duminică, 9 octombrie 2011

Pinocchio

Astazi ne uitam la ecranizarea unei povesti care probabil va este cunoscuta: Pinocchio. Numele complet al romanului scris de scriitorul itialian Carlo Collodi este Le avventure di Pinocchio. Romanul a aparut in 1883 si face parte din operele cuprinse in literatura clasica pentru copii. Desi exista pareri controversate in legatura cu aceasta poveste, eu cred ca merita sa fie citita si facuta cunoscuta copiilor, mie mi-a placut si am avut ce invata din poveste cand eram mica (desi sunt si parti mai "dramatice" in poveste, iar eu eram si inca sunt o fire exagerat de sensibila). 
Bineinteles exista mai multe ecranizari animate (eu am mai vazut filmul Disney si un serial dublat in germana difuzat prin anii 90 pe tvr) iar astazi o vom urmari pe cea care face parte din seria japoneza aparuta la sfarsitul anilor 70. Filmul are 4 parti, la final veti gasi rezumatul:).











video via youtube

 Rezumat:
prima parte:
Intr-un orasel din Italia traia un om foarte sarac pe nume Geppetto. In timp ce se pregatea sa faca o masa de lemn, si gasise o bucata din care voia sa faca un picior al mesei, auzi o voce. Bucata de lemn vorbea si ii ceru sa nu o faca masa, ci un copil. Geppetto lucra toata noaptea si a doua zi de dimineata termina o marioneta care arata exact ca un baietel. Acesta primi numele de Pinocchio. Dupa ce invata sa faca primii pasi lui Pinocchio i se facu foame si cum refuza sa manance painea cea veche pe care tatal sau i-o daruise cu drag, acesta pleca afara sa caute ceva de mancare...
Pe pervaz se afla o pasare care ii spuse lui baietelului marioneta ca nu s-a comportata frumos cu tatal sau care era foarte sarac. Pinocchio  nici nu vru sa il asculte si o izgoni. Proceda la fel si cu un greiere, dar cand aa il goneasca aparu pentru cateva secunde o zana.
In cele din urma se intoarse acasa si Geppetto zgribulit de frigul de afara dar fericit ca ii cumparase lui Pinocchio paine proaspata si un abecedar. Pentru a putea face rost de bani insa isi vanduse haina.  Pinocchio fu emotionat de gestul parintelui sau si ii promise sa fie un copil cuminte.
A doua zi, Geppetto isi lua la revedere de la Pinocchio care pleca la scoala. Ii spuse sa mearga direct la scoala si sa nu se aventureze prin alte locuri.
Fericit, baietelul marioneta pleca spre scoala, in compania pasarii. Pe drum insa zari un teatru ambulant unde se anunta un spectacol cu marionete. Acesta isi dori foarte mult sa il vada asa ca pana la urma isi vandu abecedarul pentru a putea intra. Toata lumea se distra pana cand Arlecchino l-a chemat pe Pinocchio pe scena si astfel au stricat tot spectacolul, toti cei din sala fiind nemultumiti. Proprietarul teatrului il leaga in cortul sau si stand in fata unui foc il cheama pe Arlecchino vrand sa il pedepseasca pentru ca nu a fost ascultator si a incalcat regulile. Cand acesta urma sa fie pus pe foc, Pinnochio cere sa fie el pedepsit, pentru ca a fost vina lui. Avea insa o singura dorinta, ca proprietarul sa ii transmita tatalui sau Geppetto ca il iubeste foarte mult si ca si-a dorit sa mearga la scoala, ca sa invete si sa reuseasca sa stranga bani sa ii cumpere haine si mancare. Emotionat, proprietarul il iarta si dandu-i 5 bani de aur il trimise acasa.
Fericit, Pinocchio pleca spre casa.

