Acasă era un apartament cu două camere, un hol mare, baie, bucătarie și cămară, un hol micuț la intrare și jumătate din balconul comun cu garsoniera învecinată. Locuiam la etajul întâi al unui bloc gen vilă, construit prin anii 60. La demisol aveam și beci - o cameră micuță, înaltă, cu un geam lunguieț ce dădea spre curtea interioară a blocului, geam prin care zăream de fiecare dată pinul ce creștea semeț până la înălțimea ferestrei de la bucătărie. Sau poate că mie mi se părea uriaș copacul. De fapt blocul avea doar demisol, parter, etajul întâi și pod.
Într-o oarecare măsură, prin amplasare, natura materialelor din care era construit (cărămidă) și dimensiune, blocul în care am copilărit mă făcea să simt ca și când aș fi locuit la casă. Cred că de aici a apărut firesc și dorința de a avea la un moment dat o căsuță a mea, undeva într-un loc liniștit, departe de tumultul orașului, dorință manifestată tot mai acut după mutarea într-un bloc de zece etaje, din Centru.
De fiecare dată când auzeam vorbind pe cineva cunoscut despre un proiect de casă deveneam foarte atentă. Îmi plăcea să descopăr primul pas către îndeplinirea unui vis, să văd cum acele desene și planuri puse pe hârtie prindeau contur încetul cu încetul și se transformau în căminul mult dorit.
Îmi amintesc chiar cum, la un moment dat, în timp ce eram în vizită la prietena noastră de familie de profesie arhitect, am zărit în bibliotecă un corp special destinat doar pentru proiecte case. Cred că dacă s-ar fi putut aș fi stat doar cu nasul prin acele hârtii. Ce sursă bogată de inspirație aș fi putut descoperi acolo - o adevărată comoară! Dar, chiar și așa, din povești, discuții și călătorii am reușit să decid ce elemente mi-aș dori să regăsesc în casa mea: o combinație între arhitectura clasica (mă refer la construcțiile cu delimitări clare ale încăperilor în funcție de destinația pe care o va avea fiecare) de inspirație tradițională și elemente preluate din arhitectura asiatică (îmi plac enorm ușile lor ulisante, paravanele, terasele sau pasajele de trecere dintre corpurile de cladiri), sau formele ușor rotunjite - întâlnite deobicei în arhitectura medievală. Probabil că așa, înșirate unele lângă altele, aceste elemente par a alcătui o adevărată ”varză” - cum îi plăcea să glumească unei prietene când se uita la construcțiile cu multe turnulețe ivite ca ciupercile după ploaie pe marginea drumului spre Arad. Dar un proiectant poate transforma un astfel de vis în ceva armonnios, în ceva-ul la care ai visat dintotdeauna, în căminul perfect.
Drumul spre Casă nu este unul ușor. Mi-aș dori să pot găsi mai repede locul unde va fi. Abia atunci voi putea să fac primul pas pe drumul spre ea.
Nu poate fi stabilit un plan exact fără a avea un teren pe care să poți amplasa clădirea. Orice proiect se construiește în funcție de terenul unde va urma să se construiască, de destinația pe care o va avea clădirea și de multe alte lucruri pe care numai specialiștii în domeniu le cunosc la perfecție.
Oricat de mult mi-as dori să pot face singura, de la zero, un astfel de proiect, de exemplu cum am realizat acest blog, îmi dau seama că acest lucru este pur și simplu imposibil. Ceea ce pot face însă este să îmi trasez în linii mari o schiță a ceea ce doresc să găsesc în proiect, să îmi prezint apoi visul cât pot de clar și să îl văd prinzând contur, pe hârtie mai întâi, urmând apoi să se ridice și să capete forma perfectă.
Nu știu când și unde - dar știu că poate curând și acest vis se va împlini. Până atunci mă bucur de fiecare dată când alte vise de acest gen prind formă, le descopăr, îmi notez ideile care îmi plac și mă apropii astfel tot mai mult de visul meu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu