#04 Cum putem învăța limba engleză, zâmbind.

Primul cântec pe care mi-l amintesc și al cărui refren învățasem să îl fredonez - I just called, to say I Love You - Stevie Wonder. Am pierdut doi dinți pe acordurile lui, moment în care s-a rupt banda. Cred că în acel moment aș fi putut pronunța un ”the” peltic de toată frumusețea.
 Dar nu despre dinți este vorba în povestea de astăzi! Totuși, ca să nu se iște vreo neînțelegere, vă voi povesti despre ce a fost vorba: vă mai amintiți acel moment din viața copilului când scapă de dinții de lapte, legați cu sforicică de clanța ușii, cu părintele curajos care iese din cameră și acționează instrumentul de tortură? Totul pe ritmuri muzicale, probabil pentru a acoperi eventualele triluri ce însoțesc dinții pierduți... Cum voi nu ați încercat această metodă? Nu știți ce ați pierdut. Cert este că, în cazul meu, acel moment a fost cu totul umbrit de faptul că s-a rupt banda fix pe melodia mea preferată. Așa că, în loc să plâng cu suspine după Zâna Măseluță (oricum ar fi fost imposibil pentru că nu știam atunci nimic despre ea), îmi făceam probleme de starea casetei.

La câțiva ani distanță, cu toți dinții la locul lor (de data aceasta), am citit singurică primele cuvinte în engleză - It must have been Love - Roxette. Dragostea era și de data aceasta prezentă și începusem să înțeleg tot mai mult tainele acestei limbi străine pe care visam să mi-o însușesc la scoală, în detrimentul germanei. Până la urma așa a fost, deși tot am ”înghițit” apoape un an de Deutsch, cu Frau Mona, cunoștințe pe care m-am bazat apoi la liceu... patru ani de zile.

Engleza a apărut ca materie de studiu în catalog abia în clasa a șasea, dar a recuperat teren rapid, ajungând-o din urmă pe sora ei Franceza, cea ”avansată” în a ne pune piedici gramaticale frecvent și foarte... neregulat. Primii trei ani am ”respirat” engleză cu accent britanic. Aș putea spune chiar pur britanic, dar doamna profesoară era româncă toată ziua. Și noaptea. Și nu uitați copii! Se pronuță (k a n t) - la fel ca numele filosofului și nu (k e n t) ... Cred că aceasta este o amintire emblemă de la orele noastre de engleză, pline de întâmplări amuzante (despre care nu vă voi povesti însă acum).

Au trecut anii și la liceu am trecut pe FIX opusul a ceea ce învățasem până atunci. Accent ”americănesc” cât cuprinde și eventuale represalii la începuturi (pentru că așa mai e în învățământ ”Și cu cine ai studiat? I understand. 8, treci la loc”). Dar în timp ne-am împrietenit și chiar am fost într-o minunată excursie în Londra, unde am învățat în timp record (doar 6 zile) să vorbesc cu adevărat în limba engleză. Atunci mi s-a confirmat o bănuială: degeaba învățăm lecții, cuvinte și reguli dacă nu practicăm, conversând.

- Leul din Trafalgar Square -

Îmi veți spune acum că se face așa ceva și la școală. Se face, cum să nu! Se face și la facultate - știu pentru că asta am studiat. Nu arta conversației (ca materie, sau specialitate) ci limbile străine. Dar ceea ce se face, nu oferă garanția că într-o situație reală te vei descurca onorabil și nu vei începe să te bâlbâi, reușind să bifezi absolut toate greșelile posibile pe care le-ai fi putut face, în timp ce ești perfect conștient de ceea ce spui dar nu poți opri dezastrul.

De fapt, singura mea amintire memorabilă în legătura cu seminarul de conversație în limba engleză este despre cum să blochezi o conversație care depășește limitele tiparului impus (gen Sfântul Valentin, Homeless People etc.). Mi-a venit ideea impertinentă de a căuta un subiect pe care chiar să discutăm (pentru că celelalte erau subiecte care se construiau pe proproziții din texte studiate la cursuri și practic nu prea se discuta.. mai mult se recita). Tema aleasă de mine și colega mea era legată de mijloacele de manipulare. Și am avut parte din plin de așa ceva. Nu pot privi întâmplarea decât ”stropită” cu puțin umor englezesc pentru că efectiv ne-a fost blocat dialogul. În acel moment mi-am dorit sincer să pot învăța engleza de acasă, fără profesor.  Nu de alta dar profesoara a fost atât de imparțială încât la testul grilă pe care l-am dat ulterior, rezolvat perfect, a uitat să ne pună două puncte.... Oh well...

În unele cazuri, să studiezi engleza la facultate, este cam același lucru cu a învăța engleza singur.  Nu prea ai pe cine întreba, nu ai cu cine conversa, nu poți ieși din litera cursului (uiți și ce știai). Poate și mai rău. Știu că atunci visam la cursuri de engleză online, în care să pot învăța fără a auzi șușoteli pe la spate ori de câte ori încercam să particip la vreo coversație, sau să stau stresată de orice greșeală pe care o mai poți face din grabă. Îmi doream să pot învăța engleza, zâmbind. Dar pe atunci așa ceva era doar un vis îndepărtat. Cine ar fi crezut atunci că, în timp, conceptul de meditații la limba engleză se va schimba radical, că va fi posibil să înveți de acasă, în ritm propriu, alături de un profesor care să te ajute să progresezi, susținandu-te pe parcursul acestei călători frumoase?

Se spune că visele frumoase devin realitate mai devreme sau mai târziu. Totul este să nu îți pierzi speranța. A fost o perioadă în care nu suportam să mai aud limba engleză - ce bine că a trecut! Acum sunt foarte entuziasmată pentru că voi avea ocazia să pornesc într-o călătorie frumoasă, alături de oameni entuziaști, care au creat o platformă profesională de elearning și își doresc să revoluționeze acest segment de învățare - predare personalizat și adaptat nevoii elevului.
Voi redescoperi engleza alături de ei timp de un an. Voi conversa, îmi voi reaminti ce am mai uitat între timp și, cel mai important, voi putea face acest lucru zâmbind. Ceea ce vă doresc și vouă! :)