Nu că m-aș plictisi foarte tare să tot copilăresc de una singură, dar parcă e mai bine să copilărești în doi! Și cu cât e mai bine în doi, șansele să copilărești în mai mulți cresc simțitor. Acum, serios! Cine nu își dorește să mai guste puțin din copilăria autentică? Să redescopere lumea prin ochii mari și curioși ai unui „miniel” sau „miniea”, liber și fără greutatea bagajului adunat de-alungul anilor?
Și tot visând eu cu ochii deschiși despre cum va fi când va fi, iată că mi-o ia sora mea mai mică (din nou) înainte, îmbrăcată în rochie de mireasă, diafană ca o zână, cu prințul ei înalt, cu ochi ca de smarald, de mână. Nici nu apuc bine să mă dezmeticesc din pregătirile de nuntă de poveste cu alai și mărturii lucrate cu drag - de mine că mă și trezesc cu un poștaș înaripat la geam.
- Poc poc - bate cu ciocul lung în geam. De la serviciul de curierat Barza cu Vestea-n cioc vă caut. Aveți un pachet în pregătire pe numele RT și vreau să știu dacă-l livrăm aici sau v-ați schimbat domiciliul.
Ei să vezi....îmi zic, că l-au găsit pe al meu predestinat. Cine știe pe unde umbla el teleleu și acum mi-l livrează frumos acasă. Ce servicii de calitate. Totuși am zis să fiu prudentă să nu se fi strecurat vreo greșeală și apoi să mă trezesc că nu acceptă retur. Cu așa ceva nu e de glumit.
- Pentru R H T! M-a lămurit domnul Bărzoi. Și uite-așa am aflat eu că sora mea s-a gândit că mi-ar prinde bine să îmi schimb și eu statutul... în cel de mătușă. H-ul face diferența între inițialele numelui meu și ale numelui ei. H de la noul nume de familie, adăugat, H de la hot. Și dacă tot era o mama în devenire, de ce să nu fie una hot?

Zis și făcut. Mi-am luat inima-n dinți și m-am apucat să caut haine pentru gravidă. Ultima dată, acum vreo x ani, am trăit o experiență „traumatizantă” cu cei mai urâți și nici măcar confortabili blugi pe care i-am văzut vreodată alături de cea mai bună prietenă a noastră, la vremea aceea gravidă. De rochii nici nu mai spun. Ca să o citez „ până și un sac mi-ar sta mai bine”. De-aici și ezitarea mea de la început. Speram însă să se fi schimbat ceva în bine și în acest segmentul vestimentar. Voiam 9 luni de bucurie pe toate planurile, documentate prin fotografii frumoase, cu o tânără mămică radiind în ținute confortabile, calitative și cu un design fericit.
Și-atunci am descoperit hotmama. Un fel de tărâm magic unde din norișori de bumbac pufoși se țes veșminte pentru viitoarele mămici. Haine de gravidă frumoase, livrate acasă, cu transport gratuit.
Nu-mi mai amintesc exact la ce categorie eram când mi-am dorit să devin ambasadoare a brandului. Cred că pantalonii și fustele pentru ținute office m-au făcut să îmi imaginez cum încheiem un parteneriat cu PRwave prin care brandul urma să devină și mai cunoscut în online. Povestea brandului, interviuri, prezentarea colecțiilor.....

Mă bazam pe ajutorul Cristinei Lincu „mamă de trei, femeie de zece!” pentru a implementa campania în blogosferă. Experiența sa și notorietatea de care se bucură, vor fi cel mai bun catalizator pentru a susține campania de conștientizare demarată.
Ești gravidă? Nu te descuraja! Nu vei mai fi condamnată să te ascunzi de sau după haine!
Cu HotMama alături vei fi în centrul atenției și te vei bucura în plin de amintiri frumoase, ale lunilor cu Bebe La Purtător.
Îmi și imaginez spoturile rulând la TVR2 și Radio Gold FM. Depășim zona online pe calea undelor și informația devine din ce în ce mai accesibilă, mai aproape de... țintă.
În timp ce mă uit la rubrica cu haine pentru alăptare îmi imaginez rulând emisiuni scurte, prezentând povești de succes al mămicilor active în domeniul lor de activitate, pe perioada sarcinii. Emisiuni cu mămici, pentru mămici. Hainele acestea nu sunt doar un moft - modă trecătoare, nu reprezintă un capriciu, nici nu se urmărește crearea unui trend. Este o etapă firească a vieții care trebuie tratată ca atare, însă cu atenție sporită - pentru a asigura confort și funcționalitate, fără a renunța la estetic.Eram atât de prinsă de rolul meu de proaspăt ambasador, încât am fost cât pe ce să o rog pe Adriana să mă ajute să dau cuvintelor forța necesară, pentru a duce mai ușor către cei ce au nevoie, veștile bune. Cuvintele în mâinile ei prind viață și capătă formă... Doar ea ar ști cel mai bine să dea glas hainelor și poveștilor pe care acestea le poartă în fibre.
Dar m-am oprit.. Copilărești prea mult! mi-a zis adultul din mine, supărat pesemne că iar stau și fac campanii imaginare pentru o lume mai colorată, veselă și zâmbitoare. Ești ambasador doar în imaginația ta. Și nici mamă nu ești încă. Doar mătușă!
Copilul din mine i-a răspuns doar atât: Poate nu Încă... Dar în curând.
Până atunci, nu uitați să fiți hot la orice vârstă și în orice împrejurare! Pentru că toate etapele vieții sunt minunate și... maternitatea este cea mai cea.
3 comments :
Draga mea, am citit multe texte, dar cu al tau am mers ca de la inimă la inimă, cautand, explorand, visand, incercand sa-mi imaginez si hainute de hot mama și replici perfecte de convins gravidute sa exploreze hotmama. De ma vrei, partener ma ai și-ti multumesc. Un zambet minunat am și o stare de bine, chiar daca nu stiu sa fiu decat....mama de catei. Dar asta e, macar cuvintele sa le imbrac frumos! Felicitari, Rux, esti adorabila!
@adriana tirnoveanu <3 mamele sunt mame. Stim noi :*!!!
..știm, adevarat graiesti...
Trimiteți un comentariu