat-o.
- Ah... nu-ți place? Eu le-am ales.... Singură.
- E bine că ai precizat! pufni Andrei în râs.
- Nu am avut ce face - îmi amestecase toate hainele și nu voiam să întârzii și să câștige el. Îmi șopti ea în drum spre sufragerie.
- Ar trebui să accepți că voi, femeile, întârziați mereu, se auzi din fața noastră.
- Poftim? 
- Nimic, nimic...

I-am privit ciondănindu-se amuzată. Sunt sigură că în câteva zile vor reuși să își facă ordine și în garderobă și vor reveni în forță. Până atunci mă amuz de fiecare dată când aplică regula celor 5 minute imaginându-mi cum își pregătesc unul altuia mici capcane. 

Important este că domnul și doamna Answear nu mai au secrete unul față de celălalt. Asta face echipa mult mai puternică.  

- Hei, ce părere ai, am dreptate, nu? mi s-au adresat amândoi deodată.

- Ei bine, în ceea ce mă privește... 5 minute sunt suficiente ca să fiu gata de plecare oricând ! am răspuns.

- Aici are dreptate, aprobă Andrei.

- Și nici nu e agent sub acoperire, așa-i? chicoti Amelia.

Am înclinat zâmbind din cap. Telefonul vibrează. Un mesaj luminează ecranul. Mă retrag spre bucătărie și citesc:

- Felicitări! Operațiunea Answear 5 minute încununată de succes. Ne vedem mâine, la Sediu.