a doua parte:
In drum spre casa Pinocchio trece prin padure. O vulpe si o pisica ii taie calea si ii spun ca daca va veni cu ei vor face ca cele 5 monede de aur sa se inmulteasca. La inceput Pinocchio ii refuza spunand ca trebuie sa ajunga acasa, dar apoi gandindu-se ca ii va duce tatalui mult mai multi bani, merge cu cei doi.
Pasarea care il insotea merge si ii spune ce s-a intamplat greierului care incerca sa il convinga pe Pinocchio sa se intoarca acasa, dar acesta se simtea foarte incantat de ideea de a multiplica suma de bani si vrea sa il izgoneasca pe greiere. In acel moment aparu pentru putin timp din nou zana.
Noaptea era in toi si cei doi hoti (vulpea si pisica) care se ascunsesera de Pinocchio pentru a-l talhari, aparura mascati si ii cerura banii. Pinocchio inghiti monedele asa ca cei doi il agatara cu capul in jos de o greanca.
Zana veni sa il salveze si ii spuse sa se intoarca acasa, asa cum a promis, altfel ii va creste nasul de cate ori va spune o minciuna. Pinocchio insa nu asculta si a doua zi cand ii reintalneste pe cei doi hoti ii urmeaza pana la campul unde urmau sa ingroape monedele pentru ca acestea sa devina mai multe. Cand Pinocchio se duce dupa apa, cei doi ii fura banii si fug.
Ajuns acasa, Pinocchio il minte pe Geppetto si cu fiecare minciuna spusa ii creste nasul, ajungand pana in tavan. Pentru ca spune pana la urma adevarul, zana il iarta si il scapa de nasul care il chinuia.
La final Geppetto si Pinocchio sunt fericiti si baietelul marioneta promite sa fie cuminte si sa nu il mai supere si minta pe tatal sau. Zana pleaca si le lasa pe masa si cele 5 monede de aur.

a treia parte:
Nazdravanul Pinocchio se hotaraste sa invete bine si chiar reuseste sa devina cel mai bun din clasa. Colegii sai il tachineaza insa, reprosandu-i ca din cauza lui ei au probleme cu parintii si cand alti colegi ii iau apararea, cei care il tachinasera mai devreme incep sa il insulte. Pinocchio incepe sa se enerveze si  vrea sa se bata cu acestia. Tatal sau il opreste insa la timp si ii spune ca nu il poate transforma in copil adevarat dar, daca va fi cuminte si silitor poate deveni cel mai bun copil marioneta din lume.
Intr-o seara Pinocchio il intalneste pe colegul care il tachinase mai demult, Lucignolo. Acesta astepta trasura care urma sa il duca in tara jucariilor. Pinocchio nu vrea la inceput sa mearga, pentru ca promisese sa fie cuminte si silitor, dar cedeaza tentatiei de a locui intr-o tara unde erau doar jucarii si toata ziua nu faceai altceva decat sa te distrezi. Desi pasarea ii spune sa nu plece, acesta se urca alaturi de colegul sau si alti copii in trasura trasa de magarusi si pleca pentru a vedea cum este acea tara, hotarat sa se intoarca inapoi imediat.
Ajuns in acea tara insa Pinocchio uita de promisiune si impreuna cu Lucignolo se distra saptamani in sir. Intr-o dimineata insa, Pinocchio se trezi ca ii cresc urechi de magar. Acelasi lucru i se intamplase si prietenului sau. Iar in timp de ii cereau ajutor proprietarului acelei "tari" se trezira transformati cu totul in magari. Ce se intampl acolo? Toti copiii se trasformau in magarusi pe care poprietarul ii vindea in targ.
Pinocchio este vandut unui dresor. Timp de 3 luni e dresat la circ si trebuie sa sara in cercul care arde. In timpul spectacolului lui Pinocchio nu ii iese saritura si pentru ca se raneste in cadere directorul circului il arunca in mare.  In cadere insa, odata ajuns in apa, Pinocchio se transforma la loc, intr-o marioneta de lemn.
Cand se trezeste, fericit vrea sa se intoarca acasa, la tatal sau. Pasarea ii spune insa ca Geppetto l-a cautat peste tot si ca acum se afla pe mare pe cale de a fi inchitit de o balena...

a patra parte si ultima parte:
Pinocchio ia o barca si pleaca in cautarea tatalui sau, Geppetto, care fusese inghitit cu barca cu tot de balena. Zilele treceau si totul parea in zadar, Pinocchio insa se lasa. Intalnind un delfin si il intreaba daca l-a vazut pe tatal sau, sau macar balena cea uriasa. In timp ce vorbea cu delfinul isi facu aparitia marea balena. Cei trei, Pinocchio, delfinul si pasarea, incercara in zadar sa scape. Inghititi de balena, acestia cauta o modalitate se a iesi de acolo. Zarind insa o luminita si mergand spre ea, Pinocchio isi regaseste tatal. Impreuna cu delfinul si pasarea cei doi cautau acum o cale de scapare. Pinocchio se gandi sa o gadile pe balena. Aceasta stranuta si ii arunca afara pe toti 4. Delfinul ii duse la mal de Geppetto si Pinocchio.
Pentru ca tatal sau se imbolnavise, baiatul marioneta incepu sa munceasca din greu, noaptea studiind. Fiind miscata profund de schimbarea in bine a lui Pinocchio, zana ii indeplini dorinta de a deveni un baiat adevarat. Asa ca intr-o buna dimineata, Pinocchio deveni un baietel adevarat si merse fericit sa ii arate tatalui sau, alaturi de care trai fericit.

0 comments :

Trimiteți un comentariu