luni, 20 noiembrie 2017

Capitolul 24. În care am acceptat provocarea Wu Xing - SHARE&PLAY

- Hei! Ia-ți bețișorul de pe urechea mea!!
Un tumult de râsete se așternu ca la comanda în cameră. Două perechi de bețisoare se duelează pe ultima ureche de lemn rămasă în cutie.
- Nici nu mă gândesc, eu am fost prima!!
O a treia pereche de bețisoare își face apariția în cadru, pe post de arbitru, încercând să despartă și calmeze părțile implicate în conflict.
- Dați-mi voie! 
Pentru o clipă bătălia încetează, ”inamicii” ocupând un loc în câte un colț al cutiei și așteptând soluționarea problemei.
- Propun să împărțiți frățește! veni verdictul din partea posesorului celei de-a patra perechi de bețișoare. Câte jumatate de ureche pentru fiecare dintre voi.
Se schimbă priviri, se cântărește problema și până la urmă, toata lumea votează pentru. Ultima dintre cele douăsprezece cutii nu demult pline cu delicioase preparate chinezești s-a golit.
- Iar Ana și Ioana sunt oficial... în câte jumatate de ureche fiecare ! Felicitări !!!

Aplaudăm și râdem din toată inima. Așa se întâmplă de fiecare dată când facem o comandă în grup de mâncare chinezească. Ne este livrată la domiciliu cu veselie și mult chef de joacă, după principiul Share and Play. Nouă ne plac mini meniurile și luăm câte unul din fiecare - cu pui, mixt și veggie.



Cu astfel de mâncare nu ai cum să te plictisești - diversitatea oferită de preparatele Wu Xing ne asigură mereu o experiență culinară unică și de excepție. Iar cutiile în care vine mâncarea sunt atât de dragălașe, cu designul lor vesel, încât dau culoare până și celei mai mohorâte zile de toamnă care te ține prizonier în casă. Unde mai punem și faptul că nici nu mai este nevoie să speli o grămadă de vase la final, așa că proftăm să ne și jucăm un pic, să se facă digestia mai bine.

-  Ei... Și ce facem astăzi, că parcă nu aș tricota iar, deși e foarte amuzant! zice  Dana în timp ce inspectează cu atenție perechea sa de bețișoare care stă sprijinită în prima cutie din șir. E prea mohorâtă vremea azi și ne-ar trebui ceva mai antrenant!
- Am putea încerca să facem un puzzle 3D - pagoda de acum trei săptămâni a fost chiar reusită! răspunde Ioana în timp ce tot aranjează cutiile goale una lângă alta, formând un dreptunghi.
- Da, păcat că a trebuit să o aruncăm la sfârșit! adaugă Ana.
- Eu am o idee mai veche pe care aș vreau să o încercăm: o mini grădină verde. Un proiect 3R si 1O - Redu-Reciclează-Refolosește Original. Am și o temă: Anul Câinelui. Ce părere aveți? îmi încerc norocul.
- Oaaaa!! exclamă entuziasmată Dana. Gradinița cu plante aromatice! Ce idee genială - unde mai pui că, la ce mâncare delicioasă au purtat în ele, cred că și cutiilor le-ar surâde ideea!
- Stați puțin! ne taie Ioana avântul. Cum facem noi din 12 cutii un câine în care să plantăm ce vreți voi pe acolo?
- Uite-așa!

Scot un carton pe care este trasat conturul unui cap de cățel - planific de ceva timp acest joc, așa că am calculat din timp. Îl așez  pe masă și începem să construim:

- 2 cutii pentru ochii! 
- 1 cutie pentru nas....
- 3 pentru gură.
- Haha - hai că s-ar putea să meargă! încuviințează Ioana în timp ce așează două cutii ce delimitează partea de sus a capului cățelului nostru. Dar de ce nu îi spui simplu: Câinele Aromat?
- Sunt 12 cutii Ioana! răspunde Ana în timp ce așează două cutii pe post de o ureche. Atâtea cât lunile anului.
- Știu asta! Eu mă refeream la numele grădinii!
- Hmm, nu e o idee rea! Încuviințez. 
- .. și gata! Ultimele două cutii puse de Dana formează cealaltă ureche.
- Mai avem bețele - vă rog. Și de îndată ce le am pe toate încadrez urechile cu patru și botul cu celelalte patru. Gata!

Dana ia un marker și notează lunile anului pe cutii, eu desenez nasul, iar Ioana și Ana fiecare câte un ochi. Nici nu terminăm bine că se aude cineva strănutând.
- Sănătate ! zicem noi în cor.
- Vă mulțumesc fetelor! vine prompt răspunsul din apropiere. Ne uităm una la alta și apoi ne atrage atenția construcția formată din cutiile așezate cât mai aproape una de cealaltă.
- Câinele vorbește !! exclamăm uimite.
- Sunt eu Câinele Aromat și am să vă ofer un dar: un pământ special în care să plantați seminințele! Astfel, tot anul viitor grădina voastră va da rod. Și acum, la treabă!! Ham - ham.



Apoi, ca prin farmec, grădina noastră cu chip de cățel se ridică de pe masă, și se așează pe peretele din balcon. Fiecare cutie este plină cu pământ și noi adăugăm semințele:
Punem întâi busuioc 
- ca să fie cu noroc!
Ceapă verde și-usturoi,
să ne apere de răceală.. și strigoi!
Mărar dar și pătrunjel
- coriandru lângă el.
Dana pune pe furiș
semințele de măcriș.
Și tarhon și rosmarin,
În grădină să găsim.
Nu uităm de cimbrișor
și fenicul. Mai cu spor!
La final am încheiat,
leuștean când am plantat.


Și uite așa ne-am jucat noi de data aceasta. Nu ne antrenăm însă degeaba! Știm că odată ce veți afla că Share&Play de la WU XING este o campanie care pe lângă mâncare delicioasă recompensează și pofta de joacă creativă cu premii săptămânale, vă veți înscrie în competiție. Iar marele premiu un smartphone Huawei P10Lite este doar unul singur. Fie ca cel mai bun dintre noi să îl câștige. Noi vă dorim (și ne dorim) poftă bună, distracție plăcută și noroc !!

https://blog.super-blog.eu/proba-24-share-play/



0 comments :

Trimiteți un comentariu